ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 mai 2025

Deliberând, asupra cauzei penale de fată, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 125 din data de 05 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă săvârșită la data de 16 mai 2018.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 (doi) ani conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune Dâmbovița sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. se face de Serviciul de Probațiune Dâmbovița.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Dâmbovița.

În temeiul art. 96 alin. (1) C. pen. i s-a atras atenția inculpatului că nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. i s-a atras atenția inculpatului cu privire la faptul că în situația săvârșirii de către acesta, pe parcursul termenului de supraveghere a unei noi infracțiuni, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o soluție de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, atrage revocarea suspendării și executarea pedepsei în regim de detenție.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen. și cu aplicarea prevederilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvîrșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă săvârșită la data de 16 mai 2018.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 (doi) ani conform dispozițiilor art. 92 C. pen. .

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune București sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. se face de Serviciul de Probațiune București.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 5 sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune București.

În temeiul art. 96 alin. (1) C. pen. i s-a atras atenția inculpatului că nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. i s-a atras atenția inculpatului cu privire la faptul că în situația săvârșirii de către acesta, pe parcursul termenului de supraveghere a unei noi infracțiuni, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o soluție de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, atrage revocarea suspendării și executarea pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpații A. și B. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice și Judiciare.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și s-a dispus obligarea părții responsabile civilmente C. S.A la plata sumei de 4368,81 RON către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și a părții responsabile civilmente D. S.A. la plata sumei de 1456,3 RON către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă E. și dispune obligarea părții responsabile civilmente C. S.A la plata sumei de 225.000 RON, reprezentînd contravaloarea daunelor morale și la plata sumei de 22.500 RON, reprezentînd contravaloarea daunelor materiale, către partea civilă

A fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă exercitată de inculpatul parte civilă B. în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente C. S.A

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 3.000 RON fiecare.

Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului B., în cuantum de 1805 RON (863 RON pentru faza de cameră preliminară și 942 RON pentru faza de judecată), a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Procedura în fața primei instanțe.

Prima instanță de judecată, analizând întregul material probator administrat în cauză, a constatat că din punct de vedere al situației de fapt, inculpații B. (care are și calitatea de parte civilă în cauză) și A. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru săvîrșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., constînd în aceea că la data de 16 mai 2018, în jurul orelor 08:59, în localitatea Brănești (județul Dâmbovița) prin nerespectarea unor reguli de circulație rutieră, au fost implicați într-un accident rutier soldat cu decesul victimei F..

Prima instanță a reținut faptul că victima F. se afla în autoturismul, condus de inculpatul B., pe locul din dreapta față.

Pe fondul neadaptării vitezei de circulație de către inculpatul B. (care a avut o viteză de circulație de aproximativ 76 Km/h în condițiile în care viteza legală era de 50 Km/h), dar mai ales ca urmare a neacordării de prioritate și neopririi la indicatorul Stop de către inculpatul A., care se afla la volanul autoturismului, s-a produs accidentul soldat cu decesul la scurt timp al victimei F..

Accidentul a fost produs ca urmare a neopririi de către inculpatul A. la semnalul STOP (după ce inculpatul a intrat într-o stație de alimentare cu carburanți G. și a părăsit-o fără a respecta semnificația indicatorului de oprire obligatorie) și a neacordării de prioritate autoturismului condus inculpatul B., care, pentru a evita impactul cu autoturismul condus de inculpatul A. a virat spre stînga, împrejurare în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și lovind capul unui pod aflat în fața imobilului cu nr. x din localitatea Brănești (județul Dâmbovița), mașina Dacia Logan răsturnîndu-se; victima F. a decedat la data de 20 mai 2018 ca urmare a producerii leziunilor provocate de accidentul rutier.

Din punct de vedere al normelor de circulație publică încălcate, Curtea a reținut faptul că inculpatul A. a încălcat dispozițiile art. 31 și art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (semnificația indicatorului de oprire și neasigurarea la efectuarea virajului la dreapta) și dispozițiile art. 135 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 (neacordarea de prioritate la pătrunderea pe drumului public venind de pe o proprietate alăturată), iar inculpatul B. a încălcat prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, referitoare la limita maximă de viteză admisă în localități (a circulat cu aproximativ 76 Km/h în condițiile în care viteza legală era de 50 Km/h și, conform concluziilor expertizei, accidentul rutier ar fi putut fi evitat dacă inculpatul B. ar fi avut o viteză de aproximativ 67 Km/h).

