ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată:

Prin sentința penală nr. 1400/22.12.2022, pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei cu închisoarea, pe durata termenului de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

(…)

În temeiul art. 19, 20, 25 alin. (1), (84) alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 397 alin. (1) C. proc. pen., coroborate cu art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă intentată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani și obligată inculpata B., la despăgubiri civile către partea civilă, în valoare de 136,015 RON și dobânda legală aferentă, calculată de la data de 04.06.2019, reprezentând daune materiale.

A fost admisă acțiunea civilă intentată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea și obligată inculpata B., la despăgubiri civile către partea civilă, în valoare de 39,24 RON, reprezentând daune materiale.

A fost admisă cererea părților civile C., D., E. și F. privind lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile formulate de către aceștia.

În fapt și în drept, instanța de fond a reținut că, fapta inculpatei B. care, la data de 04.06.2019, în jurul orei 09:09, în timp ce conducea auto pe strada din com. Milcovul, sat Lămotești, jud. Vrancea, a efectuat manevra de schimbare a direcției de deplasare către stânga, pentru a pătrunde pe strada x, fără să se asigure corespunzător și a intrat în coliziune cu auto, care se angajase în depășirea sa, iar în urma impactului auto Daewoo Matiz cu nr. x s-a răsturnat peste corpul numitei G., care se afla în afara părții carosabile în calitate de pieton, provocând decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel inculpata B. și partea responsabilă civilmente H. S.A.

Inculpata B. a solicitat admiterea apelului și, în rejudecare, achitarea sa, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., apreciind că în mod greșit a fost condamnată, instanța de fond reținând o situație de fapt fără corespondent în probele administrate.

Prin motivele de apel, inculpata a invocat că, în mod greșit instanța de fond a reținut în sarcina sa încălcarea dispozițiilor art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, susținând că, accidentul auto s-a produs din cauza manierei în care coinculpatul A. a depășit coloana de autovehicule și a vitezei autoturismului condus de acesta.

Partea responsabilă civilmente S.C. H. S.A. (societate la care autoturismul condus de inculpată, avea încheiată poliția de asigurare obligatorie RCA) a solicitat, la rândul său, achitarea inculpatei B., și, totodată, condamnarea inculpatului A., apreciind că este singurul vinovat de producerea accidentului auto, ce a avut ca urmare decesul numitei G..

Prin decizia penală nr. 1212/A din 04 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpata B. și partea responsabilă civilmente H. S.A.

S-a desființat sentința penală nr. 1400 din 22.12.2022 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. x/2020, și în rejudecare:

S-a înlăturat modalitatea de soluționare a laturii penale a cauzei, precum și dispoziția de obligare a inculpatei B. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât nu există probe că inculpata a săvârșit infracțiunea.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei cu închisoarea, pe durata termenului de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

Conform art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vrancea la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin (2) lit. b) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. va executa obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate;

În baza art. 93 alin (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 80 zile la una dintre următoarele entități din comunitate - Biserica Adormirea Maicii Domnului jud. Vrancea sau I. din jud. Vrancea.

Supravegherea executării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse inculpatului se va realiza de către Serviciul de Probațiune Vrancea.

În baza art. 404 alin (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei prev. de art. 96 C. pen. - nerespectarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, săvârșirea unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În temeiul disp. art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.400 RON cheltuieli judiciare către stat (din care 1250 RON cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale)

S-a înlăturat modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei.

S-a dispus trimiterea laturii civile a cauzei spre rejudecare la Judecătoria Focșani.

Astfel, contrar opiniei exprimate de prima instanță, la judecarea apelului declarat de inculpata B. și partea responsabilă civilmente H. S.A., instanța de apel a considerat că inculpatul A. a fost cel care, prin conduita sa contrară normelor rutiere, a generat starea de pericol ce s-a concretizat într-un eveniment rutier cu consecințe extrem de grave, reținând în esență că, la data de 04.06.2019, în jurul orei 09:09, în timp ce conducea auto, pe strada x din com. Milcovul, sat Lămotești, jud. Vrancea, ajuns la intersecția cu strada x, inculpatul A. a efectuat manevra de depășire a unei coloane de vehicule și a autoturismului, fără să se asigure corespunzător, respectiv fără să observe că persoana aflată la volanul acestui autoturism începuse manevra de schimbare a direcției de mers către stânga, a intrat în coliziune cu acesta, iar în urma impactului auto condus de acesta s-a răsturnat peste corpul numitei G., care se afla în afara părții carosabile în calitate de pieton, provocând decesul victimei.

