ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 septembrie 2025

Deliberând asupra apelului formulat de condamnatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51 din 13 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025 s-au hotărât următoarele:

A fost admisă sesizarea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești vizând persoana condamnată A..

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 2023/1030 din data de 21.02.2023, pronunțată de Tribunalul de primă instanță francofon din Bruxelles în dosar nr. x, definitivă la data de 22.03.2023, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa (unică) de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de:

A) - viol cu circumstanțe agravante, prev. de art. 417

5

, 417/6, 417/11 și 417/59 secțiunea I și 3 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul art. 375 alin. l, 2 și 3, 378 alin. (1) și 483 din C. pen. belgian, și care își găsește corespondent în dreptul român în infracțiunea de viol, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. d) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii;

B) - viol cu circumstanțe agravante, prev. de art. 417

5

, 417/6, 417/11 și 417/59 secțiunea I și 3 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul art. 375 alin. (1), (2) și 3, 378 alin. (1) și 483 din C. pen. belgian, cu reținerea art. 417

1

6 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul articolelor 375 alin. l,2,5 și 6, 382 și 378 alin. (1) și 483 din C. pen. belgian, și care își găsește corespondent în dreptul român în infracțiunea de viol, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii ei;

D) - viol cu circumstanțe agravante, prev. de art. 417

5

, 417/6, 417/11 și 417/59 secțiunea I și 3 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul art. 375 alin. l, 2 și 3, 378 alin. (1) și 483 din C. pen. belgian, cu reținerea art. 417

1

7 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul articolelor 375 alin. (1), (2) și 4, 378 alin. (1) și 483 din C. pen. belgian, și care își găsește corespondent în dreptul român în infracțiunea de viol, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii;

E1) - infracțiune contra integrității sexuale cu circumstanțe agravante, prev. de art. 417

5

, 417/6, 417/7 alin. (1) și (3) și 417/59 secțiunea I și 3 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul articolelor 372 alin. (1), (37)3 alin. (1) și (3), 374 și 378 alin. (1) din C. pen. belgian, cu reținerea art. 417

1

6 din C. pen. belgian, anterior pedepsite în temeiul articolelor 372 alin. l, 373 alin. (3) și 374 din C. pen. belgian, și care își găsește corespondent în dreptul român în infracțiunea de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii;

E2) - infracțiune contra integrității sexuale cu circumstanțe agravante, prev. de art. 417

5

, 417/6, 417/7 alin. (1) și (3) și 417/59 secțiunea I și 3 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul articolelor 372 alin. (1), (37)3 alin. (1) și (3), 374 și 378 alin. (1) din C. pen. belgian, cu reținerea art. 417

1

6 din C. pen. belgian, anterior pedepsite în temeiul articolelor 372 alin. l, 373 alin. (3) și 374 din C. pen. belgian, și care își găsește corespondent în dreptul român în infracțiunea de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) și alin. (2)

1

C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii faptei;

G) - infracțiune contra integrității sexuale cu circumstanțe agravante, art. 417

5

, 417/6, 417/7 alin. (1) și (3) și 417/59 secțiunea I și 3 din C. pen. belgian, anterior pedepsite în temeiul articolelor 373 alin. (1) și (2), 374 și 378 alin. (1) din C. pen. belgian, cu reținerea art. 417

1

7 din C. pen. belgian, anterior pedepsite în temeiul articolelor 373 alin. (1) și (2) și 374 din C. pen. belgian, și care își găsește corespondent în dreptul român în infracțiunea de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) și alin. (2)

1

C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. în forma în vigoare la data comiterii;

I) - loviri voluntare cu circumstanțe agravante, prev. de art. 392 și 398 alin. (1) din C. pen. belgian, cu reținerea art. 405 bis. 10 din C. pen. belgian, și care își găsește corespondent în dreptul român în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii.

