ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 712/2024

Ședința publică din data de 09 octombrie 2024

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următaorele:

Prin rechizitoriul nr. x/2004 din data de 12 aprilie 2005 al Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârșirea următoarelor infracțiunii:

- efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea îndeplinită în scopul obținerii pentru sine sau altul de bani sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000;

- instigare la evaziune fiscală, prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 din din C. pen. anterior;

- spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000;

- luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000;

- instigare la bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată;

- abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior;

- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.

Prin sentința penală nr. 251/S din data de 1 iunie 2010, Tribunalul Brașov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. anterior, a dispus printre altele achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea îndeplinită în scopul obținerii pentru sine sau altul de bani sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000 (pct. 1 rechizitoriu).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. anterior, achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la evaziune fiscală, prev. de art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 din C. pen. anterior (pct. 2 rechizitoriu), de spălare de bani prevăzute de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din legea nr. 78/2000 (pct. 3 rechizitoriu), de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a) și c) și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (pct. 4 rechizitoriu), de abuz în serviciu contra intereselor publice (două infracțiuni), prevăzute de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (faptele de la pct. 5 și 6 rechizitoriu), de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzute de art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (pct. 6 rechizitoriu).

În baza art. 334 din C. proc. pen. anterior, s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților A., și alții (la pct. 7 în actul de sesizare), din art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată, în art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 143 Legea nr. 85/08.03.2006 cu art. 13 din C. pen. anterior, respectiv din art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată în art. 143 Legea nr. 85/08.03.2006 cu art. 13 din C. pen. anterior.

În baza art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 143 din Legea nr. 85/08.03.2006 cu aplicarea art. 13 din C. pen. anterior, art. 74 lit. a) și c) din C. pen., art. 76 lit. e) din C. pen. anterior, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de bancrută frauduloasă, la pedeapsa de 30.000 RON amendă penală, fiindu-i puse în vedere prevederile art. 63

1

din C. pen. anterior.

S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile S.C. B. S.R.L. și a respins pretențiile civile formulate de părțile civile Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice - prin A.N.A.F. București, Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice - prin D.G.F.P. Brașov, D.G.F.P. Bihor și D.G.F.P. Timiș, ca nefondate.

Prin aceeași sentință, a fost ridicată măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța procurorului din data de 09.03.2005 și s-a dispus restituirea către inculpatul A. a sumelor indisponibilizate, respectiv, 8.000 Euro și 20.000 USD, sume ce au fost depuse la C. la dispoziția Parchetului potrivit notelor contabile nr. x din 29.03.2005, respectiv nr. x din 29.03.2005.

Prin decizia penală nr. 25/Ap din data de 28 februarie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov și de inculpații A. și D., împotriva sentinței penale nr. 251/S/01.06.2010, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosar penal nr. x/2005, pe care a desființat-o sub următoarele aspecte:

- încadrarea juridică dată infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- achitarea inculpatului A. pentru comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (faptele de la punctele 5 și 6 din rechizitoriu) și încadrarea juridică dată acestor infracțiuni;

- achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (punctul 6 din rechizitoriu);

- omisiunea menționării alin. (2) lit. a) al art. 143 din Legea nr. 85/2006 și condamnarea inculpaților A. și D. pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă (instigator, respectiv, autor);

- respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov;

- temeiul obligării inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanță și cuantumul sumei stabilite în sarcina inculpatului A..

Rejudecând în aceste limite, în baza art. 334 din C. proc. pen. anterior, Curtea de Apel a schimbat încadrarea juridică dată infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina inculpatului A. din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 (punctul 4 din rechizitoriu).

În baza art. 334 din C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică dată faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (2 acte materiale, punctul 5 din rechizitoriu).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (2 acte materiale, punctul 5 din rechizitoriu).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. anterior, art. 13 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (punctul 6 din rechizitoriu).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. anterior, art. 13 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților A. și D. pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 25 raportat la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 din C. pen. anterior (A.), respectiv, de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 din C. pen. anterior (D., punctul 7 rechizitoriu).

