ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1125/2021

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la data de 19 ianuarie 2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la art. 4.1, art. 4.3, art. 5.1 din contractul de credit nr. x/25.05.2007, art. 2.15 și art. 5 din actul adițional din 25.03.2010, art. 2.16 și art. 5 din actul adițional din 12.10.2010, art. 2.3 teza finală, art. 6, art. 10 teza finală din actul adițional din 4.04.2012, ca fiind clauze abuzive; constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la art. 6.1. din contractul de credit nr. x/25.05.2007 și art. V din actul adițional încheiat la data de 17.09.2010, ca fiind clauze abuzive și obligarea pârâtei la restituirea sumelor reprezentând comision de administrare, precum și orice altă sumă va mai încasa pârâta cu același titlu, până la data rămânerii definitive a hotărârii, actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data plății sumelor nedatorate și până la restituirea lor efectivă; "înghețarea" efectuării plăților în temeiul convenției de credit nr. x/25.05.2007, la valoarea LEU/CHF din momentul semnării, respectiv 1,9826 RON/CHF; obligarea pârâtei să procedeze la calcularea ratelor aferente contractului de credit în funcție de valoarea LEU/CHF de la momentul semnării contractului, respectiv, la valoarea 1,9826 RON/CHF, aceste rate urmând să fie recalculate de la data semnării contractului și până la sfârșitul perioadei de contractare, reclamanții urmând să achite ratele aferente creditului contractat la valoare LEU/CHF anterior menționată; obligarea pârâtei să plătească reclamanților sumele achitate în plus în temeiul contractului de credit, rezultate din diferența de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul valutar valabil de la data semnării contractului de credit, respectiv 1,9826 RON, sume la care urmează să se calculeze, și dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea integrală a acestora de către pârâtă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 192, art. 223 alin. (3), art. 451 C. proc. civ., art. 969 C. civ., Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, O.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori.

Reclamanții A. și B. au formulat la 8.02.2016 cerere precizatoare prin care au învederat următoarele: prin eventuala declarare drept abuzive a clauzelor înscrise la art. 4.1, art. 4.3 din contractul de credit nr. x/25.05.2007, art. 2.15 și art. 5 din actul adițional din 25.03.2010, art. 2.16 și art. 5 din actul adițional din 12.10.2010, art. 2.3 teza finală, art. 6 din actul adițional din 4.04.2012, se asigură un echilibru contractual prin faptul că aceste clauze se refera la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, iar câștigul obținut de reclamanți constă în restituirea dobânzii încasate de pârâtă ca urmare a modificării unilaterale a dobânzii contractuale în cuantum de 994,36 CHF x 4,1432 = 4.119,83 RON sumă actualizată cu indicele de inflație și la care urmează a se adăuga dobânda legală calculată de la data plății sumelor nedatorate și până la restituirea lor efectivă; prin eventuala declarare drept abuzive a clauzelor înscrise la art. 5.1 din contractul de credit nr. x/25.05.2007 și art. 10 teza finală din actul adițional din 4.04.2012, reclamanții ar obține un câștig constând în diferențele de curs valutar dintre cotatiile proprii ale băncii din momentul achitării ratelor lunare și cotațiile cursului valutar CHF din momentul semnării convenției de credit, valoarea în RON a acestei diferențe fiind de 25.944,99 RON, sumă actualizată cu indicele de inflație și la care urmează a se adaugă dobânda legală calculată de la data plății sumelor nedatorate și până la restituirea lor efectivă; prin eventuala declarare drept abuzivă a clauzei înscrise la art. 6.1. din contractul de credit x/25.05.2007 și art. V din actul adițional încheiat la data de 17.09.2010, reclamanții ar obține un câștig constând în valoarea comisionului de administrare sau întreținere încasat de pârâtă, 1484,32 CHF x 4,1432 = 6.149,83 RON, sumă actualizată cu indicele de inflație, la care urmează a se adaugă dobânda legală calculată de la data plății sumelor nedatorate și până la restituirea lor efectivă; reclamanții au precizat că evaluarea solicitată de instanța a capetelor 3 si 4 din cererea de chemare în judecată, determinată prin calcularea diferenței dintre valoarea creditului raportat la CHF de la momentul contractării și valoarea creditului raportat la CHF de la momentul sesizării instanței (4,1432 RON), este de 463.312,13 RON - 215.373,19 RON =247.938,98 RON.

Totodată, reclamanții au arătat că, în urma efectuării expertizei contabile extrajudiciare, a rezultat că valoarea cursului valutar corect din momentul semnării convenției de credit este de 1.9261 RON.