S-a dispus ca persoana condamnată A. să fie transferată și să execute într-un penitenciar din România pedeapsa (unică) de 7 (șapte) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2023/1030 din data de 21.02.2023 pronunțată de Tribunalul de primă instanță francofon din Bruxelles în dosar nr. x, definitivă la data de 22.03.2023.

În temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. durata de 1123 zile deja executată în statul solicitant până la data de 02.06.2025 și în continuare de la data de 02.06.2025 la zi.

În temeiul art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 555 C. proc. pen.., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A., la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 160 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 275 alin. (6) C. proc. pen.. și art. 8 alin. (1) lit. d) din Protocolul MJ-MP-UNBR din 08.02.2024, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care suma de 1159 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu persoană condamnată, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Suceava a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. x/2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a sesizat instanța cu cererea de transfer a persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Belgia, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

Conform referatului întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin adresa nr. x/2025 din data de 10.07.2025, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în conformitate cu prevederile art. 165 alin. (1) rap. la art. 164 din Legea nr. 302/2004, cererea formulată de autoritățile judiciare din Belgia privind recunoașterea hotărârii judecătorești de condamnare a persoanei condamnate A. și transferul acesteia dintr-un penitenciar din Belgia într-unul din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 7 ani închisoare aplicate de autoritățile competente din statul solicitant pentru săvârșirea unor infracțiuni de viol.

Cererea de transfer a cetățeanului român A. a fost însoțită de următoarele documente: certificatul emis în baza Deciziei Cadru 208/909/JAI de către autoritățile belgiene, sentința penală nr. 2023/1030 din data de 21.02.2023 pronunțată de Tribunalul de primă instanță francofon din Bruxelles în dosar nr. x, notificarea persoanei condamnate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava sub nr. x/2025 din data de 21.07.2025.

La data de 23.07.2025, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori s-a înregistrat, sub nr. x/2025, sesizarea nr. 9918/II/5/2025 din data de 21.07.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava privind cererea de transfer mai sus arătată, formulată în aplicarea prevederilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, însoțită de actele anterior evidențiate, precum și de fișa de cazier judiciar a persoanei condamnate.

În motivarea cererii, parchetul a arătat că numitul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol cu circumstanțe agravante prin sentința nr. 2023/1030 din data de 21.02.2023 pronunțată de Tribunalul de primă instanță francofon din Bruxelles în dosar nr. x, pedeapsa de executat fiind de 7 ani (2555 zile) închisoare. Din această pedeapsă a executat până la data de 02.06.2025 un număr de 1123 zile, urmând a fi executată integral la data de 04.06.2029.

De asemenea, s-a arătat că persoana condamnată este cetățean român și a fost de acord să fie transferată într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, context în care este exceptată de la aplicarea regulii specialității (art. 169 din Legea nr. 302/2004).

Totodată, s-a menționat că, din verificările efectuate a rezultat că executarea hotărârii judecătorești nu este contrară principiului "non bis in idem", persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni sau pentru o altă infracțiune decât cele pentru care au fost pronunțate hotărârile transmise de statul emitent și nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Analizând informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a reținut, în esență, că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004.

În acest sens, a reținut că sentința emisă de Tribunalul de primă instanță francofon din Bruxelles în dosar nr. x este definitivă și executorie, persoana transferabilă a participat personal la judecata cauzei în care a fost condamnată, iar faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa unică de 7 ani închisoare sunt incriminate și de legea română.

De asemenea, conform celor menționate în procesul-verbal de audiere a persoanei condamnate în vederea trimiterii certificatului, A., deși nu a precizat în mod expres că nu este de acord să fie transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, a arătat că nu are familie și casă în România și nu vrea să-și abandoneze copiii în Belgia.

Cu toate acestea, în certificat (varianta franceză) se menționează în mod expres că persoana condamnată a fost de acord cu transferul.

Potrivit anchetei sociale efectuate în cauză la domiciliul persoanei condamnate, la adresa menționată în fișa DEPABD locuiesc părinții acesteia care au arătat că nu au păstrat legătura cu fiul lor, precizând totodată că acesta din urmă nu deține proprietăți pe teritoriul României.