S-a apreciat că vinovăția inculpaților rezultă din întreg materialul probatoriu administrat în faza de urmărire penală și însușit de inculpați, care au recunoscut săvîrșirea infracțiunii și au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în conformitate cu prevederile procedurii simplificate, solicitare admisă.

Prima instanță a avut în vedere următoarele probe ca fiind relevante în dovedirea vinovăției inculpaților: (i) Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar H., din care rezultă în mod univoc situația de fapt și normele de circulație rutieră încălcate de inculpați, (ii) declarațiile inculpaților, (iii) declarațiile martorului I. (aflat în autoturismul condus de inculpatul A.).

Celelalte probe administrate în cauză (proces-verbal de cercetare la fața locului, raport medico-legal, procesul-verbal de examinare a autoturismului, raportul de constatare criminalistic) se coroborează cu probele menționate anterior și sunt de natură a înfrînge prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații, demonstrând în mod univoc faptul că aceștia se fac vinovați de săvîrșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, urmare a nerespectării unor dispoziții legale pentru conducerea autovehiculelor pe drumurile publice, au produs în data de 16 mai 2018, orele 08:59, în localitatea Brănești (județul Dâmbovița), un accident rutier care a avut ca urmare decesul victimei F. la data de 20 mai 2018.

Din punct de vedere al întinderii culpei, prima instanță a apreciat în sensul că accidentul rutier a fost produs în proporție de 75% de culpa inculpatului A., care a încălcat nu mai puțin de trei reguli de circulație rutieră, culpa inculpatului B. fiind de 25% (acesta a încălcat doar dispozițiile privind respectarea vitezei legale în localitate).

De proporția diferită a culpei s-a ținut cont atât la individualizarea judiciară a pedepselor, cât și la soluționarea laturii civile.

Așadar, prima instanță a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvîrșită de inculpați cu forma de vinovăție cerută de lege (culpa), astfel încât, în temeiul prevederilor art. 396, alin. (2) C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpaților.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a reținut faptul că ambele autoturisme conduse de inculpați, la momentul producerii accidentului (16 mai 2018) aveau asigurare de răspundere civilă delictuală valabil încheiată.

Astfel, autoturismul, condus de inculpatul A., avea o asigurare de răspundere civilă delictuală încheiată cu societatea de asigurări C. S.A. (polița de asigurare se află la dosar urmărire penală), iar autoturismul, condus de inculpatul B., avea o asigurare de răspundere civilă delictuală încheiată cu societatea de asigurări D. S.A. (polița de asigurare se află la dosar urmărire penală).

Astfel cum s-a stabilit prin Decizia în interesul legii nr. 1/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 258 din 06/04/2016), care a venit să confirme jurisprudența deja existentă a instanței supreme (decizia nr. 968/11.03.2011, decizia nr. 352/A din 30.10.2014) asiguratorul a participat în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

În ceea ce privește condițiile răspunderii civile, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea 132/2017, asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.

Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză;

c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii;

d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate;

e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate;

f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.

Așadar răspunderea asiguratorilor este contractuală și este condiționată de încheierea valabilă a unui contract de asigurare pentru răspundere civilă auto și de vinovăția asiguratului în păgubirea terților prin accidentul de vehicul.

În cauză s-au constituit părți civile numita E. (mama victimei), inculpatul B. (fratele victimei) și Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.

În ceea ce privește cererea părții civile Spitalul Județean de Urgență Târgoviște de acordare a daunelor materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu privire la partea civilă, prima instanță a apreciat că, potrivit art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Pentru soluționarea cererilor părții civile, în temeiul art. 19 alin. (5) C. proc. pen., prima instanță a avut în vedere dispozițiile legii civile care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv art. 1357 și urm. C. civ., ale căror condiții au fost analizate anterior.

Raportat la situația de față, prejudiciul cauzat părții civile Spitalul Județean de Urgență Târgoviște reprezintă cheltuielile aferente spitalizării, fiind evidențiat distinct de către aceasta conform decontului de cheltuieli anexat.

Curtea a apreciat în sensul că suma în cuantum de 5.825,11 RON, reprezentînd cheltuieli ocazionate cu acordarea asistenței medicale în perioada 16 - 20.05.2018, acordate victimei, a fost dovedită conform înscrisurilor atașate, astfel încît acțiunea civilă va fi admisă.

