ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. Augustin împotriva deciziei penale nr. 789/A din data de 08 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 10 din 18 februarie 2025, pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția penală, în dosarul nr. x/2019, printre altele, în ceea ce-l privește pe inculpatul A.- augustin, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. augustin, pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a respins acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în contradictoriu cu inculpatul A..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit în baza ordonanței din data de 19.09.2017, emisă în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, asupra autoturismului, proprietatea inculpatului A..

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la rămânerea definitivă a hotărârii, o copie de pe dispozitivul acesteia s-a comunicta Oficiului Național al Registrului Comerțului, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus anularea facturilor fiscale care nu conțin operațiuni reale, aflate în vol. II al dosarului de urmărire penală, la filele x, respectiv: factura fiscală nr. x/04.06.2012, pretins emisă de S.C. B.; factura fiscală nr. x/12.06.2012, pretins emisă de S.C. B.; factura fisclă pretins emisă de S.C. B.; factura fiscală nr. x/15.11.2012, pretins emisă de S.C. C. S.R.L.; factura fiscală nr. x/04.12.2012, pretins emisă de S.C. C. S.R.L.; factura fiscală nr. x/30.03.2012, pretins emisă de S.C. D. S.R.L.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu privire la inculpatul A. augustin au rămas în sarcina acestuia.

S-a constatat că inculpatul A. augustin a fost asistas de apărător ales.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, inculpații E. Și F. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj.

Prin decizia penală nr. 789 din 8 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, printre altele, în ceea ce-l privește pe inculpatul A.- augustin, s-au dispus următoarele:

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Sălaj și partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, împotriva sentinței penale nr. 10 din data de 18.02.2022, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2019, sentință pe care a desființat-o, în totalitate, în latura penală a cauzei, în ceea ce privește soluția de achitare a inculpatului A.- augustin, precum și în parte în latura civilă, sub aspectul modului de soluționare a acțiunii civile exercitate în procesul penal împotriva inculpatului A.- augustin, și, soluționând cauza în aceste limite:

În temeiul art. 5 din C. pen., instanța a constatat, conform principiului aprecierii globale a legii penale mai favorabile, potrivit Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, că legea penală mai favorabilă, în ceea ce privește situația juridică a inculpatului A.- augustin este Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare după modificarea prin Legea nr. 55 din 31 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 332 din 01 aprilie 2021 (anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 126 din 10 mai 2024, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 437 din 13 mai 2024), în intervalul de timp în care s-a aflat în vigoare C. pen. în forma sa, între datele de 25.06.2018 (data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018) și până la data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 de modificare a dispozițiilor art. 155 din C. pen.).

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A.- augustin, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată și agravată (6 acte materiale), prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen., ca efect al prescripției răspunderii penale.

În baza art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 și art. 1382 din C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în contradictoriu cu inculpatul A. și, constatând solidaritatea răspunderii acestui inculpat cu cea a coinculpaților F., E. și G., s-a dispus:

- obligarea inculpaților A. și F., în solidar, la despăgubiri către partea civilă, în cuantum total de 443.857 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat și nerecuperat, la care s-a adăugat dobânzi, majorări și penalități de întârziere aferente, calculate de la data scadenței și până la achitarea efectivă a prejudiciului, potrivit art. 119 și art. 120, art. 120

1

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- obligarea inculpaților A. și E. la despăgubiri către partea civilă, în cuantum total de 168.580 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat și nerecuperat, la care s-a adăugat dobânzi, majorări și penalități de întârziere aferente, calculate de la data scadenței și până la achitarea efectivă a prejudiciului, potrivit art. 119 și art. 120, art. 120

1

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- obligarea inculpaților A. și G. la despăgubiri către partea civilă, în cuantum total de 108.327 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat și nerecuperat, la care s-a adăugat dobânzi, majorări și penalități de întârziere aferente, calculate de la data scadenței și până la achitarea efectivă a prejudiciului, potrivit art. 119 și art. 120, art. 120

1

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul art. 272 raportat la art. 274 alin. (1), (2) și (3) și art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 3.600 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 272 din C. proc. pen., s-a încuviințat plata onorariilor cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu în cauză, după cum urmează: suma 500 RON (onorariu parțial) cuvenită d-nei av. H. (pentru inculpatul F.), 868 RON cuvenită d-lui av. I. (pentru inculpatul E.).

