ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 845/2025

Ședința publică din data de 20 mai 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31 mai 2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub număr de dosar x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: I - anularea clauzelor prevăzute la pct. 4.2, 4.4, 4.5, 5.1 lit. b), 5.1 lit. e), 5.2, 8.2, 8.4, 8.5, 8.10, 8.15, 8.16, 8.18 din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x din 04.12.2007 ca fiind abuzive; II - obligarea pârâtelor la restituirea comisionului de acordare a creditului în cuantum de 3.680 CHF și a dobânzii legale remuneratorii aferente acestuia, capăt de cerere evaluat la suma de 23.346,466 RON; III - constatarea caracterului fix al dobânzii datorate de reclamanți în temeiul contractului de credit, respectiv de 4,5 % p.a.; IV - obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate cu titlul de dobândă peste valoarea de 4,5% p.a. și la plata dobânzii legale remuneratorii aferente, capăt de cerere evaluat la suma de 7.883 RON; V - constatarea caracterului abuziv al clauzei 6.1 din contract privind riscul valutar, constatarea nulității absolute a acestei clauze și stabilizarea cursului valutar CHF/LEU la valoarea de 2,1389 LEU/CHF la data acordării creditului, respectiv data de 04.12.2007; VI - în subsidiar, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate în plus aferente fiecărei rate, prin raportare la cursul valutar indicat la pct. V, în temeiul plății nedatorate, și obligarea la plata dobânzii legale aferente acestor sume, capăt de cerere evaluat la suma de 125.448 RON; VII - stabilizarea cursului valutar CHF/LEU la valoarea de 2,1389 LEU/CHF din data acordării creditului, astfel încât reclamanții să achite următoarele rate prin raportare la acest curs;

Prin sentința civilă nr. 7485 din 13 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 3 București, secția Civilă a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capetelor de cerere I.1, I.2, III și IV, formulate în contradictoriu cu pârâtele, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și D., a admis capătul de cerere I.3 și a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. IV 4.5 din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/04.12.2007, a dispus eliminarea clauzei prevăzute la art. IV 4.5 din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/04.12.2007, a admis capătul de cerere I.4 și a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. V 5.1 lit. b) din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/04.12.2007 privind comisionul de acordare a creditului, a dispus eliminarea clauzei prevăzute la art. V 5.1 lit. b) din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/04.12.2007, a admis capătul de cerere II, astfel cum a fost precizat, și a obligat pe pârâte la restituirea, către reclamanți, a sumei de 3.680 CHF, achitată cu titlu de comision de acordare a creditului, precum și a sumei de 4.194,85 RON, reprezentând cuantumul dobânzii remuneratorii aferente comisionului de acordare a creditului, calculat potrivit obiectivului nr. 1 al raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, a admis capătul de cerere I.6 și a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. V 5.2 din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/04.12.2007, a dispus eliminarea clauzei prevăzute la art. V 5.2 din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/04.12.2007, a admis, în parte, capătul de cerere VII și, în consecință, a dispus adaptarea, pentru viitor, a contractului de facilitate de credit și de garanție nr. x/04.12.2007 în sensul că sumele datorate de către reclamanți pârâtei în temeiul contractului se vor calcula la o valoare a francului elvețian (CHF) stabilită ca diferență între cursul CHF de la momentul plății și cursul CHF existent la data de 04.12.2007, data semnării contractului, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul semnării contractului, a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere I.5, I.7, I.8, I.9, I.10, I.11, I.12, I.13, V și VI, a dispus ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat și a obligat pe pârâte să achite, către reclamanți, suma de 1.070 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv jumătate din onorariul de expert.

