ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 141/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Examinând actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. (în continuare, SNGN ROMGAZ S.A.), ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.251.464 RON, conform art. 38 alin. (1), lit. c) din contractul de mandat nr. x/20.12.2013, adiționat prin actele nr. x/02.06.2014. nr. x/28.12.2015 și nr. x/15.06.2017, reprezentând indemnizația compensatorie datorată ca urmare a revocării, din motive neimputabile, a mandatului său de director general al SNGN ROMGAZ S.A., precum și obligarea la plata dobânzii legale aferente debitului, de la data de 14.01.2018, data exigibilității creanței și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 194, art. 453 C. proc. civ., art. 1276, art. 1535, art. 2013, art. 2030-2032 C. civ., art. 6, art. 7-11, art. 26, art. 36, art. 38 din contractul de mandat nr. x/2013.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția nulității Hotărârii Consiliului de Administrație SNGN ROMGAZ S.A. nr. 14/07.06.2017 și a actului adițional nr. x, la contractul de mandat, înregistrat cu nr. x/15.06.2017, prin care s-a reînnoit mandatul directorului general, motivat de ilicitatea actului adițional, derivate din încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 109/2011.

Prin sentința nr. 349/C/2019 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a respins excepția nulității absolute a art. 1 alin. (1) și (3) din Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 14/07.06.2017 (în continuare, Hotărârea CA nr. 14/2017) și a actului adițional nr. x/15.06.2017 la contractul de mandat, invocate de pârâtă.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei SNGN ROMGAZ S.A., care a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 375.120 RON, reprezentând contravaloarea a 12 indemnizații fixe lunare brute, în rest a fost respinsă, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți, iar prin decizia nr. 409/09.12.2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a admis apelul reclamantului, schimbând în parte sentința și obligând pârâta și la plata dobânzii legale aferente debitului la care pârâta a fost obligată prin sentință, începând cu 18.07.2019 și până la plata integrală a datoriei, a menținut restul dispozițiilor hotărârii primei instanțe; a respins apelul pârâtei și a dispus asupra cheltuielilor de judecată efectuate de părți, precum și asupra restituirii taxei de timbru excedentar achitate de către pârâtă.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs ambele părți.

Prin recurs, reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., schimbarea parțială a deciziei, în sensul obligării intimatei pârâte la plata dobânzii legale aferente sumei datorate începând cu data scadenței datoriei, 14.01.2018, dată la care datoria era exigibilă față de reclamat, conform dispozițiilor contractuale.

A arătat că prin soluția adoptată în decizie, instanța de apel a încălcat forța obligatorie a contractului, statuată în art. 1270 C. civ., fiind ignorat că despăgubirile solicitate erau debite nu de la data pronunțării hotărârii judecătorești de condamnare a pârâtei la plată, ci de la data prevăzută în contract.

De asemenea, a arătat recurentul-reclamant că instanța de apel a evocat dispozițiile art. 1535 C. civ., fără însă a explica modul în care aplicarea lor a fost realizată în cauză și ignorând calculul dobânzilor determinat prin proba cu expertiză, deși aceasta fusese ordonată în cauză în acest scop.

Prin recursul propriu, pârâta SNGN ROMGAZ S.A. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de prim control judidiar.

După prezentarea structurii și modului de funcționare a SNGN ROMGAZ S.A. și descrierea contextului litigios, printr-un prim set al motivelor de casare, recurenta a susținut că este nelegal modul în care instanța de apel a soluționat excepția nulității absolute a Hotărârii CA nr. 14/2017 și a actului adițional nr. x prin care mandatul numitului A. a fost reînnoit, deoarece nu s-a motivat soluția inadmisibilității adoptată cu privire la acestea.

