ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 01 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 171 din data de 30.01.2025, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen. (regim de detenție).

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză, respectiv de la 08.01.2024 până la data de 15.03.2024.

În baza art. 19 alin. (1) și 25 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 397 (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 1357 alin. (1) C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 42.622,27 RON, reprezentând prejudiciu material produs ca urmare a distrugerii casei de locuit.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (450 de RON-faza de urmărire penală, 150 de RON-faza de cameră preliminară, 900 de RON-faza de judecată).

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, desemnat pentru a-i reprezenta interesele persoanei vătămate B., a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel inculpatul A. și partea civilă B..

Prin decizia penală nr. 665 din 26 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul A. și partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 171 din data de 30.01.2025, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2024,.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați apelantul inculpat și apelanta parte civilă la plata sumei de câte 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. cheltuielile judiciare reprezentând onorarii apărători din oficiu au rămas în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 26.06.2025 (data poștei, dosar nr. x/2024), invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În argumentarea căii de atac, recurentul inculpat a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere calificată, casa incendiată fiind distrusă, degradată și adusă în stare de neîntrebuințare de partea civilă și de membrii familiei acesteia, anterior incendiului.

Astfel, a susținut că sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de distrugere prin incendiere este reprezentat de acțiunea de distrugere și degradare a bunurilor prin incendiere. Or, de vreme ce casa era distrusă, degradată și adusă în stare de neîntrebuințare de foștii săi locatari anterior datei de 03.01.2024, lipsește elementul material al infracțiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. (4) C. pen.

Totodată, a învederat că din cuprinsul celor 40 de anchete sociale efectuate de reprezentanții Primăriei Leu rezultă starea de degradare avansată, "de prăbușire", în care se găsea casa situată în com. Leu, nr. 56, jud. Dolj, încă din anul 2016.

În ceea ce privește latura civilă, a susținut că prin sentinta penală pronunțată în cauză, menținută de Curtea de Apel Craiova, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 42.622,27 RON reprezentând prejudiciu material produs ca urmare a distrugerii casei de locuit cu toate că partea civilă B. nu a făcut dovada decesului proprietarului imobilului, C., și nici a calității sale de succesor în drepturi al acestuia, moștenitor legal sau testamentar. De asemenea, nu a făcut dovada pretențiilor sale.

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., acesta a atacat cu recurs în casație decizia penală nr. 665 din 26 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care a fost respins de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura apărătorului ales D., fiind atașată și împuternicirea avocațială nr. x/2025, din data de 20.06.2025, dosar nr. x/2024

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul-inculpat a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În atare condiții, se observă că pe calea recursului în casație promovat, recurentul inculpat A. a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., deoarece esența motivelor sale constă în negarea bazei factuale reținute cu caracter definitiv de instanța de apel, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere, acesta susținând că imobilul era deja distrus/degradat de către partea civilă și membrii familiei acesteia la momentul incendiului.

Examinarea stării imobilului reprezintă o problemă de fapt, iar nu o problemă de drept, astfel că motivul invocat de recurent nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., neputând fi astfel circumscris cazului de casare prevăzut la pct. 7.

În ceea ce privește motivele referitoare la latura civilă, criticile formulate de recurentul inculpat în sensul că partea civilă nu a dovedit calitatea de succesor sau că nu a făcut dovada pretențiilor civile, vizează stabilirea situației de fapt și aprecierea probelor, aspecte care au fost analizate în fond și în apel, Înalta Curte, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, neavând posibilitatea să reanalizeze probele și să stabilească dacă partea civilă și-a dovedit sau nu calitatea ori întinderea prejudiciului.

Prin urmare, recurentul face referire în mod formal la lipsa elementului material al infracțiunii de distrugere, fiindcă în realitate prin motivele de recurs critică interpretarea probatoriului de către instanțele de fond și apel, solicitând o reinterpretare a probelor, care să conducă la concluzia inexistenței faptei și implicit la modificarea situație de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanțele de fond.

Înalta Curte subliniază că, pe calea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator aflat la dosar cu consecința stabilirii unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de distrugere, așa cum acesta a solicitat, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparține exclusiv instanței de fond și, respectiv, instanței de apel.

Așadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 665 din 26 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 665 din 26 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 octombrie 2025.