De asemenea, prima instanță a apreciat că se se impune obligarea, la plata daunelor materiale, a ambelor părți responsabile civilmente, proporțional cu culpa fiecăruia dintre inculpați, astfel încît C. S.A va fi obligată la plata sumei de 4368,81 RON către partea civilă, iar D. S.A. la plata sumei de 1456,3 RON către partea civilă.

Întrucât culpa inculpatului A. este de 75%, iar culpa inculpatului B. este de 25%, asigurătorii de răspundere civilă obligatorie vor răspunde proporțional cu culpa fiecărui inculpat.

În ceea ce privește cererea de constituire ca parte civilă a părții civile E., Curtea a analizat instituția răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpatului A., deoarece partea civilă nu s-a constituit parte civilă și pentru prejudiciul cauzat de inculpatul B. (fiul părții civile).

Condițiile răspunderii civile pentru fapta proprie rezultă din art. 1357 Noul C. civ., care prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, și trebuie întrunite cumulativ: prejudiciul, fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Fapta ilicită reprezintă o acțiune sau o inacțiune contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. În cauză fapta ilicită este reprezentată de infracțiunea săvârșită de către inculpat.

Prejudiciul reprezintă rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau morală, consecință a încălcării sau vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a fi reparabil, orice prejudiciu trebuie să fie cert, direct, personal și să rezulte din încălcarea sau atingerea unui drept ori a unui interes legitim. În ceea ce privește întinderea prejudiciului, sarcina probei revine părții civile, căreia îi revine obligația de a justifica, prin mijloacele de probă admise de lege, toate sumele solicitate cu titlu de despăgubiri.

Referitor la acest aspect, instanța a constatat că partea civilă a depus toate înscrisurile doveditoare, iar martorele audiate de către instanță (J. și K.) au dat declarații care dovedesc susținerile părții civile.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, instanța a reținut și îndeplinirea acestei condiții, fiind evident că aceasta sumă a fost achitată ca urmare a accidentului produs de către inculpat.

Raportat la condiția vinovăției, s-a mai constatat că aceasta este îndeplinită. Obligația de reparare a prejudiciului revine celui care l-a cauzat printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție (art. 1357 C. civ.), obligația de reparare existând atât în cazul vinovăției intenționale, cât și în cazul celei neintenționale.

Prin urmare, prima instanță a reținut că inculpații au săvârșit fapta ilicită cu forma de vinovăție a culpei.

Referitor la daunele morale, conform art. 1391 alin. (2) C. civ., instanța de judecată va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

Astfel s-a observat că la cuantificarea prejudiciului moral cauzat prin ricoșeu, este importantă relația dintre victima faptei ilicite și persoana care a suferit prejudiciul moral.

În speță, partea civilă a solicitat repararea prejudiciul moral cauzat prin fapta ilicită ce a avut ca urmare decesul fiului. Relațiile de rudenie sau de altă natură care dau dreptul la solicitarea și obținerea de daune morale, ca urmare a suferinței pricinuite prin pierderea unei persoane apropiate, permit ierarhizări după gradul de rudenie sau după tipul de legătură protejată juridic.

Instanța a apreciat că relația mamă - fiu este caracterizată de o legătură psihică și emoțională puternică. Din punct de vedere al importanței valorilor sociale lezate, pierderea victimei afectează dreptul la viața de familie.

Astfel, instanța a considerat că, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Chiar dacă stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totuși este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.

Astfel pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Așadar, prima instanță a reținut că prejudiciul material a fost dovedit în prezenta cauză, sens în care a considerat ca adecvată suma de 300.000 de RON pentru repararea prejudiciului moral suferit de partea civilă E., deoarece reprezintă o sumă rezonabilă pentru decesul fiului părții civile.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., curtea a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă E. și a dispus obligarea părții responsabile civilmente C. S.A la plata sumei de 225.000 RON, reprezentînd contravaloarea daunelor morale și la plata sumei de 22.500 RON, reprezentînd contravaloarea daunelor materiale.

Contrar susținerilor părții responsabile civilmente, s-a mai reținut faptul că numita E. s-a constituit parte civilă din cursul urmăririi penale, solicitînd contravaloarea a 300.000 RON (daune materiale) și a 30.000 RON (daune morale), conform înscrisului aflat la dosarului de urmărire penală.

