ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 615/2025

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 95/F din data de 29 iulie 2025, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 599 din C. proc. pen. raportat la art. 597 și art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 25/F/CC din data de 14 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2024.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe contestator la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în primul rând, că persoana condamnată A. a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 25/F/CC din 14 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost recunoscută hotărârea pronunțată la data de 15.10.2021 de Curtea Coroanei din Norwich, definitivă la data de 28.04.2022, prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 21 de ani (7670 zile) închisoare și s-a dispus transferarea acestuia într-un loc de detenție din România, în vederea executării restului de pedeapsă.

S-a mai reținut că persoana condamnată a solicitat adaptarea pedepsei aplicate de statul de condamnare în conformitate cu principiile care guvernează materia dreptului penal român, raportat la textele de lege prin care se prevede clar că pedeapsa în cazul infracțiunii de viol are limita maximă de 12 ani închisoare, cu argumentarea că, în opinia sa, decizia instanței din Marea Britanie nu poate fi considerată ca având autoritate de lucru judecat sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, deoarece, atâta vreme cât își execută pedeapsa în continuare în penitenciarele din România, este necesară alinierea pedepsei privative de libertate prin adaptarea acesteia conform legilor și prevederilor C. pen. din România.

De asemenea, contestatorul a susținut că nu i-a fost comunicată decizia definitivă privind modificarea pedepsei de la 25 de ani la 21 de ani și că a fost extrădat fără consimțământul său, fiindu-i adus la cunoștință faptul că nu mai dispune de nicio cale de atac.

Curtea de apel, analizând contestația la executare promovată de persoana condamnată, prin prisma prevederilor legale incidente pe baza actelor și lucrărilor dosarului nr. x/2024, a apreciat că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Astfel, a reținut că prin sentința penală nr. 25/F/CC din 14 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2024, a fost recunoscută hotărârea pronunțată la data de 15.10.2021 de Curtea Coroanei din Norwich, definitivă la data de 28.04.2022, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 21 de ani (7670 zile) închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol, fapte prevăzute și de legislația penală română, fiind incriminate de dispozițiile art. 218 alin. (3) lit. a), c) din C. pen., forma în vigoare la data faptelor, și s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un loc de detenție din România, în vederea executării restului de pedeapsă.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată în arest preventiv și în executarea pedepsei, de la 15.10.2021 la 10.12.2021 și de la 11.12.2021 la 19.10.2023, precum și cea executată ulterior acestei date, la zi.

S-a luat act că persoana condamnată este încarcerată în executarea pedepsei pe teritoriul statului solicitant.

În baza art. 141 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca sentința definitivă și un exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii să fie comunicate Direcției de Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, toate cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, printre altele, curtea de apel a notat că în cadrul procedurii de recunoaștere a hotărârii străine de condamnare au fost verificate dispozițiile legale incidente în materia adaptării pedepsei și s-a constatat că nu se impune realizarea unei astfel de operațiuni.

În concret, referitor la felul și la durata pedepsei aplicate persoanei transferabile, din examinarea hotărârii de condamnare și a dispozițiilor din C. pen., curtea a constatat că atât felul, cât și durata pedepsei nu este incompatibilă cu legislația penală română. De asemenea, potrivit legii penale române executarea pedepsei nu s-a prescris.

În ceea ce privește situația executării pedepsei principale aplicate persoanei transferabile, curtea a reținut că aceasta a executat 734 zile, reprezentând perioada executată în detenție înainte de proces - 15.10.2021 - 10.12.2021 - 56 zile și perioada executată în custodie -11.12.2021 - 19.10.2023 -678 zile.

Referitor la susținerile în sensul că, în situația recunoașterii hotărârii străine și a transferului în România, condamnatul va executa, în fapt, o perioadă mai lungă decât ar executa în Marea Britanie, ca urmare a dispozițiilor legale mai nefavorabile pe care le prezintă liberarea condiționată în statul de executare, în sensul că liberarea condiționată va interveni în România la un moment mult mai îndepărtat decât momentul în care ar fi obținută în statul de condamnare, o astfel de situație putând să atragă încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) CEDO, opinie exprimată și de Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, fiind invocată în acest sens cauza Veermae împotriva Finlandei, instanța învestită în procedura specială a reținut, în esență, că, ulterior recunoașterii hotărârii străine pronunțate de statul terț și transferării în România a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei, executarea hotărârii este guvernată de legea română, astfel încât toate aspectele relative la executare vor fi reglementate de legea română, inclusiv chestiunile referitoare la posibilitatea liberării condiționate.

A mai reținut că, în cazul de față, ulterior transferării în România în vederea executării pedepsei, persoana condamnată va putea beneficia de liberare condiționată numai după executarea fracției minime de pedeapsă prevăzute de legea română, în cazul de față de 2/3 din durata pedepsei, potrivit disp. art. 100 alin. (1) lit. a) din C. pen. coroborat cu art. 100 alin. (1) lit. b), c) și d) din C. pen.

Așa fiind, s-a constatat, în esență, că, urmare a diferențelor existente între legislația statului de condamnare și cea a statului de executare în ceea ce privește acordarea beneficiului liberării condiționate, este posibil ca liberarea condiționată să fie acordată în România la un moment mult mai îndepărtat decât acela în care ar fi intervenit în statul de condamnare, însă această împrejurare nu constituie un motiv de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii de condamnare prev. de art. 142 alin. (2) din Legea 302/2004 coroborat cu împrejurarea că transferarea persoanei condamnate nu ar fi contrară art. 5 din Convenție, deoarece pedeapsa pe care ar executa-o efectiv în România nu ar fi mai lungă decât cea pronunțată de judecătorul din statul de condamnare.

Această sentință penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana transferabilă A..

