ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 664/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 741 din 20 noiembrie 2000, Tribunalul Olt a respins acțiunea prin care reclamantul Fondul Proprietății de Stat (în prezent, Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului București) a cerut obligarea pârâtei A. Comuna Dobrun, Județul Olt, la plata sumei de 69.526.979 RON, cu titlu de penalități pentru întârzierea plății acțiunilor cumpărate, conform contractului nr. OT/8 din 10 martie 1999, cu motivarea că, prin contract, F.P.S. a garantat că nu există drepturi ale terților asupra acțiunilor vândute, însă, prin procesul-verbal de sechestru nr. x din 19 ianuarie 1999, organele D.G.F.P.C.F.S. Slatina au sechestrat o parte din mijloacele de producție ale S.C. B. S.A., emitenta acțiunilor.

Prin decizia civilă nr. 333 din 13 aprilie 2001, Curtea de Apel Craiova, secția comercială a respins, ca nefondat, apelul declarat de F.P.S., reținând că reclamantul nu putea pretinde de la pârâtă îndeplinirea exactă a plății prețului acțiunilor și, implicit, nici penalități de întârziere, atâta timp cât o parte din capitalul în natură al societății a fost urmărită în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995.

Împotriva acestei decizii, reclamantul (A.P.A.P.S.) a declarat recurs, solicitând, în temeiul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., modificarea deciziei instanței de apel, în sensul admiterii acțiunii pentru suma de 69.526.979 RON, cu titlu de penalități contractuale de 0,3% pe zi pentru întârzierea prețului de 155.541.340 RON de la 8 iunie până la 4 noiembrie 1999.

Prin decizia nr. 3040 din 24 aprilie 2002, pronunțată în dosarul nr. x/2001, Curtea Supremă de Justiție, secția Comercială a admis recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului București și a modificat decizia nr. 333 din 13 aprilie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, în sensul că a admis apelul reclamantei și a schimbat sentința nr. 741 din 20 noiembrie 2000 a Tribunalului Olt, secția comercială și de contencios administrativ și a admis acțiunea A.P.A.P.S. București, obligând pârâta A. din Comuna Dobrun Județul Olt să-i plătească 69.526.979 RON penalități.

Împotriva deciziei instanței de recurs, la 05.02.2024, pârâta A. Osica de Jos a formulat cerere de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii recursului formulat de reclamantă și menținerea deciziei Curții de Apel Craiova nr. 333 din 13 aprilie 2001, pronunțată în dosarul nr. x/2001, precum și a sentinței civile nr. 741 din 20 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2000.

Totodată, a solicitat să se dispună și suspendarea executării deciziei atacate cu revizuire, sens în care s-a format dosarul nr. x/2024, căruia i s-a stabilit termen la aceeași dată - 26 martie 2024.

În motivare, revizuenta a precizat că nu a intrat niciodată în posesia acțiunilor care erau prevăzute a fi vândute prin contract, dar și că F.P.S. a organizat licitația pentru vânzarea pachetului de 40% acțiuni la S.C. B. S.A. fără să arate că societatea era sub incidența Legii falimentului 64/1995.

De asemenea, a mai învederat că, prin încheierea din data de 04.11.1998, judecătorul sindic a dispus vânzarea bunurilor societății în favoarea creditorului C. Piatra-Olt, pentru un debit de 731.817.210 RON, iar prin încheierea din 18.11.1998, Tribunalul Olt a dispus continuarea procedurii de lichidare judiciară a S.C. B. și a autorizat vânzarea bunurilor ce alcătuiesc patrimoniul societății.

În acest context, revizuenta susține că fiind în etapa apelului la Tribunalul Olt pentru dizolvarea sa, la cererea A.A.A.S., întrucât nu a plătit penalitățile la contractul de vânzare cumpărare acțiuni, cu prilejul căutării unor documente care o privesc, a luat cunoștință de existența încheierii din data de 04.11.1998, din care rezultă debitul către C. Piatra-Olt, precum și a încheierii de lichidare judiciară.

Prin urmare, susține că abia cu acest prilej a aflat că, în afara sumei de 1.046.903.000 RON pe care o preluase prin anexa nr. 1 la contract, debitele societății la momentul desfășurării licitației erau de 1.778.720.210 RON, în condițiile în care capitalul social al societății era de 1.050.953.000 RON.

Totodată, învederează că, în dorința de a demonstra cine conducea societatea la intrarea în faliment, a mai descoperit Actul constitutiv și Hotărârea nr. 1 a AGA din data de 06.05.1997.

