Decizia nr. 1763/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 306/2023 a Tribunalului Argeș

Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată la 7 noiembrie 2022, reclamanta A. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Priboieni, obligarea pârâtei la plata sumei de 242.992,45 RON, reprezentând cotizație restantă neachitată, la plata penalităților de întârziere reprezentând dobânda legală penalizatoare datorată de pârâtă, de la data scadenței și până la data achitării debitului principal, și la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată în primă instanță de Tribunal Prin sentința civilă nr. 306 din 22 iunie 2023, Tribunalul Argeș a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. A. în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Priboieni și a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantei suma de 136.292,92 RON, reprezentând contravaloare facturi și suma de 21.849,47 RON dobândă legală calculată până la 3 noiembrie 2022, precum și în continuare, până la achitarea debitului principal, respectiv la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14.549 RON.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Prin decizia civilă nr. 4146/2024 din 9 octombrie 2024 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Priboieni, împotriva sentinței civile nr. 306 din 22 iunie 2023 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2022. A schimbat, în parte, sentința, în sensul că: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 98.231,16 RON, reprezentând cotizație fixă neachitată, precum și dobândă legală penalizatoare aferentă acestei sume, de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării debitului; a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.787,62 RON; a menținut, în rest sentința; a respins apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinței civile nr. 306 din 22 iunie 2023 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2022, ca nefundat; a respins apelul declarat de B., ca tardiv formulat; a respins cererea apelantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 4146/2024 din 9 octombrie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă au declarat recurs principal reclamanta A. și recurs incident pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Priboieni. Recursul principal declarat de reclamanta A.. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, în ceea ce privește soluția de respingere a apelului declarat de reclamantă, ca nefondat, și soluția de admitere a apelului declarat de pârâta UAT Comuna Priboieni, sub aspectul înlăturării obligației de plată a cotizațiilor variabile pretinse, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin prima critică formulată, recurenta-reclamantă a imputat instanței de apel o greșită aplicare a dispozițiilor 154 alin. (6) din Codul administrativ și încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituția României, art. 8, art. 21 alin. (1), art. 154 alin. (1), alin. (5), art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. s), alin. (9) lit. a) și c), art. 155 alin. (1) lit. b), alin. (3) din Codul administrativ, art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și a art. 1 din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. A arătat că aplicarea greșită a dispozițiilor art. 154 alin. (6) din Codul administrativ a avut drept consecință calificarea adresei primarului nr. x/19.08.2021 ca fiind manifestare a intenției intimatei-pârâte de a se retrage din Asociație, fapt posibil, conform Curții de Apel Pitești, în temeiul art. 2 din HCL nr. 65/17.12.2020 al UAT Comuna Priboieni. Procedând astfel, Curtea nu a luat în considerare notificarea nr. x/07.04.2022 emisă de recurentă privind excluderea intimatei-pârâte din calitatea de membru al A., pentru nerespectarea obligațiilor derivate din această calitate. Recurenta a învederat că, în speță, dispozițiile art. 154 alin. (6) din Codul administrativ, potrivit cărora primarul, în calitatea sa de autoritate publică executivă a administrației publice, reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice, nu pot fi interpretate ut singuli, ci coroborat cu celelalte alineate ale art. 154 și art. 129 alin. (9) lit. c) din Codul administrativ, precum și cu cele ale art. 1 din O.U.G. nr. 155/2001 și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002. În acest sens, a menționat că această reprezentare, de către primar, în relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice, nu poate fi înțeleasă decât în contextul reglementărilor din alineatele precedente ale art. 154 din Codul administrativ, calitatea de autoritate publică executivă fiind exercitată în activitatea de punere în aplicare a legilor, decretelor, ordonanțelor, hotărârilor Guvernului și hotărârilor