ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1561/2025

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași cu nr. x/2010/a10, reclamanții A., B. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții D., E., F., respectiv Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta AVAS), prin reprezentanții G. și H., obligarea acestora la plata sumei de 23.000.000 euro, sumă evidențiată în sentința civilă nr. 596/2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, precum și 2.993.923,34 RON reprezentând daune interese, având în vedere prejudiciul provocat debitorului I. S.R.L. de la numirea în dosarul nr. x/2010 - 26.09.2019 și până la data inventarului - 20.11.2023, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au susținut că, prin activitatea derulată în procedura insolvenței debitorului I. S.R.L., pârâții au creat acestuia un prejudiciu pecuniar; în numele și pentru debitor solicită restituirea sumelor menționate.

În drept, sunt invocate dispozițiile art. 1340, 1357, 1530 din C. civ. și cele ale Legii nr. 85/2006, actualizată și modificată.

2.1. Tribunalul Iași, prin sentința nr. 205/19.03.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2010 a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a evocat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 și a reținut, în esență, că obiectul prezentei cauze, având ca obiect plata unor sume reprezentând prejudiciu - daune - provocate de pârâți printr-o activitate culpabilă, delictuală, este o acțiune de drept comun și nu una specifică procedurii insolvenței.

2.2. Învestit prin declinare, Tribunalul București, prin sentința nr. 787 pronunțată la data de 06 iunie 2025 în dosarul nr. x/2010, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță din oficiu, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că acțiunea în răspundere reglementată de dispozițiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 este o acțiune în răspundere civilă delictuală reglementată de o lege specială. Față de modalitatea în care reclamanții au înțeles să formuleze cererea nu rezultă că aceștia au renunțat la temeiul de drept invocat prin acțiune, respectiv dispozițiile art. 21 și art. 25 din Legea nr. 85/2006 și că și-ar întemeia acțiunea pe răspunderea civilă delictuală de drept comun reglementată de C. civ., astfel că, în acest context, competența de soluționare revine judecătorului sindic, fiind vorba despre o acțiune reglementată de legea insolvenței.

Prin urmare, câtă vreme cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 - 25 din Legea nr. 85/2006, ea este de competența judecătorului sindic.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență.

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Instanța a fost învestită cu o acțiune în atragerea răspunderii lichidatorului judiciar pentru modul în care și-a îndeplinit atribuțiile în cadrul dosarului de insolvență nr. x/2010 al Tribunalului Iași, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006. Astfel, reclamanții invocă exercitarea atribuțiilor prevăzute de această lege cu rea-credință și neglijență, faptul că inventarierea activelor din patrimoniul debitoarei s-a efectuat în mod defectuos și faptul că lichidatorul nu a respectat sarcinile trasate de instanță, precum și dispozițiile Legii nr. 85/2006, respectiv art. 21 și art. 25. De asemenea, reclamanții au precizat că solicită acoperirea prejudiciului în numele și pentru debitor.

Înalta Curte reține că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, legiuitorul urmărind concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competența exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenței debitoarei. Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul-sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului, ce pot afecta patrimoniul acestuia, este unul dintre obiectivele avute în vedere de Legea insolvenței. Astfel, importanța și specificul procedurii insolvenței determină instituirea unor reguli de competență, care sunt diferite de cele ale dreptului comun.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, modificată, atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, reglementarea de la alin. (1) nefiind una exhaustivă - "Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt (...)".

Prin sintagma "procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței" legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri și procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței, astfel cum sunt reglementate de legea-cadru, privind controlul asupra actelor, operațiunilor și plăților efectuate de către participanți după deschiderea procedurii.

Având în vedere multitudinea activităților specifice procedurii insolvenței, este imposibilă stabilirea concretă a tuturor operațiunilor ce au loc pe parcursul desfășurării insolvenței, întrucât acestea variază de la o situație juridică la alta sau de la un debitor la altul.

Astfel, soluția aleasă de legiuitor este pe de o parte exhaustivă în sensul că nu limitează atribuțiile judecătorului sindic numai la cazurile concrete enumerate în alin. (1) al art. 11 din lege ci, are în vedere și controlul tuturor operațiunilor și actelor săvârșite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori și alți participanți la desfășurarea procedurii precum și litigiile, procesele și cererile ce au legătură directă cu insolvența și sunt prevăzute de Legea nr. 85/2006.

În același timp, însă, această soluție legislativă este și restrictivă în sensul că judecătorul sindic nu are atribuții în soluționarea unei cereri ori acțiuni ce transcede procedurii insolvenței, respectiv cele reglementate prin dispozițiile dreptului comun și aparținând competenței judecătorului de fond.

Or, în speță, se reține că, față de cele solicitate de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată, acțiunea acestora are ca obiect angajarea răspunderii lichidatorului judiciar pentru modul în care și-a îndeplinit atribuțiile în cadrul dosarului de insolvență nr. x/2010 al Tribunalului Iași.

Astfel cum s-a arătat mai sus, Înalta Curte constată că judecătorul sindic exercită controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului în procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

În acest sens, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul judiciar.

În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 85/20006 privind procedura insolvenței, competența exclusivă privind procedurile prevăzute de această lege cade în sarcina tribunalului, prin judecătorul-sindic.

Totodată, sunt de reținut și dispozițiile art. 22 alin. (3) și (4) din același act normativ, potrivit cărora judecătorul-sindic poate sancționa administratorul judiciar cu amendă judiciară în situația în care acesta, din culpă sau cu rea-credință, nu își îndeplinește ori îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, iar dacă această fapta a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părți interesate, să îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs.

În concluzie, cererea pentru acoperirea prejudiciului pretins a fi cauzat prin activitatea administratorului/lichidatorului judiciar în procedura insolvenței, formulată de o parte interesată, este de competența judecătorului-sindic potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) și alin. (2) și art. 22 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2006.

Astfel, calificarea acțiunii formulate atrage concluzia asupra competenței instanței, fiind corectă observația Tribunalului București în sensul că, "față de modalitatea în care reclamanții au înțeles să formuleze cererea nu rezultă că aceștia au înțeles să renunțe la temeiul de drept invocat prin acțiune, respectiv dispozițiile art. 21 și art. 25 din Legea nr. 85/2006 și că și-ar întemeia acțiunea pe răspunderea civilă delictuală de drept de drept comun reglementată de C. civ..".

Așadar, competența de soluționare a pricinii aparține judecătorului-sindic învestit cu soluționarea dosarului de insolvență nr. x/2010, aflat pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, acesta având prerogative de a analiza cererea formulată de reclamanți.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2025.