Evocând conținutul respectivei hotărâri AGA, revizuenta conchide în sensul că F.P.S. a vândut 40% din acțiuni, în condițiile în care, în realitate, avea 39,96 % din acțiuni.

Totodată, a mai învederat că, potrivit hotărârii AGA, cele 486 acțiuni în valoare de 486 mii RON aparțineau d-lui D.. Or, în vechiul C. civ., vânzarea bunului altuia este nulă absolut pentru lipsa cauzei, considerându-se că o asemenea vânzare este o operațiune speculativă ce are o cauză ilicită.

De asemenea, pentru lămurirea cauzei, a mai arătat cum a fost determinată să semneze și, ulterior, să plătească contravaloarea contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr.x din 10.03.1999. Totodată, a precizat că a refuzat să plătească penalitățile acumulate, solicitând ștergerea acestora prin diminuarea capitalului social după vânzările făcute de judecătorul sindic.

Însă, cu toate că exista posibilitatea rezoluțiunii contractului, conform art. 5.5 din contract, s-a obținut o decizie favorabilă pentru plata penalităților la acțiuni nule, astfel încât, deși nu i-a fost transferată vreo acțiune, în prezent, se dorește dizolvarea sa pentru neplata penalităților la acțiuni nule.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, iar cererea de suspendare a executării deciziei atacate pe dispozițiile art. 325 din același cod, fiind depuse și anexele/înscrisurile amintite în cuprinsul cererii.

La 15.03.2024, revizuenta A. Osica de Jos a depus o completare la cererea de revizuire, pentru stabilirea cu certitudine a datei când a descoperit documentul care a determinat-o să promoveze prezenta revizuire, dar și o completare la acțiune.

În acest sens, a învederat că, în data de 31.01.2024, fiind în proces (apel) cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, fostă Fondul Proprietății de Stat, având ca obiect încheierea privind dizolvarea asociației revizuente, a solicitat cumpărătoarei patrimoniului B. S.A. să îi pună la dispoziție dosarele fostei societăți care nu au fost ridicate de lichidator, astfel încât, în data de 28.01.2024, a avut posibilitatea să xerocopieze documente care i-ar fi fost necesare în procesul cu A.A.A.S. București, urmată de întocmirea unui proces-verbal pentru xerocopierea documentelor și de transmiterea prezentei cereri de revizuire la data de 05.02.2024, încadrându-se, astfel, în termenul prevăzut de C. proc. civ.

Identificând astfel încheierea din 04.11.1998 a Tribunalului Olt, pronunțata de judecătorul sindic în Dosarul x/1998, revizuenta arată că aceasta demonstrează, fără tăgadă, că Fondul Proprietății de Stat (actuala Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), era în cunoștință de cauză în privința stării de fapt a S.C. B. S.A., privind debitele reale, respectiva încheiere fiind precedată de încheierea din 07.10.1998 privind intrarea definitivă a S.C. B. S.A. sub incidența Legii 64/1995, reprezentantul FPS fiind prezent la cererea de intrare în faliment.

În continuare, învederează că elementul de noutate din încheierea din 04.11.1998 este suma cerută de C. - 731.817.210 RON, care atestă că FPS cunoștea situația reală a societății, însă, dacă ar fi știut situația reală a societății, nu ar fi participat la licitație.

Totodată, arată că această decapitalizare este dovedită și cu Tabelul definitiv al creanțelor B. emis de lichidatorul judiciar în Dosarul x/1998, la încheierea procesului de lichidare.

Prin urmare, învederează că eroarea în care s-a aflat la încheierea contractului este o eroare obstacol, deoarece nu i-a fost adusă la cunoștință împrejurarea că, în realitate, valoarea reală a acțiunilor cumpărate era nulă, societatea fiind decapitalizată și în faliment, astfel încât, și pentru aceste argumente, a reiterat solicitarea de revizuire a deciziei atacate.

În continuare, revizuenta a formulat și o completare la acțiune, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 08/10.03.1999, astfel cum a fost modificat și prin actele adiționale ulterioare încheiate între Asociație și Fondul Proprietății de Stat și, totodată, repunerea părților în situația anterioară, sens în care a susținut pe larg nulitatea contratului pentru lipsă de obiect și cauză ilicită.

