ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 203/2024 din data de 16 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 396 alin. (3) C. proc. pen., cu trimitere la art. 80 C. pen., s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârșirea de către inculpata A., a infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 81 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei A. un avertisment, reținând gravitatea redusă a infracțiunii și lipsa de periculozitate a infractorului.

A fost atenționată inculpata asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale, a procedurii de cameră preliminară și pentru judecata cauzei la prima instanță.

În temeiul art. 276 alin. (1) și (6) C. proc. pen., cu trimitere la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a fost obligată inculpata să plătească persoanei vătămate B. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocațial cenzurat.

În temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cu trimitere la art. 19 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată în cauză de persoana vătămată B..

S-a respins, ca nefondată, cererea persoanei vătămate B. de instituire a unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, emis la data de 18.03.2024, în dosarul penal nr. x/2022, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 27.10.2022, în jurul orei 15:30, a pătruns, fără acordul persoanei vătămate B., pe proprietatea acesteia, situată în Turda, str. x, jud. Cluj.

În procedura camerei preliminare, prin încheierea penală nr. 5/05.06.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj, în temeiul disp. art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpată în procedura camerei preliminare.

A constatat competența Curții de Apel Cluj, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul emis de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2022, la data de 18.03.2024, prin care a fost trimisă în judecată inculpata A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. (1) C. pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Încheierea penală nr. 5/05.06.2024 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2024, a rămas definitivă prin necontestare.

În cursul judecății, la primul termen de judecată, din data de 19.09.2024, după citirea actului de sesizare, inculpata a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii prev. de art. 375 C. proc. pen., declarând că recunoaște săvârșirea faptei, așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, nu dorește să formuleze cereri privind administrarea de probe și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Curtea a încuviințat cererea inculpatei și a dispus ca judecata să se desfășoare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii.

Analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, necontestat de către inculpata care a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, Curtea a reținut următoarea stare de fapt:

Inculpata A. are calitatea de avocat în Baroul Cluj, iar pe baza unui contract de asistență juridică încheiat cu martorii C. și D., inculpata i-a reprezentat pe aceștia în cadrul procesului civil ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Turda, proces pornit de persoana vătămată B. împotriva vecinilor ei, pentru ca instanța să dispună retragerea unui zid al construcției edificate de vecini, în opinia sa, contrar prevederilor legale și fără a deține autorizație de construire.

La data de 27.10.2022, cu scopul de a efectua fotografii și înregistrări video cu fundația casei vechi a clienților săi, martorii C. și D., pentru a le depune ulterior la instanța civilă în dosarul care era pe rolul Judecătoriei Turda, deși nu avea acordul persoanei vătămate B. pentru a pătrunde în curtea imobilului său, inculpata a traversat fundația în elevație, care se află pe proprietatea familiei Jude și avea o înălțime de aproximativ 15-20 cm, a făcut câțiva pași de-a lungul zidului (fundației) și a efectuat fotografiile/înregistrarea, de care urma să se folosească pentru a susține interesele clienților E. la instanța civilă.

Pătrunderea pe proprietatea familiei Jude a fost posibilă pentru că, înainte ca inculpata să ajungă la locuința clienților săi, martorul D., împreună cu ginerele său, au înlăturat panourile de metal care despart cele două proprietăți, cu scopul ca doamna avocat să poată efectua fotografii pe care să le depună la instanța civilă.

Curtea a reținut că niciunul din martorii E. nu a susținut că inculpata i-ar fi instigat să înlăture panourile de metal care despart cele două proprietăți, pentru a-i asigura accesul în curtea familiei Jude, premeditând comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, cum, cu rea-credință, susține persoana vătămată, prin apărător ales, din dorința de a imprima faptei un grad de pericol social ridicat, care nu există în realitate, fapta fiind una de gravitate redusă.

Atitudinea procesuală de rea-credință a persoanei vătămate, care, prin declarația nesinceră din cursul urmării penale, a încercat să amplifice nejustificat fapta inculpatei, transformând procesul penal într-o bătălie care are mai degrabă implicații civile, având în vedere existența dosarului nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei Turda, transpare, de altfel, și din alegațiile conform cărora inculpata ar fi pătruns în curtea sa la aproximativ 1,5 - 2 metri de la gard și s-a plimbat de-a lungul acelui zid, care are aproximativ 5 m, refuzând să plece când persoana vătămată i-a cerut acest lucru, ci, dimpotrivă, și-a continuat activitatea de fotografiere și filmare timp de aproximativ cinci minute.

Însăși persoana vătămată a depus la dosarul cauzei înregistrarea video care surprinde momentul comiterii infracțiunii, având în vedere că existau camere de supraveghere în exteriorul locuinței. Or, din această înregistrare, rezultă cu claritate faptul că inculpata a pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate la o distanță de aprox. 0,5 m de zid, doar cât să poată filma/fotografia fundația vechii case a clienților săi, martorii E., nu s-a plimbat de-a lungul gardului pe o distanță de 5 m, ci doar de aprox. 2 m și nici nu s-a apropiat de casa persoanei vătămate, de unde aceasta urmărea incidentul pe monitorul camerelor de supraveghere, iar, la momentul când persoana vătămată i-a cerut să plece, s-a conformat.