Prin decizia civilă nr. 2468 din 26 iunie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelantele pârâte C. S.A. și D. prin mandatar C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 7485/13.06.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, secția Civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. și B., a anulat sentința atacată, a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și a trimis dosarul compartimentului Registratură al secției a VI-a a Tribunalului București, în vederea repartizării aleatorii unui complet de fond. Ca urmare a rămânerii definitive, prin neapelare, a deciziei de anulare, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă s-a format dosarul nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 559 din 10 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capetelor de cerere I.1 și 2, III și IV, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și D.; a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. V 5.2 din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/04.12.2007, a dispus eliminarea clauzei prevăzute la art. V 5.2 din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/04.12.2007, a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate, a obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON, a obligat reclamanții să plătească pârâtei C. S.A., cheltuieli de judecată în sumă de 5.000 RON, a compensat în parte cheltuielile de judecată până la concurența sumei celei mai mici și a obligat reclamanții să-i plătească pârâtei C. S.A. cheltuieli de judecată în sumă de 3.500 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au declarat apel, înregistrat sub număr de dosar x/2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate în privința soluției de respingere a petitelor cererii de chemare în judecată și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată în totalitate, astfel cum a fost modificată și precizată, cu obligarea intimatelor pârâte în solidar la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Împotriva aceleiași sentințe au formulat apel incident apelantele pârâte C. S.A. și D. prin mandatar C. S.A., la data de 19.07.2021, înregistrat sub nr. x/2019 la Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul înlăturării considerentelor prin care prima instanța a reținut împrejurarea că ar fi fost încheiat un contract de adeziune, care nu ar fi fost negociat cu părțile contractante, și respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată, inclusiv respingerea capătului de cerere referitor la constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 5.2 din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/04.12.2007 privind modalitatea de revizuire a comisioanelor, precum și obligarea intimaților reclamanți, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1707 A din 28.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul principal formulat de reclamanți, s-a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că, s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse la art. IV pct. 4.5 din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x din 04.12.2007 referitoare la dobânda majorată și s-a dispus adaptarea, pentru viitor, a contractului în sensul că sumele datorate de către reclamanți în temeiul contractului se vor calcula la valoarea francului elvețian de la momentul semnării contractului (04.12.2007), la care se adaugă 50% din diferența dintre cursul CHF de la momentul plății și cursul CHF din data de 04.12.2007.

De asemenea, au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și reclamanții să plătească pârâtelor suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond. Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată aferente judecății fondului și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul incident formulat de pârâte. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și reclamanții să plătească apelantelor pârâte suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, fiind compensate în totalitate cheltuielile de judecată aferente judecății apelului.

Prin decizia nr. 787 din 4 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B., împotriva deciziei civile nr. 1707 A din 28 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

A fost admis recursul declarat de pârâtele C. S.A. și D. împotriva aceleiași decizii.

S-a casat în parte decizia atacată și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului reclamanților. Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Urmare a acestei decizii, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub număr de dosar x/3019*.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 1728 A din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 *, a fost respins apelul declarat de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și D., împotriva sentinței civile nr. 559 din 10 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

S-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată aferente etapei recursului.

A fost admisă în parte cererea pârâtelor de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată aferente etapei recursului. Au fost obligați reclamanții la plata către pârâte a cheltuielilor de judecată de 3000 RON aferente recursului.

Au fost obligate apelantele pârâte să plătească apelanților reclamanți suma de 1500 RON cheltuieli de judecată aferente apelului.

Au fost obligați apelanții-reclamanți să plătească apelantelor pârâte suma de 1500 RON cheltuieli de judecată aferente apelului.

S-au compensat în integralitate cheltuielile de judecată aferente apelului.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților suma de 2000 RON cheltuieli de judecată aferente fondului.

Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtelor suma de 2000 RON cheltuieli de judecată aferente fondului.

S-au compensat în integralitate cheltuielile de judecată aferente fondului.

Împotriva deciziei civile nr. 1728 A din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 *, reclamanții A. și B. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susține, în esență, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 501 C. proc. civ., întrucât nu a respectat îndrumările obligatorii ale deciziei de casare nr. 787 din 4 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019.

