ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO
Sursă originală
CtEDO 03.05.2007 Auto

AFFAIRE SINAN TANRIKULU ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
03.05.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 5-2;Violation de l'art. 5-3;Violation de l'art. 5-4;Violation de l'art. 5-5
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
AFFAIRE SINAN TANRIKULU ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRU CELEI DE A CURCIA ȘI ALTE TURCII (Cercetarea nr. 50086/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 mai 2007 DEFINITIVF 03/08/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Sinan Tanr'kulu și al altor c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadevall Türmen Pavlovski Garlicki mei Mijović, Hirvelä, judecători și dl Arac La originea cauzei se află o cerere (n 50086/99) împotriva Republicii Turcia și dintre care șase cetățeni ai acestui stat, dnii Sinan Tanrnakulu, Yusuf Tosun, Mahmut Vefa, Mehmet Mansur Reșito La 10 iulie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 4 iulie 2000, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. La 1 aprilie 2003, în temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamanții s-au născut în 1966, 1965, 1964, 1970, 1970 și 1975 și au locuit în Diyarbak În conformitate cu art. 21 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1). La 16 februarie 1999 în jurul orei 18:30, reclamanții Vefa, Reșito La 17 februarie 1999, Hotărârea de Securitate de la Diyarbakr s-a adresat procurorului Republicii în apropierea Curții de Securitate a statului pentru a obține un mandat de percheziție de la instanța care se ocupă de această instanță. Aceasta a indicat faptul că la 16 februarie 1999 s-au reunit indivizi la sediul HADEP și că i-a suspectat de pregătirea unor acțiuni de protest și a unor atacuri armate ca urmare a arestării lui Abdul Öcalan, fost șef al organizației ilegale PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan). Pentru aceasta, ea s-a bazat pe apeluri telefonice anonime, precum și pe emisiunile difuzate de televiziunea pro-kurdă MED TV, ale cărei pasaje relevante sunt după cum urmează: alegerile vor avea loc într-o lună, dacă poporul kurd are onoare, trebuie să ridice HADEP în alegeri, [să-l ridice] la 15 % Trebuie să întreprindeți acțiuni importante în metropolele turcești, nu este prea târziu, trebuie să acționăm în orice moment împotriva marilor cetățeni ai Republicii Turcia. În aceeași zi, judecătorul a eliberat un mandat de percheziție după ce a luat în considerare probabilitatea planificării acțiunilor de protest la sediul HADEP. Dl Tosun a fost arestat la 17 februarie 1999, în jurul orei 7:00, după percheziția efectuată la sediul partidului, iar procesul-verbal de arestare și percheziție nu menționează motivele arestării. La 22 februarie 1999, reclamanții au fost eliberați după ce au fost ascultați de procurorul Republicii. La 3 aprilie 1999, procurorul general al Republicii nu a prezentat nicio dovadă cu privire la apartenența reclamanților la o organizație ilegală și a emis un ordin de nejudiciare. Reclamanții susțin lipsa de legalitate a arestării lor, în măsura în care nu există motive plauzibile pentru a-i suspecta de comiterea unei infracțiuni și se plâng că nu au fost informați cu privire la motivele arestării lor. Acestea văd o încălcare a art. 5 alin. (1) lit. (c), 2, 3, 4 și 5 din Convenție, astfel formulat în părțile relevante ale acesteia Orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu căile legale: (...) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi condus în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive plauzibile de a suspecta că a comis o infracțiune sau că există motive întemeiate de a crede că este necesar să o împiedice să comită o infracțiune sau să fugă după executarea acesteia; Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen și într-o limbă pe care o înțelege, cu privire la motivele arestării sale și la orice acuzație adusă împotriva ei. (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare (...) Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât acesta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. Orice persoană care a fost arestată sau reținută în condiții contrare dispozițiilor din acest articol are dreptul la despăgubiri. Cu privire la admisibilitate art. 5 alineatul (1) litera (c) punctul 15 Reclamanții susțin că nu au fost liberi fără motiv plauzibil de a-i suspecta că au comis o infracțiune. 16. Potrivit guvernului, arestarea reclamanților a fost regulată în măsura în care poliția avea motive plauzibile să-i suspecteze de incitare a populației la acțiuni de protest. Arestarea a fost necesară pentru a împiedica comisia de infracțiuni. 