Inculpata a petrecut în curtea imobilului în care locuiește persoana vătămată aproximativ 35 secunde prima dată, în intervalul orar 15:33:16-15:33:50 și 25 secunde a doua oară, în intervalul orar 15:35:25-15:35:50, nicidecum 5 minute, cum a susținut persoana vătămată prin declarația pe care a dat-o în cursul urmăririi penale.

În minutul 15:35:44 se poate observa că inculpata este interpelată de persoana vătămată, întoarce capul spre casa în care se afla aceasta, fără a adopta o atitudine sfidătoare, apoi închide telefonul și în 5 secunde părăsește curtea imobilului, pătrunzând în curtea familiei E..

Împrejurarea că inculpata a fost sau nu însoțită de fiul ei la data comiterii infracțiunii este lipsită de relevanță în acest cadru procesual, câtă vreme martorul F. nu a pătruns în curtea persoanei vătămate, a rămas în curtea martorilor E., după cum reiese neîndoielnic din înregistrarea camerelor de supraveghere amplasate în exteriorul casei persoanei vătămate.

De vreme ce nu există un proces penal în care să se cerceteze fapta martorului F. de a-și însoți mama la casa clienților E., acțiune care, în mod evident, nu are conotații penale, iar plângerea penală a persoanei vătămate B. a fost formulată doar împotriva inculpatei, căreia i s-a reproșat pătrunderea pe proprietatea persoanei vătămate fără acordul acesteia, prezența fiului inculpatei pe proprietatea martorilor E. în perioada de timp cât mama sa s-a aflat în curtea persoanei vătămate nu are niciun fel de implicație asupra evaluării elementelor constitutive ale infracțiunii de care este acuzată inculpata.

Prin urmare, împrejurarea că inculpata a fost însoțită de fiul ei, pe care este posibil să o fi uitat sau, pur și simplu, din dorința firească a unei mame de a-și proteja copilul, a încercat să o ascundă, asumându-și, însă, responsabilitatea pentru fapta comisă încă de la prima declarație dată în cursul urmăririi penale, nu poate fi valorificat, așa cum pretinde persoana vătămată, pentru agravarea răspunderii penale a inculpatei.

Concluzionând, Curtea a reținut că sunt întrunite cerințele art. 103 alin. (2) din C. proc. pen.

Acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă prin mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, care se regăsesc la dosarul de urmărire penală și au fost pe deplin însușite de inculpată, atât timp cât a optat pentru procedura simplificată a recunoașterii învinuirii. Este vorba despre declarația persoanei vătămate, declarațiile martorilor C., D., F., declarațiile inculpatei, înregistrări video, planșe foto, care, desigur, trebuie coroborate cu declarația de recunoaștere totală și necondiționată dată în fața Curții, în ședința publică din data de 19.09.2024.

Din perspectiva încadrării juridice, în mod just, s-a arătat prin actul de sesizare, că fapta inculpatei A., constând în aceea că, la data de 27.10.2022, în jurul orei 15:30, a pătruns, fără acordul persoanei vătămate B., în curtea imobilului, situat în localitatea Turda, str. x, jud. Cluj, folosit de persoana vătămată ca locuință, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) din C. pen.

Infracțiunea de violare de domiciliu își găsește reglementarea în norma de incriminare de la art. 224 alin. (1) C. pen., conform căreia "Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependința sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de violare de domiciliu, elementul material rezidă din pătrunderea, fără drept, în curtea locuinței persoanei vătămate, situată în localitatea Turda, str. x, jud. Cluj.

Așa cum s-a indicat anterior, deși nu obținuse consimțământul persoanei vătămate pentru a intra în curtea imobilului pe care-l folosea cu titlu de locuință, inculpata a traversat fundația care separa imobilul aflat în proprietatea persoanei vătămate de cel aflat în proprietatea clienților săi și a făcut câțiva pași în curtea locuinței persoanei vătămate, de-a lungul zidului (fundației), pentru a efectua niște fotografii/o înregistrare, de care urma să se prevaleze, în calitatea sa de avocat a martorilor E., pentru a le susține interesele la judecata dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Turda.

Din cuprinsul actului de sesizare, rezultă cu claritate faptul că inculpata nu a fost trimisă în judecată și pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu în modalitatea refuzului de a părăsi curtea locuinței imobilului folosit de persoana vătămată. Procurorul doar redă, în descrierea stării de fapt, o atare susținere a persoanei vătămate, dar nu o valorifică la rubrica "în drept", care concentrează acuzația.

Din modalitatea în care a fost construită acuzația, Curtea a reținut că a fost învestită exclusiv cu săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prin pătrunderea, fără drept, în curtea locuinței folosite de persoana vătămată B..

Având în vedere că, potrivit art. 371 C. proc. pen. "Judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței", lipsa unei acuzații privitoare la refuzul inculpatei de a părăsi curtea locuinței persoanei vătămate, la cererea expresă a acesteia, face imposibilă judecarea cauzei penale și în raport de o atare modalitate alternativă de comitere a infracțiunii de violare de domiciliu reținută în sarcina inculpatei prin rechizitoriu.

