AFFAIRE TÜRKÜLER ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

03.05.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE TÜRKÜLER ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

În cauza Türküler și alții, Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, domnii I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Poović, judecători, și de domnul Dolle, graffière de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 aprilie 2007, a adoptat hotărârea pe care a adoptat-o aici, la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 12974/03) împotriva Republicii Turcia, inclusiv domnul Salih Türküler, domnul Gülten Karkaș (Türküler), domnul Gülsen F La 18 martie 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 13 septembrie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1958, 1949, 1949, 1960, 1962, 1950, 1953, 1949 și 1946. În 1963, terenul a fost vândut de către primul proprietar unui anumit N.E. și înregistrat la aceeași dată în numele acestuia. Mai târziu, ca urmare a decesului N.E., terenul a fost achiziționat de moștenitorii săi. La 5 aprilie 1965, în urma unei hotărâri a Tribunalului de Mare Instanță din Van, datată 14 septembrie 1964, terenul a fost înregistrat pe registrul funciar în numele Cujus al reclamanților. La o dată nespecificată, un anume F.K., care cumpărase, între timp, terenul în cauză de la un moștenitor al N.E., intenta, împotriva cujusului o acțiune în anulare a înscrierii în registrul funciar. În anii care au urmat înscrierii succesoare a bunului în cauză în registrul funciar în numele persoanelor vizate, s-a stabilit un plan cadastral și, ca urmare a acțiunii întreprinse de F.K., coloana dedicată înscrierii numelor proprietarilor în caietul de proprietate rămâne goală. 10. La 4 februarie 1983, reclamanții au sesizat Tribunalul de Mare Instanță din Van cu o acțiune în constatarea faptului că proprietarul terenului în cauză a fost stabilit prin procedură judiciară. 11. La 6 noiembrie 1987, Tribunalul de Mare Instanță s-a declarat incompetent rațional Materiae și a transferat dosarul în fața Tribunalului Cadastral din Van. 12. Prin hotărârea din 9 decembrie 1993, tribunalul cadastral i-a exonerat pe reclamanți de cererea lor pe motiv că, în cazul unei duble înscrieri pe registrul funciar, trebuia să se bazeze pe cea mai veche înscriere, în cazul N.E. (punctul 6 de mai sus). 13. La 26 aprilie 1994, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță pentru insuficiența examinării dosarului. 14. La 24 mai 2001, Tribunalul Cadastral i-a decăzut din nou pe reclamanți din cererea lor. Pe baza, printre altele, a rapoartelor de expertiză și a mărturiilor, acesta din urmă a considerat că bunul în cauză trebuia înscris în numele F.K. 15. La 25 decembrie 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată de solicitanți și le-a respins recursul prin rectificarea hotărârii la 23 decembrie 2001 September 2002 ÎN DREPTUL REEVABILITATEI 16. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții contestă durata procedurii în fața instanțelor civile și, pe de altă parte, susțin lipsa de echitate a procedurii în fața instanțelor naționale și, în această privință, invocă și art. 13 din Convenție. În mod similar, aceștia susțin că au fost privați de proprietatea lor fără niciun motiv întemeiat și invocă în această privință art. 1 din Protocolul nr Durata procedurii 17. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Echivalența procedurii 18. Invocând articolele 6 și 13, reclamanții susțin că instanțele au făcut o apreciere eronată a faptelor cauzei și au aprobat astfel necredința unei persoane care a vândut același bun către două persoane diferite. 19. Guvernul contestă aceste argumente. Curtea va examina acest motiv pe teren al articolului 6 din Convenție. În această privință, ea reamintește că, în temeiul articolului 19 din Convenție, este competentă numai să asigure respectarea angajamentelor care decurg din Convenție de către părțile contractante. 21. În cazul de față, Curtea constată că reclamanții contestă în esență soluția adoptată de instanțele naționale. Or, Curtea amintește că nu îi revine sarcina de a aprecia ea însăși elementele de fapt care au determinat o instanță să adopte o astfel de decizie mai degrabă decât alta, altfel s-ar ridica ca judecător de a treia sau de a patra instanță (Kemmache c. Franța (n , Hotărârea din 24 noiembrie 1994, seria A n 296 C, § 44). Aceasta constată, de asemenea, că niciun element din dosar nu permite identificarea unui element de arbitraritate în hotărârile instanțelor naționale. 22. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Dreptul la respectarea bunurilor 23. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții invocă o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor lor din cauza înregistrării bunului în litigiu pe registrul funciar în numele unei alte persoane. 24. Guvernul contestă argumentele reclamanților 25. Curtea constată că, în urma unei acțiuni introduse de solicitanți la 9 decembrie 1993, Tribunalul Cadastral a încheiat litigiul privind titlul de proprietate al bunului în litigiu, considerând că, în cazul unei duble înscrieri în registrul funciar, trebuia să se aibă încredere în înscrierea celei mai vechi, în speță cea a altei persoane. 26. Curtea amintește că a concluzionat mai sus (punctul 22 de mai sus) că procedura în cauză nu era afectată de un arbitral. Pe de altă parte, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale, art. 1 din Protocolul nr 1 nu garantează dreptul de a dobândi bunuri ( Van der Mussele c. Belgia, Hotărârea din 23 noiembrie 1983, seria A n 70, p. 23, § 48, și Slivenko c. Letonia (dec.) [GC], 48321/99, § 121, CEDO 2002-II). 27. Prin urmare, acest motiv trebuie respins și ca fiind vădit nefondat în temeiul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alin. (1) din CONVENȚIE 28. Reclamantul afirmă că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 29. Guvernul se opune acestei afirmații. 30. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 februarie 1983 și s-a încheiat la 23 septembrie 2002 (punctele 10-15 de mai sus). 31. Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare nu a început totuși decât cu intrarea în vigoare, la ianuarie 1987, a recunoașterii dreptului individual de recurs de către Turcia (Vehbi Ünal c. Turcia, n 48264/99, § 52, 9 În noiembrie 2006), aceasta se ridică la aproximativ 15 ani și opt luni, pentru două instanțe sesizate de cinci ori. 32. Cu toate acestea, pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenului scurs începând cu data recunoașterii acțiunii individuale, Curtea va ține seama de faptul că cauza a durat deja aproape patru ani de la data respectivă (Vehbi Ünal, citată anterior, punctul 52). Curtea constată că nici complexitatea cauzei, nici comportamentul reclamanților nu explică durata procedurii; aceasta subliniază în special că Tribunalul Cadastral și-a pronunțat prima hotărâre la aproximativ șase ani de la sesizare și a doua hotărâre la șase ani de la casare. 34 Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 35. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender, citată anterior). 36. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil 37. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al treilea paragraf din Convenție privind aplicarea articolului 41 din Convenție 38. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește daunele materiale, acestea solicită 50 000 EUR. 40. Guvernul contestă aceste pretenții. 41. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamanților în comun 7 000 EUR pentru daune morale. Costuri și cheltuieli de judecată 42. Fără a-și calcula cererea, reclamanții solicită, de asemenea, rambursarea onorariilor și a cheltuielilor lor. Cu toate acestea, nu furnizează nicio factură sau notă de plată. 43. Guvernul contestă aceste pretenții. 44. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. Curtea constată că reclamanții și-au formulat cererea în formularul de cerere și au reiterat cererea în observațiile lor scrise. Cu toate acestea, nu au precizat dacă aceaceasta a fost procedura în fața instanțelor interne sau în fața Curții; acestea nu au făcut distincție între cheltuielile și cheltuielile de judecată și nu au produs niciunul dintre acestea. Justificativ separat în sprijinul cererii lor de rambursare a cheltuielilor efectuate în fața Curții. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să li se aloce o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 45. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii și inadmisibil pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 7 000 EUR (7 000 EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 mai 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul (CE) nr.