ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 878/2025

HOTĂRÂRE

20.05.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 878/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 20 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

1) Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.07.2024, sub dosar nr. x/2024, pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Apărării Naționale pentru Unitatea Militară 01912 Borcea, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata către Unitatea Militară 01912 Borcea a sumei de 225.118,14 RON, actualizată cu rata inflației la data plății efective, și a dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, calculată de la data scadenței obligației de restituire și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 91 din Legea nr. 80/1995, art. 1270, art. 1350, art. 1516 și art. 1530 din C. civ., art. 254 alin. (1) și art. 256 alin. (2) din Codul muncii.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 502/2024, Tribunalul Sibiu a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului de judecată C3 Fond contencios administrativ din cadrul secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal și a declinat soluționarea cauzei în favoarea secției I Civile din cadrul Tribunalului Sibiu - complet specializat în materia litigii de muncă și asigurări sociale.

În motivare, a arătat că pârâtul a avut statutul de militar, iar drepturile financiare sunt pretinse de reclamant în temeiul unor raporturi de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 382 lit. h) Titlul II - Statutul funcționarilor publici, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prevederile acestui titlu nu se aplică personalului militar. Potrivit prevederilor art. 536 din același Titlu II, Capitolul X, Sectiunea a 3-a din Codul administrativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Așadar, instanța de contencios administrativ a reținut că nu este competentă funcțional să soluționeze cauza, legiuitorul stabilind prin art. 382 din Codul Administrativ că prevederile titlului privind statutul funcționarilor publici, cu excepțiile prevăzute de cod, nu se aplică personalului militar.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul secției I Civile a Tribunalului Sibiu la data de 02.10.2024.

Prin sentința nr. 946/2024 din 26 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul x/2024, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a respins excepția necompetenței materiale funcționale a secției I civile, invocată de către reclamant; a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de Ministerul Apărării Naționale, pentru Unitatea Militară 01912 Borcea, în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Tribunalului București -complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că dreptul pretins de reclamant are ca izvor raportul juridic de muncă, litigiul de față reprezintă un conflict de muncă ce intră sub incidența normelor ce guvernează jurisdicția muncii, iar, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul/sediul sau reședința reclamantul.

2.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub numărul x/2024*, care, prin sentința civilă nr. 1123 din 25 februarie 2025, constatând că Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este competent material să soluționeze cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență, și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut existența raporturilor de muncă între părți, însă a constatat că instanțele nu au analizat dispozițiile speciale invocate de reclamant, prin care s-a prevăzut competența instanței de contencios administrativ.

Astfel, tribunalul a constatat că reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile O.G. nr. 121/1998, act normativ în baza căruia a fost întocmit Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x/29.04.2024, întocmit de UM 01912 Borcea, ce stă la baza stabilirii elementelor privind existența și întinderea pagubei, persoana vinovată, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită de aceasta și prejudiciul produs.

Astfel, în privința răspunderii materiale a militarilor, O.G. nr. 121/1998 reprezintă legea specială, iar Codul administrativ reprezintă legea generală. Raportul lege generală - lege specială este guvernat de principiul general de drept lex specialis derogat legi generali, ceea ce înseamnă că excepțiile sunt cele prevăzute în legea specială și sunt aplicate strict în ceea privește situațiile expres determinate în aceasta, urmând ca legea generală - sau dreptul comun, lato sensu - să se aplice tuturor celorlalte cazuri. În virtutea principiului specialia generalibus derogant, norma specială este cea care derogă de la norma generală, iar o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială, care este de strictă interpretare, în acord cu dispozițiile art. 15 (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra regulatorului de competență.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente material și teritorial să judece pricina și și-au declinat reciproc competența, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din același cod, va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Sibiu, secția I civilă și Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțe sunt succesive, ultima instanță sesizată declinându-și competența în favoarea uneia dintre instanțele care, anterior, s-a declarat necompetentă, și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost generată de interpretarea diferită a instanțelor aflate în conflict asupra competenței materiale procesuale de soluționare a cauzelor privind răspunderea materială a militarilor, respectiv dacă este competentă instanța specializată în materia contenciosului administrativ sau litigiul este de competența jurisdicției conflictelor de muncă și de asigurări sociale.

Pentru emiterea regulatorului de competență este esențial de precizat că, în speță, se pune în discuție competența materială, reglementată de dispoziții de ordine publică, cu caracter absolut, astfel că părțile nu o pot modifica prin convenție și deci nu o pot dobândi nici prin judecată.

Cu privire la competența specializată a completului de judecată învestit cu soluționarea unui proces, competență subsumată competenței materiale procesuale, notează instanța supremă faptul că aceasta constituie un aspect care se analizează în etapa judecății în primă instanță, fie cu ocazia verificării competenței în condițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., fie cu aceea a soluționării excepției de necompetență.

Prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

În speță, se constată că, prin prezentul demers judiciar, reclamantul Ministerul Apărării Naționale pentru Unitatea Militară 01912 Borcea a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 225.118,14 RON, actualizată cu rata inflației la data plății efective, și a dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, sumă ce reprezintă prejudiciul cauzat de pârât conform Procesului-verbal de cercetare administrativă înregistrat cu nr. x din 29.04.2024.

Este adevărat că, potrivit art. 382 lit. h) din Codul administrativ, prevederi legale invocate de instanța de contencios administrativ în declinarea competenței în favoarea instanței de litigii de muncă, "prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: (...) personalul militar", însă aceste dispoziții legale nu au decât rolul de a sublinia faptul că statutul și răspunderea cadrelor militare sunt reglementate prin legi speciale, în acest sens fiind Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și Legea nr. 279 din 17 octombrie 2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Existând un cadru special de reglementare a răspunderii materiale a militarilor (O.G. nr. 121/1998), Înalta Curte va constata procedura instituită de acest cadru și va califica conflictul dedus judecății de față prin prisma acestei reglementari, conform regulii de drept specialia generalibus derogant.

Dispozițiile art. 21 alin. (6) din Ordonanța nr. 121/1998, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, prevăd următoarele:

"Pe baza dosarului cercetării administrative, comandantul sau șeful prevăzut la alin. (5) poate hotărî:

a) înaintarea dosarului cercetării administrative la compartimentul juridic, în termen de 15 zile de la aprobarea procesului-verbal de cercetare administrativă, în vederea promovării acțiunii civile la instanța de contencios administrativ competentă;

b) sesizarea organelor de urmărire penală când paguba s-a produs prin fapte ce pot constitui infracțiuni;

c) scăderea din evidența contabilă a valorii pagubei produse prin fapte sau împrejurări pentru care nu se stabilește răspunderea materială, în condițiile stabilite prin instrucțiuni aprobate de conducătorii autorităților publice prevăzute la art. 2."

Așadar, prin modificările aduse Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, s-a reglementat faptul că modalitatea de recuperare a prejudiciului cauzat se realizează prin promovarea acțiunii civile la instanța de contencios administrativ competentă de către persoanele/structurile în drept.

Dispozițiile actului normativ cu caracter special, menționate mai sus, derogatorii atât în raport cu prevederile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, cât și cu cele ale O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prevăd, în mod expres, care este instanța competentă să soluționeze astfel de litigii, în scopul atragerii răspunderii materiale a cadrelor militare pentru pagube cauzate în legătură cu munca lor ori în legătură cu obligația de restituire a sumelor nedatorate, încasate.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că instanța competentă material să soluționeze litigiul de față este instanța specializată în materia contenciosului administrativ, fiind prevăzută expres de norme speciale de atribuire a competenței, această calificare fiind dată și de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată depuse la secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Sibiu.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este competent material procesual să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a se dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.