Împotriva deciziei penale nr. 1212/A din 04 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, în termen legal, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea cazului invocat, s-a susținut că decizia recurată este nelegală, întrucât sentința instanței de fond, prin care inculpatul A. a fost achitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a rămas definitivă față de acesta și nu putea fi desființată în apelul declarat de către coinculpata B. și partea responsabilă civilmente H. S.A., deoarece nici Parchetul și nici partea civilă nu au formulat apel, menționând că, la cererea părților vătămate, latura civilă a fost lăsată nesoluționată.

În opinia recurentului inculpat, apelul inculpatei B. nu poate privi decât propria sa calitate, susținând că instanța de apel nu a analizat în niciun mod dispozițiile art. 417 C. proc. pen. privind efectul devolutiv parțial al apelului declarat de inculpata B., limitându-se la a afirma că inculpații au interese contrare și că hotărârea dobândește putere de lucru judecat doar în privința părților care nu au declarat apel și care nu sunt vizate de declarația de apel a altei părți.

S-a susținut că sentința instanței de fond fiind o hotărâre penală definitivă față de inculpatul A. în privința achitării acestuia, coexistența acestei hotărâri cu decizia penală recurată reprezintă o încălcare a principiului ne bis în idem prevăzut de art. 4 Protocol 7 CEDO.

Totodată, s-a mai susținut că, dacă se consideră că sentința primei instanțe a fost desființată prin decizia pronunțată în apel, cu încălcarea efectului devolutiv parțial și ignorarea neexercitării apelului de către Parchet, atunci suntem în prezența încălcării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO în materie penală.

Prin încheierea din 15 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis în principiu, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., cererea de recurs formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1212/A din 4 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că acesta este fondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

În speță, instanța de apel a desființat sentința atacată și, înlăturând modalitatea de soluționare a laturii penale și civile a cauzei, a schimbat soluțiile dispuse pe latură penală cu privire la ambii inculpați, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., dispunând achitarea inculpatei B. și condamnarea inculpatului A., cu trimiterea laturii civile spre rejudecare la instanța de fond.

Astfel, raportându-se la circumstanțele concrete ale cauzei, inculpații fiind conducătorii auto implicați într-un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane, iar victima un pieton, instanța de apel a apreciat că hotărârea primei instanța nu a dobândit putere de lucru judecat în privința coinculpatului A. care nu a declarat apel, întrucât interesul apelantei inculpate B. era contrar coinculpatului, fiecare dintre aceștia susținând că celălalt este vinovat de rezultatul produs.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, inculpatul A. a susținut, în esență, că instanța de apel a depășit limitele legale prin încălcarea efectului devolutiv al apelului și al limitelor sale, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 417 C. proc. pen., prin aceea că a judecat cauza, pronunțând o soluție în privința sa, în lipsa apelului procurorului sau al părților civile, în condițiile în care au declarat apel numai inculpata B. și partea responsabilă civilmente S.C. H. S.A.

Totodată, recurentul inculpat a susținut că hotărârea instanței de fond era definitivă în privința sa, deoarece nu a declarat apel, soluția fiindu-i favorabilă, precum și în lipsa apelului procurorului sau al părților civile, astfel că, desființarea acesteia și condamnarea sa în apel încalcă dreptul său la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO în materie penală.

Raportat la motivele recurentului inculpat, prealabil, Înalta Curte notează că apelul este o cale de atac ordinară, de reformare prin care instanța de control judiciar remediază erorile de fapt și de drept identificate în hotărârea primei instanțe, având competența de a modifica în tot sau în parte hotărârea supusă apelului, în privința părții care a declarat apel sau la care se referă declarația de apel, în limitele calității sale procesuale.

