ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 iunie 2025

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 307 din 17.10.2024, pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- purtare abuzivă, faptă prevăzută de art. 296 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare;

- lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. b) teza a II-a din C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de polițist, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de polițist, care se va executa în situația în care pedeapsa principală devine executabilă.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit cele două pedepse și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 8 luni închisoare, la care s-a aplicat un spor de 4 luni închisoare (1/3 din totalul pedepsei de 1 an închisoare), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. și art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de polițist, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. și art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de polițist, care se va executa în situația în care pedeapsa principală devine executabilă.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 din C. pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciului de Probațiune Harghita sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei mun. Miercurea Ciuc sau Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Harghita.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligațiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum și în caz de săvârșirea a unei noi infracțiuni.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Harghita.

S-a constatat că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Serviciul de Ambulanță Județean Harghita și suma de 49,06 RON, despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimei.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, să plătească statului 1.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Cheltuielile legate de traducere au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 85/A din 20 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat A., împotriva sentinței penale nr. 307 din 17 octombrie 2024, pronunțate de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 421 pct. 1 teza finală din C. proc. pen., s-a menținut hotărârea penală atacată.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în procedura soluționării prezentei căi de atac.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 499 RON, reprezentând contravaloarea onorariului parțial datorat avocatului desemnat din oficiu în favoarea inculpatului A., a rămas în sarcina statului și s-a avansat din fondul special al Ministerului Justiției, în favoarea Baroului Mureș.

Starea de fapt reținută de prima instanță și susținută de instanța de apel, constă în aceea că, în data de 04.01.2020, în jurul orei 21

45

, inculpatul A., în calitate de agent de poliție, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe str. x din Cristuru Secuiesc, de la domiciliu spre sediul Poliției oraș Cristuru Secuiesc, unde urma să înceapă serviciul la ora 22

00

, fiind îmbrăcat în uniformă de serviciu, a trecut pe lângă persoana vătămată B., care, băută fiind, i-a făcut un gest neprincipial cu degetul mijlociu al mâinii deoarece a fost deranjat de farurile autoturismului condus de polițist, împrejurare în care acesta a oprit autoturismul, a dat în marșarier până în dreptul persoanei vătămate și, fără a se prezenta sau a preciza motivul, a întrebat-o cum se numește. La refuzul persoanei vătămate de se legitima, agentul de poliție a ieșit din autoturism și a lovit persoana vătămată în zona capului cu un baston sau cu un alt obiect contondent, a doborât-o la pământ în poziția culcat pe burtă, apoi a încătușat-o continuând să o lovească în zona capului și spatelui, provocându-i excoriații, contuzii, edematație cu hiperimie la nivelul scalpului, regiunea suborbitală stg., temporală, parietală stg., supraoccipitală, regiunea omoplat drept, genunchi drept, eregiunea anterioară coapsă dreaptă, hiperimie regiunea radiocarpiană bilaterală, deget I stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, în seara de 04.01.2020, în intervalul orar 22

15

-23

30

, inculpatul A., în calitate de agent de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a lipsit de libertate în mod ilegal persoana vătămată B., după ce aceasta a fost condusă la sediul Poliției orașului Cristuru Secuiesc, sens în care a legat-o de mâna dreaptă, cu cătușele, de balustrada din fața ușii secundare de acces în sediul poliției, fiind ținută în curte, timp de aproximativ o oră, în frig, în luna ianuarie, refuzându-i-se dreptul de a-și satisface nevoile fiziologice și fiind udată cu apă, împrejurări de natură a umili persoana vătămată și a duce la consecințe de ordin psihic și moral asupra acesteia.

Împotriva deciziei penale nr. 85/A din data de 20 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A..

În cuprinsul cererii de recurs în casație, recurentul inculpat a fost indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și a solicitat casarea deciziei atacate și în consecință achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, întrucât faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală.

În dezvoltarea motivului de recurs în casație, recurentul a arătat că hotărârea de condamnare este nelegală întrucât faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de purtare abuzivă prevăzute de art. 296 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 205 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la infracțiunea de purtare abuzivă, recurentul a susținut că nu se poate reține în mod legal această infracțiune în sarcina sa, întrucât la momentul incidentului, 04.01.2020, în intervalul 21:45-21:50, nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta urmând să înceapă serviciul la ora 22:00. Astfel, recurentul a susținut că nu este întrunită condiția privitoare la subiectul activ special, întrucât nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu la momentul săvârșirii faptei.