În decizia de casare, menționează recurenții, Înalta Curtea de Casație și Justiție a arătat ca instanța de apel deși a reținut în mod corect reperele teoretice ale impreviziunii statuate în deciziile CCR nr. 62/2017 și 623/2016 nu le-a aplicat decât aparent în soluționarea cauzei.

În aceste condiții, instanța de apel nu a făcut decât formal distincția dintre riscul cu valențe obiective inerent unui contract de credit în valută pe perioade lungi și pe de altă parte riscul supraadăugat (pag. 17 alin. (4) din decizia de casare).

Se impunea deducerea ponderii riscului valutar asumat în mod rezonabil de consumatori (pag. 17 alin. (6) din decizia de casare).

Totodată, Înalta Curtea de Casație și Justiție a făcut trimitere la analizarea istoricului evoluției cursului de schimb valutar, analiză făcută de prima instanță (pag. 18 din decizia de casare) arătând că instanța de apel nu a stabilit riscul valutar asumat în mod rezonabil de debitori care ar fi putut fi anticipat pe parcursul executării contractului și, în consecință, nu s-a stabilit variația reper pentru aprecierea riscului supraadăugat (pag. 18 alin. (3) din decizia de casare).

Recurenții solicită a se constata că, nici în rejudecare, Curtea de Apel București nu a aplicat în mod efectiv raportat la starea de fapt, ce reiese din probele administrate, prevederile de drept ale impreviziunii, nefăcând distincția între riscul cu valențe obiective inerent unui contract de credit în valută pe perioade lungi și pe de altă parte riscul supraadăugat, fără a stabili ponderea riscului valutar asumat în mod rezonabil de consumatori.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenții au susținut, în esență, că instanța de apel a făcut o analiză eronată a condițiilor impreviziunii ce rezultă din art. 969 și 970 din vechiul C. civ., cu încălcarea acestor prevederi legale.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, au arătat că din art. 969 si 970 din vechiul C. civ. rezultă următoarele condiții ale impreviziunii: clauza "rebus sic stantibus", subînțeleasă în cazul contractelor sinalagmatice în situația schimbării împrejurărilor avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului, cu consecința ruperii echilibrului contractual; cerința ca toate contractele să fie executate de părți cu bună-credință și în conformitate cu echitatea; obligarea debitorului la executarea unei prestații devenită exagerat de oneroasă ce ar avea ca efect îmbogățirea fără justă cauză a creditorului; împrejurările care ar determina dezechilibrul grav dintre prestațiile părților și care ar putea fi asimilate forței majore.

Dacă instanța de apel ar fi procedat la o analiză efectivă și legală, apreciază recurenții, ar fi constatat că instituția impreviziunii este aplicabilă contractului de împrumut din cauza de față, dat fiind faptul ca hipervalorizarea francului elvețian a deturnat contractul de la scopul în vederea căruia a fost încheiat și că executarea acestuia nu corespunde voinței concordante a părților. În mod concret nu se mai realizează scopul unui contract de împrumut și anume de a oferi o finanțare (o sumă de bani mare care să fie restituită în timp cu costuri rezonabile), ci rambursarea a devenit o problemă majoră pentru recurenții împrumutați în condițiile triplării ratelor lunare la jumătatea perioadei contractului față de ratele de la începutul contractului.

În opinia recurenților, instanța de apel a înlăturat de la aplicare dispozițiile art. 969-970 C. civ. în condițiile în care Curtea Constituțională, examinând teoria impreviziunii în regimul C. civ. de la 1864, reține că această instituție, văzută ca remediu în scopul adaptării contractului, nu a fost reglementată în mod expres, dar decurge din interpretarea dispozițiilor art. 969-970 C. civ.

