AFFAIRE KAPAR c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

03.05.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE KAPAR c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

Această versiune a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul de procedură al Curții la 30 august 2007. STRASBURG 3 mai 2007 DEFINITIVF 03/08/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 alineatul (2) din convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kapar c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Biersan, R. Türmen, e. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, I. Ziemel, I. Berro-Lefevre, judecători, și al dlui S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 aprilie 2007, a adoptat hotărârea pe care a adoptat-o la această dată de procedură. La originea cauzei se află o cerere (n 7328/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Übeydullah Kapar ( La 13 decembrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata detenției provizorii guvernului. [1] În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Comisia a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. DEFINIȚIA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1983 și locuiește în Diyarbakr. La 29 iunie 2001, a fost arestat și arestat de poliție. Procesul-verbal de arestare a indicat faptul că fusese arestat pentru jaf armat. În aceeași zi, după ce a fost audiat de poliție și de procurorul Republicii, reclamantul a fost adus în fața judecătorului la tribunalul de poliție din Bismil (denumit în continuare " tribunalul de poliție"), care a decis să-l pună în detenție, având în vedere infracțiunea, starea probelor, faptul că a recunoscut faptele și că era probabil să fugă. În timpul ședinței, avocatul reclamantului a susținut că acesta nu știa ce spunea și că era deranjat mintal și a cerut instanței să facă ceea ce era necesar pentru a fi tratat. La 2 iulie 2001, procurorul Republicii de lângă instanța de poliție s-a retras de la caz și a trimis-o înapoi în fața tribunalului din Diyarbakar. Printr-un act de acuzare din 3 august 2001, Parchetul Diyarbakýr a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului pentru jaf armat. La ședința din 7 august 2001, instanța de asediu a dispus menținerea în detenție provizorie a reclamantului, ținând cont de infracțiunea reprovocată și de starea probelor mai sus. Ea a solicitat ca audierea sa să se încheie la 31 august 2001. 10. În ședința din 6 septembrie 2001, Curtea de Assesie a dispus menținerea în detenție a reclamantului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cadrul audierilor din 30 noiembrie 2001, 25 ianuarie, 19 februarie și 12 martie 2002, instanța de asediu a ordonat menținerea în detenție a reclamantului Având în vedere infracțiunea reprobabilă, starea probelor și limita pedepsei la care ar putea fi condamnat. Aceasta a constatat că dosarul medical al reclamantului, aflat la institutul criminalistic, nu era încă depus la dosar. 13. Raportul medical întocmit la 12 martie 2002 a indicat faptul că reclamantul era sănătos la data faptelor care i-au fost reproșate. 14. La audierile din 12 aprilie și 25 mai 2002, instanța de asediu a respins cererile de eliberare a reclamantului și a ordonat menținerea acestuia în detenție. având în vedere infracțiunea reprobabilă, starea probelor și limita pedepsei la care ar putea fi condamnat Dosarul medical al institutului medico-legal a fost depus la dosar. Având în vedere depoziția părinților persoanei în cauză conform căreia a urmat un tratament medical, instanța de azil a solicitat instituției medico-legale să stabilească locul și tipul tratamentului pe care reclamantul l-a suferit și să-i trimită documentele necesare. De asemenea, Comisia a solicitat ca capacitatea sa intelectuală să fie evaluată din nou după ce aceste documente vor fi depuse la dosar. 15. La audierile din 28 mai și 25 iunie 2002, instanța de asediu a respins cererile de eliberare a reclamantului și a dispus menținerea sa în detenție. Având în vedere infracțiunea reprobabilă, starea probelor și limita pedepsei la care ar putea fi condamnat. Ea a dispus audierea doctorului A. Rezak Cebe, care l-a urmat medical pe solicitant. 16. La ședința din 16 iulie 2002, instanța de asediu a respins cererea de eliberare a reclamantului și a dispus menținerea acestuia în detenție Având în vedere infracțiunea reprobabilă, starea probelor, precum și limita pedepsei la care ar putea fi condamnat. Ea îl înțelege pe Dr. A. Rezak Cebe. Ea a solicitat institutului medico-legal să examineze din nou pe reclamant. 17. La 19 iulie 2002, Curtea de Assisii din Diyarbakr dispunea o nouă expertiză medicală a reclamantului. 