Caracterul de reformare al apelului este limitat, independent de erorile constatate în hotărârea atacată, de efectul devolutiv al apelului, reglementat în art. 417 C. proc. pen., conform căruia "instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept."

Potrivit normei menționate, limitele devoluțiunii apelului se stabilesc, așadar, în raport de persoana care l-a declarat și calitatea acesteia în proces (conform vocației reglementate de art. 409 alin. (1) lit. b)-f) C. proc. pen.), respectiv în raport de persoana la care se referă declarația de apel, în ipoteza apelului declarat de procuror (mențiunile din declarația de apel stabilind, în acest caz, limitele efectului devolutiv, în condițiile în care procurorul poate declara apel numai cu privire la anumite părți/subiecți procesuali ori numai cu privire la una din laturile procesului penal).

Excepția de la regula prevăzută de art. 417 alin. (1) Cod procedură decurge din aplicarea efectului extensiv al apelului - reglementat de art. 419 C. proc. pen., când, independent de limitele devoluțiunii, "instanța de apel examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, dar fără să le poată crea o situație mai grea."

De remarcat că, analizând prin extindere situația părților care nu au declarat apel într-o cauză, se ajunge la înlăturarea caracterului definitiv al primei hotărâri, împotriva voinței părții, care a ales să nu continue judecata în apel, neavând interes să învestească instanța de apel cu o nouă judecată a cauzei. În astfel de situații, însă, ca și garanție a respectării dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO, însăși norma care permite valorificarea efectului extensiv al apelului, instituie limite, prin aceea că, hotărând în privința părții care nu a declarat apel sau la care acesta nu se referă, instanța de apel nu poate să îi creeze o situație mai grea (principiul non reformațio in pejus).

Astfel, principiul non reformațio in pejus (consacrat de art. 418 C. proc. pen.), ce introduce, la rândul său, anumite limite ale devoluțiunii, în sensul că, soluționând cauza, instanța de apel nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel, respectiv nu poate crea o situație mai grea părții în favoarea căreia procurorul a declarat apel, coroborat cu dispozițiile art. 417 C. proc. pen., împiedică, totodată, pronunțarea unei soluții defavorabile față de cel care nu a declarat apel sau la care acesta nu se referă (nu este vizat de apelul procurorului, al părții civile sau al părții responsabile civilmente, aceasta din urmă având vocație în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latură civilă).

Examinând legalitatea hotărârii atacate, prin prisma considerentelor teoretice relevate raportat la normele legale incidente, având în vedere criticile recurentului inculpat, Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa aplicată inculpatului A. fiind rezultatul încălcării principiilor de drept care guvernează judecata în calea de atac, respectiv a efectului devolutiv, încălcare ce a condus la crearea unei situații defavorabile inculpatului, prin condamnarea acestuia în apel, în condițiile în care, hotărârea instanței de fond nu a fost atacată cu apel de către procuror, părțile civile sau partea responsabilă civilmente S.C. J..

Potrivit art. 409 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. pen., procurorul și partea civilă pot face apel cu privire la oricare din laturile procesului penal - penală sau civilă, partea responsabilă civilmente referitor la acțiunea civilă, iar în legătură cu cea penală, în măsura în care soluția asupra acesteia a influențat-o și pe cea privind latura civilă.

În baza literei b) a aceleiași norme, inculpatul poate declara apel atât în ceea ce privește latura penală cât și latura civilă. Însă, inculpatul nu poate invoca, prin apelul declarat, nelegalitatea sau netemeinicia sentinței primei instanțe referitor la dispozițiile care privesc exclusiv situația unor coinculpați, a persoanei vătămate, a altor părți ori a participanților la procesul penal.

În consecință, raportat la dispozițiile legale, în opinie majoritară, instanța de recurs în casație constată că, în contextul căii de atac declarată de inculpata B. și partea responsabilă civilmente S.C. H. S.A., instanța de apel a fost învestită cu judecarea cauzei numai în privința celor două apelante, raportat la calitatea acestora în proces, având interes în pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatei pentru săvârșirea "infracțiunii de ucidere din culpă", așa cum s-a și solicitat prin declarațiile de apel.

