ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 291/2025

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând: obligarea pârâtei, la plata sumei de 960.000 de RON + TVA, respectiv 1.142.400 RON, reprezentând lipsa folosinței, venitul nerealizat și uzura utilajelor în legătură cu utilajul Concasor x și cu stația de sortare C. aflate în proprietatea sa; actualizarea cu indicele de inflație și cu dobânda legală a tuturor drepturilor bănești cuvenite și neîncasate, în raport cu data scadenței fiecărui drept restant și până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1216 din 13 noiembrie 2023, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis cererea și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.142.400 RON, actualizată cu indicele de inflație, cu titlu de contravaloare lipsă de folosință și beneficiu nerealizat cu privire Ia utilajul Concasor x și stația de sortare C., precum și la plata dobânzii legale aferente sumei de 1.142.400 RON, în raport de dispozițiile O.G. nr. 13/2011 de la data formulării acțiunii (03.08.2022) și până la data plății efective. A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată, respectiv 15.044,29 RON - taxă judiciară de timbru și 25.000 RON - onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr. 153/LP din 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a fost admis apelul promovat de apelanta-pârâtă societatea B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1216 din 13 noiembrie 2023; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat cerere de recurs, iar pârâta a formulat cerere de recurs împotriva considerentelor.

În susținerea recursului, ulterior expunerii situației de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că înțelege să critice hotărârea instanței de apel, prioritar, cu privire la aspectele reținute referitor la dl. D..

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că aprecierile instanței de apel în legătură cu dl. D. sunt greșite, acesta devenind administratorul A. S.R.L. ulterior momentului săvârșirii faptei ilicite de către intimata-pârâtă, respectiv după ce contractul de prestări servicii dintre B. S.R.L. și E. ȘI AGREGATE S.R.L. a produs efecte, conform înscrisurilor contabile depuse de lichidatorul judiciar al acesteia din urmă.

Recurenta-reclamantă precizează că, într-adevăr, prin tranzacția încheiată la data de 05.03.2021, societatea F. S.R.L. și-a asumat transmiterea unui concasor marca terex pegson serie x, an fabricație 2008, însă acest concasor nu a fost niciodată în proprietatea A. S.R.L., iar în cuprinsul tranzacției nu se face referire la vreo obligație asumată de această din urmă societate.

Recurenta-reclamantă susține că toate presupusele înțelegeri dintre dl. G., dna. H. și dl. D. au fost anterioare cesiunii părților sociale ale societății A. S.R.L. către dl. D. și numirii acestuia în calitatea de administrator al acestei societăți.

Recurenta-reclamantă solicită a se observa că acest contract de prestări servicii în legătură cu care a aflat de utilizarea fără drept a bunurilor sale mobile a produs efecte începând cu luna noiembrie 2020 și până în luna septembrie 2021, iar concasorul și stația de sortare ce fac obiectul prezentei proceduri judiciare nu au fost niciodată în proprietatea F. S.R.L. ori a dlui. D..

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel a apreciat în mod greșit că fapta ilicită a fost săvârșită de D. ca administrator al său, aflându-se în eroare cu privire la bunurile mobile în legătură cu care consideră că a fost săvârșită fapta ilicită, precum și cu privire la calitatea dlui. D. în organele de conducere ale societății la momentul încheierii contractului de prestări servicii între B. S.R.L. și E. ȘI AGREGATE S.R.L., respectiv la calitatea sa de administrator.

Pentru motivele anterior expuse, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a făcut legături și presupuneri eronate cu privire la închirierea concasorului ce face obiectul prezentei proceduri, acesta fiind străin de diferendul dintre dl. D. și familia Petrescu.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că în mod eronat a reținut instanța de apel că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită nu există, întrucât a existat acordul său și al dlui. D..

Recurenta-reclamantă susține că, așa cum a precizat mai sus, acordul dlui. D. a existat în legătură cu anumite bunuri mobile deținute de F.., iar nu aflate în proprietatea A. S.R.L., patrimoniile celor două societăți fiind diferite și cuprinzând active diferite, fără a exista un acord între cele două societăți cu privire la transferul posesiei ori dreptului de proprietate asupra concasorului ce face obiectul cauzei.