Totodată, din considerentele sentinței de condamnare rezultă că persoana condamnată nu are domiciliu sau reședință stabilă în Belgia, fiind de notorietate că are legături în România.

Prin urmare, în condițiile în care părinții și-au dat acceptul, în iulie 2021, ca acesta să figureze cu domiciliul la adresa la care ei locuiesc, Curtea a reținut că nu se poate vorbi despre lipsa oricăror legături cu țara de origine.

În concluzie, constatând că persoana condamnată este cetățean român și are domiciliul pe teritoriul României, instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, care permit transferul persoanei condamnate fără a fi necesar consimțământul prealabil al acesteia.

Deopotrivă, s-a reținut că nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Sub acest ultim aspect, instanța a constatat că persoana solicitată nu a mai fost condamnată definitiv (și nici nu este în prezent cercetată) în România ori într-un alt stat pentru aceleași fapte, nu beneficiază aici de imunitate de jurisdicție penală și răspunde penal potrivit legii române. În plus, potrivit dreptului penal intern aplicabil, nu a intervenit amnistia, grațierea ori dezincriminarea faptelor, iar executarea pedepsei nu s-a prescris.

De asemenea, s-a reținut că pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare (2555 zile) a fost aplicată pentru întregul concurs de infracțiuni, iar în certificat s-a menționat că până la data de 02.06.2025 persoana condamnată (în prezent aflată în stare de detenție într-un penitenciar din statul solicitant) a executat un număr de 1123 zile închisoare, pedeapsa aplicată urmând a fi executată complet la data de 04.05.2029.

Referitor la această pedeapsă unică de 7 (șapte) ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. de către autoritățile judiciare din Belgia prin sentința penală, curtea a reținut că aceasta este într-un cuantum situat sub limita maximă a pedepsei la care s-ar putea ajunge ca urmare a aplicării legii penale române pentru infracțiunile - corespondent, neimpunându-se o adaptare a ei.

În ce privește condițiile de executare a pedepsei existente în penitenciarele din România, în prezent cele mai multe dintre acestea au fost puse în acord cu standardele europene. Prin urmare, instanța de fond a reținut că nu există un risc real ca persoana transferabilă să facă obiectul unui tratament inuman sau degradant, să fie deținută în condiții care nu garantează respectarea demnității umane, să fie supusă unor traume de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției ori sănătatea și bunăstarea ei să nu fie asigurate în mod adecvat.

Față de cele reținute, curtea a constatat îndeplinite toate condițiile pentru transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Așa fiind, a admis sesizarea formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., prin apărător ales, susținând, în esență, că nu a fost de acord cu transferul în România, iar apărătorul desemnat din oficiu de către instanța de fond a pus concluzii contrare intereselor sale, respectiv că ar fi de acord cu predarea. De asemenea, a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, persoana solicitată neavând nicio legătură cu România.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2025.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 91 alin. (3) C. proc. pen.., avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă și efectivă în cauză.

De asemenea, potrivit art. 90 lit. a) C. proc. pen.., asistența juridică este obligatorie, printre altele, când suspectul sau inculpatul este reținut sau arestat.

Totodată, conform dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., se sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor referitoare la asistarea de către avocat a suspectului și a persoanei vătămate, respectiv a inculpatului și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.

Aceste norme sunt aplicabile, potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 24 din Legea nr. 255/2013, și în materia cooperării judiciare internaționale în materie penală, sancționând cu nulitatea absolută actele judiciare întocmite inclusiv în condițiile neacordării unei asistențe juridice efective persoanelor vizate de procedurile prevăzute de legea specială, în care aceasta este obligatorie.

De altfel, importanța asigurării unei apărări concrete și efective a fost subliniată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a reținut că "simpla numire a unui avocat nu asigură prin ea însăși eficiența asistenței pe care acesta o poate acorda acuzatului, ci art. 6 parag. 3 lit. c) CEDO obligă autoritățile naționale competente să intervină în cazul în care lipsurile unui avocat numit din oficiu sunt vădite sau dacă sunt informate suficient cu privire la acest lucru printr-o altă modalitate." (CEDO, cauza Rupa c. României (nr. 2), hotărârea din 19 iulie 2011).