În condițiile în care îl consideră vinovat de producerea accidentului pe inculpatul A., împrejurarea că inculpata B. a făcut referire, în declarația de apel, la conduita în trafic a acestuia, reprezintă apărarea inculpatei și nu are aptitudinea de a învesti instanța de apel cu judecarea cauzei în privința coinculpatului.

Soluția decurge și din prevederile art. 419 C. proc. pen. care, obligând instanța de apel să examineze cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, poate hotărî și în privința lor fără a le crea o situație mai grea.

Cu alte cuvinte, după pronunțarea soluției în primă instanță, o nouă judecată față de inculpatul A., în scopul tragerii la răspundere penală (finalizarea acțiunii penale exercitate împotriva sa, printr-o soluție de condamnare), nu este posibilă decât pe calea apelului declarat de către procuror sau părțile civile, situație în care judecându-se pricina in rem și in personam, efectul devolutiv al apelului putea să opereze atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului (cu excepția în care apelul procurorului ar fi fost în favoarea lui).

Totodată, se reține că, în temeiul contractului de asigurare de răspundere civilă auto, încheiat între proprietarul unui vehicul (asigurat) și o companie de asigurări autorizată (asigurătorul), cel din urmă (chemat să răspundă în procesul penal ca parte responsabilă civilmente) preia drepturile și obligațiile asiguratului (prin plata despăgubirilor către terțe persoane păgubite în urma unui accident provocat de vehiculul pentru care s-a încheiat polița). Pe cale de consecință, în aceeași măsură, declarația de apel a părții responsabile civilmente S.C. H. S.A. (societatea la care autoturismul condus de inculpată, avea încheiată poliția de asigurare obligatorie RCA) nu poate conduce la tragerea la răspundere penală a inculpatului A., vocația de a declara apel a acestei părți fiind limitată exclusiv la soluția pe latură penală cu privire la inculpata B., în măsura în care soluția pronunțată cu privire la această inculpată a influențat soluția pe latură civilă. Așadar, interesul apelantei parte responsabilă civilmente era în stabilirea nevinovăției inculpatei B. în producerea accidentului de circulație, pentru a nu fi obligată la acoperirea prejudiciului și nu în condamnarea inculpatului A..

Concluzionând raportat la cele expuse, fără a nega împrejurările concrete în care ambii conducători auto, inculpații A. și B. au fost implicați în producerea accidentului auto soldat cu decesul unui pieton, motiv pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestora pentru săvârșirea infracțiunii de "ucidere din culpă" prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., fiind evident că, în apărare, fiecare inculpat era interesat să susțină vinovăția exclusivă a celuilalt, Înalta Curte constată, în opinie majoritară, că obiectul judecății în apel era limitat la a se stabili dacă inculpata B. este sau nu este vinovată de săvârșirea faptei.

Prin urmare, în lipsa apelului inculpatului A. și al apelului părții responsabile civilmente S.C. J. (societatea la care autoturismul condus de inculpat avea încheiată poliția de asigurare obligatorie RCA), coroborat cu nedeclararea apelului de către procuror sau părțile civile, instanța de apel nu putea reforma latura penală în privința acestui inculpat.

În acest context, reținând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. ca urmare a aplicării unei pedepse nelegale, pentru a înlătura greșita aplicare a legii în apel, Înalta Curte consideră, în opinie majoritară, recursul în casație declarat de inculpatul A. fondat, impunându-se reformarea deciziei atacate sub aspectul soluției de condamnare a recurentului, menținându-se sentința pronunțată în primă instanță de către Judecătoria Focșani.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite, cu majoritate, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1212/A din 4 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.

Va casa în parte decizia atacată numai în ceea ce îl privește pe inculpatul A..

Va menține sentința penală nr. 1400/22.12.2022, pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr. x/2020 doar cu privire la inculpatul A..

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii casate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și intimata inculpată B., în cuantum de câte 720 RON, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1212/A din 4 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.

