ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 468/2025

Ședința publică din data de 5 martie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 12 iulie 2022 pe rolul Tribunalului Arad, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă cu titlu de daune interese a sumelor de 51.240,33 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data plății) și 29.413,10 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 614 din 23 noiembrie 2023, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 68.527,71 euro echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății și 24.805,42 RON, reprezentând contravaloarea ratelor de leasing achitate de reclamantă de la data predării autovehiculului C., având numărul de înmatriculare x către pârâtă și până la data depunerii cererii de chemare în judecată; suma de 13.973,16 euro, contravaloarea ratelor de leasing rămase de achitat până la finalul contractului de leasing, precum și valoarea reziduală la care s-ar fi făcut transferul dreptului de proprietate către reclamantă; suma de 20.876,48 de euro, reprezentând diferența dintre valoarea de piață a mașinii la data încetării contractului de leasing și valoarea reziduală; suma de 33.678,07 euro, reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a furtului autovehiculului, respectiv profitul care ar fi fost realizat prin folosirea mașinii până la sfârșitul perioadei de leasing. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 29.248 RON reprezentând cheltuieli de judecată, din care 7.239 RON taxe judiciare de timbru, 11.679 RON onorariu avocat, 6.600 RON onorariu expert contabil și 3.730 RON onorariu expert evaluator auto. A respins ca tardivă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.R.L. în contradictoriu cu chemații în garanție D. și E. S.R.L., cu cheltuieli de judecată pe cale separată în ceea ce-i privește pe chemații în garanție.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 266/A din 30 mai 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de pârâtă și a obligat-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 12.198,19 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că au fost încălcate normele de drept material edictate de art. 1351, art. 1352, art. 1357, art. 1385, art. 1531-art. 1534 C. civ. în sensul că instanța de apel nu a reținut că săvârșirea infracțiunii de furt a autoutilitarei aparținând intimatei A. S.R.L. nu este un caz fortuit, nu a fost avută în vedere vinovăția acestei intimate și nici contribuția sa la producerea prejudiciului. Menționează că a depozitat autoutilitara în curtea sa, sub pază și că, în temeiul art. 2120 C. civ., nu mai avea obligația de dezdăunare. Apreciază că fapta infractorului reprezintă fapta unui terț care a produs un prejudiciu și are efect exonerator de răspundere, scutind recurenta de vinovăție. Consideră că refuzul intimatei-reclamante de a accepta o autoutilitară similară din partea recurentei-pârâte reprezintă contribuția acesteia la producerea prejudiciului. Contestă și cuantumul prejudiciului stabilit de curtea de apel și afirmă că sumele acordate de tribunal determină o îmbogățire fără justă cauză deoarece s-a acordat și prețul ratelor de leasing și diferența dintre valoarea de piață și valoarea reziduală. Precizează că sumele acordate depășesc valoarea de nouă a autoutilitarei și că prejudiciul ar fi putut fi acoperit de către asigurător, însă, în lipsa originalului certificatului de înmatriculare, acesta a refuzat.

În opinia recurentei-pârâte, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare în fața tribunalului, a fost soluționată cu încălcarea normelor de procedură, respectiv art. 36 C. proc. civ., întrucât culpa pentru producerea prejudiciului nu aparține pârâtei. Aceeași parte susține că în temeiul art. 40 alin. (2) din același cod, instanța ar fi trebuit să respingă cererea.

Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Argumentele subsumate de autoarea căii de atac motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt veritabile critici de nelegalitate. Deși recurenta-pârâtă indică dispozițiile art. 36 C. proc. civ. referitoare la calitatea procesuală, susținerile sale aduc în discuție existența sau inexistența dreptului pretins și se raportează la motivele pentru care tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive. De altfel, autoarea căii de atac nu a invocat pretinsa greșită aplicare a prevederilor art. 36 C. proc. civ. prin memoriul de apel. Acest argument nu a fost supus dezbaterii și unei dezlegări proprii a curții de apel, fiind formulat omisso medio, astfel că nu poate fi adus în discuție direct în calea de atac a recursului.

Instanța supremă nu va avea în vedere nici susținerile recurentei privind încălcarea prevederilor art. 1351, art. 1352, art. 1357, art. 1385, art. 1531-art. 1534 C. civ. întrucât motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Textele de lege indicate se referă la cauzele exoneratoare de răspundere, la condițiile răspunderii civile pentru fapta proprie, la întinderea reparației și la evaluarea prejudiciului. Autoarea căii de atac nu explică de ce nu au fost corect aplicate normele de drept material, ci contestă interpretarea dată de curtea de apel noțiunii de caz fortuit, raportat la contextul factual, precum și cuantumul despăgubirilor. Recurenta-pârâtă reia și susținerile expuse în fața curții de apel referitoare la refuzul intimatei de a accepta o autoutilitară similară și pe cele referitoare la componența prejudiciului, ce include atât contravaloarea ratelor de leasing, cât și diferența dintre valoarea de piață a bunului la data încetării contractului de leasing și valoarea reziduală și beneficiul nerealizat.

Aceste aspecte nu vor fi analizate întrucât rolul instanței de recurs este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a fi extins la o reapreciere a probelor. De asemenea, Înalta Curte arată că reiterarea în conținutul memoriului de recurs a susținerilor formulate pe calea apelului, cărora instanța de apel le-a răspuns printr-o fundamentată analiză în fapt și în drept a cauzei, nu echivalează cu formularea unor critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 266/A din 30 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Față de soluția de anulare a cererii de recurs, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.970,2 RON, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de deplasare, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 266/A din 30 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.970,2 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2025.