ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 901/2025

Ședința publică din data de 09 aprilie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la 23.01.2025 sub nr. x/2025, petentul Birou Executor Judecătoresc A., la solicitarea creditoarei B. S.A., a cerut încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 21.05.2008.

Prin sentința civilă nr. 8677 din 28 ianuarie 2025, Judecătoria Baia Mare a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând, în esență, în motivare, că în raport de prevederile ar. 666 și art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. și având în vedere că la momentul sesizării organului de executare, debitorul avea înregistrată reședința pe raza localității Nisipuri (com. Dobrotești), jud. Dolj, competența teritorială în soluționarea pricinii aparține acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1732/2025 din 17 februarie 2025, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, și constatând intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat soluționarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului spre soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că unicul criteriu în determinarea instanței competente teritorial în soluționarea cererilor privind încuviințarea executării silite este reprezentat de adresa de domiciliu a debitorului, și nu cea de reședință, care poate fi apreciat drept reper numai în ipoteza în care adresa de domiciliu nu este cunoscută, situație care, în speță, nu este întâlnită, și cum, potrivit evidențelor DEPABD, debitorul C., la momentul declanșării procedurii execuționale avea domiciliul în circumscripția teritorială a Judecătorei Baia Mare, rezultă că acesteia din urmă instanțe îi revine competența teritorială de soluționare a cererii.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie cererea formulată de Biroului Executorului Judecătoresc A. înregistrată la 23.01.2025 pe rolul Judecătoriei Baia Mare prin care a solicitat, la cererea creditoarei B. S.A., încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. x din data de 21.05.2008, împotriva debitorului C..

Conflictul negativ de competență a fost generat de modul diferit în care instanțele au interpretat și aplicat prevederile art. 651 C. proc. civ. în ce privește domiciliul/reședința debitorului.

Astfel, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător."

Înalta Curte reține că domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spațiu, a acesteia și se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate și inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spațiu. Caracterul stabilității domiciliului nu interferează însă cu libertatea de mișcare a persoanei fizice și nici cu libertatea de a locui efectiv în alt spațiu.

De aceea, dispozițiile art. 87 și 88 din C. civ. fac referire nu doar domiciliul, ci și la reședința persoanei fizice, iar dispozițiile art. 91 din același act normativ prevăd că,,(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune."

Înalta Curte reține că scopul acestor dispoziții din C. civ. este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil. Noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terțele persoane interesate.

Printr-o astfel de interpretare teleologică și sistematică a textelor de lege arătate, i se asigură debitorului posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale prin intermediul instanței de judecată aflată în proximitatea domiciliului său real. Aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite.

O astfel de interpretare este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut că "domiciliul" se referă nu doar la spațiul legal ocupat sau dobândit, ci și la orice alt spațiu de locuit, dacă există legături suficiente și continue. Curtea a arătat, în mai multe rânduri, că "dreptul la o instanță" cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces și egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părți. Aceste principii se aplică în aceeași măsură în domeniul specific al comunicării actelor procedurale către părți (a se vedea Miholapa împotriva Letoniei nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007).

Este de necontestat că potrivit mențiunilor din cuprinsul cărții de identitate, valabile la momentul sesizării organului de executare, 18 ianuarie 2025, debitorul avea domiciliul legal stabilit în Municipiul Baia Mare, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Baia Mare. Însă potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, la 04 aprilie 2024, anterior sesizării organului de executare, a intervenit o modificare în ceea ce privește acest element de identificare al părții, în sensul în care a fost notată adresa de reședință din comuna Dobrotești, sat Nisipuri, județul Dolj, valabilă până la 03 aprilie 2025 (dosarul nr. x/2025 al Judecătoriei Craiova).

Pentru a fi opozabile mențiunile referitoare la reședința părții, acestora trebuie să li se asigure publicitatea prin notarea în baza de date a DEPABD, condiție întrunită în prezenta căuză, astfel că se poate aprecia că adresa de reședință din comuna Dobrotești, sat Nisipuri, județul Dolj cu care debitorul figura înregistrat în baza de date a DEPABD la 18 ianuarie 2025, data sesizării organului de executare silită, este aptă a reprezenta criteriu de determinare a instanței competente teritorial în soluționarea cererii de încuviințare a executare silite pendinte, în condițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, ținând seama că, prin cererea adresată organului de executare, s-a solicitat ca executarea să se realizeze prin toate formele prevăzute de lege, devine relevantă în determinarea competenței teritoriale reședința debitorului-cea care asigură, pe de o parte, înștiințarea efectivă a debitorului de pornirea procedurii execuționale împotriva sa, dar și valorificarea drepturilor creditorului (situația fiind diferită de aceea în care, de exemplu, s-ar solicita doar executarea silită asupra bunurilor mobile, prezumate a se afla la domiciliul legal al debitorului sau executarea silită imobiliară, când interesează locul situării imobilului).

Pentru aceste considerente, având în vedere că la data sesizării organului de executare (18 ianuarie 2025), debitorul figura cu reședința în comuna Dobrotești, sat Nisipuri, județul Dolj luând în considerare și faptul că s-a solicitat executarea silită prin toate formele prevăzute de lege, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 09 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.