AFFAIRE ÇETİN ET ȘAKAR c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

20.09.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ÇETİN ET ȘAKAR c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA PENTRU SPECIALUL CETĂȚEN ȘAKAR c. TURCIA (solicitarea nr. 57103/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 septembrie 2007 DEFINITIVF 20/12/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Caetin și Șakar c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Dnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, R. Türmen, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, I. Ziemel, judecători, și dlui S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 august 2007, Rend Hotărârea adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 57103/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dnii Vedat Céetin și Mahmut Șakar, au sesizat Curtea la 24 ianuarie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 27 februarie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu prevederile articolului 29 alineatul (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamanții s-au născut în 1961 și, respectiv, 1966 și au locuit în Diyarbak La 29 august 1996, prefectura de poliție din Diyarbakr a prezentat un raport către Parchetul General din Diyarbakýr, unde a anunțat buletinul de vot (n 3) din mai-iunie 1996, publicat de mai-iunie 1996, pentru a conține declarații și bilanțuri care denigrau forțele de ordine. Numele celor doi reclamanți figurează în raportul în calitate de proprietar (dl Șakar) și redactor șef (Dl. Șakar) al buletinului de vot. Acesta a fost un articol elaborat de dl Șakar, care a criticat încălcările drepturilor omului în regiunea de sud-est și a susținut o soluție politică pașnică la problema kurdă. Articolul a fost însoțit de un bilanț al evenimentelor din regiunea Diyarbakýr care au avut loc în ultimele trei luni, inclusiv al deceselor, atât în rândul teroriștilor, cât și al populației și al membrilor forțelor de ordine, precum și al diferitelor daune suferite în timpul confruntării dintre acestea și PKK [1] Prin decizia din 6 septembrie 1996, Parchetul General s-a declarat incompetent în favoarea procurorului în apropierea Curții de Securitate a statului Diyarbakýr ( La 18 octombrie 1996, reclamanții au fost audiați de procurori cu privire la informațiile conținute în buletin și au subliniat că declarațiile oficiale privind numărul de morți au fost greșite și au precizat doar informații verificate de către aceștia, pe baza cererilor primite de la asociație și a informațiilor prezentate presei. Printr-un act de acuzare din 2 aprilie 1997, procurorul de lângă curtea de securitate a statului solicită condamnarea reclamanților în temeiul articolelor § 1 și 2 și 7 §§ 2, 3 și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, pentru propagandă prin presă împotriva integrității statului. Procurorul a precizat că, în buletinul în litigiu, numărul de persoane decedate în rândul membrilor forțelor de ordine a fost declarat superior numărului de teroriști uciși, iar cifrele, în mod deliberat distorsionate, reflectau un tablou de înfrângere a forțelor de ordine în lupta împotriva terorismului și constituiau o propagandă în favoarea teroriștilor. De asemenea, procurorul a citat următorul pasaj din buletinul de vot: După regiunea noastră, încercăm să punem bazele unui climat atât de mare [de violență] și în metropole (...) O pace bazată pe autodeterminarea kurzilor este acum pe ordinea de zi în întreaga lume. În măsura în care problema devine o problemă internațională, condițiile rezoluției sale la nivel internațional încep să se formeze (...) În cadrul ședinței din 24 noiembrie 1997 în fața Curții de Securitate a Statului, domnul Șakar, cu sediul la Istanbul, nu a fost prezent, ci a precizat că au vizat sensibilizarea opiniei publice cu privire la încălcările drepturilor omului în această regiune a țării. Protestând împotriva faptului că a făcut obiectul unor proceduri penale pentru publicarea în litigiu, care făcea parte din activitățile asociației lor, a invocat Convenția. 11. Între 21 aprilie 1998 și 16 iulie 1999, mai multe audieri au fost amânate în așteptarea depoziției dlui Șakar de către comisia de recurs în fața Curții de Securitate a statului destanbul. 12. La această ultimă dată, a fost acordat un mandat de arestare împotriva acestui reclamant. 13. La 4 august 1999, a fost adus în fața Curții de Securitate a statului attanbul, domnul Șakar își va reseta declarațiile în fața procurorului și a fost eliberat în aceeași zi. 14. În ședința din 9 septembrie 1999, procurorul a solicitat suspendarea hotărârii reclamanților în temeiul Legii nr. art. 1 din Legea nr. 4454 din 3 septembrie 1999 se citește după cum urmează: Persoanele care... până la 23 aprilie 1999 au comis infracțiuni prin presă sau mijloace de comunicare orală sau vizuală, pentru care pedepsele privative de libertate nu sunt mai mari de 12 ani și care au fost condamnate la o pedeapsă privativă de libertate mai mică sau egală cu 12 ani, văd executarea pedepsei lor însoțită de o suspendare. (...) Se suspendă judecarea sau inițierea unui proces împotriva persoanelor