ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1573, pronunțată la data de 04.12.2024, de Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 396 alin. (2) și (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) raportat la art. 193 alin. (2) și (21) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 a fost informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

S-a constatat că persoana vătămată B. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 28.08.2024 la zi.

În temeiul 399 alin. (1) din C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, persoana vătămată B. și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 129/A din data de 29 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și persoana vătămată B. împotriva sentinței penale nr. 1573/04.12.2024 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul penal nr. x/2024, ce a fost desființată în parte, în ceea ce privește durata pedepsei cu închisoarea aplicate inculpatului și dispoziția de cenzurare a cheltuielilor judiciare solicitate de persoana vătămată.

Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, s-a majorat durata pedepsei aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (21) lit. c) din C. pen. de la 1 an și 6 luni închisoare la 6 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească persoanei vătămate suma de 4.165 RON, reprezentând cheltuieli judiciare aferente judecății în primă instanță.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare dispozițiilor deciziei.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1573/04.12.2024 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul penal nr. x/2024

În temeiul art. 422 și art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. cu trimitere la art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei de 6 ani și 8 luni închisoare, aplicate inculpatului A., perioada în care a fost reținut și arestat preventiv, începând cu data de 28.08.2024 la zi.

În esență, instanța de apel, a reținut aceeași stare de fapt precum cea descrisă prin actul de sesizare, judicios stabilită de prima instanță pe baza probatoriului administrat în cauză, precum și faptul că inculpatul a uzat de procedura abreviată a recunoașterii învinuirii, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.

Curtea a constatat că fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 28.08.2024, în jurul orei 08:20, în timp ce se afla pe str. x din municipiul Cluj-Napoca, la volanul autoturismului, cu scopul de a se sustrage activităților polițienești ce urmau să aibă loc și care urmau să fie întreprinse de organul de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, Asp. B., cu intenție, l-a surprins și accidentat pe acesta din urmă, târându-l, cu ajutorul autoturismului, pe partea carosabilă, fapt prin care i-au fost cauzate persoanei vătămate un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (21) lit. c) din C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 129/A din data de 29 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a declarat recurs în casație recurentul A., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii de recurs în casație recurentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare să se dispună achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

A susținut că din rechizitoriu și din întreg materialul probator nu poate reieși dincolo de orice dubiu că ar fi săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat. A menționat că, într-adevăr, a solicitat ca judecată să aibă loc în procedura abreviată, însă aceasta nu este incompatibilă cu schimbarea încadrării juridice sau cu pronunțarea unei soluții de achitare, astfel cum reiese din Decizia nr. 4/2019 a Înaltei Curți - Completul de recurs în interesul legii.

A arătat recurentul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj raportat la poziția subiectivă a inculpatului, care nu ar fi acționat cu intenție, provocându-i leziuni unui agent de poliție în timp ce vorbea la telefon, fără a observa că acesta este agățat de ușa autoturismului pe care-l conducea. În opinia sa, recurentul a susținut că singura infracțiune care ar putea fi reținută în cauză, raportat și la probatoriul administrat, ar fi infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

În continuare, recurentul a susținut și faptul că instanța de apel a aplicat maximul special admis de lege pentru infracțiunea de ultraj, deși a dat dovadă de respect față de lege și instanță, recunoscându-și în integralitate fapta, fiind la primul contact cu legea penală, iar circumstanțele personale nici nu au fost valorificate de instanța de apel.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

De asemenea, îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii fiind menționate numele și prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 129/A din data de 29.01.2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori), domiciliul recurentului, precum și semnătura.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, recurentul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", însă criticile invocate nu se subsumează lipsei condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (2

1

) lit. c) din C. pen., ci acesta solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanțele inferioare, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici a altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Practic, recurentul susține că soluția de condamnare dispusă de instanța de apel nu este corectă, întrucât, în esență, situația factuală a fost stabilită în mod greșit de către instanța de apel printr-o analiză greșită a mijloacelor de probă administrate în cauză, or, reaprecierea probatoriului administrat, cu consecința schimbării situației de fapt reținută de instanța de apel este atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Totodată, recurentul a invocat și aspecte ce vizează neîntrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă, respectiv forma de vinovăție cu care a fost comisă infracțiunea, care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât dispozițiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluția de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală."

Din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta constituie o contravenție/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzută de art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.).

În concluzie, se constată că recurentul a formulat o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt și a unei alte încadrări juridice a faptei decât cea reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, ceea ce excede scopului căii extraordinare de atac, acela de reformare numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic.

De asemenea, se constată că, subsumat punctului 12 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., recurentul a solicitat și reindividualizarea judiciară a pedepsei, ceea ce constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanței de fond și de apel și nu pot fi cenzurate în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuție un aspect de legalitate a pedepselor.

Examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 129/A din data de 29.01.2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 129/A din data de 29.01.2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2025.