18. În cadrul ședințelor din 13 august, 10 septembrie, 8 octombrie și 5 noiembrie 2002, Curtea de Assisi a respins cererile de eliberare a reclamantului și a dispus menținerea sa în detenție. Raportul medical din 27 noiembrie 2002 întocmit de institutul medico-legal a confirmat raportul medical din 12 martie 2002. Prin hotărârea din 21 ianuarie 2003, Curtea l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, nouă luni și zece zile. Având în vedere durata detenției sale provizorii, aceasta a ordonat punerea în libertate a reclamantului, cu condiția ca acesta să nu fie condamnat ulterior. 21. La 6 martie 2003, reclamantul s-a asigurat că se pronunță împotriva hotărârii menționate anterior. Conform elementelor actuale ale dosarului, cauza este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Casație. În opinia sa, reclamantul ar fi putut introduce o acțiune în despăgubire în temeiul legii nr. 466 pentru a obține o indemnizație care rezultă din durata detenției provizorii, ceea ce nu este cazul în cazul de față. În plus, având în vedere că procedura inițiată împotriva sa este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne, cererea sa nu a fost prezentată 23 Curtea constată că reclamantul se plânge cu privire la durata detenției sale care s-a încheiat la 21 ianuarie 2003, data eliberării sale în libertate, precum și cea a procedurii pendinte în fața instanțelor interne. Or, Curtea arată, pe de o parte, că reclamantul și-a prezentat cererea la 5 februarie 2003, fie în termen de șase luni în conformitate cu art. 35 alineatul (1) de la data eliberării provizorii la 21 ianuarie 2003. Pe de altă parte, Curtea amintește că a respins deja excepții similare în anumite cauze îndreptate împotriva Turciei (a se vedea printre altele Temel și Taskin c. Turcia (dec.), nr. 4015999, 14 noiembrie 2002, Acunbay c. Turcia, nr. 61442/00 și 61445/00, § 48, 31 mai 2005 ; în ceea ce privește Legea nr. 466 a se vedea în special Ya 319-A, p. 17, alineatul 44) și nu percepe niciun motiv de derogare de la aceste concluzii anterioare. Prin urmare, aceasta respinge excepțiile guvernului. Ea constată că această parte a cererii nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să se declare restul cererii admisibile. [2] II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 5 alineatul (3) DIN CONVENȚIE 24. Reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii. În acest sens, invocă art. 5 alineatul (3) din convenție, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3). (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură prezența persoanei în cauză la audiere. 25. Guvernul se opune acestei tezei. 26. Curtea reamintește că termenul final al perioadei menționate în art. 5 alin. în ziua în care se ia hotărârea cu privire la temeinicia acuzației, chiar și numai în primă instanță [a se vedea Wemhoff c. Germania, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A n 7, p. 23 alineatul (9) și Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, § 147, CEDO 2000 IV 27. În speță, Curtea arată că reclamantul a fost pus în detenție provizorie la 29 iunie 2001 și eliberat la 21 ianuarie 2003, data hotărârii Curții de Assisi care îl condamnă la o pedeapsă cu închisoarea. Detenția care trebuie luată în considerare în sensul articolului 5 alineatul (3) a durat, prin urmare, aproximativ un an și șapte luni. 28. Curtea amintește că, în primul rând, revine autorităților judiciare naționale obligația de a se asigura că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rezonabilității. În acest scop, trebuie examinate toate circumstanțele care ar putea dezvălui sau exclude existența unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport cu privire la aceasta în deciziile lor de respingere a cererilor de extindere. Curtea trebuie să stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție (a se vedea Assenov și alții c. Bulgaria, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VIII, § 154). În această privință, persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non a regularității detenției, dar, după o anumită perioadă de timp, aceasta nu mai este suficientă. ; Curtea trebuie apoi să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. Când acestea se dovedesc a fi , Hotărârea din 8 iunie 1995, seria A n 319-B, § 52, Ali H Electroluxdnar Polat c. Turcia, nr. 61446/00, § 26, 5 aprilie 2005 și Baltac Electrolux Turcia, nr. 495/02, § 48, 18 iulie 2006). În special, în cauza Smirnova c. Rusia 46133/99 și 48183/99, § 59, CEDH 2003 IX (extracti)), Curtea a identificat în principal patru motive acceptabile care par fundamentale în ochii săi care justifică menținerea în detenție: riscul de necomparare a pârâtului (a se vedea Stögmüller c. Austria, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A n 9 § 15) ; riscul ca, odată eliberat, acesta să ia măsuri care pot aduce atingere bunei administrări a justiției (a se vedea Wemhoff , citată anterior, punctul 14) sau să comită ulterior alte prejudicii (a se vedea Matznetter c. Austria , Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A n 10 § 9) sau cauza tulburărilor ordinii publice (a se vedea Letellier c. Franța , Hotărârea din 26 iunie 1991, seria A n 207, § 51). Cu toate acestea, pericolul de evadare nu poate fi evaluat numai în raport cu severitatea unei posibile condamnări; trebuie să se ia în considerare un număr important de alți factori relevanți, în special personalitatea persoanei acuzate, moravurile sale, activele sale, legăturile cu statul în care este judecat, precum și contactele sale internaționale (a se vedea în special Elveția, seria A n 254) A, punctul 33), care confirmă existența unui pericol real sau îl neagă complet. În acest din urmă caz, păstrarea în custodie nu mai poate fi justificată. 30. În cazul de față, din elementele relevante ale dosarului reiese că instanța de judecată a dispus menținerea în detenție a reclamantului utilizând aproape întotdeauna formule identice, pentru a nu spune stereotipate, cum ar fi natura infracțiunii reproșate, starea probelor, precum și limita pedepsei la care ar putea fi condamnat fără detalii suplimentare. Aceste decizii se limitau în principal la menționarea abstractă a naturii încălcării în cauză și nu menționau nici un element care să susțină fundamentul riscurilor menționate și nu stabiliu realitatea în raport cu reclamantul, în special în ceea ce privește riscul de scurgere. Astfel, instanțele interne nu au examinat, de exemplu, dacă reclamantul dispunea de un domiciliu fix și nici nu a furnizat elemente specifice care să justifice temerile de neînfățișare. În plus, în opinia Curții, în speță, se impunea o precauție specială, având în vedere faptul că reclamantul părea să sufere de tulburări de personalitatea și faptul că avea doar 18 ani atunci când au fost reproșate faptele (a se vedea, în special, Bat mai precis, și alții c. Turcia, nr. 33097/96 și 57834/00, § 162, CEDO 2004 IV (extracturi)). 31. În circumstanțele speciale ale cauzei și ținând seama în special de pedeapsa la care reclamantul a fost condamnat în primă instanță, Curtea concluzionează că durata detenției provizorii nu se justifica în temeiul articolului 5 alineatul (3). 32. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE [3] 33. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În plus, solicită 3 558 de noi cărți turcești [aproximativ 1 933 EUR] pentru daune materiale. 35. Guvernul contestă aceste pretenții. 36. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert ca urmare a duratei detenției provizorii, că nu compensează suficient constatarea încălcării (a se vedea în special Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 165, CEDO 2000 XI și Acunbay c. Turcia, nr. 61442/00 și 61445/00, § 70, 31 mai 2005). Statuând în mod echitabil, Comisia îi acordă 3 000 EUR în acest sens. [4] [5] Taxa și cheltuielile de judecată 37. Reclamantul solicită, de asemenea, 9 700 de noi cărți turcești [aproximativ 5 270 EUR] pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții. În acest scop, acesta prezintă un număr orar. 38. Guvernul contestă aceste pretenții. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale și cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând cont de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 În plus, Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție [6] A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 3 000 EUR (3 mii EUR) pentru prejudiciul moral suferit [7] și 1 500 EUR (o mie cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 mai 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Grefier Adjunct Președinte [1] Rectificat la 30 august 2007. La 13 decembrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile întemeiate pe durata detenției provizorii și pe durata procedurilor penale guvernului. (...) [2] Rectificat la 30 august 2007. Prin urmare, aceasta respinge excepțiile guvernului și constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. [3] Rectificată la 30 august 2007. 6 alin. (1) din Convenție) au fost eliminate. [4] Rectificat la 30 august 2007. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert ca urmare a duratei detenției provizorii și a procedurii, că nu compensează suficient constatarea încălcării (a se vedea în special Kudła c. Polonia [GC], 30210/96, § 165, CEDO 2000 XI și Acunbay c. Turcia, nr. 61442/00 și 61445/00, § 70, 31 mai 2005). Statuând în echitate, Comisia îi acordă 4 500 EUR în acest sens. [5] Rectificat la 30 august 2007. EUR (patru mii cinci sute EUR).