A arătat reclamanta că, în virtutea art. 1247 alin. (2) C. civ. și art. 1325 C. civ., se poate desprinde regula că nulitatea absolută poate fi opusă oricărui contract și poate fi invocată de partea interesată pe cale de acțiune sau excepție, o excepție de la această regulă fiind necesar a fi concasată legislativ. Deși erau incidente regulile de drept arătate, instanța de apel nu a motivat soluția inadmisibilității invocării excepției nulității absolute a Hotărârii CA nr. 14/2017 și, pe cale de consecință, a actului adițional nr. x la contractul de mandat încheiat cu pârâtul, făcând doar o trimitere cu caracter general la dispozițiile Legii nr. 31/1990.

De asemenea, instanța de apel nu a motivat nici de ce actul adițional nr. x, evocat, este un act accesoriu al Hotărârii CA nr. 14/2017, în realitate actele fiind conexe, întrucât au un obiect comun, iar actul adițional supus controlului judiciar poate fi afectat de vicii de legalitate autonome.

A mai criticat SNGN ROMGAZ S.A. împrejurarea că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea actelor procesuale, atunci când a soluționat inadmisibilitatea excepției nulității actelor juridice, în măsura în care această inadmisibilitate nu a fost invocată în dezbateri și nici pusă în discuția părților, recurenta fiind pusă în situația de a fi aflat acest lucru numai cu prilejul comunicării deciziei din apel.

Astfel, a considerat recurenta, sunt încălcate dispozițiile art. 13, art. 14 alin. (5) și (6) și art. 20 C. proc. civ. și chiar ignorate dispozițiile art. 1247 alin. (3) C. proc. civ. care obligă instanța să invoce din oficiu nulitățile cu caracter absolut sesizate în privința actelor juridice deduse judecății, deși toate motivele de nulitate absolută a actelor contestate transpăreau în contextul litigios.

De asemenea, recurenta a arătat că prin modul de argumentare a soluției date acestor excepții s-a încălcat principiul disponibilității procesului civil, instanța de apel stabilind că SNGN ROMGAZ S.A. a urmărit să paralizeze acțiunea în despăgubiri, deși revocarea intimatului nu s-a bazat pe nelegalitatea procedurii de numire a acestuia.

Într-o a treia critică, SNGN ROMGAZ S.A. a susținut că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 114 din Legea nr. 31/1990, în măsura în care s-a considerat că hotărârile consiliului de administrație nu pot fi atacate în justiție de către societatea însăși, reglementând în sens contrar art. 216 alin. (6) C. civ., dispoziție care reprezintă dreptul comun cu care legea specială a societăților se completează.

Pe de altă parte, instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 1247 alin. (2) C. civ. atunci când a condiționat posibilitatea invocării excepției nulității absolute a Hotărârii CA nr. 14/2017 de existența unei acțiuni judiciare, deoarece textul de lege evocat nu impune o astfel de condiție. Mai mult, dreptul invocării nulității absolute aparține oricărei persoane interesate, indiferent de culpa sa la data încheierii actului atacat, acest lucru putând fi apreciat cel mult în materia răspunderii personale delictuale; așadar, excepția nulității poate fi invocată, în acest caz, de persoana juridică, parte procesuală, prin cel care are atribuții de reprezentare în proces, iar nu de reprezentantul societății în acțiunea care are ca obiect constatarea nulității.

A arătat recurenta că au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 și legea pieței de capital care reprezintă norme care guvernează întreprinderile publice, SNGN ROMGAZ S.A. având acest statut, și că trebuia aplicate prevederile acestor acte normative și în privința regulilor de numire a directorilor și de delegare a conducerii acestor întreprinderi. În acest sens, excepția nulității Hotărârii CA nr. 14/2017 a fost fondată pe dispozițiile art. 35 și art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 111/2014.

Printr-un al doilea segment al recursului, recurenta SNGN ROMGAZ S.A. a arătat că în apel s-au aplicat greșit normele dreptului material atunci când instanța a statuat că această parte ar fi trebuit să realizeze cercetarea prealabilă prevăzută de art. 36.6 din contractul de mandat al reclamantului, ca o condiție a revocării.

Astfel, recurenta a subliniat că potrivit art. 2 pct. 11 din O.U.G. nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 111/2016, coroborat dispozițiile Legii nr. 31/1990 și C. civ., consiliul de administrație al întreprinderii deleagă conducerea societății unuia sau mai multor directori, în baza unui contract de mandat, iar numirea ori revocarea unei persoane în/din funcția de director sunt distincte de delegarea, respectiv încetarea delegării conducerii societății.