Admiterea în parte se datorează faptului că pentru prejudiciul părții civile 25% din culpă aparține și inculpatului B. (fiul victimei), iar conform declarației de constituire ca parte civilă din cursul urmăririi penale partea civilă nu înțelege să exercite acțiunea civilă și pentru prejudiciul creat de inculpatul B. (fiul părții civile).

Pe cale de consecință, partea civilă D. S.A. nu poate fi obligată la plata despăgubirilor civile către partea civilă E..

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de inculpatul B., prima instanță a respins-o ca nefondată deoarece inculpatul B. are o culpă la producerea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, astfel încât nu poate beneficia de admitere a acțiunii civile deoarece s-ar încălca principiul nemo propriam auditur turpitudem alegans.

***

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel, în termenul legal, partea responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar L. - filiala Cluj SPRL.

Motive de apel

Apelanta parte responsabilă civilmente a solicitat reținerea unor contribuții (culpe) în producerea rezultatului socialmente periculos ce intră în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., în procent de 50% pentru inculpatul A. si în procent de 50% în sarcina inculpatului B., iar, ulterior stabilirii procentelor de culpă, să se dispună diminuarea corespunzătoare a cuantumului daunelor materiale și morale acordate părților civile, urmând ca partea responsabilă civilmente C. S.A. să fie obligată doar la plata despăgubirilor corespunzătoare părții de prejudiciu pe care a pricinuit-o inculpatul A., proporțional cu gradul său de vinovăție în producerea accidentului rutier.

Analizând situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței de judecată, cât și în sentința penală apelată, se apreciază de către partea responsabilă civilmente că procentele de culpă reținute de prima instanță de judecată, respectiv 75% pentru inculpatul A. și 25% în sarcina inculpatului B., nu au fost stabilite în mod corect, inculpatul B. având o contribuție cel puțin egală cu cea a inculpatului A. în producerea accidentului rutier.

Raportat la prevederile legale încălcate de către ambii inculpați și văzând faptul că atât inculpatul B., cât și inculpatul A., aveau posibilități concrete de evitare a producerii rezultatului socialmente periculos, se reține că accidentul de circulație s-a produs din culpa comună, ce poate fi reținută în procente egale, de câte 50%, și nu în procent de 75% în sarcina inculpatului A. și în procent de 25% în sarcina inculpatului B., cum în mod greșit a reținut prima instanță.

S-a mai arătat că este adevărat că inculpatul A. a încălcat nu mai puțin de trei reguli de circulație rutieră, iar inculpatul B. a încălcat doar dispozițiile privind respectarea vitezei legale în localitate, așa cum se reține în motivarea instanței sub aspectul întinderii culpei însă, astfel cum se reține prin concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, conduita inculpatului B. a reprezentat, la rândul său, un factor determinant, accidentul rutier și, implicit, consecințele acestuia, putând fi evitate dacă autoturismului Dacia Logan nu circula cu depășirea vitezei regulamentare pe acel sector de drum.

***

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 25.02.2025, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data de 18.03.2024, când s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 29.04.2025, urmare a admiterii cererii pentru pregătirea apărării formulată de intimata-parte responsabilă civilmente D. S.A..

La termenul de judecată din data de 29.04.2025, intimatul inculpat B., fiind întrebat, a precizat că nu dorește să dea declarații în cauză.

***

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma motivelor invocate de partea responsabilă civilmente C. S.A., cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, supuse verificărilor potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prioritar, Înalta Curte constată că apelul părții responsabile civilmente C. S.A. privește micșorarea procentului de culpă pentru inculpatul pentru care este ținută să răspundă, în temeiul contractului de răspundere civilă obligatorie, aspect care ține de configurația concretă a activității infracționale și, prin urmare, de soluționarea laturii penale a cauzei, cu posibil impact asupra laturii penale, cât și a laturii civile.

Înalta Curte reține că soluționarea cauzei în primă instanță, s-a făcut în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii învinuirii, fiind respectate toate condițiile prevăzute în art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) și art. 377 C. proc. pen., inculpații B. și A. declarând personal (conform celor menționate în declarațiile date în ședința din 19 septembrie 2024, dosar prima instanță), anterior începerii cercetări judecătorești, că recunosc fapta reținută în actul de sesizare în sarcina lor și solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere prezentate .

Se reține, deopotrivă, că inculpații și-au exprimat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în cazul în care vor fi găsiți vinovați de săvârșirea faptei imputate.

Ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpatul B., Înalta Curte reține că au mai fost administrate alte probe, respectiv proba testimonială constând în audierea martorilor J. și K., pentru dovedirea acțiunii civile.