În baza art. 346 alin. (1) din C. proc. pen. anterior raportat la art. 998-999 din C. civ. (în vigoare la data faptei), a obligat pe inculpatul A. să plătească părții civile Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov suma de 159.014.642 RON vechi (15.901,4642 RON noi), reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior și a respins restul pretențiilor acestei părți civile.

În baza art. 348 din C. proc. pen. anterior, a desființat în totalitate facturile fiscale seria x nr. x/30.05.2002 și seria x nr. x/27.06.2002, emise de S.C. E. S.R.L. către F.; a desființat parțial, în limita sumei de 157.711.741 RON vechi, factura fiscală seria x nr. x/02.12.2002, emisă de S.C. E. S.R.L. către F..

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, inculpatul A. și partea civilă Statul Român Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov.

Prin decizia penală nr. 836 din 13 februarie 2013, în majoritate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov împotriva deciziei penale nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a casat, în parte, decizia penală nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 și sentința penală nr. 251/S/01.06.2010, pronunțată de Tribunalul Brașov și rejudecând în fond:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. combinat cu art. 124 din C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, îndeplinită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul A. (la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) din C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 254 alin. (1) și (2) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe același inculpat la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) din C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) din C. pen., a contopite cele două pedepse de câte 3 ani închisoare și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 și art. 118 lit. e) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. apartamentul nr. x situat în municipiul Oradea, județul Bihor.

În baza art. 254 alin. (3) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 349.543.468 RON (ROL) și l-a obligat la plata acestei sume către stat.

În baza art. 163 C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 32 din Legea nr. 656/2002, a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. până la concurența sumei confiscate, respectiv a contravalorii apartamentului.

A menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța procurorului din data de 9.03.2005 privind indisponibilizarea sumelor de 8.000 euro și 20.000 dolari, sume ce au fost depuse la C. la dispoziția parchetului potrivit notelor contabile nr. x din 29.03.2005, respectiv nr. x din 29.03.2005.

A menținut restul dispozițiilor din hotărârile atacate care nu contravin prezentei.

A respins ca nefondate recursurile declarate de inculpatul A. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov împotriva aceleași decizii.

Cu opinie separată, în ce privește dispoziția de luare a măsurii sechestrului asigurător și confiscării speciale, s-a reținut că dispozițiile la care se referă opinia separată sunt rezultatul condamnării inculpatului, în recurs, cu privire la infracțiunile de spălare de bani și luare de mită, soluția de condamnare fiind fundamentată pe declarația inculpatului din fața instanței de recurs în care a precizat că menține aspectele relatate în declarațiile sale detaliate, anterioare, pe ansamblul înscrisurilor depuse în dosar, pe probele științifice administrate de-a lungul întregului proces penal și pe conținutul interceptărilor audio-video apreciate ca fiind legal obținute. S-a subliniat faptul că inculpatul, dar și Ministerul Public au formulat obiecțiuni la expertiza contabilă efectuată în cursul judecării apelului, (f 208 și urm., vol III; dosar CA) ce au fost analizate de instanță și ulterior a fost completat raportul de expertiză . În cursul urmăririi penale se întocmiseră însă și rapoarte de constatare economico-financiare de către specialiști din structura organului de urmărire penală (f. Vol VIII, f 125-150; vol. XII, f 3 și urm.) Aceste probatorii au fost analizate coroborat reținându-se că sunt apte să răstoarne prezumția de nevinovăție sub aspectul infracțiunilor menționate anterior.

În procesul de individualizare a pedepsei au fost avute în vedere criteriile enumerate în art. 72 din C. pen. anterior, dar a fost evaluată și durata procedurii, cuantumul pedepselor fiind determinat și în raport cu acest ultim criteriu.

În mod indubitabil, din soluția de condamnare în legătură cu infracțiunile menționate a rezultat, ope legis, obligativitatea dispunerii măsurilor sechestrului asigurător și confiscării speciale, însă aceste măsuri nu au fost solicitate nici în concluziile orale ale Ministerului Public nici în motivele scrise de recurs.

De esența, procesului penal echitabil este ca toate aspectele relevante cauzei, ce vor fi dezlegate prin dispoziții ale instanței, să fie supuse dezbaterii contradictorii.

Severitatea măsurilor impune ca la momentul luării acestora să se respecte garanțiile procesuale recunoscute în favoarea părților interesate.