consiliului local, primarul neputând acționa decât în limitele trasate de Consiliul local, ca organ deliberativ al unităților administrativ teritoriale. Drept urmare, în opinia recurentei-reclamante, primarul nu poate, printr-o notificare de "suspendare" a calității de membru, să decidă și să facă efectivă retragerea dintr-o asociație la care a devenit membru, conform art. 129 alin. (9) lit. c) Codul administrativ, care reglementează atribuțiile consiliului local. În acest sens, a anexat și înscrisuri în dovedirea practicii, în sensul că unitățile administrativ teritoriale, membre ale Asociațiilor, se retrag nu ca urmare a voinței izolate a primarului, ci ca urmare a voinței manifestate de consiliile locale, ca organe deliberative ale unităților administrativ-teritoriale. Totodată, recurenta a invocat principiul simetriei actelor administrative, care vizează atât procedura de emitere și revocare/încetare a efectelor actului, cât și simetria competenței, respectiv autoritatea care emite un act administrativ trebuie să fie competentă să-i înceteze și efectele, pentru a se asigura legalitatea și predictibilitatea drepturilor și obligațiilor derivate din aceste acte administrative și, implicit, pentru a se preveni arbitrariul în activitatea autorităților publice. În acest context, a precizat că adoptarea HCL nr. 65/17.12.2020 nu a avut ca efect încheierea unui contract administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004. Astfel, a concluzionat că, atâta vreme cât UAT Comuna Priboieni și-a manifestat unilateral voința de a deveni membru al A., printr-o hotărâre de consiliu local, autoritatea publică locală, prin același organ deliberativ, trebuia să-și manifeste și intenția de încetare a calității de membru în A.. Concluzionând, recurenta a apreciat că, prin calificarea adresei nr. x/19.08.2021 a primarului (de "suspendare" a calității de membru), ca o manifestare de voință corelativă Hotărârii de Consiliu Local nr. 65/17.12.2020, prin care Consiliul Local a decis aderarea la A., Curtea de Apel a încălcat toate dispozițiile de drept material la care a făcut referire. Prin cea de-a doua critică formulată, recurenta-reclamantă a susținut că, prin pronunțarea deciziei atacate, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, în ceea ce privește soluția dată asupra apelului pârâtei UAT Comuna Priboieni, încălcare ce a avut ca efect diminuarea obligațiilor de plată, cu excluderea obligațiilor de plată a cotizațiilor variabile stabilite în art. 45 din Statutul A. (Regulamentul de organizare și funcționare al Asociației). În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a învederat că în cadrul art. 45 din Statut (Regulamentul de organizare și funcționare a Asociației) sunt prevăzute cotizațiile variabile, iar aceste cotizațiile au fost solicitate de la intimată pe baza facturilor având anexate rapoarte de lucru necontestate de către pârâtă. Totodată, a subliniat că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, statutul stabilește regulile de organizare și funcționare ale asociației, iar membrii își asumă respectarea acestora prin semnarea actului constitutiv și a statutului. Recursul incident declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Priboieni Prin cererea de recurs incident, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și, în principal, admiterea apărării privind compensarea creanțelor reciproce până la concurența celei mai mici, iar, în subsidiar, înlăturarea considerentelor nelegale din decizie. Recurenta a imputat instanței de apel o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 1396 și art. 1617 alin. (1) C. civ. arătând că potrivit contractului de închiriere utilaje nr. 1477 din 10 martie 2021, încheiat între părți, recurenta-reclamantă datorează o chirie în cuantum de 201.600 RON, creanță care este certă, lichidă și exigibilă, existența acesteia rezultând din contractul de închiriere încheiat, iar cuantumul reieșind din tarifele prevăzute, expres, din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 8 din 28 ianuarie 2021. În ceea ce privește exigibilitatea, recurenta a menționat că scadența plății chiriei intervenea la expirarea contractului, respectiv la 31 martie 2021. În aceste condiții, a apreciat că interpretarea dată de instanța de apel dispozițiilor art. 1617 C. civ., în sensul necesității existenței unui titlu executoriu al pârâtei împotriva reclamantei pentru a opera compensația este nelegală, fiind încălcate și prevederile art. 1396 C. civ.

