ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 312/2025

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 412 din 28 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant și a fost anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 181/A din 19 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a formulat contestație în anulare, invocând ca temei de drept art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că la 11 iulie 2022, în baza contractului de asistență juridică nr. x/2022, prin societatea de avocatură C. și Asociații a declarat recurs împotriva deciziei nr. 181/2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2017, anexând recursului împuternicirea avocațială nr. x/11.07.2022.

Prin împuternicirea avocațială, s-a atestat identitatea părților, data și conținutul contractului de asistență juridică, astfel încât aceasta nu trebuia să fie semnată de către client.

Contestatoarea arată că, deși s-a acordat un nou termen de judecată la data de 28.02.2024 în dosarul de recurs, în citația comunicată reprezentantului convențional nu i s-a pus în vedere să facă dovada mandatului, așa cum rezultă din citativ.

În plus, lichidatorul judiciar nu a fost citat în vederea exprimării poziției procesuale, în sensul însușirii recursului declarat prin reprezentant convențional și nici nu a fost prezent la termenul de judecată la care a avut loc judecata.

Cu toate acestea, instanța de recurs a anulat recursul pe care l-a declarat, reținând că nu a făcut dovada calității de reprezentant, în condițiile în care: instanța nu a observat, dintr-o eroare, că reprezentantul convențional a atestat identitatea părților, conținutul și data contractului, în baza căruia s-a eliberat împuternicirea avocațială la data de 11 iulie 2024; procedura de citare cu reprezentantul convențional a fost viciată, iar lichidatorul judiciar nu a fost citat deloc pentru a-și exprima poziția, în sensul însușirii cererii de recurs, iar partea nu a fost prezentă la termenul la care s-a judecat cauza.

În raport de situația de fapt anterior expusă, contestatoarea apreciază că este incident motivul ce vizează neregularitatea procedurii de citare - art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui argument, contestatoarea precizează că procedura de citare a fost viciată dintr-o dublă perspectivă, respectiv a fost realizată cu încălcarea dispozițiilor art. 82 C. proc. civ., față de reprezentantul său convențional, deoarece instanța, deși a citat societatea A. la sediul reprezentantului convențional, citația nu cuprinde nicio mențiune în sensul complinirii lipsurilor și, totodată, procedura de citare nu a fost realizată deloc cu societatea, prin lichidator judiciar, pentru a-i da posibilitatea însușirii cererii de recurs. Cu alte cuvinte, lichidatorul judiciar nu a fost citat la sediul acestuia pentru a-și însuși cererea.

Sub aspectul vicierii procedurii de citare a reprezentantului convențional, contestatoarea invocă dispozițiile art. 82 C. proc. civ., care dispun în sensul că, atunci când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Pe cale de interpretare a acestei norme de procedură, contestatoarea apreciază că în situația în care la dosar nu se regăsește dovada calității de reprezentant a persoanei care a formulat o cerere în numele părții sau aceasta nu este concludentă, instanța va acorda un termen scurt pentru a permite prezentarea acestei dovezi.

Cu alte cuvinte, contestatoarea apreciază că instanța trebuia să citeze reprezentantul convențional cu această mențiune, în caz contrar procedura de citare este nelegală.

Astfel cum arată contestatoarea, această prevedere este esențială pentru respectarea dreptului la apărare al părții reprezentate, în lipsa unei astfel de mențiuni în citație partea nu este informată corespunzător despre necesitatea prezentării dovezii calității de reprezentant, ceea ce duce la prejudicierea dreptului său de a-și susține cauza în mod adecvat.

Or, așa cum se poate observa din paragraful 3, precum și din dosarul de recurs, citația emisă la data 12 decembrie 2023 nu conține nicio mențiune cu privire la lipsurile ce ar trebui complinite.

Mai precizează contestatoarea că, spre deosebire de reglementarea anterioară, care în cuprinsul art. 161 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 prevedea posibilitatea instanței de a acorda un termen pentru complinirea lipsurilor, în prezent C. proc. civ. instituie o obligație în acest sens în sarcina instanței.