În dezvoltarea acestor argumente, recurenta-reclamantă precizează că, la nivelul anului 2019, dl. D. nu avea nici măcar calitatea de asociat în cadrul A. S.R.L., iar calitatea de administrator a dobândit-o în anul 2022. Până în luna aprilie 2022 administrarea societatății era realizată de dna. I. și nu era în niciun fel influențată de asociatul D.. Toate înțelegerile dintre părțile tranzacției priveau bunuri propritetea altei societăți și ale dlui. D., fără a avea legătură cu bunurile sale.

Mai arată recurenta-reclamantă că mesajele de pe aplicația J. nu probează în niciun fel că A. S.R.L ar fi trebuit să încredințeze cu titlu gratuit utilajul concasor x și stația de sortare C. către pârâtă, obligația asumată prin tranzacția încheiată vizând utilaje diferite și străine de patrimoniul său.

În același sens, faptul că D. deținea 70% din capitalul social al recurentei-reclamante nu conferă niciun drept pârâtei să folosească fără niciun temei utilajul concasor x și stația de sortare C., mai mult să producă venituri ce ar fi trebuit să fie obținute de reclamantă. Nu a existat niciun act translativ de drepturi prin care utilajul concasor x și stația de sortare C. să poată fi folosite de pârâtă.

Pentru a proba lipsa identității dintre concasorul despre care se face referire în tranzacția încheiată la data de 05.03.2021 și utilajul concasor x și stația de sortare C., recurenta-reclamantă solicită instanței de recurs să aibă în vedere că administratorul pârâtei a formulat cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022, cerere ce a avut ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale a societății F. S.R.L. (proprietara concasorului prevăzut în tranzacție) și obligarea acesteia la plata sumei de 172.979,80 RON, cu titlu de daune-interese, a dobânzii legale calculată la această sumă și a cheltuielilor de judecată.

Potrivit recurentei-reclamante, fapta ilicită era reprezentată de câștigul nerealizat al pârâtei din prezenta procedură, ca urmare a nepredării concasorului y către aceasta, astfel cum ar fi trebuit conform tranzacției încheiate la data de 05.03.2021, putându-se stabili că, de fapt, concasorul prevăzut în tranzacție este un alt bun mobil, iar nu bunul mobil ce face obiectul prezentei cauze și care a făcut obiectul contractului nr. x/02.11.2020.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca urmare a imposibilității pârâtei de a proba în baza cărei compensări F. S.R.L. ar fi trebuit să-i transmită dreptul de proprietate asupra concasorului y, motiv pentru care recurenta-reclamantă solicită a se observa că toate discuțiile purtate pe aplicația J., promisiunile, tranzacția și toată disputa dintre părțile tranzacției încheiate la data de 05.03.2021 au fost în legătură cu utilajul concasorului y, iar nu în legătură cu utilajul Concasor x și cu stația de sortare C..

Recurenta-reclamantă consideră că această utilizare neautorizată a avut legătură și cu disputa dintre D. și soții Petrescu, însă bunul său mobil nu a fost implicat în nicio negociere, compensare ori transfer de drepturi.

Solicită, totodată, recurenta-reclamantă a fi avut în vedere că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

În acest sens, arată că fapta ilicită este reprezentată de folosirea fără drept a utilajului concasor x și a stației de sortare C. de către pârâtă și producerea de foloase materiale prin această folosire fără a achita un preț adevăratului proprietar; prejudiciul este reprezentat de lipsa de folosință și câștigul nerealizat; legătura de cauzalitate este evidentă, între fapta ilicită și prejudiciu există o legătură de cauzalitate bine determinată, iar vinovăția reiese din calitatea de profesionist a pârâtei și din încheierea unui contract din care a realizat venit, aceste aspecte probând fără dubiu că intenția a fost de la început de prejudiciere a sa.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă susține că prejudiciul este cert, existența lui fiind sigură, neîndoielnică și că este cuantificabil în baza unor criterii contractuale simple, fiind vorba de prețul închirierii, întinderea acestuia putând fi stabilită printr-un simplu calcul matematic.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului împotriva considerentelor, pârâta arată, din perspectiva interesului în formularea prezentului recurs că, prin considerentele deciziei recurate, instanța de apel s-a pronunțat asupra valabilității unui contract încheiat între recurenta-pârâtă și o terță parte față de prezentul dosar, E. S.R.L., cu privire la care și între care există deja pe rolul instanței un dosar, constatare ce o prejudiciază.