La 26 martie 2024, după încheierea dezbaterilor, a fost înregistrată întâmpinarea intimatei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la cererea de revizuire formulată de A. Osica de Jos, prin care a susținut tardivitatea cererii de revizuire, dar și inadmisibilitatea acesteia.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma motivului invocat, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuenta susține că este incident motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, întrucât, abia cu prilejul judecării apelului la Tribunalul Olt având ca obiect încheierea privind dizolvarea sa, la cererea A.A.A.S., pentru neplata penalităților la contractul de vânzare cumpărare acțiuni, a luat cunoștință de existența încheierii din 04.11.1998, prin care judecătorul sindic a dispus vânzarea bunurilor societății B. S.A. în favoarea creditorului C. Piatra-Olt, pentru un debit de 731.817.210 RON, și de încheierea din 18.11.1998, prin care Tribunalul Olt a dispus continuarea procedurii de lichidare judiciară a S.C. B. și a autorizat vânzarea bunurilor ce alcătuiesc patrimoniul societății, descoperind, totodată, și Actul constitutiv și Hotărârea nr. 1 a AGA din data de 06.05.1997.

Prin urmare, revizuenta arată că recent (în cursul lunii ianuarie 2024) a avut cunoștință de împrejurarea că societatea B. era sub incidența Legii falimentului 64/1995 și că F.P.S. (actuala A.A.A.S.) a organizat licitația pentru vânzarea pachetului de 40% acțiuni la S.C. B. S.A. fără să arate că societatea era sub incidența Legii nr. 64/1995.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Prima ipoteză a acestui text legal, pe care revizuenta și-a întemeiat prezentul demers judiciar, vizează situația în care, la data pronunțării hotărârii atacate, instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri apte a influența soluția atacată, care nu au putut fi înfățișate de una dintre părți din motive mai presus de voința sa ori care au fost reținute de partea potrivnică.

Astfel, poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea hotărârii numai acel înscris care a existat la data pronunțării hotărârii atacate și nu a fost folosit în procesul respectiv.

De asemenea, este necesar ca partea să nu fi putut prezenta înscrisul nou dintr-o împrejurare mai presus de voința sa ori pentru că a fost reținut de partea adversă, iar înscrisul să fi fost determinant, în sensul că ar fi condus la pronunțarea unei alte soluții. Împrejurarea mai presus de voința părții presupune o imposibilitate obiectivă de obținere a înscrisului nou, asimilată unui caz de forță majoră.

Așadar, în esență, conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. (1865), revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere numai în măsura în care înscrisul doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ar fi fost determinant pentru soluția din hotărârea ce se atacă.

Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire. Aceasta întrucât prevederea cuprinsă în art. 322 C. proc. civ. este de strictă interpretare, ea condiționând admiterea cererii de revizuire de descoperirea ulterioară judecății a unor acte noi și imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.

Verificând respectarea acestor cerințe, Înalta Curte reține că revizuenta a invocat prima ipoteză reglementată de această dispoziție legală, dar nu a dovedit împrejurarea mai presus de voința sa care să o fi împiedicat să înfățișeze înscrisurile invocate ca fiind "noi" în procesul în care s-a pronunțat, irevocabil, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, respectiv, cazul de forță majoră care să o fi împiedicat să administreze aceste probe.

Înscrisurile "noi" de care se prevalează revizuenta constau în două încheieri ale judecătorului sindic care vizau societatea B., aflată sub incidența Legii falimentului 64/1995, precum și actul constitutiv și o hotărâre AGA ale aceleiași societăți potrivit cărora F.P.S. deținea mai puține acțiuni decât cele vândute.

Analizând aceste documente, Înalta Curte constată că actele în discuție nu indică o stare de fapt nouă (împrejurarea că societatea B. era sub incidența Legii falimentului 64/1995), care să nu fi existat pe parcursul derulării procesului soluționat irevocabil prin decizia a cărei revizuire se solicită (3040 din 24 aprilie 2002) și de care autoarea prezentei revizuiri să nu fi avut cunoștință.

Așadar, faptul că societatea B. era sub incidența Legii falimentului 64/1995 era cunoscut de revizuentă la momentul soluționării recursului declarat de A.P.A.P.S., așa cum rezultă și din decizia nr. 3040 din 24 aprilie 2002 a cărei revizuire se solicită.

