ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 976/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brașov la 14 mai 2014, reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (CNAIR) a solicitat obligarea pârâtei, în baza art. 1856 Noul C. civ. să procedeze la recepția lucrării "Construcția variantei de ocolitoare Municipiului Brașov LOT x Tronson 1 DN 1-DN 11" și în consecință să achite în contul unic de insolventă al A. S.A. deschis la C. cod IBAN x suma de 827.714,12 RON inclusiv TVA, pentru lucrări executate și neachitate în lunile mai și iunie 2013, care nu au fost recepționate de antreprenorul general datorită intrării sale în insolvență, precum și suma de 1.447.891,00 RON inclusiv TVA, reprezentând lucrări executate, în baza Contractului de subantrepriză nr. x/2012, recepționate și facturate, dar neachitate de antreprenorul general, cu cheltuieli de judecată, în măsura în care acestea vor fi efectuate.

Prin sentința civilă nr. 2315 din 8 octombrie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Brașov a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la 2 decembrie 2014 sub număr de dosar x/2014

Prin încheierea de ședință din 15 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014, s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a de contencios administrativ și fiscal și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civile a Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată la 7 august 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2015

Prin încheierea de ședință din 30 octombrie 2015, Tribunalului București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

La 14 februarie 2018 pârâta COMPANIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a formulat cerere de introducere în cauză a societății D..

Prin încheierea de ședință din 14 martie 2018, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de introducere în cauză a societății D., pentru motivele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.

La 9 mai 2018 reclamanta A. S.A. a formulat cerere precizatoare cu privire la obiectul litigiului în sensul că: nu mai solicită obligarea pârâtei la recepția lucrărilor; această solicitare oricum a rămas fără obiect, deoarece din înscrisurile depuse de pârâtă rezultă că lucrările aferente acordului contractual nr. x/12.03.2012 "sunt deja executate și recepționate" (a se vedea pagina 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de E. în dosar arbitral nr. x/2015).

Prin sentința civilă nr. 3575 din 29 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., ca neîntemeiată, și s-a respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii capătului nr. 2 din cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 326 din 24 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 3575 din 29 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în contradictoriu cu intimata - pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ de ADMINISTRARE a INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B. a declarat recurs, care, prin decizia nr. 837 din 7 aprilie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost admis, a fost casată decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2015*.

Prin decizia civilă nr. 615/2023 din 20 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B., împotriva sentinței civile nr. 3575 din 29 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B. a declarat recurs.

În argumentarea cererii de recurs, susține, în esență, că decizia atacată a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, inclusiv a prevederilor art. 1856 C. civ., precum și a principiului relativității hotărârilor și a contractelor.

Conform art. 1856 C. civ.:

"în măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfășurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acțiune directă împotriva beneficiarului, până la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii."

În opinia recurentei, instanța de apel, prin interpretarea dată, pierde din vedere tocmai natura/esența acțiunii directe, respectiv aceea de mijloc de conservare a unui activ patrimonial al titularului acțiunii directe.

Declanșând mecanismul judiciar al acțiunii directe, cel care a executat lucrările (recurenta, în cazul de față) indisponibilizează creanța. Până în acel moment, creanța contra beneficiarului este și rămâne în patrimoniul antreprenorul, ea putând fi stinsă printr-o plată către antreprenor sau către cesionarul său.

Însă, după exercitarea acțiunii directe, creanța poate fi stinsă numai prin plată către titularul acțiunii directe.

În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție (decizia nr. 2059 din 12 octombrie 2021 pronunțată de secția a II-a Civilă).

Or, instanța de apel a încălcat însăși natura acțiunii directe, reținând că ar avea prioritate antreprenorul/cesionarii antreprenorului.

Toate cauzele de stingere a acestor datorii succesive care intervin posterior momentului exercitării acțiunii sunt inopozabile titularului acțiunii directe.

În consecință, apreciază recurenta, toate aspectele reținute de instanța de apel (de exemplu, sentințele arbitrale, plățile către cesionari, contractele cu cesionarii, etc.) sunt inopozabile față de recurentă, motiv pentru care acțiunea se impune a fi admisă.

În mod greșit, instanța de apel reține că nu are nicio relevanță faptul că plățile beneficiarului către antreprenor/cesionarul antreprenorului au fost efectuate după data invocării de către reclamantă a prevederilor art. 1856 C. civ./data formulării acțiunii ce face obiectul cauzei.

Subliniază că dreptul recurentei-reclamante reglementat de art. 1856 din C. civ., față de pârâtă, s-a născut la data de 19 decembrie 2013 sau cel târziu la data de 12 mai 2014, înainte de efectuarea plăților de către beneficiar față de antreprenor.