Rolul activ al instanței nu putea genera punerea în discuție a aspectelor referitoare la luarea celor două măsuri întrucât evaluarea acestora în recurs se poate face în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

punct 17/2 din C. proc. pen. anterior, ce poate fi pus în discuție din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. În plus, rolul activ al instanței nu presupune o subrogare în drepturile procesuale ale părților sau ale reprezentantului Ministerului Public, ci acordarea unui sprijin sau suport în exercitarea acestora.

Prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 9 iunie 2020 în cauza Lascău împotriva României (Cererea nr. 39.855/13), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1247 din 17 decembrie 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit următoarele:

a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1.500 EUR (una mie cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru acest cuantum, cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plății;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de G., aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a reținut la paragrafele 35-39 următoarele:

"În speță, este suficient să constate că Înalta Curte s-a prevalat de posibilitatea oferită de legea internă de a examina din nou mărturiile pentru a se pronunța asupra vinovăției părții interesate (supra, pct. 15). Reiese, astfel, clar din motivația deciziei din 13 februarie 2013 că aceste mărturii, în special cele ale lui P.J., H.. și L.D., au contribuit în mod semnificativ la formarea convingerii judecătorilor Înaltei Curți. Or, tocmai aceste mărturii i-au determinat pe judecătorii din prima instanță să se îndoiască suficient de temeinicia acuzației, astfel încât să decidă achitarea persoanei în cauză de acuzația de luare de mită (supra, pct. 16 și 17).

Prin urmare, CEDO apreciază că Înalta Curte ar fi trebuit să aibă în vedere necesitatea unei noi audieri a martorilor respectivi, cu atât mai mult cu cât s-a pronunțat asupra caracterului credibil al mărturiilor. Într-adevăr, instanța a dat întâietate declarațiilor făcute de martori în fața procurorului, considerându-le mai credibile decât pe cele pe care aceștia le-au dat în fața primei instanțe (supra, pct. 17), deși martorii făcuseră cunoscute presiunile exercitate de parchet asupra lor pentru a-i determina să depună mărturie împotriva reclamantului (supra, pct. 8).

CEDO reamintește, în acest context, că cei care au responsabilitatea de a decide cu privire la vinovăția sau nevinovăția unui inculpat trebuie, în principiu, să fie în măsură să asculte martorii personal și să evalueze credibilitatea acestora. Evaluarea credibilității unui martor este o sarcină complexă care, în general, nu poate fi dusă la bun sfârșit prin simpla citire a declarațiilor scrise (Dan împotriva Moldovei, nr. 8.999/07, pct. 33, 5 iulie 2011). Desigur, există cazuri în care este imposibilă ascultarea martorului de către instanță, de exemplu, dacă persoana în cauză a decedat sau atunci când este vorba de respectarea dreptului acesteia de a nu se autoincrimina [Craxi împotriva Italiei (nr. 1), nr. 34.896/97, pct. 86, 5 decembrie 2002, și Dan, citată anterior, pct. 33]. Însă nu acesta a fost cazul în speță.

Având în vedere aceste elemente, CEDO apreciază că în speță omisiunea Înaltei Curți de a audia martorii înainte de a-l declara pe reclamant vinovat de luare de mită i-a restrâns semnificativ dreptul la apărare (Destrehem împotriva Franței, nr. 56.651/00, pct. 45, 18 mai 2004, Dan, citată anterior, pct. 31-35, și Lazu împotriva Republicii Moldova, nr. 46.182/08, pct. 36-44, 5 iulie 2016).

În consecință, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție."

La data de 09 septembrie 2020, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2005 (întemeiată pe dispozițiile art. 465 din C. proc. pen.), cerere ce a fost înregistrată pe rolul secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2020.

În argumentarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că, în fapt, la data de 09 iunie 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre de condamnare a statului român în cauza Lascău c. României (nr. 39855/13), în care a avut calitatea de reclamant.

Prin decizia penală nr. 176 din data de 2 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 465 alin. (1)-(6) din C. proc. pen. cu referire la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 9 iunie 2020, în cauza Lascău împotriva României (Cererea nr. 39.855/13), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1247 din 17 decembrie 2020, a admis cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2005.