Prin sentința civilă nr. 4293 din 14 iulie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și a fost constatată nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4.3 teza a II-a din contractul de credit nr. x/25.05.2007.

De asemenea, au fost respinse celelalte cereri ca neîntemeiate și a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 1.000 RON cu titlu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1098A din 23 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții-reclamanți A. și B. și de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4293 din 14 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă în dosarul nr. x/2016.

La data de 23 mai 2019, C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1098A din 23 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a deciziei atacate, prin care a fost menținută soluția primei instanțe de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.3 teza a II-a din contractul de credit, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel cu privire la această clauză.

Recurenta-pârâtă apreciază că soluția pronunțată de instanța de apel referitor la clauza de la art. 4.3 teza a II-a din contractul de credit este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și Legea nr. 363/2007.

S-a învederat că analiza clauzelor criticate în cauză urmează să se facă potrivit dispozițiilor aplicabile la data încheierii contractului de credit, în temeiul principiului tempus regit actum, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Recurenta a susținut că prevederile contractuale prin care s-a stabilit o dobânda variabilă în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii au respectat dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului.

Astfel, s-a subliniat că, contrar considerentelor instanței de apel, dobânda revizuibilă în temeiul criteriului prevăzut de clauza 4.3 teza a II-a, stabilită contractual pentru aniversarea creditului, este legală, la data încheierii contractului pârâta neavând obligația legală de a preciza toți indicii variabili în funcție de care se calculau costurile de creditare ale băncii în perioada 2007-2010, ci trebuia prezentat doar motivul care ar conduce la modificarea dobânzii, împrejurare respectată prin utilizarea sintagmei de la art. 4.3 teza a II-a, iar reclamantii și l-au asumat prin semnarea contractului de credit.

Referitor la condiția caracterului clar și inteligibil al clauzei 4.3 teza a II-a din contractul de credit, recurenta a menționat ca aceasta este îndeplinită în cauză, sintagma "evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii" fiind pe înțelesul unui consumator mediu informat, nefiind de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

S-a învederat că în perioada 2007-2010, în componența dobânzii variabile, apreciată de instanța de apel ca fiind perfect legală, se regăseau toate costurile de finanțare ale băncii, abia începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, instituțiile bancare au fost obligate să reflecte variația dobânzii doar în funcție de un indice de referință, în speță Libor, celelalte costuri de finanțare ale băncii fiind asumate de către aceasta.

Revizuirea dobânzii în temeiul clauzei criticate nu a fost întâmplătoare în opinia recurentei, ci pe baza unor elemente independente de voința băncii, amplu prezentate în anexa 1 la procedura referitoare la rata dobânzii practicată de bancă.

Prin urmare, s-a învederat că, în speță, clauza criticată este conformă cu art. 1 din Legea nr. 193/2000, în sensul că este clară și inteligibilă.

Recurenta-pârâtă a subliniat că sintagma analizată nu are caracter abuziv, câtă vreme reprezintă doar o aplicare a dreptului conferit băncii prin art. 4.1 din contract, formularea, în sensul că banca poate modifica rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, având în vedere indicatori obiectivi și cu caracter determinabil.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile neexercitând acest drept.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020 a fost admis în principiu recursul. Totodată, s-a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Prin încheierea din 13 octombrie 2020 a fost suspendată judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei C-269/19, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, cauza fiind repusă pe rol ulterior.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, părțile au stabilit prin art. 4.3 din contractul de creditare că, în primul an de creditare rata anuală a dobânzii este de 3,9% pe an. Începând cu al doilea an de creditare rata dobânzii curente devine revizuibilă, banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii în modalitățile menționate în Condițiile generale ale contractului.

Recurenta-pârâtă apreciază că soluția pronunțată de instanța de apel referitor la clauza de la art. 4.3 teza a II-a din contractul de credit este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, aceasta susținând că prevederile contractuale prin care s-a stabilit o dobânda variabilă în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii au respectat dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului.

Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: clauza contractuală să nu fi fost negociată; clauza să creeze, prin ea însăși, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul a fost creat în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.

Conform art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Această dispoziție legală a preluat integral prevederile art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE.

În analizarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 4.3 din contract, instanța de apel a avut în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care a statuat că se circumscriu noțiunii de obiectul principal al contractului, în sensul articolului 4 alin. (2) din Directiva 93/13, clauzele contractuale care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii de obiect principal al contractului, astfel cum s-a reținut în cauza C-26/13 Kásler și Káslerné Rábai vs. OTP Jelzalogbank Zrt. În cauzele C-472/10 și cauza C-484/08, Curtea a stabilit că instanțele naționale se pot pronunța și asupra clauzelor ce privesc obiectul principal al contractului, respectiv prețul contractului, mai ales dacă aceste clauze nu sunt redactate într-un mod clar și inteligibil.

