ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1866/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 mai 2025 pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/2025, petentul executor judecătoresc A., din cadrul B., la cererea creditoarei C. S.A., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru nevoi personale din 22 august 2024.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 651 alin. (3) și pe cele ale art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Pin sentința civilă nr. 6190 din 19 mai 2025, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Craiova, evocând prevederile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a reținut că, în materia executării silite, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Apreciind că locuința efectivă (în fapt) prezintă relevanță în ceea ce privește bunurile pe care debitorul le deține, ce pot fi supuse urmăririi silite, iar mențiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ de evidență a persoanei, Judecătoria Craiova a notat că, în materie de executare silită, la stabilirea instanței de executare, primează locuința stabilă, continuă, a debitorului.

Astfel, a constatat că domiciliul în fapt al debitoarei se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buftea, conform verificărilor efectuate la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, respectiv în satul Ștefăneștii de Sus, comuna Stefăneștii de Jos, jud. Ilfov, astfel încât a apreciat că aceasta este instanța competentă să soluționeze cererea de executare silită.

Prin sentința civilă nr. 8277 din 3 iulie 2025, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata, și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Buftea, făcând referire la prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că dispozițiile art. 87 C. civ. prevăd că domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală. Conform art. 88 din același act normativ, reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară, art. 90 alin. (1) din cod stipulând că reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut.

Judecătoria Buftea a reținut că verificările efectuate la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date au relevat că debitoarea domiciliază în Craiova, jud. Dolj.

Remarcând că prin prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. competența instanței de executare se stabilește prin raportare la domiciliul debitorului, fără a face trimitere la noțiunea de reședință, a apreciat că Judecătoriei Craiova îi revine competența de soluționare a cauzei.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoriei Craiova îi revine competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cauza de față are ca obiect cererea petentului executor judecătoresc A., din cadrul B., adresată Judecătoriei Craiova, prin care a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru nevoi personale din 22 august 2024, încheiat cu creditoarea C. S.A..

Înalta Curte constată că, sub aspectul determinării competenței teritoriale, sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) raportate la cele ale art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru."

Conform art. 651 alin. (1) din același act normativ, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător."

Textul legal evocat instituie criteriile de stabilire a competenței, în care prioritatea este acordată instanței în circumscripția căreia se află domiciliul/sediul debitorului.

Sub aspect temporal, determinarea instanței de executare se face prin raportare la momentul sesizării organului de executare, acesta fiind reperul indicat de legiuitor în baza căruia se procedează la identificarea locului unde este situat domiciliul sau sediul debitorului.

Înalta Curte constată că cererea de executare silită formulată de creditoarea C. S.A. a fost înregistrată pe rolul B. la 8 mai 2025, sub nr. x/2025.

În cuprinsul cererii, creditoarea a învederat că debitoarea D. domiciliază în jud. Dolj.

Același aspect a rezultat și din verificările efectuate de Judecătoria Craiova în Baza de Date a Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, respectiv că, la data sesizării organului de executare, debitoarea domicilia, din 19 decembrie 2022, la adresa mai sus menționată, precum și că, în perioada 14 mai 2024 - 13 mai 2025, acesta își stabilise reședința în satul Ștefăneștii de Sus, com. Ștefăneștii de Jos, str. x, jud. Ilfov.

În ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare al acesteia, noțiunea fiind definită de art. 87 C. civ. - "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Interpretând coroborat dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că Judecătoriei Craiova îi revine competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, de vreme ce, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitoarei se afla în circumscripția teritorială a acestei instanțe.

Așadar, este lipsită de relevanță împrejurarea că debitoarea și-a stabilit temporar reședința în satul Ștefăneștii de Sus, com. Ștefăneștii de Jos, str. x, jud. Ilfov, din moment ce rezultă din actele dosarului că locuința cu caracter de continuitate este cea la care a și fost declarat domiciliul, în jud. Dolj.

Constatând incidența în cauză a unei norme de competență exclusivă, competență atribuită, prin acest text legal, instanței de la domiciliul debitorului, Înalta Curte constată că Judecătoria Craiova este instanța de executare, în sensul art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.