ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 723/2025

Ședința publică din data de 9 aprilie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzau, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 03.07.2023 sub nr. x/2023, întemeiată pe art. 1.073 și urm., art. 1.350 și art. 1.470 și urm. C. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 52.634,93 RON, reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată prin neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de furnizare nr. x/30.06.2020, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 52.530,56 RON, calculate conform art. 11 pct. 11.2 din contract, precum și la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat și taxa de timbru.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 632/07.11.2023, prima instanță a admis cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 52.634,93 RON, reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată prin neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul încheiat între părți, precum și la plata penalităților de întârziere, calculate conform art. 11 pct. 11.2 din contract, și a respins ca nefondat capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs S.C. B. S.A., iar prin decizia nr. 25/16.04.2024, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în temeiul art. 457 alin. (1) raportat la alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu și a respins ca inadmisibil recursul.

Pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel împotriva aceleiași sentințe, solicitând anularea hotărârii și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, sau, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca urmare a rejudecării cauzei, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 292/08.10.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către S.C. B. S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea, admiterea apelului și, în principal, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, sau, în subsidiar, schimbarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În considerarea primului motiv de casare invocat, autoarea recursului a afirmat că, deși prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe a solicitat ca toate actele de procedură să fie comunicate la sediul ales al reprezentantului convențional, pentru primul termen de judecată, fixat la 07.11.2023, la care au fost puse în discuție probele și au avut loc dezbaterile, aceasta nu a fost citată la adresa indicată, lipsind de la judecata fondului.

În acest context, a susținut că vătămarea produsă prin necitarea sa este mai mult decât evidentă, fiind încălcat principiul contradictorialității.

A arătat că în fața instanței de apel a invocat neîndeplinirea procedurii de citare potrivit dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., însă instanța devolutivă de control a respins acest motiv, reținând în mod greșit că prin întâmpinare nu ar fi indicat persoana responsabilă cu primirea corespondenței, situație în care norma legală indicată nu se mai aplică; a subliniat că persoana responsabilă cu primirea corespondenței din cadrul societății de avocatură a fost menționată în mod expres în solicitarea scrisă adresată primei instanțe, fiind indicată în acest sens dna. C..

Opus considerentelor instanței de apel prin care s-a apreciat că neîndeplinirea procedurii de citare este o nulitate virtuală, condiționată de existența unei vătămări pe care nu ar fi dovedit-o, titulara recursului a susținut că interpretarea art. 159-160 C. proc. civ. relevă o nulitate expresă, necondiționată de existența unei vătămări, atât timp cât poate fi invocată și de instanță din oficiu sau de celelalte părți.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că obligația de plată pretinsă de reclamantă s-a stins prin plată conform art. 1.498 C. civ., fiind îndeplinite toate condițiile pentru ca aceasta să fie considerată valabilă și făcută cu bună-credință, întrucât a fost efectuată într-un cont bancar indicat de către reclamantă, iar notificarea prin care i-a fost adus la cunoștință contul în care urma a fi efectuată plata conținea toate elementele de identificare ale reclamantei, fiind comunicată de pe o adresă de e-mail a acesteia, în acord cu art. 28.2 din contractul încheiat între părți.

Având în vedere că nu a existat niciun element care să o determine să nu dea curs notificării transmise de către reclamantă, a afirmat că nu există niciun argument care să contureze reaua-credință a acesteia, fiind în prezența unei plăți făcute cu bună-credință unui creditor aparent.

În continuare, a arătat că art. 1.478 C. civ. stabilește doar buna-credință drept condiție pentru ca plata făcută unui creditor aparent să fie valabilă, nu și diligența creditorului reținută de instanța de apel, aceasta adăugând la lege.

În raport cu dispozițiile alin. (2) al art. 1.478 C. civ., recurenta a precizat că, pentru recuperarea sumei ce face obiectul litigiului, reclamanta este îndreptățită să se îndrepte împotriva creditorului aparent care a încasat suma.