Menționează că incidența principiului nominalismului monetar în contractele de credit în monedă străină nu constituie o piedică în calea aplicării mecanismului impreviziunii, dacă sunt îndeplinite condițiile de incidență a acesteia, principiu de drept reținut de Curtea Constituțională în decizia nr. 62/2017 și care trebuia să fie reținut și în analiza cauzei de față, în adoptarea soluției și motivarea acesteia.

Totodată, recurenții consideră că, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor 969 și 970 din vechiul C. civ., instanța de apel a reținut în considerente că situația valorizării francului elvețian de la un curs de 2,1389 RON, la data încheierii contractului (04.12.2007), la un curs de 4,1668 RON, data sesizării instanței (31.05.2017), nu reprezintă o situație excepțională care să justifice impreviziunea, întrucât, motivează instanța, expunerea debitorilor la fluctuațiile de curs valutar reprezintă o caracteristică naturală a creditelor în valută, variații tipice.

De asemenea, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 969 și 970 din vechiul C. civ., instanța a stabilit în considerente că nu poate fi adaptat contractul de credit, întrucât, motivează instanța, dacă s-ar stabili un curs valutar CHF/RON inferior cursului valutar actual CHF/RON, intimatele ar fi obligate să vândă recurenților moneda CHF la un curs valutar mai mic decât cel practicat pe piață.

Or, acest raționament juridic nu poate fi primit pentru că modificarea cursului valutar reprezintă o consecință a aplicării mecanismului impreviziuni, de îndată ce se constată că sunt îndeplinite condițiile acesteia.

Încălcarea prevederilor 969 și 970 din vechiul C. civ., mai susțin recurenții, rezultă și din faptul că instanța de apel a stabilit în considerente că schimbarea împrejurărilor, respectiv valorizarea CHF, era previzibilă, întrucât intimatele au asigurat o informare suficientă a recurenților prin faptul că în contractul de credit s-au stipulat clauze conform cărora orice plată se va face în moneda creditului și prin faptul că noțiunea de risc valutar se bucură de notorietate.

Solicită instanței de recurs să constate că încalcă prevederile art. 969 și 970 din vechiul C. civ. considerentele instanței conform cărora intimatele nu au știut și nici nu puteau să prevadă o creștere excesiv de oneroasă a cursului valutar întrucât acestea în calitate de bănci aveau acces la date pe o perioada mare, au cunoscut evoluția cursului de schimb însă au prezentat produsele de creditare în CHF ca fiind credite foarte sigure în cea mai stabilă monedă din lume.

Considerentele instanței că noțiunea de risc valutar se bucură de notorietate și că, pe cale de consecință, valorizarea CHF era previzibilă nu este întemeiată, întrucât notorietatea are în vedere riscul valutar rezonabil, iar nu riscul supraadăugat.

Intimatele-pârâte C. S.A. și D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Observând criticile recurenților-reclamanți, în sensul nerespectării îndrumărilor hotărârii de casare, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ele nu pot fi primite, nefiind încălcate dispozițiile art. 501 C. proc. civ., în condițiile în care, din verificarea hotărârii recurate reiese că instanța de apel a respectat indicațiile obligatorii ale deciziei de casare nr. 787 din 4 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019.

Astfel, se reține că, în conformitate cu art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată."

Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate de recurenți, se constată că instanța de control judiciar, în rejudecare, a făcut aplicarea teoriei impreviziunii ținând cont de faptul că această noțiune vizează numai riscul supraadăugat, și, de asemenea, a făcut distincția între riscul inerent, normal al unui contract de împrumut în valută pe termen lung, și riscul supraadăugat, contrar celor susținute de recurenți.

Astfel, reluând cercetarea judecătorească, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel în ceea ce privește valorizarea fracului elvețian prin prisma impreviziunii și riscului supra-adăugat a reținut că este necesar ca apelanții-reclamanți să nu își fi asumat consecințele riscului excepțional.