În baza art. 465 alin. (11) lit. b) din C. proc. pen., a desființat, în parte, decizia atacată și, potrivit deciziei nr. 2/2015 din 02 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 06/03/2015, a dispus - cu privire la inculpatul A. - rejudecarea cauzei în recurs.

La data de 17 martie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub numărul x/2021, primind termen de judecată la data de 11 mai 2021.

Prin încheierea de ședință din data de 11 mai 2021, Înalta Curte a stabilit cadrul procesual al cauzei, în sensul rejudecării recursului declarat de Ministerul Public cu privire la infracțiunea de luare de mită, potrivit paragrafelor nr. 24-29, respectiv nr. 36-38 ale hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului și a stabilit termen de judecată la data de 22 iunie 2021.

Prin decizia nr. 314 din 25 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală împotriva deciziei penale nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2005, privindu-l pe intimatul inculpat A..

A menținut dispoziția de achitare a inculpatului A., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu referire la art. 1 lit. a), c) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 (punctul 4 din rechizitoriu).

A constatat că inculpatul A. a executat pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior pe o durată de 2 ani, în mod legal.

A dispus restituirea către inculpatul A. a sumei confiscate de 34.954 RON (RON), achitate cu avizul de plată nr. x din data de 22.03.2013, emis de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea.

Împotriva dispoziției de confiscare specială dispuse prin decizia penală nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2005 a formulat contestație la executare inculpatul A., solicitând, desființarea, în parte, a deciziei penale contestate, doar în ceea ce privește măsura confiscării speciale dispuse și care vizează apartamentul nr. x situat in jud. Bihor și ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2005, atât ca urmare a admiterii prezentei contestații, cât și ca efect al deciziei nr. 314 din 25.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția Penala, în dosarul nr. x/2021. În drept, a invocat incidența dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală din C. proc. pen. apreciind că există o împiedicare la executare.

În susținerea contestației, a invocat faptul că nu se putea dispune atât confiscarea produsului infracțiunii prin echivalent bănesc, cât și confiscarea prezumtivului produs al infracțiunii, întrucât, în esență, reprezintă o dubla confiscare.

A apreciat că legea penală permite confiscarea prin echivalent exclusiv atunci când bunurile care urmează a fi confiscate nu se mai găsesc, dar acest aspect se constată exclusiv în cursul judecării cauzei, și nu ulterior, în etapa execuțională. Cele două posibilități sunt alternative, excluzându-se una pe cealaltă.

S-a mai invocat că măsura confiscării speciale, dispuse de Înalta Curte în ultima cale ordinară de atac (în recurs), fără să fi fost informat, demonstrează că a fost dată cu interpretarea greșită a legii și cu încălcarea drepturilor privind dreptul la un proces echitabil, dreptul de proprietate, dreptul la un recurs efectiv, chestiune constatată chiar de un membru al completului care a pronunțat decizia contestată, formulând opinie separata.

De asemenea, s-a susținut că dispoziția de confiscare a Înaltei Curți de Casație si Justiție cuprinsă în decizia nr. 836 din data de 13 februarie 2013, s-au făcut prin interpretarea greșită a legii, interpretarea dispozițiile legale invocate de către instanță neputând duce la soluția pronunțată.

S-a arătat că singurele temeiuri legale invocate de către instanță în decizia de condamnare sunt dispozițiile prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 și art. 118 lit. e) din C. pen.. Or, aplicarea acestor dispoziții legale nu puteau să conducă la confiscarea dispusă întrucât infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea au fost săvârșite în perioada 01.01.2001-31.12.2003.

Dispozițiile ultimelor alineate ale art. 118 în varianta 2013, nu se regăseau în vechiul C. pen. în forma în vigoare la data de 31.12.2003 și drept urmare nu se putea dispune confiscarea specială, în lipsa bunului dobândit prin săvârșirea infracțiunii, a echivalentului acestuia întrucât legea nu prevedea o astfel de posibilitate.

S-a mai arătat că în ceea ce privește aplicabilitatea art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, nu se putea aplica în speță, deoarece conținutul acestuia era neconstituțional invocându-se Decizia Curții Constituționale a României nr. 418 din 19.06.2018 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 625 din 19 iulie 2018, prin care s-a constatat că, dispozițiile an. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/08.06.2016, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii sunt neconstituționale.