În subsidiar, recurentul a arătat că, chiar în ipoteza în care s-ar admite că se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, conduita sa ar fi fost conformă cu dispozițiile legale aplicabile, motiv pentru care fapta nu ar fi tipică.

În ceea ce privește infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, s-a arătat că acțiunea imputată - reținerea presupusei persoane vătămate pe o durată de 1 oră și 15 minute, determinat de necesitatea legitimării și sancționării contravenționale acesteia pentru faptele săvârșite cu puțin timp înainte - a avut un caracter legal și necesar. Astfel, s-a arătat că lipsirea de libertate nu a fost ilegală, fapta imputată nefiind prevăzută de legea penală. Sub acest aspect au fost invocate dispozițiile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 care prevăd că, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată, fără a depăși un termen de 8 ore de la momentul inițierii deplasării.

La data de 15 aprilie 2025, Partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Harghita a depus la dosar o adresă prin care comunică că nu va depune concluzii scrise în cauză

Prin încheierea de admitere în principiu din 14 mai 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 85/A din data de 20 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește formal condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc. pen., prezintă aparența de sustenabilitate în ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar cu privire la îndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunilor purtare abuzivă și lipsire de libertate în mod ilegal pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, s-a reținut că nu vor fi analizate aspecte în legătură cu motivarea hotărârilor, latura subiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii, cu încadrarea juridică reținută faptei, cu titlu definitiv de instanța de apel, nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 14 mai 2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, reglementat de C. proc. pen., este o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Scopul recursului în casație este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile prin raportare la cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

În susținerea cererilor de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.: "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situații de fapt. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare are în vedere acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între conduita imputată (fapta săvârșită) și configurarea legală a infracțiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conținutului constitutiv).

În aceste coordonate urmează a fi analizate criticile formulate de recurentul A. privind infracțiunile de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen., critici care vizează exclusiv respectarea legii de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată. În această cale extraordinară de atac, Înalta Curte poate cenzura doar aspectele de drept, fără a rejudeca cauza sau a modifica situația de fapt stabilită definitiv de instanța de apel.

Instanța de apel, în acord cu prima instanță, a reținut situația de fapt constând în aceea că, în data de 04.01.2020, în jurul orei 21

45

, inculpatul A., în calitate de agent de poliție, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe str. x din Cristuru Secuiesc, de la domiciliu spre sediul Poliției oraș Cristuru Secuiesc, unde urma să înceapă serviciul la ora 22

00

, fiind îmbrăcat în uniformă de serviciu, a trecut pe lângă persoana vătămată B., care, băută fiind, i-a făcut un gest neprincipial cu degetul mijlociu al mâinii deoarece a fost deranjat de farurile autoturismului condus de polițist, împrejurare în care acesta a oprit autoturismul, a dat în marșarier până în dreptul persoanei vătămate și, fără a se prezenta sau a preciza motivul, a întrebat-o cum se numește. La refuzul persoanei vătămate de se legitima, agentul de poliție a ieșit din autoturism și a lovit persoana vătămată în zona capului cu un baston sau cu un alt obiect contondent, a doborât-o la pământ în poziția culcat pe burtă, apoi a încătușat-o continuând să o lovească în zona capului și spatelui, provocându-i excoriații, contuzii, edematație cu hiperimie la nivelul scalpului, regiunea suborbitală stg., temporală, parietală stg., supraoccipitală, regiunea omoplat drept, genunchi drept, eregiunea anterioară coapsă dreaptă, hiperimie regiunea radiocarpiană bilaterală, deget I stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, în seara de 04.01.2020, în intervalul orar 22

15

-23

30

, inculpatul A., în calitate de agent de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a lipsit de libertate în mod ilegal persoana vătămată B., după ce aceasta a fost condusă la sediul Poliției orașului Cristuru Secuiesc, sens în care a legat-o de mâna dreaptă, cu cătușele, de balustrada din fața ușii secundare de acces în sediul poliției, fiind ținută în curte, timp de aproximativ o oră, în frig, în luna ianuarie, refuzându-i-se dreptul de a-și satisface nevoile fiziologice și fiind udată cu apă, împrejurări de natură a umili persoana vătămată și a duce la consecințe de ordin psihic și moral asupra acesteia.