Pentru verificarea acestei chestiuni, instanța de apel, pornind de la faptul că, prin contractul încheiat de părți, reclamanții s-au obligat să ramburseze ratele lunare în aceeași monedă în care a fost acordat creditul, a reținut că împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp, într-o monedă străină, împrumutații și-au asumat implicit și riscul fluctuațiilor monedei, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.

S-a arătat, de asemenea, că în condițiile în care au cunoscut noțiunea de risc valutar, apelanții au acceptat, implicit, valorizarea fracului elvețian.

Referitor la intervalul de variație - reper pentru aprecierea riscului supraadăugat, instanța de apel, în acord cu prima instanță, a reținut că "părțile din contract și-au asumat un anumit risc rezonabil al schimbării circumstanțelor în ce privește variația cursului valutar, iar pentru stabilirea acestuia, în absența unei clauze contractuale de impreviziune, se pot observa parametrii istoricului valutar, respectiv evoluția indicatorului de curs valutar într-un interval de referință cuprinzător, anterior încheierii contractului dedus judecății.

Astfel, reclamanții - debitorii se puteau în mod rezonabil aștepta la dublarea cursului valutar în intervalul de 30 ani pentru care s-a acordat creditul, în contextul în care, în ultimii 10 ani înainte de încheierea contractului (în perioada 4 decembrie 1998 - 4 decembrie 2007) cursul valutar înregistrase creșteri similare de peste 100%".

Se constată că instanța de apel, în respectarea deciziei de casare, a analizat în mod efectiv aplicarea propriu zisă a teoriei impreviziunii în speța de față și a făcut distincția între riscul cu valențe obiective inerent unui contract de credit în valută pe perioade lungi și riscul supraadăugat, reținându-se, totodată, că "situația valorizării francului elvețian de la un curs de 2,1389 RON la data încheierii contractului (04.12.2007), la un curs de 4,1668 RON la data înregistrării acțiunii pe rolul judecătoriei (31.05.2017) nu reprezintă o situație excepțională care să justifice impreviziunea, expunerea debitorilor la fluctuațiile de curs valutar fiind o caracteristică naturală a creditelor în valută, variații tipice, iar niciun debitor nu ar trebui să se aștepte la un curs valutar înghețat la momentul încheierii contractului, în condițiile în care perioada de creditare este de 30 de ani".

Prin urmare, în limita criticilor formulate de recurenți în raport cu decizia atacată sub aspectul nerespectării îndrumărilor obligatorii ale deciziei de casare nr. 787 din 4 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, se reține că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamanții au formulat și critici subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenții au arătat, în esență, că a fost făcută o analiză eronată a condițiilor impreviziunii ce rezultă din art. 969 și art. 970 din vechiul C. civ., instanța de apel reținând în mod greșit că nu se poate face aplicarea teoriei impreviziunii, deși în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea incidenței acesteia.

În speță, se observă că recurenții au în vedere o necesitate a revizuirii efectelor contractului de credit, argumentată atât pe creșterea cursului de schimb valutar cât și pe lipsa informării lor cu privire la caracteristicile monedei străine, care i-ar fi pus într-o situație de inferioritate față de bancă, având convingerea prin raportare la propriile mijloace de informare, că au ales să încheie în mod avantajos un contract de credit în valută.

O asemenea revizuire a efectelor contractului, bazată pe instituția impreviziunii nu a avut o consacrare expresă în C. civ. de la 1864, însă ea a fost recunoscută pe cale doctrinară și jurisprudențială.

În acest context, se constată că instanța de apel a avut în vedere faptul că impreviziunea poate fi invocată ca temei pentru adaptarea contractului și că izvorul acesteia este determinat, temporal, ulterior încheierii contractului, dar a constatat și că împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp, într-o monedă străină, împrumutații și-au asumat implicit și riscul fluctuațiilor monedei, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.

Înalta Curte reține că impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestațiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți la același moment, fiind, așadar, străină acestora, dar, e adevărat, oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.