Conform art. 1 lit. a) din anexa la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că profesionistul, în cazul de față banca, poate modifica unilateral rata dobânzii, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut în contract, iar conform practicii instanței comunitare clauzele respective să fie exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.

Motivul prevăzut în art. 4.3 din contractul de credit încheiat cu reclamanta și care în accepțiunea băncii permite modificarea unilaterală a dobânzii este acela al evoluției pieței financiare sau al modificării politicii de creditare a bănci. Însă, pentru a se putea aprecia asupra caracterului întemeiat al motivului cuprins în clauza analizată, se impunea reglementarea unor situații clare și descrise corespunzător, precum și inserarea unor criterii obiective de apreciere, care să ofere consumatorului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită, doar astfel opțiunea de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna.

În condițiile în care motivele menționate în clauza analizată nu îndeplinesc condiția caracterului întemeiat al măsurii, nu se poate deduce care este mecanismul în funcție de care poate evolua dobânda, în partea ei variabilă, care ar fi formula matematică aplicabilă și factorii care pot influența evoluția dobânzii, astfel că nu se poate reține caracterul clar și inteligibil al clauzei contractuale care permite băncii modificarea unilaterală a dobânzii, creându-se, astfel, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Recurenta a subliniat că dobânda revizuibilă în temeiul criteriului prevăzut de clauza 4.3 teza a II-a, stabilită contractual pentru aniversarea creditului, este legală, la data încheierii contractului pârâta neavând obligația legală de a preciza toți indicii variabili în funcție de care se calculau costurile de creditare ale băncii în perioada 2007-2010, ci trebuia prezentat doar motivul care ar conduce la modificarea dobânzii, împrejurare respectată prin utilizarea sintagmei de la art. 4.3 teza a II-a, asumată prin semnarea contractului de credit.

Înalta Curte reține că analiza caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 4.3 din contract nu este împiedicată de faptul că practicarea unei dobânzi variabile este permisă de legislația bancară. Caracterul abuziv al clauzelor nu este determinat de o eventuală nelegalitate a acestora, ci de modul în care acestea au fost formulate și inserate în cuprinsul contractului prin raportare la condițiile prevăzute în Legea nr. 193/2000.

Analizând clauza care reglementează dobânda variabilă, instanța de apel a reținut că mecanismul de variație al dobânzii nu este prevăzut, nerespectând exigențele privind transparența, precum și caracterul clar și inteligibil, ca atare, posibilitatea majorării dobânzii care a fost negociată de părți drept variabilă, în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, nu răspunde criteriilor de transparență, făcând dispoziția neinteligibilă pentru consumator.

În aceste condiții, referitor la lipsa caracterului clar și inteligibil al clauzei 4.3 teza a II-a din contractul de credit, vor fi înlăturate și criticile prin care recurenta a menționat că, sintagma "evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii" este pe înțelesul unui consumator mediu informat, prin urmare, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Aprecierile recurentei că, abia începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, instituțiile bancare au fost obligate să reflecte variația dobânzii în funcție de un indice de referință, în cauză Libor, este nefondată având în vedere că la momentul încheierii contractului de credit era în vigoare Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori prin care se prevede în alin. (1) al Anexei la aceasta, obligația menționării în contract a motivelor privind posibilitatea modificării unilaterale a contractului de către profesionist.

Trimiterile recurentei la faptul că revizuirea dobânzii în temeiul clauzei criticate a avut la bază elemente independente de voința acesteia, respectiv indicatori obiectivi și cu caracter determinabil, nu pot fi avute în vedere în raport cu obligația de transparență prevăzută de Legea nr. 193/2000, ce incumbă profesionistului, și care constă în stipularea în contract unor clauze clare și inteligibile al căror conținut să poată fi cunoscut independent de vreo explicație extrinsecă contractului.

În ceea ce privește menționarea de către recurentă în cuprinsul cererii de recurs a Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, Înalta Curte constată că în legătură cu această lege, s-a susținut doar că, deși instanța de apel a reținut că nu este aplicabilă în cauză, nu a dispus în consecință.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a reținut că dispozițiile Legii nr. 363/2007 invocată de către aceasta nu sunt aplicabile cauzei în forma nemodificată, deoarece aceste acte normative au intrat în vigoare ulterior încheierii contractului, ca atare instanța de apel a dispus în sensul că această lege nu se aplică, având în vedere principiul neretroactivității legii civile.

În consecință, pentru considerentele arătate în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1098A din 23 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1098A din 23 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,11 mai 2021.