Instanța de control constituțional a reținut că prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 contravin principiului legalității incriminării întrucât are ca efect o dublă tragere la răspundere penală a subiectului activ al infracțiuni pentru faptele ce constituie primele două modalități alternative ale elementului material al infracțiunii reglementate prin textul criticat și, respectiv, ar putea avea efectul anterior precizat, în cazul faptei ce constituie cea de-a treia modalitate alternativă a elementului material al aceleiași infracțiuni.

În ceea ce privește confiscarea extinsă, aceasta nu putea fi dispusă, având în vedere în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 78/2014 și nr. 356/2014 potrivit cărora măsura confiscării extinse poate fi aplicată numai pentru faptele săvârșite după data intrării în vigoare a Noului C. pen., iar faptele care au făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. x/2005 au fost săvârșite în perioada 01.01.2001-31.12.2003.

În egală măsură, contestatorul a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva respectării principiilor fundamentale ale oricărui proces și anume principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare.

Examinând contestația declarată de contestatorul A., Înalta Curte, apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte amintește că procedura contestației la executare este menită să rezolve situațiile juridice care afectează faza executării unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Se constată că inculpatul A. a invocat în susținerea contestației dispozițiile art. 598 lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., respectiv existența unei împiedicări la executare, fără a solicita, în temeiul art. 598 lit. c) teza I din C. proc. pen., lămurirea titlului.

Prealabil, Înalta Curte reține că măsura de siguranță criticată de contestator vizează numai apartamentul situat în Municipiul Oradea, măsură ce a rămas în ființă încă din anul 2013, de la momentul rămânerii definitive a cauzei și anterior sesizării CEDO și vizează infracțiunea de spălare de bani, măsură ce a fost dispusă în baza art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 656/2002 (în prezent abrogată și înlocuită prin Lege nr. 129/2019), potrivit căruia în cazul infracțiunilor de spălare a banilor se aplică dispozițiile art. 118 din C. pen. privind confiscarea bunurilor, iar dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

Sumele de bani confiscate, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de luare de mită, au fost restituite în urma promovării revizuirii și pronunțării deciziei nr. 314 din 25 aprilie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Astfel, evaluarea instanței urmează a se realiza în raport de decizia de condamnare pronunțată inițial de instanța de recurs cu privire la măsura confiscării ca urmare a săvârșirii infracțiunii de spălare de bani.

În cadrul deciziei contestate, ca urmare a condamnării pentru infracțiunea de spălare de bani la pedeapsa de 3 ani închisoare, instanța de recurs a dispus confiscarea apartamentului situat în Municipiul Oradea, str. x, jud. Bihor.

În considerentele deciziei de condamnare, instanța de recurs a reținut că: inculpatul A. personal a dobândit - ca urmare a săvârșirii infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, ascunzând atât sursa (respectiv, suma de 10 miliarde de RON virată de I. în contul lui F. ca preț de vânzare cumpărare a spațiului comercial situat în Oradea B-dul x nr. 40), prin transferuri bancare succesive, cât și destinația finală a aceleiași sume de bani deja menționate - un apartament situat în Municipiul Oradea, str. x, jud. Bihor. (...) din documentele contabile ale S.C. J. S.R.L. și actele autentice de vânzare cumpărare depuse la dosar rezultă că sub numărul x/31.03.2003 a fost autentificat la BNP K. contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în localitatea Oradea, str. x bl. C 12 apt 1 jud. Bihor înscris în CF individual Oradea nr. x și CF colectiv nr. x Oradea cu nr. top x la A+1,intervenit între L. S.A. jud. Timiș prin reprezentant legal M. și S.C. J. S.R.L. prin reprezentant legal F., prețul vânzării fiind de 852.360.000 RON (ROL), inclusiv TVA, prețul fiind efectiv virat vânzătorului potrivit ordinului de plată. Societatea vânzătoare sus-indicată a emis factura fiscală nr. x/27.03.2003 din care rezultă că prețul de vânzare a fost de 716.268.908 RON (ROL), din care valoarea TVA a fost de 13.609.109 RON (ROL).