Verificând decizia recurată se constată că instanța de apel a analizat, în mod corect și concret, condițiile aplicării impreviziunii reținând, inclusiv, reperele evidențiate în decizia nr. 623/25.10.2016 a Curții Constituționale, care fac referire, printre altele, la art. 969 și art. 970 din C. civ. din 1864 și din coroborarea cărora rezultă atât forța obligatorie a contractului, cât și buna-credință în executarea acestuia, și a ajuns la concluzia că nu este incidentă impreviziunea, întrucât reclamanții și-au asumat riscul schimbării împrejurărilor existente la momentul încheierii contractului, fluctuațiile cursului valutar fiind un fapt previzibil.

În speță, instanța de apel a cercetat în ce măsură, pe perioada executării contractului, a intervenit un risc supraadăugat riscului firesc ce însoțește un contract de credit și în care niciuna dintre părți nu este culpabilă de apariția evenimentului, precum și în ce măsură este necesară reechilibrarea prestațiilor și a ajuns la concluzia temeinică și legală că aceasta nu se impune.

Cât privește susținerea recurenților în sensul că incidența principiului nominalismului monetar în contractele de credit în monedă străină nu constituie o piedică în calea aplicării mecanismului impreviziunii, dacă sunt îndeplinite condițiile de incidență a acesteia, se constată că aceasta este lipsită de relevanță câtă vreme instanța de control judiciar a amintit că, în concret, clauzele ce prevăd obligația de restituire a sumei împrumutate în aceeași monedă în care a fost acordat împrumutul reprezintă o preluare a principiului nominalismului monetar consacrat de art. 1578 C. civ. și, în continuare, a procedat la analizarea condițiilor impreviziunii.

Înalta Curte observă că un aspect relevant reținut de curtea de apel în motivarea deciziei recurate constă în aceea că "împrumutându-se pentru o perioada considerabilă de timp, într-o monedă străină, împrumutații și-au asumat implicit și riscul fluctuațiilor monedei (...)".

Reclamanții și-au asumat riscul fluctuației cursului valutar în mod conștient și voluntar atunci când au optat pentru un credit în CHF, rambursabil în 360 de luni, cunoscând faptul că pentru procurarea valutei în care a fost acordat creditul vor trebuie să aloce o parte din veniturile lor obținute în RON la data încheierii contractului.

În acest context, trebuie subliniat că, într-adevăr, devalorizarea monedei este circumscrisă riscului valutar inerent, dar și că această devalorizare putea fi prevăzută în mod rezonabil, fiind un element previzibil, asumat de părți, care nu poate constitui risc supraadăugat.

Astfel, în mod legal a reținut instanța de apel că situația valorizării francului elvețian de la un curs de 2,1389 RON, la data încheierii contractului (04.12.2007), la un curs de 4,1668 RON, data sesizării instanței (31.05.2017), nu reprezintă o situație excepțională care să justifice impreviziunea și, în aceste condiții, nu poate fi adaptat contractul de credit în sensul celor solicitate de reclamanți.

De altfel, instanța de apel nu a negat faptul că obligațiile apelanților reclamanți au devenit mai împovărătoare de la data încheierii contractului și până în prezent, ca urmare a valorizării cursului francului elvețian, însă, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile impreviziunii, pentru a se recurge la o adaptare a contractului cu consecința înfrângerii forței obligatorii a contractului.

În continuare, în ceea ce privește critica recurenților prin care se susține încălcarea prevederilor art. 969 și art. 970 din vechiul C. civ., întrucât instanța de apel a reținut că schimbarea împrejurărilor, respectiv valorizarea CHF, era previzibilă, în condițiile în care intimatele au asigurat o informare suficientă a recurenților, Înalta Curte constată că este nefondată.

În acest cadru este de subliniat că obligația de informare a profesionistului pentru asigurarea contractării de către consumator în condiții de transparență care să-i permită evaluarea consecințelor economice ale mecanismului contractual trebuie interpretată în condiții de responsabilitate calificată pentru profesionist conform exigențelor europene și naționale, dar nu nerezonabilă.