enumerate la primul paragraf care (...), în ultima etapă a procedurii, nu au făcut obiectul unei condamnări (...) art. 2 din această lege dispune [...] Persoanele care beneficiază de dispozițiile art. 1 și care comit, în termen de trei ani de la pronunțarea suspendării, o infracțiune intenționată care intră sub incidența art. 1 va trebui să execute pedepsele la care a fost suspendat. (...) În cazul unei condamnări pentru o infracțiune Intenționat care intră în domeniul de aplicare al art. 1 care a avut loc în termen de trei ani de la pronunțarea unei suspendări la inițierea unei proceduri sau la pronunțarea unei hotărâri (...), procedura la care a fost suspendată va fi continuată și judecata pronunțată. (...) CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA COMUNĂ A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENȚIE 18. Reclamanții se plâng de hotărârea pronunțată la 9 septembrie 1999 de Curtea de Securitate a statului Diyarbakýr. Ei subliniază că au rămas sub amenințarea unei condamnări pe parcursul celor trei ani de suspendare și invocă articolele 9, 10 și 13 din convenție. Curtea consideră de la bun început că, astfel cum au formulat reclamanții, cauza trebuie examinată numai pe teritoriul articolului 10 din convenție, care prevede, în pasajele sale relevante Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni (...). Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...), pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale (...). Cu privire la admisibilitate 19. Guvernul excită neobosirea acțiunilor interne în măsura în care reclamanții nu au formulat recurs în recurs împotriva hotărârii Curții de Securitate a statului de suspendare a sentinței. 20. Reclamanții contestă teza guvernului. 21. Curtea ia notă de faptul că Curtea de Securitate a statului a suspendat hotărârea cu privire la acțiunea penală în conformitate cu hotărârea de Casație care a solicitat revizuirea cauzei în temeiul dispozițiilor legii nr. 4454. Reclamanții nu afirmă că această legislație a fost aplicată incorect, ceea ce înseamnă că un eventual recurs în casare nu putea decât să confirme hotărârea de primă instanță și nu ar fi permis remedierea situației denunțate. Prin urmare, această excepție nu poate fi reținută (Oral etalal schlar c. Turcia (dec.), nr 60261/00, 10 mai 2005). Guvernul susține că nu a existat nicio ingerință în dreptul la libertatea de exprimare al reclamanților, în măsura în care aceștia nu au fost condamnați în urma procedurii denunțate. 23. Reclamanții contestă acest argument, susținând că faptul că au fost sub amenințarea unei condamnări timp de trei ani constituie, în sine, o interferență cu libertatea lor de exprimare. 24. Curtea amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia o decizie sau o măsură favorabilă unui solicitant nu este suficientă, în principiu, să-i retragă calitatea de victimă a unei persoane decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, și apoi au reparat încălcarea Convenției (Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 73, CEDO 1999-VI). Or, în acest caz, ridicarea acțiunii penale nu împiedică în nici un fel și nici nu repară consecințele unei proceduri penale ale cărei daune sunt suferite direct de către reclamant ca urmare a încălcării care rezultă din exercitarea libertății sale de exprimare. În aceste condiții, Curtea consideră că în speță a existat o ingerință în dreptul la libertatea de exprimare a reclamanților. 25. Guvernul susține că intervenția era prevăzută de lege și că aceasta urmărea scopul legitim al apărării ordinii 26. Reclamanții nu contestă faptul că intervenția era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția ordinii publice, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea Murdereli c. Turcia, nr. 29590/96, § 40, 4) În iunie 2002), Curtea este de acord cu această apreciere. În acest caz, litigiul se referă la problema dacă intervenția era necesară într-o societate democratică 27. În observațiile sale, guvernul subliniază în special că, în buletinul în litigiu, membrii organizației teroriste PKK erau numiți Potrivit guvernului, aceste informații eronate ar fi menite să facă propaganda PKK, să creeze agitație în rândul populației și, astfel, să pună în pericol ordinea publică în regiune. Guvernul consideră că, în acest caz, autoritățile naționale ar trebui să beneficieze de o marjă mai largă de apreciere în ceea ce privește necesitatea unei restricții 28. Reclamanții susțin că, în cazul de față, publicarea în litigiu nu compromite ordinea publică, că aceasta nu conținea propagandă pentru o acțiune ostilă, ci vizează doar atragerea atenției asupra problemei kurde existente în regiune și propunerea de soluții. Ei consideră că, în speță, nu a existat nicio necesitate socială imperioasă care să justifice restricția care le-a fost impusă. 29. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 10 din Convenție (a se vedea, printre altele, K. N 27528/95, § 43, 2 octombrie 2003, și Ali Erol c. Turcia (n, n 47796/99, § 36, 27 octombrie 2005). 