ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 777/2025

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite în perioada 1 octombrie 2022 - 17 decembrie 2023 și cele efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, precum și la acordarea unor despăgubiri, reprezentând contravaloarea tichetelor sau voucherelor de vacanță aferente anului 2023, neacordate, actualizate cu rata inflației și la care să se aplice dobânda legală, calculată de la data scadenței și până la data plății.

În drept, s-au invocat prevederile art. III din O.U.G. nr. 20/2016, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 43/2016, art. 253 alin. (1) și alin. (2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 din Codul muncii, art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Decizia nr. 21/2015 și Decizia nr. 36/2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

La termenul de judecată din 12 februarie 2025 s-a dispus disjungerea cererii introductive și constituirea unor dosare separate, cu privire la reclamanta C. formându-se dosarul nr. x/2025.

Prin sentința civilă nr. 146/2025 din 12 februarie 2025, Tribunalul Buzău, secția I civilă Completul Specializat conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că reclamanta nu își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Buzău și nici nu are domiciliul sau reședința pe raza județului Buzău, astfel că, raportat la art. 269 alin. (2) Codul muncii, incident în cauză, competența soluționării cererii aparține tribunalului de la domiciliul reclamantei, arătându-se și că prevederile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, în raport cu funcția reclamantei de asistent al judecătorului.

În considerentele sentinței, reținându-se îndeplinirea condițiilor coparticipării procesuale active, conform art. 59 C. proc. civ., s-a constatat că, în cauză, operează prorogarea legală de competență în favoarea instanței inițial sesizate, în temeiul art. 269 alin. (1) - (3) Codul muncii, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 42/2023, raportat la domiciliul unuia dintre reclamanții din dosarul inițial, respectiv N., situat în județul Buzău.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece același proces, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă Completul Specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competență ivit între cele două instanțe, Înalta Curte observă că Tribunalul Buzău, secția I civilă a fost învestit de reclamanți, în calitate de asistenți ai judecătorului, în cadrul Curții de Apel Galați, cu soluționarea unui litigiu de muncă, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale și despăgubiri, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 42/2023, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.", la alin. (3) al aceluiași articol fiind prevăzut că "Dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale facultative, acțiunea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți."

Or, astfel cum a fost conturat raportul juridic litigios, se reține că Tribunalul Buzău, secția I civilă a fost în mod corect și legal sesizat de reclamanți care, în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (3) Codul muncii și art. 116 C. proc. civ., și-au exercitat dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, înregistrând acțiunea la tribunalul în circumscripția căruia se regăsește domiciliul reclamantului N..

Prin urmare, Înalta Curte constată că măsura disjungerii raporturilor juridice individuale dispuse la termenul de judecată din 12 februarie 2025 de tribunalul inițial învestit prin cererea introductivă nu poate avea drept consecință pierderea competenței instanței inițial învestite, aceasta rămânând competentă să soluționeze și cererea de chemare în judecată disjunsă, în condițiile în care nu s-a reținut lipsa coparticipării procesuale.

În considerarea celor arătate, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă Completul Specializat conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă Completul Specializat conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2025.