ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1468/2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.350, art. 1.535 și art. 1.538 C. civ., art. 95 și art. 113 alin. (3) C. proc. civ., art. 2, art. 3 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 8 alin. (1), (3), (7), (9) lit. a) și (11), art. 12 alin. (1) lit. c) și art. 13 alin. (2) lit. e), precum și art. 15 din contractul de vânzare-cumpărare gaze naturale nr. 2253 GRP din 21 iulie 2021.

Prin sentința nr. 533/2022 din 28 decembrie 2022, Tribunalul Sibiu - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta A S.A., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad - Secția a II-a Civilă, sub același număr al dosarului, iar prin sentința civilă nr. 341 din 31 mai 2023 s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta S.N.G.N. Romgaz S.A. împotriva pârâtei A S.A., constatându-se încetarea prin reziliere a contractului de vânzare-cumpărare gaze naturale nr. 2253 GRP din 21 iulie 2021, începând cu data de 4 ianuarie 2022.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de 1.997.280 lei cu titlu de daune compensatorii, calculată pentru nepreluarea din culpa cumpărătorului, a gazelor naturale contractate potrivit facturii nr. 40401750 din 8 februarie 2022, 379.483,20 lei cu titlu de taxă pe valoare adăugată, calculată pentru nepreluarea gazelor naturale contractate, conform aceleiași facturi, 40,37 lei reprezentând dobândă de întârziere, calculată pentru perioada 28 decembrie 2021 - 4 ianuarie 2022, scadentă la plata a facturii de avans și momentul încetării contractului prin reziliere, 14.260,58 lei reprezentând dobândă de întârziere egală cu nivelul dobânzii pentru neplata la termen a obligațiilor de plată la bugetul de stat consolidat, calculată pentru perioada 24 februarie 2022 - 30 mai 2022 aferentă facturii nr. 40401750 din 8 februarie 2022 privitoare la sume compensatorii.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei în continuare dobânda legală aferentă facturii nr. 40401750 din 8 februarie 2022, calculată de la 1 mai 2022, până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 59.170,64 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta B S.A. în favoarea pârâtei A S.A.

Prin decizia civilă nr. 568/A din 28 noiembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara - Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și admiterii cererii de intervenție accesorie formulate de intervenienta B S.A.

Intimata-reclamantă a fost obligată să achite apelantei-pârâte suma de 41.147,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 11.562,04 lei reprezintă onorariul avocațial din prima instanță și 29.585,32 lei taxa judiciară de timbru din apel.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1.551 C. civ. raportat la obiectul convenției scrise, prevăzut de art. 2 din contractul încheiat între reclamantă și pârâtă, sens în care a reluat apărările formulate prin întâmpinarea depusă în apel, respectiv starea de fapt privind data încetării contractului, consecințele pecuniare și data pierderii licenței de acces în punctul virtual de tranzacționare de către pârâtă, precum și obligațiile contractuale.

Recurenta a arătat că cererea privind constatarea rezilierii contractului de vânzare-cumpărare gaze naturale nr. 2253 GRP din 21 iulie 2021 a fost întemeiată pe prevederile art. 16 lit. e) din contract, coroborate cu art. 1.516 și 1.523 C. civ., din cauza neachitării de către pârâtă a facturii nr. 40401750 din 8 februarie 2022.

A mai susținut autoarea recursului că intimata A S.A. nu și-a îndeplinit nici obligația contractuală prevăzută de art. 13 alin. (2) lit. c) privind menținerea licenței de acces în punctul virtual de tranzacționare, împrejurare care, contrar celor reținute de instanța de apel, atestă caracterul repetitiv al neîndeplinirii obligațiilor de către intimată, ceea ce i-a conferit dreptul de a uza de dispozițiile art. 1.516 alin. (2) C. civ.

Prin urmare, a considerat că neexecutarea de către intimată a celor două obligații menționate anterior justifica solicitarea privind constatarea rezilierii contractului cu executare succesivă, criticând concluzia instanței de apel potrivit căreia această modalitate de desființare a contractului nu putea opera întrucât nu a existat o neexecutare repetitivă a obligațiilor contractuale, chiar dacă acestea erau de mică însemnătate, argumentând că întinderea neexecutării unei obligații nu este o condiție specifică pentru a opera rezilierea, ci rezoluțiunea.