Casează în parte decizia atacată numai în ceea ce îl privește pe inculpatul A..

Menține sentința penală nr. 1400/22.12.2022, pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr. x/2020 doar cu privire la inculpatul A..

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii casate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și intimata inculpată B., în cuantum de câte 720 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2024.

OPINIE SEPARATĂ

Motivarea opiniei separate

În dezacord cu opinia majoritară, consider că se impunea pronunțarea unei soluții de respingere, ca nefondat, a recursului în casație declarat de către recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1212/A/2023 din 04 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală.

În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen.. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În privința cazului de casare reglementat de prevederile art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. acesta are în vedere situațiile în care instanțele "au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", prevăzută de cazul de casare invocat în prezenta cale de atac, nu vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică și cauzele sau stările de agravare și atenuare reținute prin hotărârea definitivă, ci, în căile de atac, impune o verificare și prin raportare la principiile ce au influență asupra tratamentului sancționator, cum este non reformatio in pejus (în același sens, Î.C.C.J., secția penală, deciziile nr. 144/RC/2015, nr. 390/RC/2015, nr. 98/RC/2018, nr. 333/RC/2018, nr. 150/RC/2019).

În conformitate cu definiția general acceptată, principiul non reformatio in pejus este un vechi principiu de drept procesual, în prezent consacrat prin dispoziție expresă potrivit căruia folosirea unei căi de atac nu poate crea, pentru partea care a exercitat-o o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Hotărârea atacată, dacă este cazul, poate fi reformată numai în favoarea (in melius) și nicidecum în defavoarea (in peius) acelei părți. Principiul are o adâncă semnificație logică și social-juridică.

Avându-se în vedere rolul și importanța controlului judiciar, este de interes general ca părțile să nu fie amenințate de nici un risc de agravare a situației lor, dacă vor exercita o cale de atac pe care legea le-o pune la dispoziție împotriva unei hotărâri pe care ele o consideră ca fiind nelegală și netemeinică.

Principiul non reformatio in peius este limitat numai în cadrul folosirii căii de atac proprii. Când aceeași cale de atac este folosită și de către o altă parte, cu interese contrarii, rezultatul judecății poate fi defavorabil primei părți, prin admiterea căii de atac a adversarului.

Potrivit art. 417 din C. proc. pen.., "(1) Instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

(2) În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.".

Conform art. 418 din C. proc. pen.., "(1) Instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.

(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.".

Se reține sub un prim aspect că principiul neagravării situației în propriul apel (non reformatio in pejus), prevăzută în art. 418 alin. (1) din C. proc. pen.., interzice instanței de apel ca, soluționând cauza, să creeze o situație mai grea pentru persoana care a declarat apel. Această regulă se aplică, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, și în cazul apelului declarat de procuror în favoarea unei părți, în sensul că instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru partea în favoarea căreia procurorul a declarat apel.

Însă, legiuitorul a prevăzut că dispozițiile art. 418 din C. proc. pen.. se aplică numai atunci când apelul a fost exercitat de o singură persoană, de mai multe persoane care nu au interese contrare, de procuror în favoarea unei părți sau de procuror și de partea în favoarea căreia procurorul a declarat apel.

Per a contrario, prevederile analizate nu se aplică atunci când calea de atac a apelului a fost exercitată și de o altă persoană cu interese contrare sau și de procuror în defavoarea părții care a declarat apel.

În aceste coordonate, în analiza recursului în casație exercitat de către A., rețin că împotriva sentinței nr. 1400/22.12.2022 pronunțate de către Judecătoria Focșani, în dosarul nr. x/2020, au exercitat calea de atac a apelului inculpata B. și partea responsabilă civilmente S.C. H. S.A., fiind criticată soluția adoptată de instanța de fond în ceea ce privește modul de soluționare a laturii penale a cauzei.

În cauză, inculpatul recurent A. nu a exercitat calea de atac a apelului în condițiile în care soluția adoptată de prima instanță era una de achitare.