Procurorul a acuzat-o pe inculpată doar de pătrunderea, fără drept, în curtea locuinței persoanei vătămate, astfel că instanța, ținută să statueze doar în limitele învestirii, nu poate analiza vreo altă faptă a inculpatei, chiar dacă persoana vătămată a formulat plângerea penală și în legătură cu un refuz de părăsire a imobilului cu destinația de locuință, la cererea expresă a persoanei care îl folosește.

Nu plângerea sau declarația persoanei vătămate învestește instanța penală, ci actul de sesizare, prin care reprezentantul Ministerului Public reține o singură modalitate de comitere a infracțiunii de violare de domiciliu și, anume, pătrunderea în curtea imobilului situat în localitatea Turda, str. x, jud. Cluj, fără acordul persoanei care îl folosește.

Urmarea imediată a constat în producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării dreptului la inviolabilitatea domiciliului persoanei vătămate. Infracțiunea este una de pericol abstract.

Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că acțiunea inculpatei de a pătrunde, în curtea imobilului situat în localitatea Turda, str. x, jud. Cluj, fără a fi obținut, în prealabil, acordul persoanei care îl folosește, a produs starea de pericol incriminată de legiuitor în cuprinsul art. 224 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă. Inculpata, în calitatea sa de avocat al familiei E., a acționat cu dorința de a pătrunde, fără drept, în curtea locuinței persoanei vătămate, cu scopul de a efectua anumite fotografii/înregistrări video, pe care să le folosească în procesul civil pornit de persoana vătămată împotriva clienților săi, acceptând că, prin fapta sa, produce o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de art. 224 alin. (1) din C. pen., subsumate noțiunii de inviolabilitate a domiciliului. Cu alte cuvinte, inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea că s-ar putea produce, în sensul disp. art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen.

Pe cale de consecință, fapta există, constituie infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) din C. pen. și a fost săvârșită de inculpată.

În ceea ce privește tratamentul de sancționare, în raport de gradul de pericol social care a rezultat în concret din fapta inculpatei și de personalitatea acesteia, care nu denotă periculozitate, Curtea a considerat că modalitatea optimă de sancționare a conduitei infracționale este prin dispunerea unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei, în condițiile art. 80-82 C. pen.

De vreme ce fapta este de o gravitate redusă și inculpata este o persoană bine integrată în societate, fără antecedente penale, incidentul fiind unul singular în viața ei și nu îi caracterizează conduita profesională și socială, după cum se poate deduce din analiza fișei de cazier judiciar și a înscrisului în circumstanțiere depus la dosar în ședința din data de 19.09.2024, Curtea a opinat că este posibilă asigurarea dezideratului de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, prin reeducarea infractorului, respectiv a celui de restabilire a liniștii sociale, drept consecință a procesului penal, prin aplicarea unui simplu avertisment.

În cauză, nu este incident niciunul din cazurile de excludere prev. de art. 80 alin. (2) din C. pen., infracțiunea prezintă o gravitate redusă, raportat la natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit, iar, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de posibilitățile sale de îndreptare, dat fiind că este vorba despre o persoană în vârstă de 67 ani, care exercită profesia de avocat de peste 34 ani și nu a avut nicio problemă de conduită profesională în tot acest interval de timp, fără antecedente penale, bine integrată social și familial, aplicarea pedepsei nu ar fi oportună.

Relativ la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, s-a constatat că inculpata a pătruns, fără drept, în curtea locuinței persoanei vătămate, pentru un interval foarte scurt de timp, nu s-a deplasat decât pe o distanță foarte redusă față de mejdia dintre proprietatea familiei E. și proprietatea persoanei vătămate, exclusiv în scopul efectuării unor fotografii/înregistrări video care să-i clarifice instanței civile anumite aspecte, omise cu ocazia cercetării la fața locului. Nu a acționat cu dorința de a aduce atingere libertății persoanei vătămate de a-și desfășura viața privată în interiorul locuinței, ci doar a acceptat că ar putea aduce atingere relațiilor sociale privitoare la inviolabilitatea domiciliului.

Contrar a ceea ce susține persoana vătămată, și criteriul privitor la natura, respectiv gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii este de natură a atenua gravitatea faptei inculpatei, de vreme ce nu au existat, în concret, urmări ale acțiunii de pătrundere, fără drept, în curtea locuinței persoanei vătămate, pentru efectuarea unor fotografii la o fundație a casei aparținând clienților inculpatei, martorii E..

Curtea a mai constatat că persoana vătămată nu a fost încercată de stările de panică pe care le alegă pentru a augmenta nejustificat gradul de pericol social al faptei inculpatei.

Câtă vreme, prin declarația sa, persoana vătămată a arătat că a urmărit întregul incident pe monitorul conectat la camerele de supraveghere din exteriorul locuinței, a văzut că inculpata a pătruns, singură, în curtea locuinței sale și, în mod cert, a observat că face doar niște fotografii la zidul vechii fundații a casei familiei E., nu avea niciun motiv să se sperie atât de tare. De altfel, dacă i s-ar fi produs acea stare de temere pe care o invocă, speculând vârsta înaintată pe care o are, persoana vătămată ar fi acționat sistemul de alarmă, ea însăși declarând că locuința îi este dotată cu un asemenea sistem de siguranță sau ar fi apelat serviciul de urgență 112, nicidecum nu ar fi ieșit la geamul locuinței pentru a riposta.

Împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea și atitudinea persoanei vătămate care, deși avea posibilitatea de a solicita intervenția firmei de pază și protecție cu care avea încheiat un contract, atât timp cât susține că exista, în casă, un sistem de alarmă sau a organelor abilitate, printr-un apel la numărul de urgență 112, dacă, realmente, s-ar fi temut pentru integritatea sa fizică sau integritatea bunurilor pe care le are în proprietate, nu a făcut-o, ci s-a deplasat la fereastra locuinței, pentru a striga la inculpată, contrazic vehement susținerile persoanei vătămate că ar fi experimentat stări de panică, că i-ar fi fost afectată starea de sănătate, din cauza acțiunii inculpatei de a pătrunde, fără drept, în curtea locuinței sale, un interval foarte scurt de timp, de aprox. 1 minut, în scopul fotografierii fundației vechii case a martorilor E..

Motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit sunt, în egală măsură, de natură a reflecta un grad de pericol redus al faptei inculpatei, de vreme ce aceasta a acționat cu intenție indirectă, nu a dorit să aducă atingere vieții private a persoanei vătămate, ci doar să efectueze niște fotografii/înregistrări video, pentru a clarifica instanței civile anumite aspecte privitoare la fundația fostei case a familiei E., situată la limita de proprietate cu imobilul folosit de persoana vătămată.

Chiar dacă nu este scuzabilă conduita inculpatei, pentru că nimic nu poate justifica o acțiune de pătrundere, fără drept, în domiciliul unei persoane, nici nu se poate face abstracție de contextul în care s-a petrecut evenimentul. Inculpata, la solicitarea și în interesul clienților săi, familia E., a acționat impulsiv, fără a conștientiza gravitatea acțiunii de pătrundere fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate, a dorit să surprindă foto/video fundația fostei case a familiei E., pentru a le putea construi corespunzător apărarea în litigiul civil declanșat de persoana vătămată împotriva vecinilor săi. Această succesiune a evenimentului suprimă semnificativ din gravitatea faptei.

În opinia Curții, contrar a ceea ce susține persoana vătămată, faptul că inculpata a acționat în calitate de avocat, nu agravează răspunderea penală, nu o face nedemnă de exercitarea profesiei de avocat, dimpotrivă, este o circumstanță privitoare la faptă care diminuează gradul de pericol social al infracțiunii.

Inculpata nu s-a folosit de profesia sa pentru a pătrunde, fără drept, în curtea locuinței persoanei vătămate, ci, din dorința de a-și exercita cât mai bine profesia, de a construi o apărare cât mai eficace clienților săi, a acționat impulsiv, fără a conștientiza implicațiile conduitei sale.

Atât timp cât, în concret, inculpata a stat în curtea locuinței persoanei vătămate doar un interval scurt de timp, în care nu a făcut altceva decât să surprindă foto/video un aspect pe care l-a considerat relevant pentru dovedirea susținerilor clienților săi în cadrul procesului ce făcea obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Turda, starea de pericol adusă valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare de la art. 224 alin. (1) C. pen. este minimă.

Cu referire la lipsa de periculozitate a infractorului, Curtea a notat conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, de vreme ce inculpata a recunoscut fapta și, deși, a considerat că nu este de o gravitate ridicată, cum, de altfel, consideră și instanța, nu a refuzat să-și asume consecințele comportamentului pe care l-a adoptat în data de 27.10.2022.

În opinia Curții, prin aceea că a susținut, în cursul urmăririi penale, că nu a fost cu fiul ei la locuința familiei E. în data de 27.10.2022, deși, în înregistrarea video, se observă prezența acestuia în curtea martorilor E., inculpata nu a dat dovadă de o atitudine oscilantă, de refuz de asumare a consecințelor infracțiunii.

Deja s-a arătat că prezența fiului inculpatei în curtea familiei E. este o împrejurare care nu are niciun fel de relevanță pentru soluționarea prezentei cauze.

Prezența martorului F. în curtea locuinței familiei E., la data de 27.10.2022, este un aspect neesențial pentru soluționarea cauzei penale, nu poate influența în vreun fel nici elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, nici gradul de pericol social al faptei.

În favoarea inculpatei pledează și conduita față de organele judiciare, din moment ce aceasta a colaborat cu organele de anchetă și s-a prezentat la toate chemările organelor judiciare, precum și lipsa antecedentelor penale.

În plus, așa cum transpare din caracterizarea emisă de Baroul Cluj la data de 18.09.2024, inculpata este o persoană bine integrată social, care își câștigă existența prin mijloace oneste, exercitând profesia de avocat de peste 34 ani, fără incidente privitoare la conduita profesională, dimpotrivă a dat dovadă de responsabilitate și preocupare pentru desăvârșirea pregătirii profesionale.

Așadar, Curtea a concluzionat că sunt întrunite cerințele art. 396 alin. (3) din C. proc. pen., cu trimitere la art. 80 din C. pen., sens în care a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei.

O soluție de renunțare la aplicarea pedepsei exclude posibilitatea de aplicare a unei pedepse complementare și, implicit, accesorii, cum a solicitat persoana vătămată, întrucât aplicarea unei pedepse complementare și, implicit, accesorie, are ca fundament o soluție de condamnare, nicidecum una de renunțare la aplicarea pedepsei.