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate în cauză au rămas în sarcina statului.

În fapt, instanța de apel a reținut că, inculpatul A. augustin, în calitate de administrator al S.C. J. S.R.L., în perioada 2012 - 2013 a înregistrat în evidențele contabile ale societății cheltuieli în sumă totală de 2.119.044,05 RON, ce nu au la bază operațiuni comerciale reale, fapt ce cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului, constând în impozit pe profit diminuat (339.047 RON) și deducere ilegală de TVA (381.717 RON), fiind sprijinit în cadrul relației J. S.R.L. - B.. de către inculpatul F., în cadrul relației J. S.R.L. - D. S.R.L. de către inculpatul E., iar în cadrul relației J. S.R.L. - C. S.R.L. de către inculpatul G., care au întocmit facturile fiscale care atestau operațiuni nereale în numele acestor societăți și i le-au pus la dispoziție.

Împotriva deciziei nr. 789 din 8 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A. augustin.

În cuprinsul cererii de recurs în casație au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În motivarea cererii, după o prezentare a stării de fapt și a soluțiilor pronunțate de instanțele de fond și apel, recurentul a arătat că faptele imputate nu întrunesc elementele constitutive obiective regăsite în conținutul infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În subsidiar, în situația în care s-ar constata că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, recurentul a arătat că nu se poate reține că aceasta a fost cu forma de vinovăției a intenției directe calificată prin scop (acelea de a se sustrage obligațiilor fiscale de plată a taxelor către bugetul de stat).

Cu privire la situația factuală, recurentul a arătat că obiectivul investiției (ferma piscicolă din loc. Răbăgani, jud. Bihor) a fost construit în integralitate și a fost conform, aspect necontestat în cauză. Astfel, deși obiectul de investiție a fost realizat complet, iar o altă anchetă penală (dosar x/2018 DNA - Serviciul Teritorial Timișoara) a constatat că toate activitățile de antrepriză, respectiv materialele folosite de subscrisa au fost înglobate în realizarea acestui obiectiv de investiție, cu toate acestea, s-a reținut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Recurentul a susținut că atâta timp cât a observat, în șantier, prin propriile simțuri, aducerea materialelor și prestarea serviciilor contractate, este nerezonabil a i se imputa eventuale discrepanțe în actele contabile, mai ales în contextul în care investiția a fost finalizată, iar beneficiarul final sau alte autorități ale statului care au efectuat controale la locația investiției nu au găsit inadvertențe similare precum cele semnalate de ANAF.

În continuare, a arătat că pentru reținerea infracțiunii de evaziune fiscală în forma reținută prin acuzațiile aduse, este necesar verificarea următoarelor elemente de tipicitate, aspecte care nu se verifică în prezenta speță raportat la starea de fapt reținută, respectiv forma de vinovăție cerută de lege: cheltuielile evidențiate în contabilitate să nu aibă la bază operațiuni reale; evidențierea efectivă, în contabilitate, a unor cheltuieli nereale; evidențierea să fie realizată în scopul sustragerii de ia îndeplinirea obligațiilor fiscale și fapta să fie săvârșită cu intenție directă calificată prin scop.

Recurentul a susținut că, în cauză, raportat la starea de fapt reținută de către instanțele devolutive, precum și a mijloacelor de probă administrate, nu se poate ajunge la concluzia rezonabilă a unei suprapuneri perfecte între conținutul constitutiv al normei de incriminare relativ la faptele efectiv săvârșite. A arătat că legea procesual penală impune un standard al probei "dincolo de orice îndoială rezonabila", astfel că o soluție de condamnare se dispune exclusiv atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, în caz contrar, principiul în dubla pro reo poate conduce la o soluție de achitare. Or, în speță, nu s-a dovedit săvârșirea infracțiunii dincolo de acest standard legal.