Astfel, art. 82 C. proc. civ. impune o obligație clară pentru instanță de a acorda un termen scurt pentru a remedia lipsurile legate de calitatea de reprezentant, nerespectarea acestei obligații formale determinând nelegalitatea procedurii de citare, fiind incident motivul de contestație în anulare reglementat la art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Din perspectiva nelegalei citări la sediul lichidatorului judiciar (reprezentatului legal) pentru a-i da posibilitatea însușirii cererii de recurs, contestatoarea afirmă că citația trebuie adresată părții, chiar dacă la dosar există și adresa sediului sau domiciliului reprezentantului, întrucât cererea aparține părții, iar sancțiunea anulării acesteia va produce efecte față de parte, iar nu față de reprezentant.

Contestatoarea apreciază că argumentul său este întemeiat, cu atât mai mult cu cât, prin raportare la dispozițiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ., societatea de avocatură are un drept legal de a exercita calea de atac a recursului.

În raport de dispoziția procesuală invocată, contestatoarea arată că avocatul care o reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de parte. Susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.

În opinia contestatoarei, pentru a opera sancțiunea nulității recursului, iar nu doar a împuternicirii de reprezentare convențională în fața instanței de recurs, ar fi trebuit să fie citată la sediul lichidatorului judiciar cu mențiunea dacă își însușește sau nu recursul.

Or, din toate actele dosarului reiese că procedura de citare nu a fost îndeplinită în ceea ce o privește, iar anularea recursului i-a afectat substanțial accesul la instanță și dreptul la un proces echitabil.

Contestatoarea concluzionează în sensul că, fiind îndeplinită și condiția negativă cerută de textul de lege pentru admisibilitatea contestației în anulare, respectiv ca partea să nu fi fost prezentă la termenul la care s-a judecat cauza, se impune admiterea acestui motiv al contestației în anulare.

Invocând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea apreciază că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În opinia sa, și acest motiv de contestație în anulare este admisibil ca urmare a neobservării de către instanță a atestării datei, conținutului și identității părților contractului de asistență juridică de pe împuternicirea avocațială anexată cererii de recurs.

În acest sens, contestatoarea invocă neobservarea de către instanța de recurs a faptului că împuternicirea avocațială și contractul de asistență juridică aferente etapei procesuale a recursului sunt încheiate la 3 ani distanță față de data intrării în faliment a societății A. și că împuternicirea avocațială din apel a fost acordată tot de către lichidatorul judiciar.

În aprecierea sa, neobservarea unei împuterniciri avocațiale depuse corect la dosar se circumscrie noțiunii de eroare materială, deoarece reprezintă o omisiune clară și obiectivă în gestionarea documentelor procedurale.

Neobservarea atestării identității părților, conținutului și datei contractului de asistență juridică, a determinat instanța să aprecieze că împuternicirea avocațială ar avea vicii, în sensul că nu ar fi fost semnată de societate, însă atestarea mențiunilor mai sus indicate înlătură obligativitatea semnării împuternicirii avocațiale de către client.

Detaliind, contestatoarea susține că instanța de recurs a reținut că, deși la data formulării cererii de recurs, respectiv 11 iulie 2022, dreptul de administrare al societății recurente fusese ridicat, iar reprezentantul legal al recurentei era lichidatorul judiciar, din actele existente la dosarul cauzei nu rezultă că acesta ar fi acordat mandat în sensul exercitării căii de atac a recursului.

Mai mult, instanța nu a observat nici împuternicirile avocațiale aferente apelului, în ambele cicluri procesuale, acordate societății de avocatură C. și Asociații de către lichidatorul judiciar.

Cu titlu exemplificativ, contestatoarea indică împuternicirea avocațială depusă încă din primul ciclu procesual, în calea de atac a apelului, din care reies aspectele arătate anterior.

În speță, instanța nu a remarcat împuternicirile avocațiale acordate societății de avocatură C. și Asociații de către lichidatorul judiciar al societății în ambele cicluri procesuale, în opinia sa, aceasta reprezentând o eroare materială, nu o eroare de judecată.