În raport de dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., recurent-pârâtă susține că este incidentă ipoteza în care constatările de fapt prejudiciază partea, întrucât instanța a reținut cu putere de lucru judecat faptul că un contract, încheiat între pârâtă și societatea E., terță parte față de prezentul dosar, a produs efecte, statuare ce este de natură a-i aduce prejudicii și a influența modul de soluționare al dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Constanța.

În acest context, recurenta-pârâtă arată faptul că pe rolul Tribunalului Constanța este înregistrat dosarul nr. x/2022, având ca obiect contestație împotriva tabelului preliminar al debitoarei E. S.R.L., prin care a contestat refuzul administratorului judiciar de a înscrie la masa credală o creanță rezultată din contractul nr. x/2020 ce avea ca obiect închirierea autoutilitarei.

Reiterează în acest sens faptul că, raportat la ansamblul relațiilor anterioare dintre părți, numitul D. și-a asumat obligația de a plăti anumite sume de bani sau de a preda anumite bunuri ce îi aparțineau sau firmelor pe care le controla, depunând în acest sens înscrisuri și că, în cadrul negocierilor privind stingerea acestor situații litigioase, acesta și-a asumat obligația transmiterii mai multor utilaje, între care și a utilajului concasor HP200 și a stației de sortare C..

Potrivit recurentei-pârâte, acesta este contextul în care, în considerarea obligației asumate de numitul D. de a-i transmite în proprietate aceste bunuri, s-a discutat și închirierea acestora către societatea E. și Agregate S.R.L., însă, în condițiile în care operațiune juridică de transmitere a dreptului de proprietate nu s-a mai materializat, contractul de închiriere dintre pârâtă și societatea E. și Agregate S.R.L. nu a mai produs efecte, fiind anulat și nefiind înregistrat în evidențele niciuneia dintre societățile semnatare.

Mai arată recurenta-pârâtă că între cele două societăți a fost încheiat un alt contract, purtând același număr și la aceeași dată, ce avea însă ca obiect un alt bun, respectiv închirierea autoutilitarei. Aceasta a fost predată și utilizată în desfășurarea activității de către societatea E. și Agregate S.R.L. în perioada 2020 - 2021 și că, în condițiile în care au fost înregistrate restanțe de plată, a solicitat obligarea acesteia la plata debitelor restante.

Recurenta-pârâtă susține că, pentru a se sustrage de la plata debitelor restante, societatea debitoare, prin administrator judiciar, a contestat încheierea contractului nr. x/2020 având ca obiect betoniera (fără a oferi nici o explicație cu privire la existența unui alt temei în baza căruia aceasta ar fi fost exploatată de societate), susținând că acest contract nu este semnat de administratorul societății debitoare, singurul act ce a produs efecte între părți fiind cel având ca obiect utilajul concasor HP200 și stația de sortare C..

În același context, imediat ulterior formulării cererii sale, a fost promovat prezentul demers judiciar în cadrul căruia se invocă contractul nr. x/2020, având ca obiect utilajul concasor HP200 și stația de sortare C..

Mai susține recurenta-pârâtă că, în cadrul dosarului nr. x/2022, în urma probatoriului administrat, respectiv expertiză grafoscopică, concluzia expertizei a fost în sensul că actul juridic de care s-a prevalat (vizând betoniera) conține semnătura administratorului societății E., infirmând întreaga construcție juridică a debitoarei.