În acest context, curtea de apel a notat dispozițiile prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. și a constatat că solicitarea care constituie obiect al cauzei de față se întemeiază pe cazul de contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. (contestatorul a invocat existența unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută), de competența instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Raportând motivele de contestație de mai sus la actele și lucrările dosarului, la situația juridică a persoanei condamnate, la limitele în care instanța se pronunță în cadrul contestației la executare, limite impuse de necesitatea respectării autorității de lucru judecat a hotărârii definitive de recunoaștere și preluare a executării pedepsei închisorii, curtea a reținut că prin intermediul contestației la executare, care este un mijloc procesual jurisdicțional de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive, este inadmisibilă rediscutarea sau reaprecierea unor aspecte ce țin de fondul cauzei, în speța de față aspecte care vizează maniera în care instanța care a recunoscut hotărârea judecătorească străină a făcut aplicarea dispozițiilor art. 141 din Legea nr. 302/2004, scopul urmărit de legiuitor prin instituția contestației la executare fiind acela de a da posibilitatea soluționării unor eventuale incidente ivite fie la punerea în executare a unei sentințe penale definitive, fie pe parcursul executării unei asemenea sentințe, fără însă ca prin aceasta să se aducă atingere autorității de lucru judecat a sentinței penale respective.

Sub acest aspect, s-a reținut că persoana condamnată A. a invocat, în realitate, o aplicare eronată de către instanță a dispozițiilor art. 141- 142 din Legea nr. 302/2004, în referire la verificarea condiției dublei incriminări și la adaptarea pedepsei aplicate de către autoritățile judiciare din cadrul statului solicitant, împrejurări care nu s-au ivit ulterior momentului în care hotărârea definitivă de recunoaștere și preluare a executării pedepsei închisorii a dobândit autoritatea de lucru judecat, din contră, aplicarea dispozițiilor legale la care s-a făcut trimitere în precedent și a căror nouă aplicare o solicită contestatorul făcând obiectul evaluării Curții de Apel Pitești la momentul soluționării cauzei, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței penale nr. 25/F/CC/14.08.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ca atare, s-a apreciat că solicitarea condamnatului de a se constata că în mod greșit s-a stabilit pedeapsa de executat, în urma recunoașterii pedepsei privative de libertate aplicate de instanța străină, este lipsită de fundament în această procedură, pe calea contestației la executare nefiind posibil a fi readaptată pedeapsa în raport de motivul de contestație la executare invocat, neputând fi schimbată sau modificată soluția pronunțată de instanță asupra cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, aceasta putându-se realiza doar prin intermediul căii ordinare de atac (pe care contestatorul a exercitat-o, soluția fiind de menținere a sentinței penale pronunțate de Curtea de Apel Pitești) sau extraordinare de atac, în limitele prevăzute de lege în ceea ce privește exercitarea acestora.

Pentru argumentele prezentate anterior, referitoare la faptul că prezenta procedură este admisibilă doar pentru cazurile expres și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., curtea a respins și criticile contestatorului referitoare la necomunicarea hotărârii definitive de recunoaștere a pedepsei, precum și pe cele privind lipsa acordului său cu privire la înlăturarea de pe teritoriul britanic.

Împotriva sentinței penale nr. 95/F din data de 29 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat contestație persoana condamnată A. solicitând, în esență, reducerea cuantumului pedepsei de 21 de ani închisoare recunoscută prin sentința penală nr. 25/F/CC din 14 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 12 ani închisoare, care reprezintă limita maximă prevăzută de C. pen. român pentru faptele pentru care a fost condamnat de autoritățile străine.

Examinând contestația formulată de persoana condamnată A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte reține că cererea dedusă judecății are ca obiect condamnarea contestatorului la pedeapsa de 21 ani închisoare, recunoscută de instanța română în cadrul procedurii judiciare de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești străine, respectiv în contextul transferării persoanelor condamnate și deținute în state terțe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar ori într-o unitate sanitară din România.

În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și a criticat soluția instanței care a recunoscut hotărârea străină în privința modului în care au fost interpretate dispozițiile ce permit adaptarea pedepsei, solicitând, în concret, reducerea pedepsei rezultante de 21 de ani închisoare recunoscută prin sentința penală nr. 25/F/CC din 14 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 12 ani închisoare.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., "Contestația la executare împotriva unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.".

Analizând contestația formulată de persoana condamnată A., Înalta Curte constată că motivele invocate de aceasta nu pot fi subsumate unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută sau unei împiedicări la executare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., reținute de către prima instanță, precum nici unei cauze de micșorare a pedepsei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., invocate ca temei de drept de către contestator direct în calea de atac promovată, ci pun în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță.

Astfel, contestatorul critică însăși sentința penală nr. 25/F/CC din 14 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală nr. 252/A/2.10.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care instanța a recunoscut condamnarea acestuia la pedeapsa de 21 ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare din Marea Britanie, solicitând, în esență, adaptarea pedepsei.

Or, posibilitatea instanței naționale de a proceda la adaptarea pedepsei aplicate persoanei solicitate prin hotărârea autorităților judiciare străine este o chestiune de competența exclusivă a instanței învestite cu recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din statul de condamnare și are ca premisă incompatibilitatea dintre sancțiunea aplicată prin hotărârea străină și cea prevăzută de legea română pentru infracțiunile corespondente.

Înalta Curte subliniază că pe calea contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice.

Contestația la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea și temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Ca atare, cererea formulată de contestator, prin prisma motivelor expuse, excedează limitelor în care o instanță poate fi învestită în cursul executării și constituie, în fapt, un apel deghizat.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința penală atacată este temeinică și legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 95/F din data de 29 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deopotrivă, reținând culpa procesuală a contestatorului în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 377 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 95/F din data de 29 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2025.