I. Cu privire la infracțiunea de purtare abuzivă

Criticile formulate de recurent vizează pretinsa lipsă a tipicității infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzute de art. 296 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., pe motiv că la momentul incidentului nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Pe de o parte, s-a susținut că faptele comise în intervalul orar 21:45-21:50 nu pot fi calificate drept purtare abuzivă, întrucât programul de lucru al inculpatului începea la ora 22:00, astfel încât acesta nu avea calitatea cerută de norma de incriminare, respectiv aceea de funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Pe de altă parte, recurentul a arătat că, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că acesta se afla în exercitarea atribuțiilor, conduita adoptată ar fi fost conformă cu dispozițiile legale aplicabile, întrucât persoana vătămată a refuzat legitimarea și a manifestat un comportament agresiv, tulburând ordinea publică.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de fond, menținută în apel, care are caracter definitiv și nu poate fi schimbată. Doar în ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Procedând în continuare, la analizarea criticilor formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte notează că, potrivit art. 296 alin. (2) din C. pen., amenințarea ori lovirea sau alte violențe față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime. În raport de art. 193 alin. (2) din C. pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.

În cazul infracțiunii de purtare abuzivă subiectul activ, respectiv autorul este calificat, fiind persoana care se află în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Cerința ca autorul să se afle în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie o circumstanță personală de individualizare, astfel că este necesar ca participantul să fi cunoscut sau prevăzut a acționează în astfel de condiții.

Susținerea recurentului potrivit căreia faptele comise înainte de ora 22:00 nu pot fi calificate drept purtare abuzivă, întrucât programul de lucru nu începuse și nu s-ar fi aflat astfel în cursul atribuțiilor de serviciu, nu poate fi primită.

Instanța de apel a reținut în mod expres că, "incidentul de pe str. x s-a petrecut în jurul orei 21

50

, cu aproximativ 10 minute înainte ca inculpatul A. să intre în programul de lucru, inculpatul, aflat în uniforma de serviciu, și a uzat de autoritatea pe care funcția i-o acordă și a legitimat, iar apoi a efectuat, toate demersurile pentru a o încătușa". Totodată, instanța de apel a reținut că "pentru a o sancționa pe persoana vătămată, inculpatul A., în calitate de polițist, a legitimat-o, iar la refuzul acestuia de a se prezenta a trecut la imobilizare și încătușare, apoi a solicitat sprijin colegilor de la Poliția oraș Cristuru Secuiesc, prin urmare acționat în calitate de polițist".

În aceste condiții, având în vedere aspectele reținute de instanța de apel, cerința normei de incriminare, potrivit căreia fapta trebuie să fie comisă de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, este îndeplinită.

Pe de altă parte, nu poate fi primită nici susținerea recurentului potrivit căreia, chiar dacă s-ar aprecia că se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, conduita sa ar fi fost conformă dispozițiilor legale. Instanța de apel a stabilit în mod definitiv că inculpatul nu s-a limitat la măsuri specifice de legitimare sau imobilizare, ci "a lovit persoana vătămată în zona capului cu un baston sau cu un alt obiect contondent, a doborât-o la pământ în poziția culcat pe burtă, apoi a încătușat-o continuând să o lovească în zona capului și spatelui provocându-i (...) leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale".

Or, asemenea acțiuni exced atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și nu pot fi calificate drept măsuri legale de restabilire a ordinii publice, ci reprezintă acte de violență care se încadrează în tipicitatea obiectivă a infracțiunii de purtare abuzivă, în forma agravată prevăzută de art. 296 alin. (2) din C. pen., raportat la infracțiunea de loviri sau alte violențe reglementată de art. 193 alin. (2) din C. pen.

Înalta Curte constată astfel că, baza factuală, în modalitatea în care a fost reținută de către Curtea de Apel Târgu Mureș, se suprapune riguros și eficient peste elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 296 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., reținute în sarcina inculpatului A..