Raportând aceste considerații teoretice la cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că este întemeiată critica apelantului A., care a susținut că apărătorul desemnat din oficiu de către instanța de fond nu i-a asigurat o apărare concretă și efectivă, conformă intereselor sale.

În acest sens, din analiza actelor dosarului se observă că, apelantul A. a declarat în mod expres în fața autorităților judiciare străine că nu are nimic în România (nici familie, nici casă) și nu vrea să-și abandoneze copiii din Belgia .

Cu toate acestea, apărătorul desemnat din oficiu pentru persoana condamnată A. a susținut, în fața instanței de fond, că la dosar există acordul persoanei condamnate, indicând în acest sens înscrisul de la dosar, și a solicitat admiterea cererii pentru transferarea persoanei condamnate și executarea pedepsei pentru care a fost condamnată în România. De asemenea, a apreciat că interpretarea instanței se bazează pe o traducere eronată a documentelor, făcând referire astfel la procesul-verbal existent la dosarul cauzei și la cele inserate în certificatul în limba franceză unde se menționează faptul că persoana condamnată a solicitat transmiterea acestui act.

În acest context, Înalta Curte constată că judecarea cauzei de către instanța de fond s-a realizat fără a se asigura o apărare concretă și efectivă a intereselor persoanei condamnate, conformă actelor de la dosar.

Împrejurarea că autoritățile judiciare străine au menționat în certificat că persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România nu înlătură obligația ce îi incumbă apărătorului desemnat din oficiu de a asigura o apărare concretă și efectivă în cauză, în acord cu interesul persoanei condamnate, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a menționat în cele ce preced, din înscrisul de la dosar, invocat de avocat în cadrul dezbaterilor, nu rezultă că persoana condamnată și-a dat acordul pentru transferul în România, ci în cuprinsul acestuia se menționează în mod expres că "nu are familie și casă în România și nu vrea să-și abandoneze copiii în Belgia că nu are nimic în România (nici familie, nici casă) și nu vrea să abandoneze copii săi din Belgia.

De altfel, nici instanța de fond nu și-a însuși susținerile apărătorul desemnat din oficiu cu privire la acordul persoanei condamnate, ci a reținut în hotărârea atacată că, potrivit "celor menționate în procesul-verbal de audiere a persoanei condamnate în vederea trimiterii certificatului, A., deși nu a precizat în mod expres că nu este de acord să fie transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, a arătat că nu are familie și casă în România și nu vrea să-și abandoneze copiii în Belgia".

Așadar, Înalta Curte constată că pronunțarea sentinței atacate fără a se asigura o apărare concretă și efectivă persoanei condamnate, atrage nulitatea absolută în conformitate cu art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., motiv pentru care se impune desființarea hotărârii și rejudecarea cauzei de către prima instanță cu respectarea normelor imperative invocate, în vederea garantării dreptului la apărare al apelantului persoană condamnată, precum și a dreptului la un dublu grad de jurisdicție, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO.

În final, trebuie menționat că existența motivului de trimitere spre rejudecare anterior menționat nu mai impune examinarea, de către instanța de control judiciar, a celorlalte critici invocate de apelantul persoană condamnată, care vizează aspecte de temeinicie a hotărârii atacate, iar nu de nelegalitate, urmând ca acestea să fie analizate cu prilejul rejudecării cauzei de către prima instanță.

Pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței nr. 51 din 13 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Suceava, urmând ca, în cursul rejudecării, prima instanță să procedeze la soluționarea cauzei în condițiile asigurării unei apărări concrete și efective persoanei solicitate.

În contextul soluției astfel dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului vor fi lăsate în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1159 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței nr. 51 din 13 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Suceava.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1159 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2025.