Cât privește capătul de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere, a solicitat respingerea acestuia deoarece plata a fost efectuată în termenul scadent.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că neregularitatea procedurii de citare constituie un motiv de nulitate relativă a actelor de procedură și a hotărârilor judecătorești care poate fi invocat de partea vătămată în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., or în cauză nu se poate vorbi despre o vătămare în condițiile în care pârâta a formulat întâmpinare, la care a anexat înscrisuri, iar instanța a soluționat cererea doar în baza înscrisurilor depuse de părți, și, deși hotărârea a fost comunicată la sediul social, apelul a fost declarat în termenul legal, pârâta având obligația de a exercita drepturile procesuale cu bună-credință, potrivit art. 12 C. proc. civ. Cu referire la criticile circumscrise celui de-al doilea motiv de recurs invocat, în esență, a învederat că plata efectuată eronat nu a fost ratificată de aceasta, precum și că plata făcută în alte condiții decât cele prevăzute în contract sau în art. 1.475 C. civ. nu stinge obligația. A mai menționat că nu se poate reține faptul că plata ar fi fost făcută unui creditor aparent, câtă vreme pârâta nu doar că nu a efectuat o plată unui alt creditor de-al său, dar nici nu știe către cine a făcut plata; prin urmare, nu se poate vorbi despre titular al creanței în persoana accipiensului.

Recurenta-pârâtă nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 03.03.2025 s-a fixat termen la 09.04.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că, în cauză, s-au încălcat regulile de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității exprese de C. proc. civ., referitoare la obligativitatea citării părților.

Repudiind critica pârâtei, instanța devolutivă de control a respins acest motiv reținând, pe de o parte, că pârâta nu ar fi indicat expres persoana responsabilă cu primirea corespondenței, iar pe de altă parte, că încălcarea procedurii de citare este sancționată o nulitate virtuală, condiționată de existența unei vătămări pe care pârâta nu a dovedit-o.

Instanța de apel, prin hotărârea atacată, a mai statuat că dispozițiile art. 158 C. proc. civ. nu pot fi interpretate separat și diferit de restul procedurii de citare și de scopurile acesteia - asigurarea contradictorialității sub aspect vocațional și dreptul la apărare -, ci sistematic și cu luarea în considerare a tuturor dispozițiilor aplicabile.

În acest sens, a reținut că, deși pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe, a indicat sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, nu a indicat în mod expres persoana însărcinată cu primirea corespondenței, situație în care se aplică regula de drept comun înscrisă la art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., procedura de citare fiind, astfel, legal îndeplinită.

Totodată, a apreciat că, chiar și în ipoteza în care s-ar admite o neregularitate formală, regula cuprinsă în art. 158 C. proc. civ. nu este menționată sub sancțiunea nulității exprese, fiind o nulitate virtuală, care, potrivit art. 175 C. proc. civ., este condiționată de dovedirea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului; or, în concret, nu a fost indicată și nici probată o astfel de vătămare, în condițiile în care apelanta nu a arătat ce argumente sau probatorii noi ar fi putut aduce în cazul citării acesteia la sediul ales.

Procedând la verificarea susținerilor pârâtei-recurente prin examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că argumentele critice invocate de recurentă în susținerea primului motiv de casare invocat sunt fondate și determină casarea atât a deciziei recurate, cât și a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale ale părților litigante, fiind vorba despre o neregularitate procesuală survenită în fața primei instanțe, invocată de pârâtă pe calea apelului care însă a fost în mod greșit respins.

Astfel, se observă că, prin întâmpinarea formulată în dosarul primei instanțe, pârâta a indicat sediul procedual ales la "D." din București, str. x, adresă la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, indicând și numele persoanei însărcinate cu primirea corespondenței în persoana doamnei C.; cu toate acestea, citarea și comunicarea actelor procedurale ulterioare, în fața primei instanțe, s-au realizat la sediul social din Buzău, Sos. x, județul Buzău.