II. Cu privire la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal

Criticile formulate de recurent vizează pretinsa lipsă a tipicității infracțiunii prevăzute de art. 205 alin. (1) din C. pen., pe motiv că reținerea persoanei vătămate ar fi avut un caracter legal și necesar, determinat de necesitatea legitimării și sancționării contravenționale, în condițiile în care dispozițiile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 permit conducerea la sediul poliției pentru stabilirea identității pe o durată de până la 8 ore.

Potrivit art. 205 alin. (1) din C. pen. "lipsirea de libertate a unei persoane, în mod ilegal, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 7 ani".

Elementul material al infracțiunii constă într-o acțiune prin care o persoană este lipsită efectiv de libertate, prin orice mijloace și fără temei legal, urmarea imediată fiind privarea acesteia de libertatea de mișcare, chiar și pentru un interval scurt de timp. Legătura de cauzalitate rezultă nemijlocit din materialitatea faptei, privarea de libertate fiind consecința directă a acțiunilor inculpatului de a o menține încătușată și legată de balustradă.

Instanța de apel a stabilit cu titlu definitiv că, în intervalul 22:15-23:30, persoana vătămată a fost ținută încătușată de balustrada din fața ușii secundare de acces în sediul poliției, fiind ținută în curte, timp de aproximativ o oră, în frig, în luna ianuarie, refuzându-i-se dreptul de a-și satisface nevoile fiziologice și fiind udată cu apă.

Instanța de apel a reținut că, "potrivit art. 43 din Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, polițistul este îndreptățit să utilizeze cătușe sau alte mijloace de imobilizare în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente ale oricărei persoane. În scopul prevenirii autovătămării persoanei ori apariției unei stări de pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a polițistului sau a altei persoane, polițistul este îndreptățit să utilizeze cătușele, dacă:

a) persoana condusă la sediul poliției este cunoscută cu un comportament violent la adresa sa, a persoanelor sau a bunurilor;

b) persoana condusă la sediul poliției a comis sau este suspectă de săvârșirea unei infracțiuni cu violență ori a unor acte de terorism;

c) persoana a evadat din starea legală de reținere sau deținere ori s-a sustras de la executarea unei măsuri preventive sau a unei pedepse privative de libertate;

d) dotările mijlocului de transport utilizat sau itinerarul de deplasare nu permit adoptarea altor măsuri care să prevină săvârșirea unor acțiuni violente sau fuga;

e) persoana face obiectul unei măsuri privative de libertate dispuse în vederea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică".

Totodată, instanța de apel a reținut că "un eventual comportament verbal necuviincios al persoanei vătămate în sediul instituției nu justifică legarea de mână, cu cătușele, de bara din fața ușii secundare de acces în sediul poliției a persoanei vătămate".

În ceea ce privește susținerea recurentului întemeiată pe art. 36 alin. (4) din Legea nr. 218/2002, Înalta Curte observă că dispozițiile menționate reglementează măsura conducerii la sediul poliției, ca mijloc administrativ destinat exclusiv verificării situației de fapt și stabilirii identității persoanei. Or, potrivit constatărilor definitive ale instanței de apel, inculpatul nu s-a limitat la aplicarea acestei măsuri, ci a menținut persoana vătămată, timp de o oră și 15 minute, încătușată de balustrada unei uși secundare de acces a sediului poliției, în frig.

O atare conduită nu se circumscrie măsurii administrative de conducere la sediu și nici scopului legitim al stabilirii identității persoanei, întrucât, potrivit constatărilor instanței de apel, aceasta a depășit cadrul legal al atribuțiilor conferite polițistului și s-a transformat într-o privare de libertate lipsită de temei legal.

În consecință, Înalta Curte constată că situația de fapt stabilită definitiv de instanța de apel se suprapune integral pe elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 205 alin. (1) din C. pen., neputând fi reținută incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Criticile recurentului nu au evidențiat elemente de nelegalitate, ci tind la stabilirea unei situații de fapt diferită de cea care a fost valorificată cu titlu definitiv de către instanța de apel, aspect nepermis dată fiind natura juridică a recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina recurentului A. întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunilor de purtare abuzivă și lipsire de libertate, sub aspectul laturii obiective, criticile recurentului sunt nefondate, astfel încât recursul în casație urmează a fi respins.

Pentru considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 85/A din data de 20 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 85/A din data de 20 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2025.