ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1841/2025

HOTĂRÂRE

22.10.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1841/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr. x/2025 în data de 04.07.2025, executorul judecătoresc A. a solicitat, la cererea creditoarei Spitalul Municipal Dorohoi, încuviințarea executării silite împotriva debitorului B. în baza titlului executoriu constând în sentința penală nr. 60 din data de 08.04.2025 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2024, pentru recuperarea sumei de 674,25 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului (12.06.2024), până la data plății efective a sumei datorate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă din 16 iulie 2025, Judecătoria Dorohoi a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Bacău.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., arătând că, în speță, competența teritorială de soluționare a cauzei urmează să fie stabilită prin raportare la domiciliul efectiv al debitorului.

Astfel, constatând că debitorul se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 6 ani și o lună închisoare, fiind încarcerat în Penitenciarul Bacău la momentul formulării cererii de executare silită de către creditoare, a apreciat că revine Judecătoriei Bacău competența de soluționare a cererii.

Învestită prin declinare, Judecătoria Bacău, prin încheierea din camera de consiliu din data de 01 august 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Dorohoi, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, instanța a reținut incidența acelorași dispoziții legale, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ., însă s apreciat ca fiind relevant domiciliul declarat al debitorului, care este în mun. Dorohoi, Bd. x, jud. Botoșani, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Dorohoi.

A apreciat instanța că noțiunea de domiciliu nu poate fi extinsă și la locul de detenție, loc în care, temporar, debitorul execută o pedeapsă privativă de libertate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Dorohoi și Judecătoria Bacău și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a celor două instanțe cu privire la noțiunea de domiciliu cuprinsă în prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, făcând aplicarea normei de competență cuprinse în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Dorohoi s-a raportat, în soluționarea excepției necompetenței teritoriale, la domiciliul în fapt al debitorului, care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, fiind încarcerat în Penitenciarul Bacău, în timp ce Judecătoria Bacău s-a raportat la domiciliul debitorului din cartea de identitate, arătând că legiuitorul nu a trasat criterii pentru determinarea competenței în raport cu locuința în fapt a părții.

Obiectul cererii deduse judecății de BEJ A., la solicitarea creditorului Spitalul Municipal Dorohoi, este reprezentat de încuviințarea executării silite împotriva debitorului B. prin punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 60 din 08 aprilie 2025, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2024, pentru recuperarea sumei de 674,25 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a sumei datorate.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) și (3) din același cod.

Dispozițiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare", iar potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel…".

Cererea de încuviințare a executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din dispozițiile anterior menționate, coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) din C. proc. civ. care prevăd că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

În cauză, din analiza actelor din dosar, se constată că prin cererea de executare silită, formulată de creditoare în 01.07.2025, a fost solicitată executarea silită a debitorului în toate formele prevăzute de lege.

Din verificările efectuate în sistemul electronic de evidență a populației, se constată că debitorul B. are domiciliul în Dorohoi, str. x, jud. Botoșani.

Totodată, urmare a consultării bazei de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor, astfel cum reiese din referatul încheiat la 09.07.2025 de Judecătoria Dorohoi, Biroul Executări Penale, s-a constatat că, urmare a dispoziției date în dosarul penal nr. x/2025, numitul B. se află în Penitenciarul Bacău, începând cu data de 16.07.2024, în vederea executării pedepsei de 6 ani și 1 lună închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 60/08.04.2025 a Tribunalului Botoșani.

Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 91 C. civ., conform cărora "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.(2) În lipsa acestor mențiuni, sau când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori reședinței nu va putea fi opusă altor persoane."

Potrivit dispozițiilor art. 87 din C. civ., "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală", iar conform art. 89 din C. civ., "(1) Reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt."

Rezultă așadar că noțiunea de domiciliu subliniază împrejurarea că acesta se află acolo unde persoana "declară" că își are locuința principală, iar în cazul stabilirii sau schimbării domiciliului, o astfel de împrejurare operează atunci când persoana se mută într-un anumit loc "cu intenția" de a avea acolo locuința principală.

Noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanță nu atât locuința statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuiește efectiv.

Scopul normelor care guvernează procesul civil, constând în asigurarea cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, poate fi atins numai prin stabilirea competenței în favoarea instanței în a cărei rază debitorul își are reședința, proximitatea acesteia față de instanța de executare facilitând debitorului accesul efectiv la justiție și concurând la o eficientizare a măsurilor de executare silită față de bunurile sale mobile și, după caz, imobile.

Înalta Curte reține, sub acest aspect, că adresa cu privire la care există prezumția legală că debitorul B. și-a stabilit domiciliul este cea unde locuiește efectiv, la momentul înregistrării cererii de executare silită, 01.07.2025, această locuință fiind, așa cum s-a arătat, la locul de detenție, în Penitenciarul Bacău, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bacău.

Chiar dacă, în cauză, nu se poate vorbi despre o manifestare liberă a debitorului de a-și stabili reședința la respectiva locație, aceasta fiindu-i impusă ca urmare a executării unei pedepse privative de libertate, Înalta Curte constată că cele două situații pot fi asimilate, în condițiile în care în locul respectiv de detenție va locui debitorul în mod statornic, până în anul 2030. Este adevărat că, în viitor, nu se poate exclude mutarea sa într-un alt loc de detenție, însă aceasta nu se preconizează la momentul actual, cu atât mai mult cu cât ceea ce interesează în speță este locuința de la momentul formulării cererii de executare silită, la 01.07.2025 împlinindu-se aproximativ un an de când debitorul se afla în Penitenciarul Bacău.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Bacău.