Or, dacă pârâta a optat în mod expres să fie citată la sediul reprezentantului convențional ales și a indicat inclusiv persoana însărcinată cu primirea corespondenței, această alegere a părții produce efectele prevăzute de art. 158 C. proc. civ., instanța fiind ținută să efectueze procedura de citare la adresa indicată.

Din interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor C. proc. civ. referitoare la citarea și comunicarea actelor de procedură rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a permite instanțelor de judecată să efectueze comunicarea actelor de procedură printr-o varietate de modalități, scopul fiind acela de a aduce la cunoștința justițiabililor că sunt chemați în fața instanței de judecată sau de a le transmite în mod concret și efectiv actele de procedură întocmite în dosar și care, potrivit legii, sunt supuse comunicării. Faptul că în cuprinsul întâmpinării se impune, drept cerință obligatorie, pentru persoana juridică, precizarea sediului nu poate avea semnificația impunerii obligativității efectuării procedurii de citare la sediul justițiabilului în toate situațiile, deoarece instituția comunicării actelor de procedură este distinctă de cea a indicării domiciliului/sediului, fiecare dintre ele având o reglementare proprie, menită să răspundă unor imperative diferite în economia procesului civil.

Comunicarea actelor de procedură are o reglementare specifică, adoptată în vederea încunoștințării părților de existența procesului, punând astfel în valoare respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil: dreptul la un proces echitabil, accesul la justiție, respectarea dreptului la apărare și principiul contradictorialității.

Astfel, conform art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. Pe de altă parte, punând în evidență importanța citării părții la proces - act de procedură menit să asigure respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil între care principiul contradictorialității și cel al dreptului la apărare - dispozițiile art. 153 alin. (2) din C. proc. civ. stipulează că instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității.

Pe de altă parte, deși regula instituită de art. 155 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. statuează că persoanele juridice de drept privat (cum este și pârâta din prezenta cauză) se citează, prin reprezentanții lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrământului, dispozițiile art. 158 din C. proc. civ. instituie o excepție de la această regulă stabilind că, în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156 din C. proc. civ.

Această regulă derogatorie nu este facultativă sau opțională pentru instanța de judecată deoarece procedura de citare a părților la proces trebuie să asigure finalitatea urmărită de legiuitor: aceea ca partea să fie încunoștințată despre termenul de judecată la care vor avea loc dezbaterile orale asupra pricinii. Indicarea de către parte a unui anumit sediu procesual, ales pentru comunicarea citațiilor și a celorlalte acte de procedură, inclusiv prin indicarea persoanei responsabile cu primirea corespondenței, semnifică faptul că partea a luat toate măsurile ce depind de ea pentru ca scopul citării să fie asigurat în privința sa, iar garanțiile procesuale ale părții să fie, din această perspectivă, respectate.

În raport de aceste considerente preliminare, instanța supremă constată că solicitarea pârâtei de a i se comunica toate actele de procedură la sediul ales în București, str. x, reprezintă o aplicare a principiului disponibilității, permițând acesteia exercițiul drepturilor sale procesuale în conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., de o manieră aptă să asigure înștiințarea sa despre desfășurarea procesului și în consecință, respectarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialității precum și a principiului oralității procesului, principii consacrate de art. 13, 14 și 15 din C. proc. civ.

Cum mențiunile inserate în practicaua sentinței primei instanțe relevă că pârâta nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata nici prin reprezentant legal, nici prin reprezentant convențional, partea nefiind citată la sediul procesual ales indicat în întâmpinare, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite premisele aplicării dispozițiilor art. 153 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 175 alin. (2) C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea nulității hotărârii pronunțate în aceste condiții de nelegalitate procedurală.

Astfel, conform art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia iar în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Nulitatea prevăzută lege - art. 153 alin. (2) C- pr.civ. - este așadar o nulitate expresă, iar vătămarea părții este prezumată până la dovada contrară pe care o poate face partea interesată - partea adversă sau partea care are interes să înlăture efectele pe care le produce sancțiunea nulității.