Din coroborarea acestor normative și a prevederilor actului constitutiv al SNGN ROMGAZ S.A. rezultă, în opinia recurentei, că revocarea din funcția de director general și revocarea mandatului de director general sunt două cazuri distincte de încetare a contractului de mandat. Așadar, prin Hotărârea CA nr. 36/14.12.2017 s-a decis revocarea mandatului de director general al reclamantului, în temeiul art. 2030 alin. (1) și art. 2013 alin. (1) C. civ. și nu revocarea reclamantului din funcția de director general, în temeiul art. 36 din contractul de mandat, de aceea, trebuia aplicate dispozițiile art. 46 din acest contract și cele ale C. civ.

Pe aceste considerente, instanța de apel a greșit stabilind că era necesară o cauză justificativă a revocării mandatului reclamantului prin realizarea unei cercetări prealabile, deoarece prin Hotărârea CA nr. 36/2017 s-a dispus revocarea mandatului de director general a numitului A. în temeiul art. 2030 - 2031 C. civ., iar nu revocarea acestuia din funcția de director general.

Mai mult, revocarea acestui mandat s-a justificat pe împrejurarea că reclamantul nu a adus la îndeplinire, până la 14.12.2017, măsurile dispuse prin decizia CCR - C. civ. Sibiu nr. 26/2016 pentru recuperarea prejudiciilor determinate de abaterile constatate de către auditorii externi au Curții de Conturi, sens în care recurenta evocă probațiunea din dosar.

În cadrul recursului s-au depus înscrisuri, iar împotriva recursului declarat de SNGN ROMGAZ S.A., A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând motivele recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele formulate în acord cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., va examina prioritar recursul pârâtei deoarece, prin suma criticilor formulate, acesta tinde prin solicitarea de casare totală a deciziei, la infirmarea soluției principale, aceea de obligare a SNGN ROMGAZ S.A. la plata dezdăunărilor în favoarea reclamantului, în timp de recursul reclamantului vizează numai modalitatea în care, în apel, s-a dat dezlegarea pretenției sale accesorii, vizând calculul dobânzii.

Astfel, o primă critică a recurentei SNGN ROMGAZ S.A. a vizat lipsa motivării deciziei cu privire la soluția adoptată în privința excepției nulității absolute a Hotărârii CA nr. 14/2017 și a actului adițional nr. x/16.06.2017 la contractul nr. x/20.12.2013 - prin care s-a reînnoit mandatul dat numitului A. în funcția de director general al acestei societăți. A arătat recurenta că instanța de apel s-a oprit la soluția inadmisibilității aceste excepții fără o motivare și încălcând dispozițiile art. 1247 alin. (2) și art. 1325 C. civ. care, sub aspectul regimului juridic al acestei excepții, permitea din punct de vedere procesual invocarea nulității absolute și pe cale de excepție și chiar impunea instanței invocarea ei din oficiu. De asemenea, s-a arătat că nu s-a justificat de ce actul adițional nr. x contestat a fost examinat ca accesoriu al Hotărârii CA contestate, iar nu ca act aflat în conexiune cu acesta.

Susținerile recurentei nu sunt fondate.

Instanța de apel examinat excepția nulității opusă de apelanta SNGN ROMGAZ S.A., constatând că în datele specifice ale cauzei, stabilirea nulității pe cale directă în instanța de judecată a Hotărârii CA nr. 14/2017 nu este posibilă, din cauza caracterului special al normelor Legii nr. 31/1990 în raport cu normele dreptului comun.

Instanța de apel a plecat de la premisa că prima instanță a respins aceste apărări de fond în considerarea principiului nemo auditur propriam turpitudine allegans, subliniind că îi revine obligația de a aprecia dacă aceste demers conduce la respingerea acțiunii reclamantului, apreciere impusă de chiar verificarea acestei apărări.