Apărările formulate în cauză Recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Priboieni a formulat întâmpinare la recursul principal, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind că hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală, sub toate aspectele invocate. Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că, în cauză, nu este vorba de o compensație legală, reglementată de art. 1317 alin. (1) C. civ., ci de o compensație judiciară. A apreciat că instanța de apel a făcut o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente, având în vedere că această compensație operează de drept numai dacă datoriile reciproce sunt certe, lichide și exigibile, în speță, condițiile certitudinii și exigibilității nefiind întrunite. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Deliberând asupra recursurilor civile de față, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâtă, va admite recursul principal formulat de reclamantă, va casa, în parte, decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecarea apelurilor, la aceeași curte de apel, menținând celelalte dispoziții ale deciziei recurate, pentru următoarele considerente de drept: Cu titlu prealabil, față de conținutul explicit al susținerilor din cuprinsul cererilor de recurs(principal și incident), expuse în sinteză în cele ce preced, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate care face obiectul căii extraordinare de atac de față să fie precedată de considerații preliminare privind cauza recursului. Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de recurenți nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural și/sau substanțial). Totodată, principiul legalității căilor de atac impune a se reține că asemenea demersuri procedurale trebuie exercitate în coordonatele pe care legea le-a conferit acestora, nici părțile și nici instanțele de control judiciar nefiind îndreptățite să invoce, respectiv să analizeze aspecte care nu respectă condițiile pe care legea le-a stabilit relativ la exercitarea și judecata căilor de atac efectiv promovate. Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte reține că, în speță, nu este posibil a fi reapreciat probatoriul ce a fost analizat de instanțele inferioare, după cum nu este posibilă nici reevaluarea situației de fapt ce a fost stabilită ca urmare a analizei astfel făcute în privința probelor administrate la judecata în fond. Aceasta și pentru că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." Împrejurarea că recurenții au formulat critici care tind a provoca o astfel de reevaluare a probelor și, respectiv, a situației de fapt, nu poate determina legala învestire a instanței de recurs spre a proceda la analiza acestora. Acesta pentru că respectivele critici au fost formulate cu neobservarea limitelor ce sunt impuse prin normele procedurale enunțate în precedent și a întinderii dreptului ce le este conferit prin lege de a deduce judecății în recurs doar aspecte care au aptitudinea de a fi circumscrise motivelor de casare reglementate prin art. 488 C. proc. civ. Tot cu caracter prealabil analizei recursurilor, rezumând aspectele legate de circumstanțele factuale ale litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanțele de fond, se reține că prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Priboieni nr. 65/17.12.2020 a fost aprobată aderarea pârâtei Comuna Priboieni la A., precum și plata cotizației de aderare determinată conform statutului A. care se achită o singură dată, sumă ce urma să fie suportată din bugetul local al comunei Priboieni, pentru anul 2021. Prin aceeași hotărâre a consiliului local a fost împuternicit primarul comunei "pentru a reprezenta Comuna Priboieni în Adunarea Generală a A. și pentru semnarea tuturor documentelor necesare aderării." S-a mai statuat de către instanțele fondului că în temeiul art. 43, art. 44 și art. 45 din Regulamentul de organizarea și funcționare al A., Anexă la statutul asociației reclamante și parte integrantă din acesta, membrilor asociați li se percep atât cotizații fixe, cât și cotizații variabile, reținându-se că, potrivit art. 43 alin. (1) și alin. (2) din acest regulament, membrul asociat se obligă la achitarea cotizației de aderare (se achită o singură dată) compusă astfel: numărul de locuitori x 10 RON, iar ulterior UAT achită o cotizație anuală, iar conform art. 44 și art. 45 din regulament UAT datorează o cotizație fixă egală pentru toate UAT-rile, care se calculează prin împărțirea cheltuielilor fixe de funcționare la toate UAT-urile membre, și o cotizație variabilă în funcție de tipurile de intervenție pentru fiecare câine în parte, pe bază de raport de lucru întocmit de către medicul veterinar în condițiile legii și a documentelor justificative. Pretențiile solicitate în cauză de reclamantă vizează, în principal, valoarea cotizațiilor fixe și variabile neachitate de pârâtă pentru perioada ianuarie 2021- aprilie 2022, potrivit facturilor depuse la dosar. Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 136.292,92 RON contravaloare facturi pentru perioada ianuarie 2021 - august 2021, reprezentând cotizații fixe și variabile, apreciind că ulterior datei de 19.08.2021 reclamanta nu mai avea temei legal pentru prestarea în continuarea a serviciilor în baza statutului și, implicit, a regulamentului întrucât prin adresa nr. x/19.08.2021 pârâta a solicitat suspendarea din calitatea de membru al asociației, împrejurarea în raport de care prima instanță a constatat că reclamanta nu mai era îndreptățită la plata celor două tipuri de cotizații, aceasta având obligația să respecte manifestarea de voință a pârâtei. Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta. Soluția tribunalului a fost schimbată în parte de către curtea de apel prin decizia obiect al recursului de față, instanța de prim control judiciar reținând că este corectă statuarea primei instanțe în sensul că adresa nr. x/19.08.2021 emisă de primarul comunei a avut ca efect retragerea pârâtei din asociație, primarul fiind abilitat în acest sens conform art. 154 alin. (6) din Codul Administrativ și art. 2 din HCL nr. 65/17.12.2020 a Consiliului Local al Comunei Priboieni, fără a fi necesară adoptarea unei alte hotărâri a consiliului local pentru retragerea din asociație. Pe de altă parte, procedând la interpretarea dispozițiilor relevante din statutul asociației reclamante(art. 56) și a regulamentului de organizare și funcționare a acesteia(art. 45), anexă la statut și parte integrantă din acesta, curtea de apel a reținut că nu a fost adoptată o hotărâre a Adunării Generale a asociației prin care să fie stabilită valoarea cotizației variabile. Pe baza acestor raționamente juridice, instanța de apel, admițând doar apelul UAT Comuna Priboieni, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 98.231,16 RON reprezentând cotizație fixă neachitată(pentru perioada februarie - septembrie 2021), precum și dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării debitului, fiind astfel înlăturată obligarea pârâtei la plata cotizației variabile avută în vedere de prima instanță. Totodată, cu privire la solicitarea pârâtei de a constata intervenită compensația legală, instanța de apel a respins această solicitare reținând că UAT Comuna Priboieni nu poate opune reclamantei compensația legală întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 1617 C. civ. deoarece nu are o creanță certă lichidă și exigibilă față de reclamantă. II. A. Cu privire la recursul principal declarat de reclamanta A., Înalta Curte reține următoarele: Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul principal este întemeiat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Printr-o primă critică, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta reclamantă susține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, pretinzându-se, în principal, greșita aplicare a dispozițiilor 154 alin. (6) din Codul administrativ și încălcarea art. 154 alin. (1) și alin. (5), art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. s) și alin. (9) lit. a) și c), precum și art. 155 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din același act normativ. În susținerea acestui motiv de recurs, în esență, s-a arătat că art. 154 alin. (6) din Codul administrativ, a cărui incidență a fost reținută de către instanța de apel, nu poate fi interpretat singular, ci sistematic, în corelare cu celelalte alineate ale aceluiași articol, dar și cu alte norme din Codul administrativ care stabilesc competența consiliului local cum sunt cele cuprinse în art. 129 din actul normativ de referință. Acest motiv de recurs se vădește a fi întemeiat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit temeiului legal pe care se fundamentează cazul de casare în analiză hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reglementarea de referință având în vedere situațiile în care instanța a cărei hotărâre este recurată, deși a analizat textele de lege incidente speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Pe calea recursului de față, prevalându-se de motivul de casare anterior enunțat, recurenta-reclamantă a invocat, în esență, nelegalitatea deciziei atacate prin prisma interpretării și aplicării eronate a normelor legale care reglementează atribuțiile autorităților administrației publice locale, insistând asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 129 din Codul administrativ, în raport de care se pretinde că retragerea UAT Comuna Priboieni din A. A. la care a devenit parte urmare adoptării HCL nr. 65/17.12.2020 nu se putea face printr-o adresă emisă de primar, ci tot urmare adoptării unei hotărâri de către consiliul local ca autoritate deliberativă a pârâtei. Astfel, Înalta Curte constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut că încetarea calității UAT Comuna Priboieni de membru în asociația A. a intervenit în baza