O astfel de probă contrară nu a fost însă realizată în fața instanței de apel de vreme ce efectul nelegalei citări a pârâtei în fața primei instanțe a fost absența părții de la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile asupra fondului și nesocotirea dreptului acesteia de a discuta și dezbate argumentele sale precum și ale părții adverse, oral și în contradictoriu cu partea adversă, așa cum garantează cele două principii fundamentale ale procesului civile înscrise în art. 13 și 14 din C. proc. civ.

În raționamentul expus în considerentele deciziei apelate pentru respingerea motivului de apel referitor la nelegala citare în fața primei instanțe s-au strecurat trei erori care sunt de natură a întruni cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Pe de o parte, instanța de apel a reținut că pârâta nu ar fi indicat persoana responsabilă cu primirea actelor de procedură odată cu alegerea sediului pentru comunicarea actelor de procedură, observație în dezacord total cu mențiunile clare, exprese și neechivoce inserate în cuprinsul întâmpinării depuse de pârâtă la prima instanță, în chiar paragraful destinat alegerii de sediu, fiind indicată în acest sens doamna C..

Pe de altă parte, dispozițiile art. 158 din C. proc. civ. nu trebuie privite și nici interpretate și aplicate izolat, așa cum a procedat instanța de apel, ci în corelare cu principiul obligativității citării părții la proces, instituit de art. 153 C. proc. civ. sub sancțiunea nulității exprese, dar și cu dispozițiile art. 157 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ. referitoare la conținutul citației. În acest sens, se observă că neindicarea locului citării reprezintă o neregularitate sancționată expres cu nulitatea de dispozițiile art. 157 alin. (3) din C. proc. civ., aceeași sancțiune a nulității exprese fiind incidentă și în ipoteza în care locul citării este indicat greșit, cu nesocotirea principiului disponibilității și a prevederilor art. 158 C. proc. civ., deoarece efectul produs este similar, respectiv neîndeplinirea scopului procesual al citației.

În al treilea rând, este eronată și concluzia instanței de apel privitoare la lipsa oricărei vătămări procesuale a pârâtei fundamentată pe împrejurarea că pricina a fost analizată exclusiv în baza dovezilor ce au fost comunicate părților în scris și a susținerilor acestora din cererea de chemare în judecată și în întâmpinare.

În această privință, instanța supremă reamintește că oralitatea și contradictorialitatea, dar și dreptul la apărare, care implică inclusiv asigurarea posibilității părții de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului precum și asigurarea posibilității de a-și prezenta susținerile în scris și oral, reprezintă principii fundamentale ale procesului civil și, totodată, garanții care conturează echitatea desfășurării procesului.

Echitatea procedurii de judecată în general dar și dreptul la apărare și principiul contradictorialității nu sunt asigurate în conținutul lor real, concret și efectiv dacă părții i se asigură posibilitatea de a se exprima doar în scris. Fundamentul principiului oralității își găsește justificarea în aceea că o comunicare verbală directă completează comunicarea scrisă și contribuie la procesul de transmitere corectă a mesajului în strădania de convingere a judecătorului. Prin urmare, cu excepția acelor proceduri simplificate, derogator reglementate de lege, ce se desfășoară exclusiv în scris, oralitatea derulării procesului servește pentru asigurarea dreptului fiecărei părți de a utiliza în fața judecătorului și comunicarea interumană verbală și directă, în scopul de a-l convinge pe acesta de justețea motivelor și argumentelor sale. Or, tocmai acest drept al părții, consacrat expres de principiul înscris în art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. civ. a fost nesocotit de către prima instanță, prin nelegala citare a părții la proces urmată de absența acesteia la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra fondului, astfel că vătămarea procesuală care i-a fost cauzată este cât se poate de evidentă.

Prin urmare, contrar celor statuate de instanța devolutivă de control, susținute prin apărările intimatei, Înalta Curte reține că dispozițiile procedurale care reglementează citarea părților au un caracter imperativ, citarea legală a părților fiind necesară pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, conform art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin garantarea dreptului la apărare și respectarea principiului contradictorialității, observându-se că alin. (2) al art. 153 C. proc. civ. oferă un remediu prin care se poate evita nulitatea, respectiv amânarea judecății și citarea părții pentru un alt termen, remediu care nu a fost însă utilizat în cauză de către prima instanță.