Nici impunerea obligațiilor de a nu comunica cu persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoanele cu care a comis infracțiunea sau de a nu se apropia de acestea, respectiv de a nu ocupa sau exercita profesia de avocat, în condițiile art. 85 din C. pen., nu este posibilă, pentru că s-a dispus o soluție de amânare a aplicării pedepsei.

Pe de altă parte, Curtea a arătat că asemenea interdicții nu s-ar fi justificat nici dacă s-ar fi pronunțat o soluție de condamnare, întrucât interzicerea contactului cu persoana vătămată și membrii familiei sale, respectiv cea de a se apropia de locuința persoanei vătămate se justifică în scop de protecție a victimei infracțiunii, doar dacă se face dovada că, prin conduita infracțională a inculpatului, i-a fost provocată persoanei vătămate o traumă care nu poate fi depășită altfel decât prin evitarea contactului cu inculpatul. Or, nu este cazul în speță, deoarece, în opinia Curții, gesturile persoanei vătămate de la momentul comiterii infracțiunii nu au trădat acea stare de temere pe care o alegă, ce, de altfel, ar fi fost nejustificată, din moment ce inculpata nu a lăsat să transpară vreun moment o eventuală intenție de a se apropia de casa în care se afla persoana vătămată pentru a-i face rău. Cu atât mai puțin, în prezent, după aproximativ 2 ani și 7 luni de la comiterea faptei, persoana vătămată nu mai poate resimți niciun fel de frică. Dimpotrivă, prin propriile simțuri, Curtea a constatat faptul că persoana vătămată nu se teme deloc de inculpată, câtă vreme a adoptat, în ședința din data de 19.09.2024, o atitudine vindicativă, înfruntând-o pe inculpată și pe apărătorul ei ales, prin tulburarea ședinței de judecată.

Interzicerea contactului cu membrii familiei E., în calitate de persoane cu care a comis infracțiunea nu ar fi fost posibilă pentru că nu s-a stabilit, în urma prezentului proces penal, săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în participație, de către inculpată, cu martorii E..

Interzicerea exercitării profesiei de avocat nu ar fi fost dispusă pentru că inculpata nu a dat dovadă de nedemnitate pentru exercitarea profesiei, după cum s-a stabilit deja.

Cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că, în cauză, prin constituirea de parte civilă cu suma de 20.000 RON, reprezentând daune morale, persoana vătămată a invocat o răspundere civilă de natură delictuală.

În speță, indubitabil există o fapta ilicită, comisă de inculpata, care a pătruns, fără drept, în curtea imobilului folosit ca locuință de persoana vătămată. Însă nu s-a făcut dovada că acțiunea inculpatei, care, într-adevăr, a încălcat normele dreptului obiectiv, ar fi adus prejudicii vreunui drept subiectiv persoanei vătămate, vătămându-i integritatea fizică sau pe cea psihică, astfel încât să fie justificată acordarea de daune morale.

Persoana vătămată a depus la dosarul cauzei un set de documente medicale care atestă diferite afecțiuni, specifice vârstei pe care o are, dar niciun act doveditor al faptului că a făcut un atac de panică la data de 27.10.2022, când a observat-o pe inculpată în curtea propriei sale locuințe, că a fost nevoită să recurgă la un anumit tratament pentru reglarea tensiunii arteriale. Sunt simple susțineri, cuprinse în declarația pe care a dat-o în cursul urmăririi penale, pe care instanța nu le poate avea în vedere, atât timp cât a stabilit că atitudinea persoanei vătămate nu relevă, nicidecum, o temere pentru integritatea sa corporală sau integritatea bunurilor aflate pe proprietatea ei.

Modalitatea în care a fost comisă infracțiunea exclude, de principiu, producerea vreunui prejudiciu nepatrimonial posibil a fi reparat, potrivit art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., în acest cadru procesual.

Nu poate fi identificată suferința fizică sau psihică încercată de persoana vătămată care a observat intervalul de timp extrem de redus petrecut de inculpată în curtea locuinței sale, a fost conștientă că nu intenționează să se apropie de casă, ci doar surprinde foto/video anumite aspecte privitoare la fundația vechii case a clienților săi la o distanță de aprox. 0,5 m de mejdie, iar, la momentul când i s-a solicitat să plece, s-a conformat, în decurs de 5 secunde pătrunzând, din nou, în curtea familiei E..

Dacă ar fi existat cu adevărat o asemenea traumă, amplificată de faptul că persoana vătămată locuiește singură, este o femeie în vârstă, cu multe probleme de sănătate, cu siguranță că aceasta ar fi acționat sistemul de alarmă. Explicația conform căreia nu ar fi dorit să amplifice situația creată de doamna avocat nu este una credibilă, câtă vreme a amplificat-o și la acel moment, strigând la persoana vătămată de la fereastra locuinței sale și ulterior, prin exagerbarea gradului de pericol social concret al faptei inculpatei în cadrul prezentului proces penal.

Nici nu s-a dovedit care a fost, în concret, atingerea adusă vieții private a persoanei vătămate prin fapta inculpatei de a traversa zidul de beton și a pătrunde pe o distanță de aprox. 0,5 m, în curtea locuinței sale, în scopul efectuării unor fotografii, pe o durată de aproximativ 1 minut.