Sub un prim aspect, remarc faptul că raportat la împrejurarea neexercitării căii de atac a apelului de către recurent, nu putem fi în prezența unei aplicări a principiului non reformatio in pejus în condițiile în care acesta presupune ca și condiție esențială agravarea situației juridice a persoanei care a exercitat calea de atac, iar în prezenta cauză inculpatul A. nu a procedat în acest sens.

Așa cum anterior am arătat instituirea acestui principiu a avut în vedere eliminarea eventualelor inhibări pe care persoanele vizate de hotărâri penale le-ar avea în exercitarea căilor de atac, în considerarea faptului că prin aceasta și-ar crea o situație mai dificilă decât cea care rezulta din hotărârea atacată.

În al doilea rând, susținerile recurentului sunt în sensul că prevederile art. 417 din C. proc. pen.. limitează apelul exercitat de către coinculpata B. la propria sa calitate de inculpată, fără ca prin admiterea căii sale de atac să îi poată fi creată lui o situație mai grea.

Cu privire la aceste considerații, remarc faptul că, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, aceasta având drept obiect un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane, inculpații fiind conducătorii auto implicați în eveniment, iar victima un pieton, apelul prin care inculpata a solicitat desființarea sentinței pronunțate de către Judecătoria Focșani, a avut drept obiect tocmai stabilirea faptului că nu îi aparține vinovăția în producerea accidentului de circulație, aceasta aparținând coinculpatului recurent A..

Acceptând susținerile recurentului referitoare la caracterului definitiv al sentinței pronunțate de către prima instanță în ceea ce îl privește, precum și faptul că coinculpata nu putea ataca această hotărâre pentru a obține pronunțarea unei soluții contrare celei adoptate de judecătorie, ar însemna că pe de o parte se limitează dreptul unei părți la exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii primei instanțe, iar pe de altă parte că instanța de apel nu ar putea pronunța o soluție în concordanță cu probele dosarului, deoarece ar înfrânge o pretinsă autoritate de lucru judecat.

Această situație nu poate fi acceptată, în condițiile în care prevederile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen.. obligă instanța:

"ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept."

Prevederea legală menționată impune instanței de apel să pronunțe o soluție legală și temeinică, prin raportare la probele dosarului, stingând astfel pe deplin raportul juridic penal.

În fine, recurentul nu menționează faptul că în cauză a fost exercitată calea de atac a apelului și de către partea responsabilă civilmente S.C. H. S.A., aceasta solicitând în mod expres condamnarea inculpatului recurent A. pentru vinovăția sa exclusivă în producerea accidentului de circulație soldat cu decesul unei persoane.

La fel ca și în cazul coinculpatei B., interesul apelantei parte responsabilă civilmente era în stabilirea vinovăției inculpatului recurent A. în producerea accidentului de circulație, pentru că în acest mod erau satisfăcute interesele sale legale, nemaifiind obligată la acoperirea prejudiciului.

Raportat la căile de atac exercitate în cauză, consider că nu suntem în prezența încălcării principiului non reformațio in pejus, recurentul neexercitând calea de atac a apelului, iar părțile cu interese contrare exercitând-o și solicitând tocmai condamnarea acestuia.

Prin urmare, instanța de apel nu a creat inculpatului recurent o situație mai grea în propria cale de atac, situație care ar intra sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.., ci i-a creat o situație mai grea în căile de atac exercitate de părțile cu interese contrare.

În fine, este de remarcat faptul că în prezenta cauză, în măsura admiterii prezentului recurs în casație, prin raportare la motivul de recurs invocat, soluția pe care o poate adopta instanța de apel, urmare a desființării deciziei atacate, nu poate viza decât achitarea inculpatei B., în vreme ce recurentul A. ar rămâne achitat prin efectul sentinței pronunțate de către Judecătoria Focșani. Consecința acestei modalități de soluționare a cauzei va fi aceea că nici o persoană nu va fi găsită vinovată pentru producerea accidentului de circulație soldat cu decesului victimei, pieton care se afla pe trotuar.

Având în vedere aceste considerente, apreciez că soluția ce se impunea a fi adoptată în prezenta cauză era aceea de respingere a recursului în casație ca nefondat.