ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1666/2025

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București: Prin decizia nr. 560 din 29 aprilie 2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Secretariatul CNCI, invocată de către pârâta CNCI prin întâmpinare. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CNCI cu privire la capătul de cerere având ca obiect soluționarea notificărilor, invocată de către aceasta prin întâmpinare, ca lipsită de obiect. A admis excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, doar în ceea ce privește soluționarea pe fond a notificărilor, excepție invocată de către pârâta CNCI prin întâmpinare. A admis excepția prematurității cererii de chemare în judecată cu privire la solicitarea de obligare a CNCI la emiterea deciziei de compensare, invocată de către aceasta prin întâmpinare. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRP cu privire la cererea de soluționare a notificărilor și de plată a despăgubirilor, invocată de către aceasta prin întâmpinare. A admis excepția prematurității cererii de emitere a titlului de plată de către ANRP, invocată de către aceasta prin întâmpinare. A admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului cu sediul în București, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. A obligat pe pârâta AAAS să soluționeze notificările nr. x/09.11.2001 și nr. y/09.11.2001, care fac obiectul dosarelor administrative conexate nr. x, privind imobilul situat în București, str. x (nr. 68 în notificare), colț cu str. x. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul CNCI, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință. A respins cererea reclamanților de soluționare pe fond a notificărilor de către instanța judecătorească, ca tardiv formulată. A respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei CNCI la emiterea deciziei de compensare, ca prematur formulată. A respins cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâta ANRP de soluționare a notificărilor și de plată a despăgubirilor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins cererea reclamanților de emitere a titlului de plată de către ANRP, ca prematur formulată. A respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile de experți, ca neîntemeiată.

Contestația la tergiversare: Pentru urgentarea redactării deciziei nr. 560 din 29 aprilie 2024 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, la 27 februarie 2025 reclamantul B. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 525 C. proc. civ. Prin încheierea din 25 martie 2025, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus suspendarea judecării contestației privind tergiversarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Calea de atac exercitată: Împotriva încheierii de ședință din 25 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie petentul B. a declarat recurs, cale de atac înregistrată la 6 mai 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivare, recurentul-petent a arătat că s-a aflat în imposibilitate de prezentare la termenul de judecată din 25 martie 2025 din cauza stării de sănătate, fiind imobilizat la pat.