17. Curtea reamintește că plausibilitatea 5 alin. (1) lit. (c) împotriva privării de libertate arbitrară; existența unor suspiciuni plauzibile presupune existența unor fapte sau informații care să convingă un observator obiectiv că individul în cauză poate realiza infracțiunea. Cu toate acestea, depinde de toate circumstanțele (a se vedea Fox, Campbell și Hartley c. Regatul Unit, Hotărârea din 30 august 1990, seria A n 182, p. 16, § 32 18. Absența unei acuzații și a unei trimiteri în instanță nu implică neapărat faptul că privarea de libertate nu urmărește un obiectiv în conformitate cu art. 5 alineatul (1) litera (c). Existența unui astfel de obiectiv trebuie luată în considerare independent de realizarea sa și litera (c) de la art. 5 alineatul (1) litera (c) 1 nu presupune că poliția a adunat suficiente dovezi pentru a aduce acuzații, fie în momentul arestării, fie în timpul arestării (a se vedea Brogan și altele c. Regatul Unit, Hotărârea din 29 noiembrie 1988, seria A n 145 B, p. 29, § 53). Un interogatoriu în timpul unei detenții în temeiul art. 5 alin. (1) lit. (c) are ca scop completarea investigației penale prin confirmarea sau eliminarea suspiciunilor concrete care stau la baza arestării. Astfel, faptele care dau naștere unor suspiciuni nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a prezenta o acuzație, ceea ce intervine în etapa următoare a procedurii de anchetă penală (a se vedea Murray c. Regatul Unit, Hotărârea din 28 octombrie 1994, seria A n 300 A, p. 27, § 55). 19. În cazul de față, procesele-verbale de arestare nu oferă nicio precizare cu privire la motivele care au determinat poliția să procedeze la arestarea reclamanților. Cu toate acestea, astfel cum reiese din cererea Direcției de Securitate de la Diyarbakýr din 17 februarie 1999, poliția a constatat că la 16 februarie 1999 s-au reunit persoane la sediul HADEP. Ca urmare a apelurilor telefonice anonime, precum și a difuzării emisiunilor pe MED TV, poliția s-a temut că acești indivizi vor organiza acțiuni de protest și atacuri armate din cauza arestării fostului șef al PKK. 20. În aceste împrejurări, Curtea admite că informațiile deținute de forțele de ordine pot fi luate în mod obiectiv în serios în contextul circumstanțelor speciale din acel moment. Prin urmare, Comisia consideră că suspiciunile care au condus la arestarea reclamanților au atins nivelul cerut, deoarece acestea s-au bazat pe fapte concrete (de exemplu, date și emisiuni TV care solicită proteste). Lipsa libertății a avut drept scop confirmarea sau eliminarea suspiciunilor care îi împovărau pe cei interesați (a se vedea în acest sens , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ă , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , 51479/99, § 21, 10 noiembrie 2005 și Tanr Reclamanții susțin că au fost informați cu privire la motivele arestării lor și la acuzațiile aduse acestora numai după ce au fost interogați din 21 februarie 1999, adică la mai multe zile după ce au fost arestați, contrar cerinței de promptitudine prevăzută la alineatul (2). 23. Curtea observă că dl. Tosun a fost arestat la 17 februarie 1999 în urma percheziției efectuate la sediul HADEP. Dacă este adevărat că procesul-verbal de percheziție și arestare nu menționează în mod expres motivele arestării, nu este mai puțin adevărat că percheziția a avut loc cu un mandat, care indica motivul pentru care a fost emis. Nu s-a stabilit și nici nu s-a susținut că reclamantul nu a fost în măsură să ia cunoștință de conținutul mandatului de percheziție. 24. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat în partea sa referitoare la domnul Tosun și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 25. În ceea ce privește ceilalți solicitanți, Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond; rezultă că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alin. (3) din Convenție. Nu a fost menționat niciun alt motiv de inadmisibilitate. art. 5 alineatul (3) și art. 4 26. Guvernul susține că reclamanții nu au epuizat căile de atac interne în sensul art. 35 din Convenție, deoarece nu și-au prezentat argumentele în cadrul procedurii în fața Curții de Securitate a statului. 27. Curtea constată că nu s-a inițiat nicio procedură penală împotriva reclamanților în măsura în care procurorul Republicii a emis un ordin de nejudiciare și, prin urmare, respinge excepția guvernului 28. Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu a fost invocat niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, declară acest motiv admisibil. Pe fond, art. 5 alineatul (2) 30. Reclamanții Tanr.kulu, Vefa, Reșito.lu, Kurbano Curtea amintește că art. 5 alineatul (2) prevede o garanție elementară : Orice persoană arestată trebuie să știe motivele arestării sale. Încorporată în sistemul de protecție pe care îl oferă art. 5, el obligă o astfel de persoană să semnaleze, într-un limbaj simplu și accesibil pentru ea, motivele juridice și de fapt ale privării sale de libertate, astfel încât aceasta să poată discuta legalitatea acesteia în fața unei instanțe în temeiul alineatului (4) Ea trebuie să beneficieze de aceste informații în cel mai scurt timp, dar polițistul care o arestează poate să nu le furnizeze în întregime imediat. Pentru a stabili dacă a primit suficient și suficient de devreme, trebuie să se țină seama de particularitățile speciei (a se vedea Fox, Campbell și Hartley, menționat anterior, § 40 33). În cazul de față, reclamanții au fost reținuți pe stradă la 16 februarie 1999, la ieșirea din incintele HADEP. Procesele-verbale de arestare nu precizează motivele pentru care au fost arestați. Poliția a efectuat interogatoriul la 21 februarie 1999, adică cinci zile mai târziu, și cu această ocazie au fost informați cu privire la motivele arestării lor. În această privință, dacă guvernul susține că un protocol de arestare a fost completat cu privire la solicitanți și semnat de aceștia, singurele documente referitoare la arestarea acestora sunt procesele-verbale, care nu indică motivele. 34. Pe de altă parte, nu există nicio dovadă în dosar că reclamanții și-au dat seama de ce au fost arestați. În momentul arestării lor, aceștia nu se aflau într-o situație în care se puteau învinovăți pentru un act de infracțiune (comparativ cu Dikme c. Turcia, nr 20869/92, § 54, CEDO 2000) VIII). În această privință, trebuie remarcat faptul că ancheta penală s-a încheiat printr-un ordin de nejudiciare și că nicio urmărire penală nu a fost diligentă împotriva persoanelor interesate. 35. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamanții nu au fost informați cu privire la motivele arestării lor cu promptitudinea prevăzută la art. 5 alineatul (1). 2 din Convenție, așa că s-a încălcat această dispoziție, art. 5 alineatul (3) 36 și reclamanții denunță durata excesivă a arestării lor. 37. Guvernul susține că perioada de detenție a reclamanților a fost în conformitate cu legislația în vigoare la momentul faptei și adaugă că prelungirea perioadei inițiale a detenției a fost necesară având în vedere numărul de persoane arestate și cantitatea de probe colectate. 38. În cazul de față, arestarea domnului Tosun a început la 17 februarie 1999 și a celorlalți reclamanți la 16 februarie 1999, data arestării lor. Aceasta a luat sfârșit la 22 februarie 1999 cu eliberarea lor. Atenia domnului Tosun a durat cinci zile, iar cea a celorlalți solicitanți șase zile. 39. Curtea amintește că, în cauza Brogan și alții (citată anterior, § 62), Comisia a considerat că o perioadă de custodie de patru zile și șase ore fără control judiciar depășește limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alineatul (3) chiar și atunci când are drept scop protejarea colectivității în ansamblul său împotriva terorismului. Comisia nu poate admite, în prezenta cauză, că a fost necesar ca reclamanții să fie reținuți timp de cinci până la șase zile înainte ca aceștia să fie ascultați de procurorul Republicii și eliberați. 41. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție. Reclamanții se plâng că nu au dispus de nicio cale de atac care să le permită să controleze legalitatea măsurilor care le-au fost impuse. 43. Guvernul observă că reclamanții aveau dreptul la despăgubiri în conformitate cu Legea nr. 466 privind despăgubirea persoanelor care au suferit o privare de libertate neregulamentară. 44. Curtea consideră că faptul de a solicita reclamanților, aflați în detenție fără un control judiciar rapid și automat, să introducă o acțiune în despăgubire ar modifica natura garanției oferite de art. 5 alineatul (4) care este distinctă de cea prevăzută la art. 5 alineatul (5) din convenție (a se vedea mutatis mutandis Ya , Hotărârea din 8 iunie 1995, seria A n 319, p. 17, § 44. 45. În ceea ce privește acțiunea prevăzută la art. 128 alineatul (4) din fostul Cod de procedură penală care permitea să se sesizeze instanța de judecată pentru a asigura verificarea legalității arestării și a duratei detenției, Curtea amintește că, în Hotărârea Öcalan c. Turcia ([GC], n 46221/99, § 72, CEDO 2005 ...), Comisia a considerat că controlul efectuat de instanța națională cu privire la legalitatea detenției în temeiul articolului 128 alineatul (4) din Codul de procedură penală nu respectă cerințele articolului 5 § (4) În plus, subliniind în special că acuzațiile aduse împotriva reclamantului au fost grave și că durata detenției sale a fost în conformitate cu legislația națională, Comisia a considerat că o opoziție cu privire la acest aspect în fața unui judecător de instanță era departe de a prezenta șanse de eliberare (ibidem, § 70). 