Cu privire la cheltuielile judiciare stabilite în sarcina inculpatei, conform art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea a reținut că acestea sunt de 500 RON.

Potrivit art. 276 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., inculpata va plăti persoanei vătămate suma de 3.000 RON, pe care instanța de fond a considerat-o a fi un onorariu justificat de complexitatea cauzei și activitățile concrete desfășurate de apărătorul ales al persoanei vătămate.

Instanța de fond a considerat că nu se poate omite că, pe durata urmăririi penale, apărătorul ales al persoanei vătămate a formulat o plângere prealabilă și o poziție procesuală raportat la ordonanța de renunțare la urmărire penală din data de 26.09.2023, în cursul procedurii de cameră preliminară un răspuns cu privire la cererile și excepțiile inculpatei, iar, în cursul judecății, o constituire de parte civilă și o cerere de instituire a măsurilor asigurătorii, care, ambele, au fost respinse.

Cauza nu este una complexă, a presupus audierea a trei martori în cursul urmăririi penale, fără participarea avocatului ales al persoanei vătămate, iar, în cursul judecății, s-a soluționat la primul termen de judecată, inculpata optând pentru procedura simplificată a recunoașterii învinuirii.

În concret, avocatul ales al persoanei vătămate a redactat trei acte de procedură cu relevanță în susținerea poziției procesuale a clientei pe care o reprezintă, niciunul neimplicând o documentare minuțioasă, studierea vreunui amplu material probator sau a unei chestiuni juridice mai puțin întâlnite, respectiv s-a prezentat de trei ori la Curtea de Apel Cluj.

Or, în opinia Curții, o atare prestație, în condițiile unei complexități extrem de reduse a cauzei, nu justifică obligarea inculpatei la plata unui onorariu avocațial mai mare de 3.000 RON, sens în care, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cu trimitere la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a cenzurat onorariul avocațial cuvenit apărătorului ales al persoanei vătămate, apreciindu-l vădit disproporționat raportat la complexitatea cauzei și activitatea desfășurată în concret de către domnul avocat G..

Desigur că, așa cum transpare din prev. art. 451 alin. (2) C. proc. civ., măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre domnul avocat și doamna B.. Persoana vătămată a acceptat să-i plătească domnului avocat un onorariu de 34.563 RON, într-o cauză care, de la început, se prefigura a fi una de complexitate redusă, având în vedere că momentul săvârșirii infracțiunii a fost surprins video și persoana vătămată avea înregistrarea și trebuie să-și execute obligațiile contractuale asumate. Însă, considerentele ce au determinat-o pe persoana vătămată să accepte termenii impuși de către domnul avocat G. nu sunt opozabile instanței, care trebuie să evalueze în echitate prestația avocatului ales al persoanei vătămate, raportat la natura și complexitatea concretă a cauzei penale pe care a soluționat-o.

Curtea a considerat vădit nefondată și cererea persoanei vătămate de instituire a unor măsuri asigurători, întrucât inculpata a fost obligată la plata sumei totale de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului și persoanei vătămate. Un atare cuantum al cheltuielilor judiciare nu poate justifica o ingerință precum cea pe care o presupune luarea unei măsuri asigurătorii în viața inculpatei și, cu atât mai puțin, instituirea unui sechestru asigurător asupra unui bun imobil pe care îl are în proprietate.

Câtă vreme inculpata este o persoană bine integrată social, care își câștigă existența prin exercitarea profesiei de avocat, de peste 34 ani, Curtea nu a considerat că există vreun motiv să se îndoiască că vor putea fi recuperate cheltuielile judiciare ce îi vor fi imputate, în cuantum de doar 3.500 RON.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel partea civilă B., prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, iar pe fondul cauzei, să se dispună condamnarea inculpatei precum și admiterea acțiunii civile.

Prin motivele de apel formulate în scris, partea civilă B., prin apărător ales, a solicitat, în esență:

- condamnarea inculpatei A. la pedeapsa amenzii penale, iar, în subsidiar, la amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 C. pen.;

- aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, în situația în care instanța optează pentru condamnarea la amenda penală;

- admiterea acțiunii civile a părții civile în cuantum de 20.000 RON și obligarea inculpatei la achitarea acestei sume cu titlu de prejudiciu moral;

- admiterea cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei A., în temeiul art. 249 C. proc. pen.

- acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, constând în onorarii avocațiale achitate de partea civilă pentru faza de urmărire penală, faza camerei preliminare, faza judecății de fond, în cuantum de 34.563 RON la care se adaugă cheltuielile de deplasare achitate de partea civilă pentru susținerea prezentului apel, apărătorului ales.

Astfel, apărarea părții civile a criticat sentința apelată ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, referitor la starea de fapt, a susținut că premeditarea acțiunii inculpatei rezultă din declarația martorului D., care nu a specificat în mod expres faptul că "ar fi fost instigat de doamna avocat", deoarece nu deține capacitatea lingvistică de a se exprima în acest fel, dar cu cuvintele sale simple a explicat de ce a dat jos panourile de metal.

Martorul D. a relatat că a dat la o parte panourile de metal, întrucât urma să vină doamna avocat, iar soția dânsului, audiată și ea în calitate de martor, a relatat că, în timp ce era sosită doamna avocat la ei, s-a derulat operațiunea de dare la o parte a panourilor de metal.