Raportat la aceste considerente, faptul că instanța de apel, în cadrul acestui dosar, a validat relațiile furnizate de societatea E., fără a fi cercetate sub aspect probatoriu și sub aspectul interesului acestei societăți de a prezenta o altă situație de fapt pentru a se sustrage de la plata unor obligații, este de natură a o prejudicia.

Mai arată recurenta-pârâtă că, în cadrul apărărilor sale a arătat că se impune respingerea acțiunii, invocând o serie de motive distincte, ce aveau capacitatea fiecare în parte de a crea premisele acestei soluții, pe care instanța de apel le-a și validat și că, în pofida acestui aspect, în mod nenecesar, s-a stabilit valabilitatea unui contract, fără a avea vreun efect decizoriu, în contextul în care instanța deja stabilise lipsa faptei ilicite, în raport de împrejurarea că administratorul reclamantei avea cunoștință de situația bunului, operând un acord tacit.

Mai mult, potrivit recurentei-pârâte, instanța a omis faptul că de esența locațiunii este obligația locatorului de predare a bunului și că, deși în conținutul contractului invocat se reglementa obligația încheierii unui proces-verbal de predare-primire, reglementat expres la art. 10 din contractul de care se prevalează intimata-reclamantă, acest act nu există și nu a fost încheiat niciodată între părți, astfel încât și dacă s-ar pleca de la premisa încheierii valabile a unui contract de locațiune, aceasta nu ar fi produs niciodată efecte juridice și nu ar putea conduce la producerea unor daune față de adevăratul proprietar.

Din înscrisurile depuse de intimata-reclamantă, rezultă că societatea E. și Agregate S.R.L. a încheiat un contract de închiriere pentru același utilaj cu societatea K. S.R.L., pentru o perioadă de 5 ani (subînchiriere), astfel că, în niciun caz la baza acestui contract nu putea sta contractul nr. x/2020, în care se prevedea un termen de 3 ani. Astfel, în măsura în care titlul avut în vedere de societatea E. și Agregate S.R.L. ar fi fost contractul încheiat cu recurenta-pârâtă, nu ar fi putut să subînchirieze acest bun pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

Mai susține recurenta-pârâtă că intimata-reclamantă nu a reușit să explice cum ar fi fost posibil ca acest utilaj să fie folosit de terțe părți, fără ca aceasta să aibă cunoștință de acest lucru, pentru o perioada de peste un an. Prezumtivul contract de închiriere invocat de către intimata-reclamantă este din data de 02.11.2020, iar demersurile inițiate de reclamantă pentru recuperarea pretinsului prejudiciu au fost inițiate abia în martie 2022, la o distanță temporală de aproximativ un an și 6 luni.

Prin urmare, utilizarea de către societatea E. a stației de concasare nu implică și faptul că bunul a fost pus la dispoziția acesteia de către pârâtă, cu atât mai mult cu cât a arătat faptul că există o conivență între reprezentanții societății reclamante și E. și Agregate S.R.L.

Cererile de recurs au fost comunicate la 22.10.2024.

La 14 ianuarie 2025, recurenta-pârâtă a depus note scrise, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă, întrucât criticile invocate nu sunt critici de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului declarat de parte adversă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

La 21 ianuarie 2025, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise, în combaterea excepției nulității recursului declarat.

Prin încheierea de ședință din 22 ianuarie 2025, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunțarea cauzei la data de 5 februarie 2025, iar ulterior la 12 februarie 2025.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului principal, invocată de pârâtă, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurenta-reclamantă a invocat în mod expres motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Însă, în susținerea recursului declarat, recurenta-reclamantă a expus exclusiv argumente referitoare la situația de fapt, cu privire la momentul la care numitul D. a dobândit calitatea de asociat, respectiv de administrator al societății, precum și cu privire la lipsa de indentitate a patrimoniilor societăților F. S.R.L. și A. S.R.L., la lipsa identității concasorului ce a făcut obiectul tranzacției din 5.03.2021 și a bunurilor ce fac obiectul prezentei cauze, la mijloacele de probă administrate, precum și cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

În raport de criticile dezvoltate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a expus critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci argumente care reflectă, în realitate, nemulțumirea sa față de interpretarea probelor administrate și de situația de fapt reținută de instanța de apel, urmărind o nouă verificare a pretențiilor sale.