Astfel, instanța de apel, prin toate argumentele aduse, lasă fără niciun efect prevederea legală invocată, refuzând să observe că la data acțiunii se analizează condițiile acțiunii directe pe care o "are" antreprenorul (nu pe care "o va avea" sau "a avut-o").

Instanța de apel, mai susține recurenta, face o aplicare greșită a prevederilor art. 1856 C. civ., protejând pârâta de propria sa culpă (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). De asemenea, instanța de apel reține aspecte străine de natura cauzei (lipsite de relevanță, față de natura și obiectul acțiunii) - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare instituit de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel pierde din vedere efectul declarativ (nu constitutiv) al hotărârii pronunțate în acțiunea directă, față de acest efect fiind relevantă îndeplinirea condițiilor la data acțiunii, nu la data pronunțării.

De asemenea, instanța de apel reține aspecte străine de natura cauzei, fără niciun fel de relevanță față de prevederile legale aplicabile (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). De exemplu, se reține că nu a fost contestat de către părți faptul că s-au încheiat două contracte de cesiune (pagina 11 din decizie), sau, pe pagina 12 din decizie se reține că nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi datorat antreprenorului și alte sume de bani în afara celor executate silit în baza sentințelor arbitrale menționate de hotărâre.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii reclamantei.

Intimata-pârâtă COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (CNAIR) a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în principal anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2024, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 31 octombrie 2024, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 26 martie 2024.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenta-reclamantă și cu temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel cum a fost stabilită în etapele devolutive ale procesului și fără a fi reluată decât pe scurt, pentru a facilita deplina înțelegere a raționamentului care stă la baza prezentei decizii, situația de fapt presupune încheierea între intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fosta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.), în calitate de beneficiar, și societatea F., în calitate de antreprenor, a acordului contractual nr. x/12.03.2012 având ca obiect "Construcția Variantei de Ocolire a Municipiului Brașov, Lot 1: Tronson I, DN 1-DN 11".

Subsecvent acestui contract, între F., în calitate de antreprenor general, și recurenta-reclamantă A. S.A., în calitate de subantreprenor, s-a încheiat contractul de subantrepriză nr. x/23.05.2012 având ca obiect execuția unor lucrări la obiectivul "Construcția Variantei de Ocolire a Municipiului Brașov Lot 1: Tronson I DN1-DN 11" în valoare de 20.810.256,54 RON fără TVA.

Prin decizia Tribunalului Comercial din Viena din 19 iunie 2013 a fost deschisă procedura de insolvență împotriva antreprenorului F..

La data de 10 iulie 2013 acordul contractual nr. x/12.03.2012 a fost reziliat de către pârâtă, iar ulterior aceasta a sistat plățile către antreprenor datorită neînțelegerilor dintre acestea privind executarea contractului.

S-a mai reținut de către instanțele de fond, sub aspectul situației de fapt, că între beneficiarul CNAIR și cesionara creanțelor antreprenorului F., rezultate din acordul contractual nr. x/12.03.2012, s-au purtat două litigii având ca obiect sumele de bani datorate de beneficiar antreprenorului pentru lucrări executate în baza contractului nr. x/12.03.2012, până la data rezilierii acestuia, finalizate prin sentințe arbitrale, toate puse în executare silită împotriva beneficiarului CNAIR, pârâtă intimată în prezenta cauză.

Prin acțiunea dedusă judecății, înregistrată la data de 12 mai 2014, reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B. a solicitat instanței, în temeiul art. 1856 C. civ., obligarea pârâtei COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (CNAIR) să procedeze la recepția lucrării "Construcția variantei de ocolitoare Municipiului Brașov LOT x Tronson 1 DN 1-DN 11", precum și la plata sumei de 1.827.714,12 RON inclusiv TVA reprezentând lucrări executate și neachitate în lunile mai și iunie 2013 care nu au fost recepționate formal și neachitate de antreprenorul general și a sumei de 1.447.891,00 RON inclusiv TVA reprezentând lucrări executate și recepționate de antreprenorul general, dar neachitate de acesta.

Pe parcursul judecății reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că nu mai solicită obligarea pârâtei în sensul să procedeze la recepția lucrării "Construcția variantei de ocolitoare Municipiului Brașov LOT x Tronson 1 DN 1-DN 11".

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Nici ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a III-a C. proc. civ. nu este incidentă, deși a fost invocată de recurentă, atât timp cât textul de lege vizează o hotărâre care cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situație care nu se regăsește în speță.

Este știut că simpla nemulțumire a recurentei cu privire la argumentele care au format convingerea instanței și neînsușirea de către instanța de control judiciar a susținerilor formulate de către parte nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate, nefiind incident motivul de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a dat o corectă eficiență normelor de drept material care au susținut soluția pronunțată.