În acest sens, a dezvoltat considerente specifice, arătând că hotărârile consiliului de administrație nu au același regim ca hotărârile adunării generale, în rațiunea de ansamblu impusă de Legea nr. 31/1990. A mai arătat că, de vreme de Hotărârea CA nr. 14/2017 nu a fost adoptată în baza unei delegări de atribuții a adunării generale, aceasta nu poate avea un regim de contestare în justiție apreciat echivalent, deoarece Adunarea Generală a SNGN ROMGAZ S.A. avea, în primul rând, dreptul, dar și obligația de a verifica activitatea consiliului de administrație, iar acest aspect reprezintă chiar esența guvernării societare; activitatea executivului este direct și imediat subordonată forului deliberativ, adică cenzurii adunărilor generale, for care a rămas pasiv în legătură cu exercitarea acestui control.

A mai arătat instanța de apel - iar această concluzie se desprinde din analiza de ansamblu a motivării - că dinamica acțiunii a impus aprecierea că, în măsura în care principalul argument de nulitate adus excepției fost legat de nelegalitatea procedurii de desemnare a directorului general de către consiliul de administrație, a rezultat că nulitatea actului adițional nr. x/2017 la contractul de mandat s-a situat în relație de accesorietate cu nulitatea opusă împotriva hotărârii consiliului de administrație, dar și că, pe aceste premise, nu pot fi aplicate dispozițiile dreptului comun, ci principiile cu caracter special degajate de legea societăților.

Mai mult, deși s-a susținut că actul adițional la contractul de mandat a fost contestat ca act autonom pentru vicii proprii, derivate din cauza ilicită a acestuia, totuși nu au fost dezvoltate, subsumat acestui motiv de nulitate, alte argumente decât cele legate de procedura încheierii lui, derivată din incapacitatea consiliului de administrație de a lua hotărârea prelungirii mandatului directorului pentru vicii de fond ori formale.

Înalta Curte, redând, în succesiunea lor, considerentele specifice ale deciziei recurate, subliniază că aceasta conține o motivare adecvată cerințelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și că raționamentul redat de instanța de prim control judiciar este expus cu claritate și care caracter exhaustiv, așa încât, sub acest aspect, decizia nu poate fi considerată nemotivată; greșelile de judecată imputate prin recurs sunt proprii pretinsei aplicării greșite a normelor de drept material și vor fi examinate succesiv.

Nu este fondată nici critica acestei recurente referitoare la lipsa examinării nulității actului adițional nr. x la contractul de mandat, atacat sub o cauză de nulitate autonomă. Instanța de apel a sesizat corect că dinamica nulității a fost prezentată, în privința acestui act, ca derivată din nulitatea Hotărârii CA nr. 14/2017 care îl precede în mod necesar, ca o consecință a încălcării competențelor și procedurii de selecție a directorilor, săvârșită de consiliul de administrație.

Evocarea ilicității cauzei actului adițional la contractul de mandat a avut caracter formal, în măsura în care SNGN ROMGAZ S.A. nu a arătat de ce aceasta este contrară legii sau ordinii publice, deci nu a prezentat argumente și motive care să susțină excepția. De aceea, în acest context, justificarea oferită de instanța de apel este corectă și suficientă, deoarece instanței de judecată nu îi revine rolul de a substitui lipsa de argumentare a pretențiilor pe care părțile le ridică în proces.

În acest sens, instanța supremă stabilește că aceste prime motive de recurs sunt, cum s-a arătat, nefondate și vor fi înlăturate.

A mai susținut, în recurs, SNGN ROMGAZ S.A. că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, dar și pe cel al contradictorialității și echității procedurii, în măsura în care pretinsa inadmisibilitate a excepției nulității nu a fost pusă în dezbatere, că instanța de apel a avut în vedere considerente noi, care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților în procedura urmată, ceea ce reprezintă o încălcare a regulilor procesuale cu valoare de principiu, dar și că instanța nu a manifestat rol activ, aspecte de natură a impune casarea.

Nici aceste critici nu sunt fondate.