Astfel, cu ocazia soluționării recursului, Curtea Supremă de Justiție, secția Comercială a reținut că "apelul declarat de F.P.S. a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 333 din 13 aprilie 20001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, care a reținut, asemenea celei de fond, că reclamantul nu putea pretinde de la pârâtă îndeplinirea exactă a plății prețului acțiunilor și implicit nici penalități de întârziere, atâta timp cât o parte din capitalul în natură al societății a fost urmărită în cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995", că "prin întâmpinare și prin concluziile scrise (...) intimata pârâtă nu contestă că la data când a încheiat contractul cu F.P.S. (10 martie 1999) avea cunoștință că judecătorul sindic vânduse o parte din activele S.C. B. S.A., respectiv 9 tractoare cu anexele aferente, 5 combine de recoltat și 6 tractoare, însă, de bună credință nu a cerut diminuarea prețului acțiunilor și l-a plătit în întregime înainte de anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni", dar și că "...intimata pârâtă a cunoscut și acceptat situația financiară a societății a cărei acțiuni le-a cumpărat și a fost de acord ca amânarea scadenței plății prețului să fie însoțită de penalitățile pentru fiecare zi de întârziere și în acest sens a semnat cele trei acte adiționale la contractul nr. OT/8 din 10 martie 1999, (...)".

Având în vedere cele mai sus arătate, revizuenta nu poate susține cu temei că, pe parcursul soluționării respectivului litigiu, nu a cunoscut situația financiară și juridică a societății ale cărei acțiuni le-a cumpărat, astfel încât, maniera în care autoarea prezentului demers judiciar și-a gestionat apărările până la momentul soluționării irevocabile a respectivului litigiu, în sensul de a nu valorifica aspectele/înscrisurile pe care le aduce în discuție prin prezenta cale de atac, cu toate că ar fi putut, nu poate fi complinită prin argumentele invocate în cererea de revizuire.

Așa fiind, se constată că nu este incidentă ipoteza primei teze de la art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât înscrisurile "noi" de care se face vorbire în susținerea cererii de revizuire nu constituie act nou, în sensul legii și nu a existat nicio împrejurare mai presus de voința părții care să împiedice înfățișarea acestor acte.

Prin urmare, înscrisurile invocate de revizuentă ca "înscris nou" nu au fost depuse la dosarul soluționat irevocabil prin decizia a cărei revizuire se solicită nu datorită unei imposibilități obiective, cauzată de faptul că au fost ascunse de partea potrivnică, respectiv, de către intimată, ci datorită lipsei de diligență a revizuentei, care avea posibilitatea de a procura respectivele înscrisuri.

Totodată, revizuentei îi incumba dovada, alternativă, fie a conduitei obstrucționiste a părții adverse, conduită de natură să nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului, pe durata soluționării procesului, fie a unei împrejurări mai presus de voința părților, dovadă ce nu s-a produs.

În ceea ce privește caracterul determinant al înscrisurilor în pronunțarea soluției din dosarul în care s-a emis hotărârea a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte reține că nici această condiție nu este întrunită în speță, întrucât, pentru a fi susceptibile de un potențial caracter determinant în adoptarea unei alte soluții decât cea dată în decizia a cărei revizuire o solicită, autoarea ar fi trebuit în primul rând să aibă aceeași poziție procesuală pe care a adoptat-o prin intermediul prezentului demers procesual.

Or, așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, aceasta nu a uzat de apărările de care se prevalează prin prezenta cerere de revizuire, dovadă fiind însăși completarea acțiunii (depusă la dosar la 15.03.2024, în continuarea completării cererii de revizuire) prin care urmărește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 08/10.03.1999, apărare/solicitare pe care revizuenta ar fi putut să o facă în timpul litigiului finalizat prin hotărârea a cărei revizuire o solicită.

În acest context, Înalta Curte reamintește că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat în mod constant în jurisprudența sa că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești irevocabile și principiului securității raporturilor juridice (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29 iulie 2008).

Prin urmare, demersul este inadmisibil și din perspectiva faptului că, sub pretextul valorificării unor așa-zise înscrisuri noi, în realitate, revizuenta tinde la o rejudecare a cauzei, uzând de o altă strategie de apărare care nu a fost avută în vedere în etapele procesuale ale litigiului soluționat irevocabil prin decizia a cărei revizuire o solicită, ceea ce nu poate fi primit.

Constatând, așadar, că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte, în temeiul art. 326 din același cod, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 3040 din 24 aprilie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția Comercială, în dosarul nr. x/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. OSICA DE JOS împotriva deciziei nr. 3040 din 24 aprilie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția Comercială, în dosarul nr. x/2001.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.