Astfel, se reține că pârâtele, în calitate de profesioniști, aveau obligația de informare corectă și completă a consumatorilor asupra tuturor aspectelor esențiale ale contractului, însă variația cursului leu - franc elvețian, respectiv valorizarea acestuia din urmă, era o chestiune ce nu intra în atribuțiile lor privind informarea clienților.

Totodată, sub aspect devolutiv, se reține că la data încheierii contractului de credit nu s-a dovedit că pârâtele ar fi cunoscut evoluția cursului de schimb, iar fluctuațiile cursului de schimb reprezintă o chestiune de notorietate, aspect cunoscut chiar și de către cel mai neavizat consumator.

Este adevărat că profesionistul are o obligație de informare, însă aceasta trebuie păstrată în limite rezonabile, neputând să se pretindă anticiparea cursului valutar pe perioade îndelungate de timp.

În acord cu statuările instanței de apel, se reține că obligația de informare nu presupune depășirea unor limite rezonabile, profesionistul neputând să se transforme în consilierul personal al clientului pe probleme de buget și să se substituie voinței consumatorului în alegerea unui produs.

Prin urmare, susținerea recurenților-reclamanți care vizează nerespectarea de către bancă a obligației de informare în legătura cu schimbarea împrejurărilor, respectiv valorizarea CHF, nu este fondată.

În speță nu este aplicabilă contractului de credit nici teoria impreviziunii și nici posibilitatea de a adapta contractul de credit la împrejurarea privind creșterea excesivă a cursului de schimb franc elvețian-leu în defavoarea celui din urmă, în condițiile în care variația cursului de schimb nu poate constitui o împrejurare absolut imprevizibilă și care nu putea să fie avută în vedere la încheierea contractului, atâta timp cât este de notorietate variația cursului de schimb valutar al monedei naționale față de alte monede străine, în speță a francului elvețian.

Modalitatea în care a fost solicitată de către recurenți aplicarea teoriei impreviziunii, ar conduce la ruperea echilibrului contractual în sens invers, banca urmând a suporta exclusiv diferența de curs ca urmare a aprecierii monedei francului elvețian. Însă, rațiunea acestei teorii este de a restabili echilibrul contractual, iar nu de a direcționa consecințele negative ale schimbării împrejurărilor avute în vedere la încheierea contractului către partea cocontractantă.

Într-o altă exprimare, nu se poate da curs solicitării de aplicare a efectelor teoriei impreviziunii în modalitatea solicitată de reclamanți, întrucât, teoria impreviziunii are scopul de a reajusta drepturile și obligațiile părților, întinderea acestora, iar prin modul de exprimare a acestui capăt de cerere nu se tinde spre un astfel de scop, ci spre dezechilibrarea contractului în sens opus, în defavoarea pârâtei, deși nicio dispoziție legală sau clauză contractuală nu o justifică.

Ca atare, în mod corect ambele instanțe devolutive au considerat că în cauză nu există împrejurări excepționale, imprevizibile în mod rezonabil reclamanților, care să determine o executare excesiv de oneroasă și care să se constituie într-un risc supra-adăugat riscului asumat la momentul încheierii contractului de credit.

De altfel, trebuie subliniat că analiza îndeplinirii condițiilor impreviziunii presupune o evaluare a unor împrejurări de fapt, pe baza cărora să se stabilească existența condiției riscului supra-adăugat, iar o reevaluare a acestor temeiuri de fapt nu este compatibilă cu etapa recursului, în cadrul căreia se verifică doar aspecte de nelegalitate.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că în privința hotărârii atacate nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. și B..

În considerarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenții-reclamanți A. și B. la plata sumei de 2.958,28 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă C. S.A., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1728 A din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenții-reclamanți A. și B. la plata sumei de 2.958,28 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă C. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2025.