La 12 noiembrie 2024, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, precum și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Referitor la motivul contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., intimata arată, sub un prim aspect, faptul că, în cuprinsul cererii de recurs, contestatoarea, prin lichidator judiciar, a indicat domiciliul procesual ales, în vederea îndeplinirii actelor de procedură și că instanța de recurs în mod legal a realizat procedura de citare la acest domiciliu.

Totodată, în raport de dispozițiile art. 82 C. proc. civ., invocat de contestatoare, coroborat cu art. 157 C. proc. civ., intimata a arătat că, în cazul în care instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, instanța neavând obligația de a cita partea cu mențiunea complinirii lipsurilor.

A mai susținut intimata că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (3) C. proc. civ., contestatoarea a avut posibilitatea de a consulta dosarul și de a lua cunoștință de excepția invocată.

Din perspectiva dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., intimata a susținut că argumentele contestatoarei vizează o eroare de judecată și nu o eroare materială.

Întâmpinarea a fost comunicată contestatoarei care, la data de 19 noiembrie 2024, a depus concluzii scrise la care a anexat înscrisuri. Prin concluziile scrise, intimata a solicitat respingerea argumentelor intimatei și admiterea cererii.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2022, s-a dispus amânarea judecării cauzei în vederea soluționării declarației de abținere formulate în cauză de doamnele judecător D. și E., fiind fixat termen de judecată la 12 februarie 2025.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele care succed:

Contestația în anulare dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia hotărârile definitive pot fi atacate atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la judecată.

Analizând contestația din perspectiva motivului indicat, Înalta Curte reține că această normă legală sancționează judecarea unei cauze cu încălcarea dispozițiilor imperative vizând citarea părților instituită prin art. 153 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Critica invocată vizează nelegalitatea citării pentru termenul de judecată din 28 februarie 2024, când instanța de recurs a admis excepția lipsei calității de reprezentant și a anulat, în consecință, recursul declarat de contestatoare.

Pentru a se răspunde criticii invocate de contestatoare, este necesar a se preciza că în etapa procesuală a recursului, toate actele de procedură au fost comunicate recurentei la sediul procesual ales.

Contestatoarea nu susține lipsa procedurii de citare la termenul de la care reprezentantul convențional al recurentei a lipsit, ci neregularitatea acesteia, cu consecința nulității, în sensul că din citația transmisă procedural la domiciliul procesual ales, lipsesc mențiunile privind necesitatea complinirii lipsurilor, în sensul art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, întreaga motivare a contestației în anulare privește cenzurarea modului în care instanța de recurs a aplicat dispozițiile legale privind reprezentarea persoanei juridice în judecată și în care s-a asigurat posibilitatea confirmării actului de procedură de învestire a instanței de către reprezentantul societății în faliment.

În cauză, în dosarul de recurs în care s-a pronunțat decizia atacată, intimata a invocat excepția lipsei calității de reprezentant, instanța acordând un termen scurt, în vederea garantării dreptului de apărare al recurentei, aceasta fiind citată la domiciliul procesual ales, respectiv la sediul cabinetului de avocatură care a redactat memoriul de recurs.

Înalta Curte reține că prin citarea părților și comunicarea actelor de procedură se asigură respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea și dreptul de apărare.

Prin contestația în anulare nu se invocă lipsa elementelor esențiale ale citației prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 157 alin. (3) C. proc. civ. și nu se poate reține nulitatea procedurii de citare pentru lipsa menționării excepțiilor de procedură sau de fond invocate de cealaltă parte din litigiu și care ar fi urmat să fie soluționate, cu prioritate, la termenul înscris în citație.

Legala citare presupune, atunci când este cazul, ca la citație să fie alăturate și actele de procedură în raport cu care partea citată să își poate pregăti apărarea, însă în cauză nu exista obligația instanței de recurs a unei comunicări prealabile a încheierii de la termenul din 6 decembrie 2023, prin care s-a dispus amânarea judecății, tocmai în vederea discutării excepției ridicate de intimată în contradictoriu cu recurenta, încheierea putând fi însă consultată prin accesarea dosarului electronic.