În acest sens, a precizat că, nu s-a dovedit faptul că între acesta și reprezentanții celor trei societăți comerciale ar fi existat vreo înțelegere frauduloasă și nelegală în vederea furnizării unor documente fără acoperire economică reală pe baza cărora acesta să diminueze baza de impozitare a societății pe care o administra sau să încorporeze în actele contabile TVA deductibil. De asemenea, recurentul a arătat că nu s-a dovedit niciodată existența unei legături subiective între acesta, ca presupus autor al faptei de evaziune fiscală și cei trei presupuși complici, în condițiile în care pe unii dintre aceștia nici nu i-a cunoscut vreodată.

Totodată, recurentul a făcut referiri cu privire la relația dintre societățile S.C. J. S.R.L. cu S.C. B. S.R.L. Baia Mare, privitor la 3 facturi emise de această din urmă societate, stornarea acestora și înregistrarea lor în contabilitate. Cu privire la acestea recurentul a arătat că este irelevant faptul că operațiunea de stornare a fost înregistrată eronat în contabilitatea beneficiarului, câtă vreme această operațiune atrage modalități de reparare fiscală, nicidecum incidența legii penale.

A mai arătat că, instanța de apel a ignorat complet operațiunea de stornare pentru a reține exstența celor trei acte materiale care i-au fost imputate, acest aspect producând efecte juridice inclusiv în planul acțiunii civile admise în mod neîntemeiat în întregime.

În continuare, recurentul a făcut referiri la relația dintre S.C. J. S.R.L. cu S.C. D. S.R.L. Brad, Hunedoara, precizând că probele administrate atât în cursul urmăririi penale și a instanțelor de fond și apel dovedesc faptul că forajul s-a realizat efectiv. Totodată, recurentul a susținut că este lipsit de importanță faptul că forajul s-a efectuat, datorită condițiilor locative, doar pentru o adâncime de circa 90-100 metri liniari, atâta timp cât prețul stabilit pentru această operațiune reprezintă o chestiune de liberă apreciere a societăților comerciale în piață.

De asemenea, recurentul a mai arătat că teza acuzării în ceea ce privește relația cu S.C. D. S.R.L., potrivit căreia lucrarea de foraj nu ar fi fost executată, este infirmată de materialul probator de la dosar. A mai arătat nu a existat vreo corespondență între fapta de a înregistra în contabilitate factura nr. x/10. O7.2012 emisă de D. S.R.L. și pretinsa inexistență a operațiuni de forare, afirmată ca nereală prin acuzația penală adusă. Astfel, a susținut recurentul că pretinsul prejudiu în cuantum de 168.580 RON ar fi trebuit diminuat din pretențiile specifice acțiunii civile, iar suma de 46.247 RON ar fi trebuit redusă fără putință de tăgadă.

În final, recurentul a făcut referiri privitor la relația cu societatea C. S.R.L., arătând că, conduita ilicită a acestei societăți nu îi poate fi imputată, fiind irelevantă orice conduită ilicită a acestuia din perspectiva obligațiilor legale ce-i incumbau, potrivit legii, acestei societăți comerciale cu personalitate juridică distinctă.

Prin urmare, a arătat că ultimele două acte materiale ar trebui înlăturate cu consecința respingerii integrale a acțiunii civile, inclusiv în ceea ce privește pretinsul prejudiciu de 108.327 RON, toate aspectele învederate fiind confirmate de martorii audiați în cauză.

Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate, și rejudecând cauza să se dispună achitarea acestuia în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală. În subsidiar a solicitat să se dispună achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza II-a din C. proc. pen., deoarece fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege.

Cu privire la latura civilă, în principal a solicitat lăsarea nesoluționată a acțiunii civile exercitată în cauză de Statul Român prin ANAF - DGRFP Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj. În subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii civile exercitată în cauză ca fiind neîntemeiată.

Totodată, a solicitat obligarea părții civile ANAF la plata către acesta a tuturor cheltuielilor ocazionate cu judecarea recursului în casație.