În mod particular, nulitatea actelor juridice pe care s-au fondat pretențiile reclamantului a fost opusă pe cale de excepție, prin întâmpinare, de către pârâta SNGN ROMGAZ S.A., iar prima instanță a subliniat că scopul pârâtei a fost nu intrarea în legalitate, ci invocarea propriei turpitudini pentru a paraliza demersul reclamantului, chiar cu eludarea procedurii și a termenelor prevăzute de lege în acest scop.

Declarând apel, SNGN ROMGAZ S.A. a criticat modului deficitar în care prima instanță a procedat, încălcând principiul disponibilității și pe cel a contradictorialității și a cerut ca, prin rejudecarea în apel, aceste aspecte să fie cercetate cu luarea în considerare a tuturor argumentelor părților, inclusiv cele reiterate azi în recurs. La rândul său, în apel, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare invocând apărări specifice, toate circumscrise faptului că actele atacate sunt girate de către toate structurile SNGN ROMGAZ S.A. și că nu este legitimă invocarea excepției nulității în pofida unor norme cu caracter special pe care pârâta le-a ignorat.

Or, în aceste condiții, au devenit incidente dispozițiile art. 478 alin. (2) și (4) și art. 479 C. proc. civ. care au impus instanței de apel verificarea legalității și temeiniciei hotărârii sentinței pe baza celor invocate în apel sau în întâmpinarea la apel, aspecte care au provocat raționamentul expus în decizie și care nu relevă împrejurări de drept noi, de natură să lipsească părțile de egalitate și previzibilitate ori care să depășească limitele fixate de părți cadrului litigios.

Contrar afirmațiilor recurentei, instanța de apel nu a soluționat cauza pe baza unei excepții invocate din oficiu, excepția de nulitate fiind examinată încă înaintea primei instanțe și readusă în dezbatere în apel; nulitatea actelor juridice care fundamentau cererea de chemare în judecată, invocată de SNGN ROMGAZ S.A., a avut, în esență, rolul unei apărări de fond și a primit în apel un răspuns propriu din partea instanței de control judiciar, complet integrat contextului juridic construit de litiganți.

Și tot în acest cadru, Înalta Curte subliniază că nu se poate imputa instanței de apel lipsa rolului activ, constând în neinvocarea, chiar din oficiu, a excepției nulității actului juridic dedus judecății, potrivit art. 1247 alin. (3) C. civ.; această excepție a fost invocată de parte, ceea ce, în aceste condiții, dispensează instanța de obligația efectuării acestui demers în măsura în care îl consideră necesar, întrucât, în acest fel, excepția s-a integrat limitelor învestirii.

De aceea, pentru considerentele arătate, instanța de recurs constată că și aceste critici sunt lipsite de fundament și le va înlătura.

În examinarea motivului de recurs derivat din greșita aplicare a legii cu prilejul soluționării în apel a excepției nulității actelor deduse judecății, mai precis a Hotărârii CA nr. 14/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție plecă de la starea de fapt necontestată în cauză, potrivit căreia pârâta SNGN ROMGAZ S.A. este o societate cu capital social majoritar de stat, 70% din capitalul social fiind deținut de Statul Român, ale cărei acțiuni sunt admise la tranzacționare pe piața de capital. Având statut de întreprindere publică potrivit art. 2 pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2011, SNGN ROMGAZ S.A. intră sub incidența prevederilor acestui act normativ, privind guvernanța întreprinderilor publice, care cuprinde dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unor interese generale, astfel cum aceste interese generale sunt evidențiate în preambulul actului normativ.

Printre alte reguli stabilite în acest act normativ, se stipulează că SNGN ROMGAZ S.A. este administrată în sistem unitar, de un consiliu de administrație care are obligația, potrivit art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, să delege conducerea societății, către unul sau mai mulți directori, ca atribuție directă a organului societar de execuție.

De asemenea, potrivit art. 25 și 26 din O.U.G. nr. 109/2011, organizarea și funcționarea SNGN ROMGAZ S.A., în considerarea statutului de întreprindere publică și de societate ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată, este guvernată, în ordine, de O.U.G. nr. 109/2011, legislația pieței de capital, Legea societăților nr. 31/1990 și C. civ.