În consecință, în baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 și art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a bunului dobândit prin săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, respectiv apartamentul nr. x situat în Municipiul Oradea, str. x, jud. Bihor.

În baza art. 163 din C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 32 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. până la concurența sumei confiscate, și, respectiv a contravalorii apartamentului. (p. 191, decizia nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2005.).

Revenind la prezentul cadru procesual, Înalta Curte, constată că măsura confiscării a fost motivată în fapt și în drept în cadrul deciziei definitive și este aptă a fi pusă în executare, neexistând niciun impediment procesual ori procedural.

Instanța constată că această măsură era aptă a fi pusă în executare ulterior rămânerii sale definitive sau cel mai târziu odată cu hotărârea CEDO, în anul 2020 (hotărâre publicată în M. Of. nr. 1247 din 17 dec. 2020).

În plus, motivele referitoare la încălcarea principiilor judecății acțiunii penale ca principiul contradictorialității ori dreptul la un proces echitabil, nu se încadrează nici în cazul de contestație la executare invocat, dar nici în alt caz d contestație (întrucât nu relevă aspecte care să fi intervenit în cursul executării, ci aspecte ce țin de soluția acțiunii penale și de soluțiile adiacente ori complementare acesteia).

În raport de suma criticilor formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte subliniază că, în procedura contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă sau soluțiile intrate în puterea lucrului judecat, astfel că nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei, la reevaluarea măsurilor de siguranță ori asigurătorii. Soluția asupra acțiunii penale ca și soluțiile adiacente acesteia, la finalul procesului penal, intră în puterea lucrului judecat, astfel că, pe calea contestației la executare nu este admis a se reveni asupra rezolvărilor, contestația la executare valorificând aspecte subsecvente (ce apar în faza subsecventă a executării măsurilor) ori care constituie impedimente obiective pentru punerea în executare (ca dezincriminarea, decesul - pe latura penală; acoperirea prejudiciului benevol și prin echivalent - pe latura civilă).

În acest context, se reține că petentul solicită chiar evaluarea deciziei în baza căreia se desfășoară executarea, fiind criticată legalitatea măsurii de siguranță a confiscării, urmare a soluției condamnării pentru infracțiunea de spălare a banilor, dispusă de Înalta Curte, ca instanță de recurs, prin decizia 836/2013.

Inculpatul critică luarea măsurii confiscării apreciind că s-a dispus o dublă obligare a sa ca urmare a confiscării bunului și luării măsurii asiguratorii până la concurența contravalorii apartamentului.

Se constată că instanța de recurs, inițial a dispus confiscarea apartamentului în discuție ca măsură în considerarea infracțiunii de spălare a banilor și confiscarea unor sume de bani în considerarea infracțiunii de luare de mită, dispunându-se măsura asiguratorie asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. până la concurența atât a sumei distincte confiscate, cât și a contravalorii apartamentului. Amintim că rejudecarea recursului a condus la menținerea soluției de achitare în considerarea infracțiuni de corupție și la restituirea sumei confiscate de 34.954 RON, aferente acesteia.

Mai mult, Înalta Curte constată că inculpatul nu a depus la dosar acte din care să rezulte că măsura confiscării speciale dispuse prin decizia contestată a fost pusă în executare. De altfel, inculpatul nu a solicitat lămurirea hotărârii contestate, ci a apreciat că există o împiedicare la executare, aspect ce nu se regăsește în cauza pendinte.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la un proces echitabil, existența unei opinii separate cu privire la luarea măsurii sechestrului asigurător și confiscării speciale nu poate susține un motiv de contestație la executare ci atestă că soluția criticată de petent a făcut obiectul rezolvării de către completul învestit.

Referitor la nelegalitatea măsurii de siguranță ca urmare a deciziilor instanței de control constituțional, se constată că deciziile instanței de contencios constituțional sunt ulterioare deciziei de recurs (836/2013). Or, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Sub acest aspect, se reține că efectele deciziilor Curții Constituționale se aplică numai pentru viitor, sens în care nu pot avea aplicabilitate deciziile invocate în cauza pendinte.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2005.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2005.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 octombrie 2024.