Concluzii scrise formulate de partea civilă Ministerul Finanțelor prin Administrația Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj

La data de 01.07.2025, prin adresa nr. x/30.06.2025, partea civilă a transmis la dosar concluzii scrise, prin care, în esență, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului în casație formulat de A. augustin și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală. S-a arătat că întreaga argumentație a recursului în casație reprezintă o reiterare îmbogățită a argumentației pe care s-au întemeiat apărările la fond și în apel, în esență, că probațiunea existentă la dosar nu ar fi concludentă pentru a conduce la condamnare, pornind de la premisa că starea de fapt din rechizitoriu a fost relatată distorsionat și incomplet.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 26 august 2025, sub nr. x/2019.

A fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazurilor de recurs în casație formulate.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul A. augustin, împotriva deciziei penale nr. 789/A din 8 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recurentul A. augustin a formulat recurs în casație la data de 10 iunie 2025, împotriva deciziei penale nr. 789 din 8 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 19 mai 2025, prin afișarea înștiințării (la adresa din jud. Sălaj, dos. curte), conform art. 435 din C. proc. pen.. Decizia atacată a fost comunicată cu recurentul A. augustin și la data de 20 mai 2025, prin afișarea înștiințării (la cab. av. K., din Zalău, b-dul x, jud. Sălaj, dos. curte)

Decizia penală nr. 789 din 8 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de recurentul A. augustin, în calitate de inculpat.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele și domiciliul recurentului A. augustin, hotărârea care se atacă (decizia nr. 789 din 8 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea, care a atașat împuternicirea avocațială x/2025 din 09.06.2025 .

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Recursul în casație reprezintă o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Deși în cauză nu s-a dispus o soluție de condamnare, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. augustin a solicitat continuarea procesului penal, iar instanța de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii pentru care s-a dispus încetarea procesului penal. Astfel, cazurile de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen., vor fi analizate împreună, ținând seama de soluția de încetare a procesului penal și că, în motivele evocate de recurent pe care și-a fundamentat cererea de achitare, se indică lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că acesta vizează exclusiv situațiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanța a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între activitatea factuală și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii, cu încadrarea juridică reținută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel, nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel.

Față de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererea de recurs în casație nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. Cu toate că recurentul susține că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală, în realitate, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac acesta contestă situația de fapt reținută de instanța de apel și probele administrate în cauză, solicitând reaprecierea materialului probator. Or, o asemenea verificare excede limitele recursului în casație, cale extraordinară ce nu permite repunerea în discuție a evaluării probelor și nici modificarea situației de fapt.

Analiza probatoriului, cu accent pe forța probantă a mijloacelor de probă, pentru a susține vinovăția sau lipsa acesteia și netemeinicia deciziei instanței de apel, nu se poate realiza în procedura pendinte. Jurisprudența instanței supreme în această materie evocă imposibilitatea analizei aptitudinii probelor de a dovedi vinovăția în cadrul recursului în casație (e.g. ICCJ, SP, înch. 295/RC din 26 septembrie 2018, dosar nr. x/2016; ICCJ, SP, înch. 2/RC din data de 09 ianuarie 2019, dosar nr. x/2015).

Recurentul a mai susține și că nu a săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege pentru infracțiunea de evaziune fiscală, respectiv intenție directă calificată prin scop, însă din perspectiva acestui caz de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii.

Astfel, în condițiile în care se critică situația de fapt, latura subiectivă și se solicită reaprecierea materialului probator, motivele de recurs nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce privește latura civilă, se constată că aceasta poate fi criticată doar cu privire la aspecte de nelegalitate nu și cu privire la aspecte de netemeinicie, având în vedere că prin soluționarea recursului în casație nu se analizează interpretarea probatorului care a stat la baza judecării laturii civile.

Invocarea formală a unui caz de casare, nu echivalează cu îndeplinirea condițiilor limitativ impuse de lege în vederea admiterii în principiu a cererii de recurs în casație.

Se mai impune a fi subliniat că recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. augustin nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. augustin împotriva deciziei penale nr. 789/A din data de 08 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. augustin împotriva deciziei penale nr. 789/A din data de 08 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2025.