Prin urmare, în examinarea modului de organizare și funcționare a acestei întreprinderi, în concursul dintre legea specială și cea generală, potrivit principiilor de aplicare a legilor, incidența normei speciale nu trebuie să fie permisă expres, ci este o obligație implicită, determinată în virtutea principiului specialia generalibus derogant; de aceea, contrar afirmațiilor acestei recurente, dispozițiile generale ale C. civ. devin incidente numai dacă normele speciale nu impun sau degajă, prin interpretare, aplicarea altor reguli în materia organizării, funcționării și conducerii întreprinderilor publice.

Or, din acest punct de vedere potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 5 din O.U.G. nr. 109/2011, directorul unei întreprinderi publice este persoana căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății, în conformitate cu prevederile art. 143 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art. 35 alin. (1) din același act normativ, consiliului de administrație îi revine atributul direct al numirii și revocării directorilor, concordant procedurii stabilite.

Întrucât nu s-au evidențiat, în aceea ce privește controlul exercitat asupra activității consiliului de administrație, norme cu caracter special în cuprinsul O.U.G. nr. 109/2011 sau în legislația societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe piața de capital, se revine, în ordinea arătată, la regulile stabilite prin Legea nr. 31/1990 a societăților.

În concluzie, din acest punct de vedere, soluția prefigurată de instanța de apel, întemeiată pe aplicarea dispozițiilor art. 114 din Legea nr. 31/1990, este corectă.

Prin aceste dispoziții, legiuitorul a stabilit, iar contenciosul constituțional a examinat compatibilitatea acestei reguli cu Constituția, statuând asupra sferei de aplicare a acestei norme, că în măsura în care hotărârile consiliului de administrație sunt adoptate în baza unei hotărâri a adunării generale a acționarilor de delegare a atribuțiilor proprii, hotărârile organului de execuție și gestiune al societății pot fi supuse, în mod direct, controlului judiciar de legalitate. A contrario, însă, atunci când hotărârile consiliului de administrație sunt adoptate în baza competențelor proprii, determinate prin lege, adică în baza activității sale cu caracter obișnuit, menținerea ori invalidarea acestora este dată în competența adunării generale, în virtutea dreptului și obligației de control a activității de gestiune, astfel cum acestea sunt prefigurate în art. 111 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

În alte cuvinte, revin adunării generale facultatea și obligația de a infirma, în cadrul ședințelor proprii, acele hotărâri ale consiliului de administrație al unei societăți - fie că aceasta are statut de întreprindere publică ori ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe piața de capital - atunci când aceasta constată că hotărârile consiliului de administrație încalcă dispoziții legale ori statutare sau dacă atare hotărâri sunt contrare sau păgubitoare intereselor legitime ale societății ori ale acționarilor ei.

Înalta Curte a subliniat deja că, în cauză, Hotărârea CA nr. 14/2017 a fost adoptată în cadrul activității obișnuite a consiliului de administrație, în exercitarea atribuțiilor lui directe și potrivit competențelor determinate de lege, iar nu în baza unei delegări a competențelor adunării generale, așa încât, controlul legalității acesteia revenea adunării generale a acționarilor SNGN ROMGAZ S.A., inclusiv în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 29 sau art. 35 din O.U.G nr. 109/2011.

Mai arată recurenta că prin acest mecanism de interpretare și aplicare a legii au fost încălcate dispozițiile de drept civil referitoare la posibilitatea invocării nulității cu caracter absolut pe cale de acțiune sau excepție în fața unei instanțe de judecată, de către orice persoană interesată, fără ca legea să impună lipsa culpei celui care se prevalează de nulitate, deci, inclusiv de către societatea comercială însăși.

În examinarea aplicării art. 1247 C. civ. evocat de recurentă, care recunoaște, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu neagă acest principiu, posibilitatea invocării nulității absolute de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau excepție, trebuie subliniate totuși particularitățile juridice ale operării regulii arătate în această situație.