Or, motivul de casare invocat implică raportarea criticilor formulate la conținutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuție a fondului cauzei.

Toate susținerile sale reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Înalta Curte constată că aceste critici au fost formal invocate, de vreme ce recurenta-reclamantă nu arată care sunt argumentele pentru care apreciază că este nelegal raționamentul juridic al instanței devolutive.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, recurenta-reclamantă nu a indicat normele de drept material încălcate sau aplicare greșit, nu a adus critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și nu a arătat în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Precizarea pe care recurenta-reclamantă a făcut-o prin concluziile scrise depuse la dosar la 21 ianuarie 2025, în sensul că norma de drept material aplicată greșit de instanța de apel este reprezentată de art. 1.349 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală, contravine dispozițiilor art. 487 Cod procedură civilă, care impun ca motivarea să se realizeze prin cererea de recurs.

Așa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care excepția nulității recursului principal va fi admisă.

Prin urmare, dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat în cauză.

În ceea ce privește recursul împotriva considerentelor aceleiași decizii, formulat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte urmează să constate că acesta este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Decizia instanței de apel a fost contestată de către recurenta-pârâtă în ceea ce privește considerentele prin care instanța de apel a reținut, în mod eronat, că a produs efecte contractul încheiat de recurenta-pârâtă cu S.C. E. ȘI AGREGATE S.R.L., fapt ce este de natură a-i aduce prejudicii și a influența modul de soluționare a dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Tribunalului Constanța.

Prin reglementarea cuprinsă în art. 461 din C. proc. civ. se determină, în mod explicit, obiectul căilor de atac, mai exact ce parte din hotărâre poate fi atacată, prin raportare la structura hotărârii judecătorești, alcătuită, potrivit art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., din partea introductivă, considerente și dispozitiv.

Astfel, prin alin. (1) al art. 461 C. proc. civ., este stabilită regula conform căreia partea împotriva căreia se îndreaptă calea de atac este dispozitivul hotărârii, iar prin alin. (2) al aceluiași articol se derogă de la regula înscrisă în primul alineat și se permite exercitarea căilor de atac exclusiv împotriva considerentelor hotărârii, cu condiția ca, prin ele, să se fi dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Textul prevede că, în astfel de ipoteze, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Art. 430 alin. (2) C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Înalta Curte formulează observația că în structura argumentelor unei hotărâri judecătorești sunt cuprinse considerente decisive (care justifică, susțin și explică dispozitivul), considerente decizorii (care conțin o soluție asupra unei chestiuni litigioase fără ca aceasta să se regăsească în dispozitiv) și considerente indiferente sau supraabundente (care depășesc sfera dezbaterilor și conțin elemente care nu influențează soluția din dispozitiv).

Examinând considerentele criticate, Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă considerente decisive sau decizorii.

Aprecierea instanței cu privire la aspectele arătate de recurenta-pârâtă putea să lipsească din cuprinsul hotărârii, fără ca soluția pronunțată să își piardă astfel fundamentul.

De altfel, acest fapt este sesizat chiar de către recurenta-pârâtă, care, în memoriul de recurs a arătat că aspectele reținute de instanța de apel referitor la efectele produse de primul contract de închiriere înregistrat sub nr. x/2.11.2020 nu au nicio înrâurire asupra soluției cuprinse în dispozitiv, însă sunt de natură a infirma susținerile sale cu privire la lipsa efectelor acestui act juridic și că, în mod nenecesar, s-a stabilit valabilitatea contractului, în contextul în care instanța apreciase deja cu privire la lipsa faptei ilicite.

Prin urmare, vor fi respinse criticile recurentei-pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte urmează să admită excepția nulității, să anuleze recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 153/LP din 19 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți și să respingă recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva considerentelor aceleiași decizii, ca nefondat. Constatând că ambele părți au căzut în pretenții, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă nu pot fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., invocată de recurenta-pârâtă B. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 153/LP din 19 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva considerentelor aceleiași decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2025.