ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 310/2025

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 08.12.2021 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecata a pârâtei Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.171.044 RON, reprezentând contravaloarea a 21 de indemnizații lunare fixe (55.764 RON x 21 luni) datorate de aceasta pentru revocarea din motive neimputabile (fără justă cauză) a reclamantului din funcția de Director General al Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz S.A. și a încetării mai înainte de termen a Contractului de mandat încheiat în data de 09.10.2018 și înregistrat sub nr. x/10.10.2018 (înregistrat sub nr. x în R. U.E.C.); obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei datorate, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea în integralitate a acesteia. Cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 3/C/2023 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A., ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 20.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal A., și apel incident Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A.

Prin decizia nr. 134/2024 din 21.05.2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă au fost respinse apelurile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A..

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurentul redă prevederile art. 21, art. 22 și art. 26 din cuprinsul Contractului de mandat-Director general încheiat între părți la 09.10.2018, precum și dispozițiile art. 36 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 și art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și arată că instanța de apel în mod nelegal s-a limitat să rețină în prezenta speță doar incidența dispozițiilor art. 21 și 22 din contract, pronunțând o hotărâre nelegală.

Recurentul prezintă considerații teoretice cu privire la forța obligatorie a contractelor, redând prevederile art. 1270 și art. 1350 C. civ. și solicită să se aibă în vedere faptul că prevederile art. 26 din cuprinsul contractului de mandat au rămas în vigoare, nefiind modificate de părți.

Totodată, arată că revocarea mandatului a fost dispusă cu încălcarea prevederilor art. 19 din Contractul de mandat, instanța de apel reținând în mod greșit că evaluarea activității directorului general se poate face direct de către Consiliul de administrație.

Mai arată recurentul că acesta nu a putut participa la ședința Consiliului de administrație, deși potrivit art. 8 lit. n) din Contractul de mandat îî revine obligația de a participa la ședințele Consiliului.

În drept, recurentul a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte reține că susținerile recurentului referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispozițiile art. 1270 C. civ., privind forța obligatorie a contractului, art. 1350, privind răspunderea contractuală, art. 143 din Legea nr. 31/1990 și art. 36 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 109/2011, sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce normele materiale nu au fost corect aplicate.

Totodată, afirmațiile prin care se invocă greșita interpretare a valabilității contractului încheiat între părți, cu trimitere la clauzele contractului de mandat, aduc în discuție aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului.

Instanța supremă reține că formularea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuție nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu poate dezvolta, în mod consecvent, un raționament care să justifice de ce instanța devolutivă a încălcat legea, a făcut o aplicare greșită a acesteia la starea de fapt lămurită ori a ignorat regulile de drept aplicabile.

De altfel, Înalta Curte reține că argumentele recurentului-reclamant cu privire la situația de fapt reținută de instanța de apel și trimiterea la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (contract, rapoarte de evaluare) nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt.

Întreaga suită a alegațiilor recurentului se referă la interpretarea contractului, acesta contestă concluziile instanței de apel cu privire la starea de fapt reținută, tinzând să repună în dezbateri aprecierea temeiniciei judecății și solicită instanței de recurs exclusiv realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura recursului. Prin urmare, aceste susțineri nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentul-reclamant nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității invocată prin întâmpinare și anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 134/2024 din 21 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 134/2024 din 21 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2025.