Examinând întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar H., din care rezultă, fără dubii, atât situația de fapt, cât și normele de circulație rutieră încălcate de inculpați, declarațiile inculpaților, martorului I. (aflat în autoturismul condus de inculpatul A.), proces-verbal de cercetare la fața locului, raport medico-legal, procesul-verbal de examinare a autoturismului, raportul de constatare criminalistic, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că cei doi inculpați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., care a constat în aceea că, urmare a nerespectării unor dispoziții legale pentru conducerea autovehiculelor pe drumurile publice (inculpatul A. a încălcat dispozițiile art. 31 și art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice - semnificația indicatorului de oprire și neasigurarea la efectuarea virajului la dreapta - și dispozițiile art. 135 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 - neacordarea de prioritate la pătrunderea pe drumului public venind de pe o proprietate alăturată, iar inculpatul B. a încălcat prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, referitoare la limita maximă de viteză admisă în localități - a circulat cu aproximativ 76 Km/h în condițiile în care viteza legală era de 50 Km/h și, conform concluziilor expertizei, accidentul rutier ar fi putut fi evitat dacă inculpatul B. ar fi avut o viteză de aproximativ 67 Km/h), au produs în data de 16 mai 2018, orele 08:59, în localitatea Brănești (județul Dâmbovița), un accident rutier care a avut ca urmare decesul victimei F. la data de 20 mai 2018.

Referitor la gradul de culpă reținut în sarcina celor doi inculpați (culpa inculpatului A. de 75%, iar culpa inculpatului B. de 25%), Înalta Curte apreciază că primă instanță l-a stabilit în mod corect. În acest sens, semnificativ este faptul că principala cauză de producere a accidentului a fost comportamentul inculpatului A., care nu a oprit la indicatorul STOP, după ce acesta a intrat într-o stație de alimentare cu carburanți G. și a părăsit-o fără a respecta semnificația indicatorului de oprire obligatorie, neacordând prioritate autoturismului condus inculpatul B., care, pentru a evita impactul cu autoturismul condus de inculpatul A. a virat spre stînga, împrejurare în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și lovind capul unui pod aflat în fața imobilului cu nr. x din localitatea Brănești (județul Dâmbovița), mașina Dacia Logan răsturnîndu-se.

Din punct de vedere al normelor de circulație publică încălcate, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că inculpatul A. a încălcat nu mai puțin de 3 norme de circulație, astfel cum au fost menționate mai sus, acest comportament fiind cel care a generat accidentul și care are o mai mare pondere în privința consecințelor evenimentului rutier.

Pe de altă parte, inculpatul B., prin conduita sa, a contribuit la producerea accidentului, în condițiile în care, dacă ar fi respectat limita de viteză în localitate, accidentul ar fi putut fi evitat. Însă nu pot să nu producă efecte în planul procentului de culpă reținut în sarcina acestuia, faptul că nu el este cel care a generat starea de pericol, faptul că a încălcat o singură normă privind circulația pe drumurile publice, privind viteza maximă admisă în localități, iar viteza cu care inculpatul s-a deplasat în localitate, chiar dacă a făcut imposibilă evitarea accidentului, nu poate fi catalogată ca excesivă.

În acest context, nu poate fi primită solicitarea apelantei părți responsabile civilmente C. S.A., de reținere a unui procent egal de culpă, de câte 50%, în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpați, atât timp cât contribuțiile acestora la comiterea infracțiunii sunt diferite, inegale.

În raport cu proporția diferită a culpei, așa cum s-a reținut mai sus, instanța supremă apreciază că, în mod corect, prima instanță a soluționat cauza, inclusiv din perspectiva laturii civile, motiv pentru care nu se impune reformarea sentinței penale apelate.

***

Pentru toate considerentele de fapt și de drept anterior expuse, Înalta Curte, în baza 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar L. - filiala Cluj SPRL împotriva sentinței penale nr. 125 din data de 05 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga pe apelanta parte responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar L. - filiala Cluj SPRL la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 600 RON.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 998 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar L. - filiala Cluj SPRL împotriva sentinței penale nr. 125 din data de 05 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă pe apelanta parte responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar L. - filiala Cluj SPRL la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 600 RON.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 998 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 mai 2025, prin punerea deciziei la dispoziția părților și Ministerului Public, prin mijlocirea grefei instanței.