De altfel, instanța de recurs a făcut trimitere, prin decizia atacată, la dispozițiile art. 10 C. proc. civ., potrivit cu care părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător și să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, obligații care revin în mod evident reprezentantului convențional al părții.

Atunci când cererea este formulată printr-un mandatar împuternicit cu exercițiul dreptului de a declara calea de atac, acesta trebuie să își probeze calitatea. În speță, instanța de recurs nu a constatat lipsa dovezii calității reprezentantului convențional, ci a reținut că acesta nu a probat că mandatul său a fost acordat de lichidatorul judiciar, adică de către reprezentantul legal al societății falite, în raport cu prevederile art. 56 alin. (2) și art. 85 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, făcând aplicarea art. 174 și art. 176 pct. 2 C. proc. civ. privind nulitatea necondiționată.

De asemenea, nu se poate reține critica privind necesitatea citării lichidatorului judiciar, cu scopul însușirii recursului, citarea societății recurente fiind efectuată, potrivit mențiunilor din memoriul de recurs, la sediul ales indicat, în conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, pentru că au fost arătate și persoanele însărcinate cu primirea actelor de procedură, nu era incidentă teza finală a art. 158 alin. (1) privind citarea potrivit legii speciale a societății supuse procedurii insolvenței, în temeiul art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, argumentele critice susținute de contestator nu relevă existența unui viciu de procedură în soluționarea recursului.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Contestatoarea invocă și dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în legătură cu care Înalta Curte reține că eroarea materială susceptibilă să conducă la retractarea hotărârii trebuie să constea într-o greșeală involuntară de ordin formal procedural, care a influențat de o manieră determinantă pronunțarea soluției în legătură cu recursul promovat.

Acest motiv al contestației în anulare, potrivit legii, urmărește stabilirea dacă dezlegarea recursului a fost rezultatul unei erori materiale a instanței care a pronunțat decizia atacată, neavând relevanța pretinsă de contestatoare înscrisurile depuse ulterior pronunțării și dezînvestirii acesteia, atașate contestației în anulare.

Contestatoarea susține neobservarea de către instanța de recurs a delegației avocațiale depuse în etapele procesuale anterioare judecății recursului, făcând trimitere la dispozițiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ.

Acest motiv va fi înlăturat.

Dispozițiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că avocatul care a reprezentat partea la judecata procesului, poate, chiar fără mandat, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate.

În procedura de filtru, instanța de recurs a admis în principiu recursul la 4 octombrie 2023, excepția lipsei calității de reprezentant fiind invocată de intimată la primul termen în ședință publică de la 6 decembrie 2023, când s-a pus în discuție susținerea căii extraordinare de atac.

Excepția a fost ridicată în legătură cu conținutul delegației depuse la dosar de avocatul recurentei și care a fost analizată în temeiul art. 85 alin. (3) C. proc. civ., instanța concluzionând că nu s-a făcut dovada împuternicirii acordate de către lichidatorul judiciar al societății reprezentate.

Contestatoarea solicită, pe această cale, să se constate, contrar concluziilor instanței care a pronunțat decizia atacată, că delegația face dovada deplină a dreptului de reprezentare în instanță, avându-se în vedere emiterea la 3 ani după intrarea societății în faliment și valoarea probatorie conferită de legea de organizare și exercitare a profesiei.

Contestatoarea pretinde reaprecierea aceleiași dovezi, deși eroarea de judecată privind modul în care instanța de recurs a înțeles să aplice dispozițiile legale nu constituie motiv de contestație în anulare.

Înalta Curte arată că în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noțiunea de eroare materială reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei, reaprecierea probelor sau interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților o nouă cale de atac similară apelului sau recursului.

Or, în raport de considerentele teoretice expuse anterior, Înalta Curte arată că, prin argumentele dezvoltate, contestatoarea urmărește o reapreciere a soluționării excepției lipsei calității de reprezentant, fără a se circumscrie noțiunii de eroare materială, în sensul normei de procedură antereferite.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei nr. 412 din 28 februarie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2025.