Alt argument al premeditării, care nu a fost analizat de instanța de fond, este cel privind prezența doamnei avocat în curtea persoanei vătămate, cu cca. 2 săptămâni înainte de săvârșirea infracțiunii, respectiv faptul că în data de 14.10.2022 s-a desfășurat la fața locului o expertiză judiciară, dispusă de o instanță civilă. Această etapă procedurală -efectuarea expertizei de specialitate la fața locului - este singurul moment în care este permisă prezența unor persoane străine pe proprietatea părților implicate într-un proces. Astfel, în data de 14.10.2022, inculpata A., în calitate de avocat al familiei E. a avut accesul garantat și permis, atât de persoana vătămată cât și de lege de a se afla în curtea persoanei vătămate, pentru a participa la efectuarea expertizei.

Cu această ocazie, numita A. a participat activ la desfășurarea acestei expertize, în sensul că a efectuat fotografii, s-a certat cu expertul, cu avocatul persoanei vătămate, cu muncitorii prezenți. În mod clar și-a depășit atribuțiile, dar a avut cadrul legal și acceptul persoanei vătămate, în data de 14.10.2022, de a se afla pe proprietatea acesteia.

În continuare, partea civilă B. a susținut că, având în vedere obiectul juridic special al acestei infracțiuni, și anume relațiile sociale privind apărarea libertății persoanei, sub aspectul libertății vieții domestice, nu contează efectiv dacă inculpata a stat două minute, un minut sau cinci minute în curtea persoanei vătămate.

Fiecărei persoane îi este recunoscut dreptul de a avea un domiciliu și de a trăi fără teama unei imixtiuni din partea altora. Această libertate, deși aparține individului, interesează societatea, în acest sens fiind și prevederile constituționale, respectiv potrivit art. 27 din Constituție, domiciliul și reședința sunt inviolabile.

Acest proces penal nu a avut rolul de a transforma din punct de vedere cinematografic săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, într-o bătălie care are mai degrabă implicații civile" cum foarte plastic a argumentat instanța de fond. A fost foarte important ca persoana vătămată să facă referire la existența dosarului civil între aceasta și familia E., clienții doamnei avocat inculpate A. (care, de altfel l-a și câștigat în fond, după aproximativ 6 ani de tergiversări din partea doamnei avocat) pentru a convinge logic, de ce această doamnă avocat a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.

O altă critică se referă la modalitatea inechitabilă prin care instanța de fond a înțeles să analizeze instituția individualizării judiciare a pedepsei în defavoarea părții civile.

Argumentele folosite de instanța fondului, și anume gradul de pericol social care a rezultat în concret din fapta inculpatei, personalitatea acesteia care nu denotă periculozitate, fapta de o gravitate redusă, inculpata o persoană bine integrată în societate, incident singular care nu îi caracterizează conduita profesională și socială, pentru a justifica renunțarea la aplicarea pedepsei, nu conving și creionează o altă stare de fapt și de drept, decât cea care face obiectul prezentului dosar.

S-a arătat că persoana vătămată a suferit creșteri de tensiune (documente medicale existente la dosarul cauzei) care au necesitat tratament medicamentos, iar aceste două acțiuni cumulate ale inculpatei, distrugerea gardului și invadarea spațiului privat constituie motive de îngrijorare permanentă în direcția persoanei vătămate.

Cu privire la respingerea pretențiilor civile de către instanța fondului, apărarea a considerat că au fost îndeplinite toate condițiile legale pentru a se admite și acțiunea civilă.

Pentru reducerea excesivă a cheltuielilor judiciare, instanța de judecată poate interveni și cenzura onorariul avocațial, dar în speța prezentă, acordarea doar a 3000 de RON cheltuieli de judecată, în condițiile în care s-a făcut dovada achitării unei sume de 34.536 RON, reflectă o intervenție disproporționată, deoarece demonstrează că, în primul rând, munca avocatului este disprețuită, și, în al doilea rând, transmite un mesaj puternic persoanei vătămate, de a se abține pe viitor la formularea unor plângeri penale, deoarece cheltuielile acesteia nu se vor recupera.

În ceea ce privește instituirea măsurilor asigurătorii, apărarea a considerat că și această solicitare a fost respinsă în defavoarea persoanei vătămate, iar dacă instanța de control judiciar va admite apelul astfel cum a fost formulat, a apreciat că se impune și instituirea acestor măsuri asigurătorii.

Motivele de apel formulate de către apelanta parte civilă au fost susținute de către apărare cu prilejul dezbaterilor.

Analizând apelul declarat de partea civilă B. prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că situația de fapt a fost corect stabilită, în sensul că inculpata A. are calitatea de avocat în Baroul Cluj și, pe baza unui contract de asistență juridică încheiat cu martorii C. și D., inculpata i-a reprezentat pe aceștia în cadrul procesului civil ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Turda, proces pornit de persoana vătămată B. împotriva vecinilor ei, pentru ca instanța să dispună retragerea unui zid al construcției edificate de vecini, în opinia sa, contrar prevederilor legale și fără a deține autorizație de construire.