În acest context, trebuie reamintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a subliniat, în mod constant, că dreptul de acces la o instanță, principiul contradictorialității, precum și principiul egalității armelor, consacrate de art. 6 par. 1 din Convenție, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor de procedură părților (a se vedea, în acest sens, hotărârile din cauzele S.C. E. S.R.L. contra României, par. 29, și, Avotin contra Letoniei, par. 119).

În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanțele interne trebuie să dea dovadă de diligență în ceea ce privește asigurarea informării părților cu privire la termenele de judecată și să își respecte obligația de a le asigura participarea efectivă la proces, în caz contrar, dreptul la un proces echitabil, cu componenta sa materială esențială - dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, garantat de dispozițiile convenționale ale art. 6 par. 1, putând fi afectat în substanța sa, devenind unul formal și iluzoriu.

Astfel, în cauza dedusă judecății, se constată că prima instanță, cu nesocotirea formelor legale, prin încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, în sensul avut în vedere de art. 175 alin. (2) C. proc. civ., au pricinuit pârâtei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin reluarea judecății, în condiții de procedură legal îndeplinită, cu refacerea actului procedural jurisdicțional, afectat de vicii de nelegalitate.

Mai reține Înalta Curte că garanțiile procesuale ce formează conținutul procesului echitabil trebuie asigurate, în mod egal și obiectiv, tuturor părților implicate în această procedură, mai ales, că recurenta-pârâtă a fost partea căzută în pretenții, fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 52.634,93 RON, reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată, precum și la plata penalităților de întârziere solicitate, fără a i se asigura condițiile legale pentru a participa la desfășurarea procedurii judiciare declanșate de reclamantă.

Nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil atrage sancțiunea nulității actului de procedură efectuat în aceste condiții, astfel că remediul eficient pentru înlăturarea consecințelor vătămătoare ale actului procedural nelegal nu poate fi decât acela al casării hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În consecință, pentru aceste motive, instanța de recurs reține că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constatând că instanțele devolutive au încălcat regulile de procedură privitoare la citarea părților, întrucât pârâta nu a fost legal citată pentru termenul de judecată din 07.11.2023, împrejurare ce a condus la pronunțarea unor hotărâri care au cauzat părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata le conferă părților.

Întrucât a fost găsit întemeiat motivul de casare privind încălcarea regulilor de procedură sancționate cu nulitatea hotărârilor pronunțate în cauză, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea criticilor circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., sub aspectul încălcării normei de drept material prevăzută de art. 1.478 C. civ., în temeiul căreia se susține că, în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca plata efectuată să fie considerată valabilă și făcută cu bună-credință, susținerile contradictorii ale părților cu privire la acest aspect urmând a fi evaluate de instanța de fond, odată cu rejudecarea procesului.

Pe cale de consecință, în considerarea tuturor argumetelor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 292/08.10.2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și sentința civilă nr. 632/07.11.2023, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023, și va trimite cauza spre o nouă judecată primei instanțe.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimata-reclamantă, constând în taxa judiciară de timbru, Înalta Curte notează că, în cazul admiterii unei căi de atac prin care este casată/anulată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare, cererea nu este încă soluționată iar procesul urmează a fi tranșat cu ocazia rejudecării. Cum la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului, se constată că, prin trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe nu s-a stabilit încă partea câștigătoare, astfel încât la acest moment nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., asupra cheltuielilor de judecată avansate urmând a se pronunța instanța cu ocazia rejudecării pricinii, în funcție de soluția ce se va pronunța în cauză și de concluzia referitoare la partea care va câștiga respectiv partea care va pierde procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 292/08.10.2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 632/07.11.2023, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023, și trimite cauza spre o nouă judecată primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2025.