Apărările formulate în cauză: Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a depus întâmpinare, comunicată, precizând că a solicitat judecata cauzei în lipsă în apelul ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, hotărârea recurată fiind nelegală din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." Odată îndeplinite condițiile stabilite de textul legal menționat, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății. Măsura de suspendare a judecății se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumție este dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și din inexistența la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă. Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că măsura suspendării judecății a fost dispusă în cauza având ca obiect contestație privind tergiversarea procesului - procedură cu caracter incidental, ce se află în strânsă legătură cu actele de procedură efectuate în dosarul principal, în care a fost pronunțată hotărârea a cărei redactare se dorește a fi urgentată. Astfel, prin dispozițiile art. 522-523 din C. proc. civ., legiuitorul a reglementat contestația la tergiversarea procesului, ca un mijloc procedural pus la îndemâna părților, în scopul accelerării desfășurării și finalizării procesului civil, prin înlăturarea dificultăților survenite pe parcursul derulării acestuia, dificultăți care ar putea împiedica soluționarea într-un termen "optim și previzibil". Din examinarea cazurilor în care contestația la tergiversarea procesului poate fi formulată (enumerate la art. 522 alin. (2) C. proc. civ.), reiese că acest mijloc procedural reprezintă un remediu care își găsește aplicarea în ipoteza în care instanța de judecată cauzează o amânare nejustificată a procesului civil sau nu dispune măsurile necesare în vederea asigurării soluționării într-un termen rezonabil. Această instituție juridică se află în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil, consacrat ca un drept fundamental în art. 21 alin. (3) din Constituție și în art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și ca un principiu al procesului civil - în reglementarea art. 6 din C. proc. civ. - potrivit căruia în conținutul dreptului la un proces echitabil este inclusă și durata optimă și previzibilă a procedurii, care se raportează la complexitatea cauzei, la comportamentul părților și la miza litigiului. Așadar, prin natura sa, contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular, cu o reglementare specială, destinat să înlăture întârzierile ivite pe parcursul soluționării cauzelor civile, de natură să afecteze termenul optim și previzibil în care procesul civil ar trebui finalizat, având ca scop evitarea depășirii duratei rezonabile a acestuia. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 604 din 16 iulie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitatea dispozițiilor art. 524 alin. (3) C. proc. civ. (paragr. 17-18), care a statuat că "Natura contestației nu este aceea a unei căi de atac împotriva hotărârii/hotărârilor judecătorești pronunțate, ci a unui remediu procesual care să dinamizeze judecarea cauzei, pe de o parte, prin identificarea punctelor în care instanța care judecă cererea principală nu a îndeplinit în termenul prevăzut de lege anumite acte ce țin de judecata cauzei, nu a luat măsurile legale pentru a responsabiliza participanții la proces sau nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil și, pe de altă parte, prin luarea măsurilor necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății. Astfel, scopul instituirii procedurii a fost acela de a se remedia rapid și eficient situațiile în care judecarea cauzei stagnează fie din motive neimputabile instanței, dar cu privire la care aceasta nu a luat măsurile legale necesare dinamizării procesului, fie din motive imputabile instanței care nu a efectuat lucrările cauzei în termenul defipt de lege sau a avut o conduită procesuală ce denotă lentoare." Raportând aceste considerente la soluția pronunțată de curtea de apel prin încheierea recurată, Înalta Curte constată că măsura suspendării judecății contestației la tergiversarea procesului contravine dispozițiilor legale care o reglementează și scopului pentru care a fost legiferată. În cauză, prin contestația la tergiversarea procesului care formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, petentul B. a reclamat neredactarea în termen a deciziei nr. 560 din 29 aprilie 2024 pronunțată de Tribunalul București. Deși este real că, potrivit prevederilor art. 411 alin. (1) teza I C. proc. civ., judecătorul va suspenda cauza când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei și nici nu a solicitat judecata în lipsă, suspendarea judecății nu este compatibilă cu caracterul incidental al contestației la tergiversarea procesului și cu scopul pentru care a fost instituit acest remediu procesual. Caracterul incidental al procedurii reglementate prin art. 522 C. proc. civ. reiese din însăși economia acestei norme legale, care condiționează formularea contestației la tergiversare de existența unui proces pendinte, în situația nerespectării de către instanța învestită cu soluționarea acestuia a termenelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procedurii de judecată. Prin urmare, judecata contestației la tergiversare reclamă, la rândul său urgență, astfel încât o eventuală măsură de suspendare a soluționării sale eludează faptul că scopul reglementării acesteia în normele de drept procesual civil a avut ca premisă soluționarea într-un termen optim a procesului în legătură cu care a fost promovată. Urgența în soluționarea acestei proceduri reiese și din faptul că abuzul în exercitarea sa este sancționat distinct de legiuitor prin dispozițiile art. 526 C. proc. civ., astfel încât o astfel de procedură să nu devină, ea însăși, un mijloc de tergiversare a procesului. Înalta Curte amintește că, în repetate rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat lipsa mijloacelor legale de a acționa în cazul depășirii termenului rezonabil, stabilind, în jurisprudența sa, că îndeplinirea condiției termenului rezonabil nu se limitează la crearea unui sistem judiciar eficient, care să nu permită întârzieri procedurale ori administrative, ci implică și oferirea unor remedii efective pentru situația depășirii duratei rezonabile a procedurilor judiciare, conform art. 13 din Convenție. Având în vedere normele speciale care guvernează contestația la tergiversarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de petentul B., cu consecința casării încheierii din data de 25 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București și a trimiterii dosarului aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății contestației privind tergiversarea procesului.