La data de 27.10.2022, cu scopul de a efectua fotografii și înregistrări video cu fundația casei vechi a clienților săi, martorii C. și D., pentru a le depune ulterior la instanța civilă în dosarul care era pe rolul Judecătoriei Turda, deși nu avea acordul persoanei vătămate B. pentru a pătrunde în curtea imobilului său, inculpata a traversat fundația în elevație, care se afla pe proprietatea familiei Jude și avea o înălțime de aproximativ 15-20 cm, a făcut câțiva pași de-a lungul zidului (fundației) și a efectuat fotografiile/înregistrarea, de care urma să se folosească pentru a susține interesele clienților E. la instanța civilă.

Pătrunderea pe proprietatea familiei Jude a fost posibilă pentru că, înainte ca inculpata să ajungă la locuința clienților săi, martorul D., împreună cu ginerele său, au înlăturat panourile de metal care despart cele două proprietăți, cu scopul ca doamna avocat să poată efectua fotografii pe care să le depună la instanța civilă.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond a reținut situația de fapt, pe baza probelor administrate, respectiv declarația persoanei vătămate, declarațiile martorilor C., D., F., declarațiile inculpatei, înregistrări video, planșe foto.

De altfel, se constată că inculpata A., cu prilejul judecării în fond a cauzei, a optat pentru judecata în procedura simplificată, fiindu-i aplicate dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., împrejurare ce determină, de plano, soluționarea cauzei în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

În acest sens, instanța de control judiciar apreciază, în acord cu prima instanță, că inculpata se face vinovată de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv.

În ceea ce privește procesul de individualizare a pedepsei, aspru criticat de către apărarea părții civile B., Înalta Curte apreciază că acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, așa cum rezultă din actele dosarului, conduita după săvârșirea faptei, vârsta, situația familială și socială.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, întotdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a acestuia.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român.

În lumina criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și celui ce a săvârșit-o.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de aspecte a căror justă cuantificare este în măsură să orienteze instanța de apel în menținerea soluției aplicate de către instanța de fond.

Astfel, în privința inculpatei A. nu se poate ignora că aceasta este încadrată în muncă, exercitând profesia de avocat, este o persoană în vârstă, regretând săvârșirea infracțiunii.

De asemenea, actele din dosarul cauzei atestă că infracțiunea pentru care este judecată, în prezent, inculpata, constituie un incident izolat.

Conduita bună a inculpatei înainte de săvârșirea infracțiunii din prezentul dosar, este reliefată prin lipsa antecedentelor penale așa cum rezultă din actele dosarului.

Materialul probator administrat în cauză nu evidențiază că inculpata A. a mai fost confruntată cu infracțiuni de același gen, dimpotrivă, fapta din prezenta cauză are un caracter accidental, ținând seama de faptul că își câștigă existența prin mijloace oneste, exercitând profesia de avocat de peste 34 ani, fără incidente privitoare la conduita profesională, Așadar, Înalta Curte, reținând că infracțiunea comisă de inculpata A. la 27 octombrie 2022 este un fapt izolat, fără șanse de revenire în câmpul infracțional, întreaga conduită anterioară a acesteia demonstrând că este bine integrată în familie și în societate, având un comportament adecvat și constatând faptul că, în speță nu sunt regăsite niciuna dintre condițiile negative prevăzute de art. 80 alin. (2) C. pen., apreciază că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 80 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește solicitarea apelantei părți civile B. de aplicare a pedepsei complementare, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că aceasta are ca fundament o soluție de condamnare, or, fiind menținută soluția de renunțare la aplicarea pedepsei, în cauză este exclusă posibilitatea de aplicare a unei pedepse complementare, cum a solicitat apelanta parte civilă B..

Cu privire la modul și aprecierea daunelor morale, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral solicitat de apărarea părții civile, Înalta Curte are în vedere o serie de criterii: consecințele negative suferite de cea în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmărește o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit și nu îmbogățirea fără just temei.

Instanța are în vedere și faptul că sumele de bani cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii pentru victimă și nu să constituie o sancțiune suplimentară sub forma plății unei sume de bani excesive pentru inculpată pentru fapta ilicită care a stat la originea lor. De asemenea, instanța reține și principiul potrivit căruia daunele morale, având drept finalitate compensarea suferințelor psihice ale victimei, suferințe care în sine nu pot fi înlăturate sau vindecate prin prestații bănești, nu se pot constitui în sursă de îmbogățire fără just temei a părții civile.

Aprecierea cuantumului daunelor morale se realizează în echitate, păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate, prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara un eventual prejudiciu moral produs și să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate.

Referitor la daunele morale solicitate, Înalta Curte consideră că părții civile nu i-a fost cauzat un prejudiciu de natură a justifica acordarea unor daune morale, instanța negăsind o legătură de cauzalitate între acțiunile ilicite ale inculpatei, modalitatea de executare a acestora și pretinsele susțineri ca fiindu-i afectată integritatea psihică (stări de panică, de teamă, alarmări etc.) a părții civile sau a inviolabilității domiciliului acesteia, astfel că, în mod just, instanța de fond a respins, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă B..

Raportat la cererea formulată de partea civilă B. privind obligarea inculpatei A. la plata sumei de 34.563 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, constând în plata onorariului pentru apărătorul ales, Înalta Curte reține că, potrivit art. 276 alin. (1) din C. proc. pen., În caz de condamnare, renunțare la