Art. 1856 C. civ., pe care s-a întemeiat acțiunea dedusă judecății, stipulează că:

"În măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfășurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acțiune directă împotriva beneficiarului, până la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii".

Acțiunea directă reglementată de art. 1856 C. civ. reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractului, textul permițând persoanelor angajate de antreprenor să-l acționeze direct pe beneficiar, până la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului.

Susține recurenta că instanța de apel în mod greșit a dat eficiență împrejurării achitării întregii sume datorate de beneficiar în baza contractului de antrepriză, către cesionarul creanței antreprenorului, deoarece această plată s-a efectuat după data introducerii acțiunii de către recurenta reclamantă, iar textul de lege face referire la suma de bani pe care beneficiarul o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii.

Instanța de recurs constată însă că, chiar dacă s-ar aprecia că instanța de apel a interpretat în mod greșit textul legal, sub aspectul datei în raport cu care se poate da eficiență plății făcute de beneficiar, aceasta nu este de natură să ducă la casarea hătărârii câtă vreme, în raport cu situația de fapt reținută, instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile legale pentru a constata că în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de art. 1856 din C. civ.

Astfel, la data introducerii acțiunii de către recurenta reclamantă, 12 mai 2014, conform celor reținute de instanțele de fond, contractul de antrepriză nr. x/12.03.2012 era deja reziliat încă din iulie 2013 de către pârâta beneficiar, care a sistat și plățile către antreprenor, iar suma pe care o datora intimată pârâtă CNAIR către antreprenorul F. în baza contractului de antrepriză la data formulării acțiunii de către recurentă era contestată, părțile fiind în litigiu cu privire la întinderea acesteia.

Așa cum în mod corect susține și recurenta, în raport cu data introducerii acțiunii directe întemeiate pe dispozițiile art. 1856 din C. civ. se analizează suma până la care poate fi obligat pârâtul beneficiar - "concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii."

Cum părțile din contractul de antrepriză erau în litigiu cu privire la suma datorată pentru lucrările executate până la data rezilierii contractului, în mod cert suma datorată de beneficiar antreprenorului, la data formulării acțiunii directe de către reclamantă, nu era nici certă și nici lichidă.

Pe de altă parte, beneficiarul nu poate să răspundă față de titularul acțiunii directe decât în limita și în condițiile în care ar răspunde față de atreprenor, iar în cadrul acțiunii directe reglementate de art. 1856 din C. civ. instanța nu ar putea stabili suma datorată de beneficiar antreprenorului în baza contractului de antrepriză, dacă între aceste părți există o dispută legată de executarea obligațiilor rezultate din acest contract.

În consecință, în mod corect instanța de apel a apreciat că, "împrejurarea că un lucrător introduce o acțiune directă și pretinde că deține un drept de creanță împotriva beneficiarului nu poate conduce la concluzia că pretențiile sale sunt întemeiate în lipsa unor dovezi din care să rezulte că sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de art. 1856 Noul C. civ..", inclusiv condiția sumei datorate de beneficiar antreprenorului, sumă ce era în litigiu la data formulării acțiunii directe de către recurentă.

În plus, așa cum a constatat și instanța de apel, beneficiarul a fost executat silit în baza unor sentințe arbitrale (sentința arbitrală nr. 88/16.07.2015, sentința arbitrală parțială nr. 101/08.11.2016, sentința arbitrală nr. 11/18.01.2018, executările silite fiind finalizate prin recuperarea integrală a debitului menționat în sentințele arbitrale, debit reprezentând contravaloare lucrări executate în baza acordului contractual nr. x/12.03.2012) și nu a mai efectuat nicio plată benevolă către antreprenor, după data formulării acțiunii de către recurenta-reclamantă.

Sunt lipsite de justificare legală susținerile recurentei-reclamante conform cărora intimata-pârâtă nu a informat în niciun mod reclamanta despre existența dosarelor arbitrale, că nu a încercat să suspende judecata acestora pentru soluționarea acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar etc., fiind aspecte ce excedează controlului de legalitate al instanței de recurs.

Deși recurenta a invocat incidența motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității se observă că aceasta pune în discuție tot o aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1856 C. civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme material, aspecte circumscrise motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., reținut ca fiind nefondat pentru considerentele mai sus arătate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte subliniază că jurisprudența națională nu poate servi ca reper obligatoriu pentru instanțe, neavând calitatea unui izvor de drept, instanța învestită cu soluționarea cauzei fiind ținută de particularitățile concrete ale speței. Aceasta întrucât Constituția României proclamă principiul conform căruia judecătorul se supune numai legii și, în cazuri particulare, potrivit normelor procesuale, acelor decizii date în interpretarea ori în interesul legii care se bucură de generalitate și obligativitate.

În acest sens, se impune precizarea că instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 615/2023 din 20 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 615/2023 din 20 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2024.