Intimata-pârâtă A S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare, intimata-pârâtă a susținut, în esență, că hotărârea atacată este temeinică și legală, arătând că nu este îndeplinită condiția caracterului repetitiv al neexecutării obligațiilor asumate, sens în care a precizat că singura obligație neîndeplinită este de mică însemnătate, cum corect a reținut instanța de apel, iar obligația de menținere a licenței este invocată pentru prima dată în recurs fără a constitui temeiul notificării de reziliere a contractului încheiat între părți sau al cererii de chemare în judecată.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”, iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, „mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”.

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., „aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este astfel suficient ca partea să indice unul dintre cazurile de casare prevăzute de lege, ci incidența unui motiv de recurs trebuie argumentată în mod concret, respectiv recurentul trebuie să arate în ce constă încălcarea legii de către instanța a cărei hotărâre este atacată.

În cauză, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte, constată că recursul declarat în cauză conține în mare parte o reluare a apărărilor formulate în calea de atac a apelului, motivul de casare invocat de reclamantă fiind întemeiat doar formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât dezvoltarea criticilor formulate nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material.

Prin criticile formulate, recurenta-reclamantă a reluat starea de fapt și o parte din clauzele contractului încheiat între aceasta și intimata-pârâtă A S.A., susținând că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1.551 C. civ., sens în care a argumentat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a opera rezilierea, inclusiv cerința caracterului repetitiv al obligațiilor neîndeplinite, deoarece intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de plată a facturii emise pentru cantitatea de gaze naturale contractată, dar nepreluată, și nici obligația de menținere a licenței de acces în punctul virtual de tranzacționare.

Aceste apărări au fost examinate prin decizia recurată, iar instanța de apel, a menținut starea de fapt reținută în primă instanță, și a întemeiat soluția de schimbare în tot a sentinței apelate pe considerentul principal potrivit căruia notificarea de reziliere a contractului nu a fost legală întrucât există o singură neexecutare, de mică însemnătate, a obligației de preluare a unei cantități de gaze naturale, respectiv de 4,24% din cantitatea totală contractată, fiind aplicabile dispozițiile art. 1.551 alin. (1) C. civ.

Analizând recursul Înalta Curte reține că acesta vizează aspecte referitoare la situația de fapt a litigiului, iar din dezvoltarea argumentelor nu se desprind critici susceptibile de a fi încadrate în cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Astfel, susținerile privind îndeplinirea cerințelor legale pentru solicitarea constatării rezilierii contractului se referă la cronologia emiterii facturilor, la întinderea obligației neexecutate, precum și la momentul pierderii licenței de acces în punctul virtual de tranzacționare de către intimată, aspecte care se circumscriu situației de fapt a litigiului și constituie o chestiune de netemeinicie a deciziei atacate, care nu se încadrează în limitele examinării în calea extraordinară de atac.

Aparența de nelegalitate a criticilor formulate de recurentă relevă, de fapt, intenția acesteia de a se proceda la verificarea situației de fapt prin prisma apărărilor formulate în apel, chestiuni care nu mai pot fi analizate în etapa recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

În lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susținerilor recurentei neputând fi desprinse elemente relevante care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar reluarea situației de fapt și nemulțumirea recurentei cu privire la soluția pronunțată în apel nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în limitele instituite de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele anterioare, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.N.G.N. Romgaz S.A. Mediaș.

Cu privire la cheltuielile de judecată, raportat la soluția de anulare a recursului, Înalta Curte constată culpa procesuală a recurentei-reclamante, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la achitarea onorariului avocațial solicitat de intimata-pârâtă, a cărui dovadă se află la filele 70-71 din dosarul de recurs.

Totodată, Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., constatând că suma de 35.686,91 lei, solicitată de intimata-pârâtă, este disproporționată în raport cu apărările formulate în recurs, având în vedere soluționarea cauzei la primul termen de judecată ca urmare a admiterii excepției nulității căii de atac, invocate din oficiu de instanța de recurs.

În consecință, Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă S.N.G.N. Romgaz S.A. Mediaș să plătească intimatei-pârâte A S.A. suma de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial redus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de reclamanta S.N.G.N. Romgaz S.A. Mediaș împotriva deciziei civile nr. 568/A din 28 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-reclamantă S.N.G.N. Romgaz S.A. Mediaș să plătească intimatei-pârâte A S.A. suma de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial redus.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.