art. 21 din statutul acestei asociații prin retragerea pârâtei din asociație urmare comunicării adresei nr. x/19.08.2021 emisă de primarul comunei. Au mai reținut instanțele de fond că această adresă exprimă intenția valabilă a pârâtei de a se retrage din asociație, primarul având o asemenea atribuție potrivit art. 154 alin. (6) din Codul administrativ și art. 2 din HCL nr. 65/17.12.2020, hotărâre prin care Consiliul Local al Comunie Priboieni a aprobat asocierea Comunei Priboieni la A.. De asemenea, curtea de apel a reținut că nu este aplicabil principiul simetriei actelor juridice invocat de reclamantă întrucât legea nu impune ca încetarea unei astfel de asocieri să fie dispusă tot prin hotărâre a consiliului local, iar, în cauză, nu este vorba despre o manifestare de voință a primarului Comunei Priboieni în sensul încetării pentru viitor a efectului actului administrativ, ci de o cerere de retragere din asociație, pe care primarul o putea formula în calitatea sa de reprezentant legal al unității administrativ - teritoriale, dar și în raport de dispozițiile art. 2 din HCL al Comunei Priboieni nr. 65/17.12.2020. Criticile recurentei cu privire la aplicarea eronată a art. 154 alin. (6) și incidența art. 129, ambele din Codul administrativ, sunt fondate. În context, Înalta Curte reține că potrivit art. 106 din Codul administrativ autoritățile administrației publice locale din comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive, fiecare cu rol, competențe și atribuții legale distincte, ambele categorii de autorități funcționând pentru rezolvarea treburilor publice din unitățile administrativ teritoriale, în condițiile legii. Astfel, atribuțiile consiliului local, ca autoritate deliberativă a unității administrativ teritoriale, sunt reglementate, în principal, în art. 129 din Codul administrativ, temei legal potrivit căruia consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale(art. 129 alin. (1). Printre categoriile de atribuții conferite consiliului local potrivit art. 129 alin. (2) din Codul administrativ sunt și acelea care privesc cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern(lit. e), iar în exercitarea acestor atribuții, printre altele, consiliul local hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local(art. 129 alin. (9) lit. a) din Codul administrativ). Hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu persoane juridice române sau străine se adoptă de consiliul local, potrivit art. 139 alin. (3) lit. f) din Codul administrativ, cu majoritatea prevăzută la art. 5 lit. C. civ.) din același act normativ, respectiv cu majoritatea absolută a consilierilor locali în funcție,. Pe de altă parte, potrivit art. 154 alin. (1) din Codul administrativ, rolul primarului, ca autoritate executivă a unității administrativ teritoriale, constă, printre altele, în asigurarea punerii în aplicare a hotărârilor consiliului local adoptate de această din urmă autoritate în domeniile sale de competență, atribuțiile pe care primarul este abilitat a le exercita pentru realizarea acestui scop fiind reglementate, de principiu, în art. 155 din Codul administrativ. Se constată astfel, din examinarea dispozițiilor legale precizate în precedent că atribuțiile și competențele consiliului local și cele ale primarului sunt distincte și complementare. Pornind de la această premisă, Înalta Curte remarcă precaritatea raționamentului instanței de apel în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 154 alin. (6) din Codul administrativ. Astfel, conform temeiului legal menționat "Primarul, în calitatea sa de autoritate publică executivă a administrației publice locale, reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române și străine, precum și în justiție." Aplicând această dispoziție de drept substanțial, curtea de apel a considerat că, în virtutea dreptului său de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială, primarul era abilitat să solicite retragerea comunei din asociația în care devenise membră ca urmare a aprobării dată de Consiliul local al Comunei Priboieni prin Hotărârea nr. 65/17.12.2020, reținând că adresa nr. x/19.08.2021 emisă de primar era aptă a produce efecte juridice în sensul încetării calității de membru asociat al comunei în A.. Această statuare a instanței de apel este greșită din două perspective. În primul rând, deși aplicabilitatea în domeniul dreptului public a principiul simetriei actelor juridice este încă disputată doctrinar și jurisprudențial, cu toate acestea, date fiind rolurile, competențele și atribuțiile diferite ale celor două categorii de autorități publice locale, consiliul local, respectiv primarul, se apreciază că, de principiu, exercitarea atribuțiilor uneia dintre ele nu poate avea drept consecință invalidarea(lipsirea de efecte) actelor