30. Curtea a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în buletinul informativ incriminat și contextului publicării sale. În această privință, Comisia a luat în considerare circumstanțele care privesc cazul supus examinării, în special dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, p. 1568, punctul 58). 31. Curtea observă în special că articolul în litigiu este o expresie politică , Hotărârea din 25 iunie 1992, seria A n 239, și Hertel c. Elveția , Hotărârea din 25 august 1998, Rec., 1998 VI, § 47. În plus, poziția dominantă pe care o ocupă guvernul îi ordonă să depună mărturie de reținere în utilizarea căii penale, în special dacă există alte mijloace de a răspunde atacurilor și criticilor nejustificate îndreptate împotriva sa sau a instituțiilor sale (a se vedea în special Incal, citată anterior la punctul 54 și la punctul 43 de mai sus. 33. Curtea observă, de asemenea, că este vorba despre o publicare regulată a asocierii drepturilor omului ale căror solicitanți sunt membri activi și consideră că o asociație care are drept scop statutar informarea și sensibilizarea publicului cu privire la încălcările drepturilor omului poate contribui la dezvoltarea unei societăți democratice (a se vedea, printre altele, mutatis mutandis Thorgeir Thorgeirson, citată anterior, § 63 și , Vides Aizsardzības Klubs Letonia, n 57729/00, § 42, 27 mai 2004). 34. Curtea arată, de asemenea, că procedura în fața Curții de Securitate a statului nu viza șeful de incitare la violență, ci propaganda împotriva integrității statului (punctul 9 de mai sus). Or, pentru Curte, în circumstanțele speței, această consideraie nu poate fi considerată în sine ca fiind pertinentă sau suficientă pentru a justifica interferena în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea, mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999, K Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că autoritățile naționale nu au luat suficient în considerare dreptul public de a fi informat cu privire la situația din sud-estul Turciei, beneficiind de o diversitate de surse și de mijloace ( mutatis mutandis, Sürek (citat anterior, punctul 58 și punctul 41). 36. Curtea subliniază că natura și povara pedepselor impuse sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când este vorba de măsurarea proporționalității intervenției. În această privință, Curtea subliniază că, în cazul în care instanțele naționale au pronunțat o suspendare care urmează să fie pronunțată în temeiul Legii nr. 4454 (punctul 14 de mai sus), această suspendare a a avut ca efect cenzura parțială a activităților reclamanților în calitate de membri ai Asociației Drepturilor Omului și limitarea semnificativă a capacității acestora de a prezenta public o critică care are locul său într-o dezbatere publică și a cărei existență nu poate fi negată (a se vedea Hertel, citată anterior, § 50, Erdo 25, 20 septembrie 2005). 37. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 38. Reclamantul Tekin se plânge că a făcut obiectul procedurii în litigiu, în timp ce acesta era doar redactor-șef. El invocă art. 6 din Convenție, care prevede, fără pasajele sale pertinente Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, (...) de o instanță (...) care va decide, (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) asupra admisibilității 39. Curtea constată că motivul reclamantului trebuie respins din cauza lipsei vădite de temei în conformitate cu raționamentul deja adoptat de Curte în cauze similare (a se vedea, de exemplu, Koç și Tambașcc. Turcia (dec.), nr. 46947/99 din 24 februarie 2005). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 40. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 42. Guvernul consideră că această cerere este nefondată. 43. Curtea consideră că persoanele interesate pot trece pentru a fi încercat o anumită decădere din cauza împrejurărilor speței. Statuând în echitate, conform articolului 41 din Convenție, Curtea le alocă fiecăruia 1 000 EUR (mii de euro) ca despăgubire pentru prejudiciul moral. Taxa și cheltuielile de judecată 44. De asemenea, reclamanții solicită 9 800 de noi cărți turcești (5 Aproximativ 000 EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții; acestea justifică această sumă detaliind numărul de ore petrecute de avocatul lor pentru a pregăti diversele observații și corespondențe și cheltuielile de poștă și de secretariat efectuate pe baza tarifului de onorari al Baroului de la Diyarbakr. 45. Guvernul consideră această cerere nefondată. 46. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru procedura în fața Curții și acordul comun al reclamanților. Interese moratoriu 47. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 10 și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 10 din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 000 EUR (mii de euro) fiecăruia pentru daune morale, precum și suma de 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro) în total și în comun pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, care urmează să fie convertite în noi cărți turcești, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 20 septembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduleer Președinte [1] Partidul Muncitorilor din Kurdistan, organizație ilegală. [2] 000 EUR (EUR) aproximativ.