Ceea ce s-a evidențiat în cele de mai sus este aceea că societatea însăși beneficiază de un mecanism autonom de control al legalității hotărârilor consiliului de administrație pe o altă pârghie, care nu permite controlul imediat al instanței judiciare. Controlul legalității acestor hotărâri revine primordial adunării generale a acționarilor, iar acestea din urmă pot fi atacate direct în justiție, conform art. 132 și urm. din Legea nr. 31/1990; acest control poate fi provocat de acționari - acționând atât în interes personal, cât și social - ori de terții interesați, pentru nerespectarea condițiilor formale ori de fond ale actului juridic, cum sunt cele subliniate de recurentă în excepția evocată.

Deși este adevărat că legea generală îngăduie invocarea nulității absolute în regimul descris de recurentă, regulile generale nu sunt aplicabile dacă normele speciale imprimă, cum s-a arătat, condiții speciale de control ale acestui tip de acte juridice. În măsura în care actul juridic este emis de autoritatea de gestiune și executivă ca organ social, el este, în esență, actul societății înseși, iar aceasta se nu poate prevala de accesul la justiție în condițiile generale, întocmai ca un terț.

Regimul de invocare a nulității unei hotărâri a consiliului de administrație al unei societăți comerciale nu afectează dreptul la acțiunea ori excepția judiciară, în substanța sa, deoarece pe de o parte limitele procesuale sunt stabilite prin reguli fixate de legiuitor în funcționarea societăților comerciale, iar pe de altă parte, pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime, se asigură, cum s-a descris mai sus, accesul la o instanță, însă pe alte pârghii decât cele folosite în cauza examinată.

De aceea, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va înlătura și aceste critici, constatând caracterul lor nefondat.

În fine, ultimul set de critici a vizat aplicarea greșită a legii, determinată de împrejurarea că instanța de apel a considerat că trebuia realizată cercetarea prealabilă la revocarea mandatului reclamatului prin Hotărârea CA nr. 36/2017. Astfel, recurenta a arătat că reclamantului i-a fost delegată conducerea SNGN ROMGAZ S.A. prin mijlocirea contractului de mandat. Numirea directorului se realizează prin hotărârea consiliului de administrație, iar delegarea conducerii este mijlocită de încheierea contractului de mandat între societate și persoana delegată, același mecanism fiind considerat incident și în cazul revocării. Din acest punct de vedere, recurenta a subliniat că atât O.U.G. nr. 109/2011, cât și Legea nr. 31/1990 au în vedere revocarea din funcție, iar nu revocarea mandatului. Fiind două instituții juridice distincte, a căror autonomie instanța de apel nu a examinat-o, rezultă că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 36 din contractul de mandat, care operau numai pentru cazul revocării din funcția de director. În aceste condiții, intervenind o revocare a mandatului, nu era necesară efectuarea cercetării prealabile pentru justificarea revocării.

Înalta Curte de Casație și Justiție arată că raționamentul recurentei, care subliniază distincția dintre numirea în funcție și contractul de mandat este formal și lipsit de semnificație în planul aplicării legii.

Este adevărat că numirea în funcția de director general este atributul consiliului de administrație, care, în acest domeniu, este autoritatea decizională și că, după numire, se încheie contractul de mandat. Voința socială de desemnare în funcție a directorului, exprimată în acest caz prin hotărârea consiliului de administrație, își găsește expresia juridică în contractul de mandat, act juridic bilateral care pune în acord voința socială cu cea a persoanei desemnate ca director. Din punctul de vedere al efectelor, funcția de director se exercită după încheierea contractului de mandat; același mecanism este identificabil, în mod corespunzător, și în cazul revocării.

De aceea, între aceste repere, o distincție juridică între numirea în funcție și mandatul de director are importanță numai în examinarea formării actului juridic; dincolo de aceasta, în esență, funcția de director și mandatul de director semnifică unul și același lucru.