administrative emise de cealaltă în exercitarea propriilor sale competențe. Or, în cauză, interpretarea art. 154 alin. (6) din Codul administrativ propusă de curtea de apel, potrivit căreia primarul, prin adresă, în virtutea dreptului său general de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte persoane juridice române, poate solicita în mod valabil retragerea comunei din asociația în care devenise membră ca urmare a aprobării asocierii prin hotărâre a consiliului local nesocotește tocmai această diferențiere și complementaritate a atribuțiilor celor două autorități administrative locale rezultată din dispozițiile legale expuse mai sus în cuprinsul prezentelor considerente. În al doilea rând, în context, se reține că prin HCL nr. 65/17.12.2020 Consiliul Local al Comunei Priboieni autoritatea locală deliberativă a hotărât aprobarea aderării comunei la A.(art. 1), aprobarea plății cotizației de aderare (art. 3) și împuternicirea primarului "pentru a reprezenta Comuna Priboieni în Adunarea Generală a A. și pentru semnarea tuturor documentelor necesare aderării." Prin urmare, deși era permisă o împuternicire a primarului de a reprezenta consiliul local în relația cu A. sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul retragerii din asociație, cu toate acestea un asemenea drept de reprezentare nu a fost acordat, consiliul local împuternicind primarul doar pentru semnarea documentelor necesare aderării. Concluzionând, în raport de aceste constatări, Înalta Curte reține că instanța de apel a interpretat eronat normele legale de referință atunci când a stabilit că dispozițiile art. 154 alin. (6) din Codul administrativ permit primarului, ca autoritate administrativă locală executivă, să solicite retragerea dintr-o asociere aprobată prin hotărâre a consiliului local, ca autoritate administrativă locală deliberativă. Printr-o altă critică, subsumată aceluiași motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut nelegalitatea deciziei recurate pentru nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile si fundațiile, pretinzându-se greșita aplicare a acestor prevederi normative. În susținerea acestui motiv de recurs, în esență, s-a arătat că statuările instanței de apel care a reținut că nu există o hotărâre a Adunării Generale a asociaților pentru stabilirea valorii cotizațiilor variabile sunt greșite întrucât "în cadrul art. 45 din Statut (Regulamentul de organizare și funcționare a Asociației) sunt prevăzute cotizațiile variabile, iar cotizațiile variabile au fost solicitate de la intimata-pârâtă pe baza facturilor având anexate rapoarte de lucru necontestate de către pârâtă niciodată, astfel încât toate considerentele curții de apel în ceea ce privește eliminarea obligației de plată a cotizațiilor variabile sunt nelegale." Se constată că, în ceea ce privește pretenția de obligare a pârâtei la plata sumelor reprezentând cotizația variabilă, instanța de apel a respins cererea reclamantei reținând că, potrivit art. 56 din statutul A., valoarea cotizațiilor și termenele de plată a acestora se stabilesc prin hotărâre a Adunării Generale și că o asemenea hotărâre(nr. 1/24.06.2021) există doar cu privire la cotizațiile fixe nu și cu privire la cele variabile. Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei-reclamante nu pot fi primite și analizate, întrucât privesc aspecte de fapt, prin criticile invocate, în realitate, pretinzându-se instanței de recurs să procedeze ea înseși la analiza dispozițiilor art. 56 din statutul A. și art. 45 din Regulamentul de organizare și funcționare a acestei asociații, parte integrantă din statut, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt în cauză. Se observă, în mod evident, că, prin argumentele în analiză, recurenta-reclamantă nu critică modalitatea în care instanța de apel a interpretat sau a aplicat în cauză prevederile art. 6 alin. (1) și art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, ci repune în discuție o chestiune de fapt care nu poate face obiectul controlului în recurs întrucât în această cale extraordinară de atac se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele prevăzute, expres și limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situației de fapt. Scopul recursului transcende, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea și coroborarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, le poate reaprecia și completa (în apel). Cu alte cuvinte, nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs acele argumente invocate în cererea de recurs prin care se critică situația de fapt și se oferă o interpretare proprie a mijloacelor de probă administrate în cauză cu scopul stabilirii unui alt înțeles dispozițiilor art. 56 din statutul A. și art. 45 din Regulamentul de organizare și