46. Curtea consideră că aceste considerații sunt valabile și pentru această specie și concluzionează că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție. art. 5 alineatul (5) 47. Reclamanții se plâng că nu dispun de o cale de atac pentru a obține despăgubiri. Ei susțin că acțiunea prevăzută la art. 1 din Legea nr. 48. Curtea amintește că alineatul (5) din art. 5 este respectat din momentul în care se poate solicita despăgubirea șefului unei privări de libertate efectuată în condiții contrare alineatelor (1), (2), (3) sau (4) (Wassink c. Țările de Jos , Hotărârea din 27 septembrie 1990, seria A n 185 A, p. 14, § 38). Dreptul la despăgubire prevăzut la alineatul (5) presupune că o încălcare a unuia dintre aceste paragrafe a fost stabilită de o autoritate națională sau de instituțiile convenției. 49. În speță, Curtea a încheiat cu încălcarea alineatelor (2), (3) și 4 din art. 5 din Convenție, deoarece reclamanții (cu excepția dlui. Tosun) nu au fost informate cu privire la motivele arestării lor, precum și din cauza duratei excesive a custodiei lor și a lipsei unei căi de atac efective în această privință (punctele 35, 41 și 46 de mai jos). 466, reclamanții au avut posibilitatea de a depune o cerere de despăgubire în măsura în care ancheta efectuată de Parchet s-a încheiat cu o ordonanță de nejudiciare. În acest caz, instanțele interne se bazează pe simpla constatare de nejudiciare pentru acordarea unei despăgubiri. Aceasta este o consecință automată a ordonanței de nejudiciare și nu este în niciun caz echivalentă cu constatarea neregulii privării de libertate. 51. Prin urmare, Curtea nu este convinsă că dreptul turc le oferea reclamanților dreptul la despăgubiri pentru presupusele încălcări. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 52. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită fiecare 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 54. Guvernul contestă aceste pretenții. 55. Curtea consideră că este necesar să se acorde 500 EUR reclamantului Yusuf Tosun și 1 500 EUR fiecăruia dintre celelalte cinci. 560 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Ca o justificare, acestea furnizează o convenție de onorarii care se referă la baremul baremului de la Diyarbakýr și un număr orar. 57. Guvernul contestă această sumă. 58. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața Curții și pentru procedura în fața reclamanților în comun. Interese moratoriu 59. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea inadmisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) (toți reclamanții) și al articolului 2 (în ceea ce privește domnul Tosun) din convenție și admisibilă pentru surplus A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (2) din convenție A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție. 5 alin. (5) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (cinci cenți) domnului Tosun și 1 500 (o mie cinci sute de euro) pentru fiecare dintre ceilalți cinci solicitanți pentru daune morale ii. 000 EUR (o mie de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli pentru cei șase solicitanți în comun iii. orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe sumele respective de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 3 mai 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Arac

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2007-02-15
0,96
AFFAIRE SOYSAL ET AUTRES c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE SOYSAL ET AUTRES c. TURQUIE (Requêtes n os 54461/00, 54579/00 et 55922/00) ARRÊT STRASBOURG 15 février 2007 DÉFINITIF 15/05/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la C
CtEDO 2007-06-14
0,96
AFFAIRE SISIKOGLU c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ŞİŞİKOĞLU c. TURQUIE ( Requête n o 38521/02) ARRÊT Cette version a été rectifiée conformément à l'article 81 du règlement de la Cour le 13 septembre 2007. STRASBOURG 14 juin 2007 DÉFINITIF 14/09/2007 Cet arrêt devi
CtEDO 2007-06-26
0,96
AFFAIRE TURHAN ATAY ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE TURHAN ATAY ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 56493/00) ARRÊT STRASBOURG 26 juin 2007 DÉFINITIF 26/09/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subi
CtEDO 2006-04-20
0,96
AFFAIRE BAȘLIK ET AUTRES c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BAŞLIK ET AUTRES c. TURQUIE ( Requête n o 35073/97) ARRÊT STRASBOURG 20 avril 2006 DÉFINITIF 20/07/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
CtEDO 2007-07-24
0,95
AFFAIRE DEMIREL ET AUTRES c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE DEMİREL ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 75512/01) ARRÊT STRASBOURG 24 juillet 2007 DÉFINITIF 24/10/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subi
Sursă