A spune că revocarea din funcția de director prin hotărârea consiliului de administrație prezintă o chestiune diferită de revocarea mandatului de director, atunci când trebuie apreciat dacă era ori nu necesară efectuarea cercetării prealabile pentru determinarea caracterului justificat al revocării, tinde să devină o simplă teorie fără semnificație juridică.

Distincția opusă de recurentă nu conduce la identificarea unei greșite aplicări a legii de către instanța de apel, de aceea, Înalta Curte va înlătura și acest motiv de casare, constatând că recursul pârâtei SNGN ROMGAZ S.A. este nefondat.

În final, instanța supremă arată cu ultima parte a motivelor de recurs, referitoare la caracterul just al revocării, legat de împrejurarea că s-a ignorat că reclamantul nu îndeplinise măsurile dispuse prin decizia Curții de Conturi, reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii recurate, care excedează controlul de legalitate al hotărârilor judecătorești, astfel cum se impune prin art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și de aceea, fiind situate în afara motivelor de casare prevăzute de lege, nu vor fi examinate.

Trecând la examinarea recursului reclamantului A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin acesta se opune un singur motiv de casare, dedus din aplicarea greșită, în apel, a dispozițiilor legale referitoare la regimul juridic al dobânzii.

Acest recurent arată că, în măsura în care a solicitat plata dobânzii aferente sumelor compensatorii solicitate cu titlu principal începând cu data de 14.01.2018, data exigibilității obligației de plată a creanței principale, este greșită statuarea din apel, de recunoaștere a acestui drept numai începând cu 18.07.2019, data pronunțării hotărârii în primă instanță.

Aceste critici sunt întemeiate.

Dobânda legală penalizatoare, definită de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, vizează accesorii cuvenite creditorului pentru neplata la scadență a sumelor de bani și este datorată de debitor creditorului în condițiile art. 1535 C. civ. Mai mult, cu privire la prejudiciu, cum este cel cuantificat în forma daunelor moratorii, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. d) C. civ., debitorul este de drept în întârziere la scadența obligației neexecutate dacă aceasta a fost, cum este în cazul examinat, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi.

În cauză, instanța de apel a omis aplicarea acestor dispoziții legale în favoarea unei concluzii referitoare la faptul că, din cauza unei poziții contradictorii a părților, contravaloarea despăgubirii a fost stabilită numai prin hotărârea primei instanțe, a cărei pronunțare a avut loc la 18.07.2019, apreciind că doar de la acest moment devin incidente dispozițiile art. 1535 C. civ. și cel ale art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Înalta Curte subliniază însă că determinarea întinderii unei creanțe pe cale judiciară nu se repercutează, ca în acest caz, asupra scadenței, atunci când aceasta poate fi stabilită din înscrisurile depuse și necontestate de părți. Indiferent de suma stabilită pe cale judiciară cu titlu de compensație cuvenită reclamantului pentru revocarea sa din funcția deținută la SNGN ROMGAZ S.A., aceasta avea o scadență determinată, care nu poate fi înlocuită de instanța de judecată, fără ca aceasta să semnifice încălcarea voinței contractanților.

Revine, așadar, instanței de apel în rejudecare, obligația ca, dând efecte acestor norme de drept, să stabilească pe baza probelor cauzei scadența obligației de plată a drepturilor compensatorii cuvenite reclamantului, așa cum au fost recunoscute în proces și să dispună în mod corespunzător asupra dreptului la dobândă al recurentului-reclamant; rejudecând apelul reclamantului pe baza acestor dezlegări, instanța de apel va examina și cererea apelantului A. referitoare la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

De aceea, pentru toate considerentele prezentate în această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul reclamantului și va casa în parte decizia instanței de apel, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată a apelului promovat de A. împotriva sentinței și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SNGN ROMGAZ S.A., soluție care înglobează și cererea de plată a cheltuielilor de judecată efectuate de această parte în procedura recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 409/09.12.2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Casează în parte decizia atacată și trimite cauza aceleiași curți de apel pentru o nouă judecată a apelului promovat de A. împotriva sentinței nr. 349/C/18.07.2019, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 ianuarie 2022.