funcționare a acestei asociații. Exercitându-și atribuția de determinare a faptelor relevante pentru justa soluționare a cauzei, instanța de apel a stabilit că potrivit art. 56 din statut pentru stabilirea valorii și termenelor de plată a cotizației variabile era necesară adoptarea unei hotărâri de adunarea generală a asociației. Această apreciere a instanței de apel nu poate fi cenzurată în recurs, întrucât se bazează exclusiv pe evaluarea unor elemente de fapt, determinabile doar în urma coroborării mijloacelor de probă administrate. Reaprecierea în recurs a mijloacelor de probă administrate în fața instanțelor de fond, pentru a conchide în sensul aplicării greșite de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 6 alin. (1), art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, astfel cum, în realitate, urmărește recurenta-reclamantă, nu echivalează cu exercitarea controlului de legalitate a deciziei civile recurate, ci presupune reevaluarea situației de fapt și stabilirea alteia noi, la care să fie aplicate prevederile legale invocate, ceea ce nu este permis în calea de atac extraordinară a recursului. Pentru a stabili dreptul reclamantei la perceperea cotizației variabile pretinse, instanța de apel s-a raportat la circumstanțele factuale ale cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în această analiză, fiind vorba despre evaluarea unor aspecte de fapt, iar nu despre interpretarea și/sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că nu este fondată critica analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. II. B. Cu privire la recursul incident declarat de pârâta U.A.T. Comuna Priboieni, prin primar, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile". Recursul incident este calea extraordinară de atac exercitată de intimat (partea care nu a declarat recurs principal) după expirarea termenului de recurs, ca reacție la recursul principal al părții potrivnice. Conform art. 491 alin. (1) C. proc. civ., recursul incident și cel provocat se pot exercita în aceleași condiții ca apelul incident/provocat prevăzute la art. 472 și 473 C. proc. civ., aplicate în mod corespunzător. Înalta Curte reține că recursul incident are caracter strict accesoriu față de recursul principal, presupune existența unui recurs principal aflat pe rol, nu poate fi disociat de cadrul procesual creat de acesta și poate fi declarat pentru aceleași motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Exercitând recursul incident în condițiile procedurale reglementate de art. 491 C. proc. civ., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, pârâta recurentă U.A.T. Comuna Priboieni susține că decizia recurată este nelegală ca urmare a aplicării greșite de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1617 alin. (1) C. civ. În susținerea acestui motiv de recurs, în esență, s-a arătat că decizia curții de apel este viciată întrucât interpretarea art. 1617 alin. (1) C. civ. s-a făcut în sensul că pentru a opera compensarea legală ar fi fost necesar un titlu executoriu al pârâtei împotriva reclamantei, contrar sensului reglementării de referință care nu prevede o asemenea condiție, recurenta pârâtă susținând că are o creanță certă, lichidă și exigibilă față de reclamantă, creanța cu caracteristicile juridice menționate rezultând din contractul de închiriere utilaje nr. 1477/10.03.2021 încheiat între părți. Critica este nefondată în considerarea celor ce succed. Analizând decizia obiect al recursului incident de față, sub aspectul solicitării pârâtei de a se constata intervenită compensația legală, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acesteia, considerentele decisive ale instanței de apel se regăsesc la fila x paragrafele 1 și 2 și au următorul conținut "Din textul de lege enunțat rezultă că datoriile reciproce trebuie să fie certe, lichide și exigibile, în sensul dispozițiilor art. 663 alin. (2), (3) și 4 C. proc. civ., adică să întrunească toate condițiile pentru ca dreptul de a cerere executarea silită în natură sau prin echivalent să fie actual. De aceea, creanțele trebuie să fie neîndoielnice, determinate în întinderea lor și să poată fi cerută executarea acestora. Or, creanță pretinsă de apelanta - pârâtă prin cererea de apel, în cuantum de 201.600 RON, nu este certă, întrucât existența ei neîndoielnică nu rezultă din contractul de închiriere a utilajelor nr. 1477/10.03.2021, așa cum se pretinde, nu este nici determinată în întinderea ei printr-un titlu executoriu, potrivit art. 663 alin. (3) C. proc. civ., iar din contractul invocat nu rezultă nici data scadenței pentru a se verifica exigibilitatea acesteia, așa cum prevăd dispozițiile art. 663 alin. (4) C. proc. civ.." Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă a deslușit eronat considerentele curții de apel, din acestea nerezultând că pentru a putea opune compensația legală pârâta trebuie să dețină un titlu executoriu împotriva reclamantei, sensul considerentelor instanței de prim control judiciar fiind acela că pentru a putea opera compensația legală creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, iar pretinsa creanță pe care o invocă UAT nu îndeplinește aceste condiții. Pe de altă parte, având ca premisă situația de fapt fixată de curtea de apel prin decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat corect dispozițiile legale în discuție. Astfel, potrivit art. 1617 alin. (1) C. civ. "Compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură." Dispozițiile legale relevate reglementează compensația legală care, potrivit normei citate, operează de drept, fără a fi necesar acordul de voință al părților sau o hotărâre judecătorească, de îndată ce sunt întrunite următoarele condiții: a) datoriile să fie reciproce; b) datoriile să fie certe; c) datoriile să fie lichide; d) datoriile să fie exigibile; e) datoriile să aibă ca obiect o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură. Reciprocitatea datoriilor presupune că cele două raporturi obligaționale trebuie să existe, simultan, între aceleași persoane, fiecare având, una față de cealaltă, atât calitatea de debitor, cât și de creditor. O creanță certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Altfel spus, o creanță este certă atunci când existența sa este sigură, necontestată, aceasta prin opoziție cu creanța litigioasă, nesigură, contestată de debitor. Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de acesta, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță. Astfel, de exemplu, nu este lichidă o creanță condiționată, întrucât existența sa este incertă, și nici o datorie a cărei întindere trebuie să fie stabilită în instanță de către judecător. O creanță este exigibilă atunci când scadența sa este împlinită și creditorul poate cerere executarea prestației. Caracterul fungibil al bunurilor obiect al datoriilor are în vedere bunurile fungibile prin natura lor care pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligații, fiind determinabile după număr, măsură sau greutate, cum ar fi o sumă de bani(care este esențialmente fungibilă), cereale etc. Or, raportat la creanța invocată de pârâtă, Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat corect prevederile art. 1671 alin. (1) C. civ. deducând în mod just din aceste dispoziții legale caracteristicile juridice pe care trebuie să le îndeplinească cele două creanțe pentru a putea opera compensația legală, cu consecința constatării faptului că cea invocată de pârâta UAT nu îndeplinește cerințele certitudinii(fiind litigioasă, contestată de reclamantă), lichidității (întinderea ei fiind nesigură, nerecunoscută de debitoare, pârâta declanșând un litigiu pentru ca o instanță să-i determine cuantumul) și exigibilității(întrucât nu s-a putut identifica data scadenței). Având în vedere aceste argumente, Înalta Curte constată că motivul de casare invocat de pârâta UAT Comuna Priboieni nu poate fi reținut, astfel încât recursul incident declarat de aceasta apare ca nefondat și urmează a fi repins ca atare. Față de ansamblul acestor considerente, în baza art. 496 și art. 497 C. proc. civ., cu referire la art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel, pe care o va casa, urmând a dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea ambelor apeluri de către aceeași instanță. Înlata Curte, consideră că se impune rejudecarea ambelor apeluri, în limitele rezultate din prezenta decizie în raport de motivele de recurs invocate și dezlegate, având în vedere că prin acestea se critică sentința primei instanțe prin care pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 136.292,92 RON contravaloare facturi, sumă care include atât cotizația fixă, cât și pe cea variabilă. Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ., dezlegările date prin prezenta decizie referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 154 alin. (6) din Codul administrativ, precum și cu privire la modul în care această interpretare se reflectă în executarea obligațiilor părților rezultate din raportul juridic de asociere în care au fost angajate, respectiv asupra datei la care a încetat calitatea de membru al UAT Comuna Priboieni în A. cu consecința încetării obligației de plată a cotizației fixe către asociație. În ce privesc cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-reclamantă pentru recurs, având în vedere că soluția ce se va dispune este de casare a cauzei și trimiterea acesteia pentru rejudecare la curtea de apel, acestea urmează a fi avute în vedere cu ocazia soluționării apelului, în raport de soluția ce se va da pe fondul pretențiilor reclamantei.