ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2257/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la 15 iunie 2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei totale de 115.840,41 Euro (574.200.67 RON, curs din 12 iunie 2023) reprezentând contravaloare facturi fiscale nr. x/13.07.2022, în valoare de 49.736,20 Euro, reprezentând aditivi pentru furajare pui, respectiv nr. x din 15 iunie 2020, în valoare totală de 66104,21 Euro, reprezentând aditivi pentru furajare pui, ambele facturi neachitate de către reclamantă, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 Euro (14.870 RON curs din 12 iunie 2023) reprezentând cheltuieli de judecată.

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2854 din 28 noiembrie 2023, a admis cererea formulată de reclamanta A. și a obligat pârâta B. S.R.L. la plata sumei de 115.840,41 Euro sau echivalentul în RON la data de 12 iunie 2023, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. x/13.07.2022 și nr. x/15.06.2020 emise de reclamant, luându-se act de faptul că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâta B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 196/A-COM din 9 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2854 din 28 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, care a fost schimbată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă, în echivalent în RON, a sumei de 30.775 Euro, menținându-se în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Totodată a fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 2082 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în sensul menținerii sentinței de fond, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În susținerea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat normele de procedură, prevăzute de art. 1076 C. proc. civ., în contextul în care aceasta a arătat instanței că sunt îndeplinite condițiile legale pentru litispendența internațională, iar soluția care se impunea era suspendarea prezentei cauze până la soluționarea apelului de către Curtea de Apel din Rennes și, cu toate acestea, Curtea de Apel Pitești a dispus judecarea în continuare a apelului, încălcând astfel dispozițiile art. 1076 C. proc. civ.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanța de apel a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 249 C. proc. civ., având în vedere că acest text de lege obliga pârâta să-și dovedească susținerile, iar instanța a achiesat fără a face verificări cu privire la procentul de 30% pretins fără nici un suport de către pârâtă, fiind răsturnată astfel sarcina probei.

În acest sens, se arată că pârâta B. S.R.L. a trimis probe ale aditivilor la un laborator autorizat din Polonia, pentru a se verifica dacă aceștia corespund specificațiilor comunicate de vânzătoare, fiind emise astfel rapoartele de analize depuse la dosarul de fond, ce relevă diferențe semnificative de concentrație în privința oligoelementelor pe care aditivii le conțin, iar în opinia recurentei, rapoartele de analize evocate nu puteau să conducă la o concluzie științifică a Curții de Apel Pitești în lipsa menționării procentului de incertitudine la care orice laborator este obligat să facă referire raportul de analize.

Prin urmare, concluzia din care rezulta că sunt diferențe semnificative de concentrație în privința oligoelementelor era posibilă doar dacă se aplica și procentul de incertitudine ce lipsește din raportul C..

În acest sens, instanța de apel a reținut că apelanta-pârâtă nu poate fi obligată la plata prețului aditivilor necorespunzători pe care nu i-a folosit în furajele livrate fermelor de pui și pe care i-a distrus, ca urmare a expirării valabilității.

În acest context, instanța a reținut că apelanta-pârâtă nu poate invoca excepția de neexecutare a contractului pentru a obține scutirea de la plata prețului aditivilor pe care i-a utilizat în furajele vândute clienților săi, ci numai în măsura în care nu a utilizat acești aditivi.

Recurenta mai arată că, întrucât, instanța a luat în calculul raționamentul faptului că pârâta a utilizat în producție doar o cantitate de 13.144 t, în cauză rezultă o diferență semnificativă și a sumei datorate către reclamantă, respectiv suma de 77.500 Euro datorați față de numai 30.775 Euro cât a dispus instanța.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1556 C. civ., ce vizează excepția de neexecutare.

În acest sens, se susține că așa-zisele diferențe semnificative de concentrație în privința oligoelementelor din Raportul C. reprezintă o concluzie greșită și neștiințifică a instanței de apel, întrucât aceasta nu a procedat la o aplicare a gradului de incertitudine, ajungându-se astfel la aplicarea defectuoasă a art. 1556 C. civ., instanța apreciind neexecutarea contractului acolo unde ar putea fi vorba de o neexecutare de mică importanță și care nu poate genera o decizie corectă de neplată decât cu asumarea imoralității.

Pentru comparație, în raportul D., invocat de recurentă, gradul de incertitudine este de 24%, iar dacă acest procent ar fi de luat în calcul și în analiza C., diferențele ar deveni mult mai mici, fiind circumscrise sintagmei legale de neexecutare de mică importanță, conform art. 1556 C. civ.

Mai susține recurenta că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor evocate, întrucât afirmația instanței privind diferența semnificativă a concentrației de oligoelemente nu e susținută de un raționament corect.

De asemenea, se arată că mai trebuie avut în vedere și faptul că, potrivit înțelegerii dintre cele două părți, procentul de minerale inițial indicat la 5% a scăzut la 3%, această modificare fiind făcută cu acordul ambelor părți, potrivit corespondenței electronice. In plus, tot cele două părți au convenit modificări importante față de rețeta de bază.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanța de apel a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 1266 C. civ., în sensul în care, instanța a apreciat conformitatea în raport cu rețeta de bază, considerând greșit conformitatea mărfii în funcție de eticheta produsului. Rețeta produsului menționată pe etichetă a fost personalizată ulterior începerii discuțiilor, prin negociere între părți și nu mai poate servi ca reper pentru stabilirea conformității mărfii.

In acest sens se arată că instanța nu a ținut seama că un contract inițial se poate negocia și modifica față de oferta inițială, context în care se apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 1266 C. civ., având în vedere că B. a cerut modificări ale compoziției rețetei de bază acceptate de A. și în aceste condiții această rețetă nu mai putea servi drept bază a verificării conformității mărfii.

În raport de prevederile art. 1266 C. civ., de care instanța nu a ținut seama, recurenta apreciază că suntem într-o negociere a contractului, respectiv al compoziției mărfii, aceasta fiind modificată față de compoziția standard menționată pe etichetă la cererea cumpărătorului, iar producătorul a acceptat.

Prin urmare, în condițiile în care concentrația aditivilor a fost stabilită printr-o schimbare a rețetei originale cu acordul ambelor părți, această concentrație trebuia avută în vedere de instanță la stabilirea conformității produsului și nu eticheta originală.

Astfel, aceste considerente ale instanței încalcă flagrant dispozițiile de drept material evocate, care prevăd că contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după cel literar al termenilor, iar la stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate între părți.

Mai arată recurenta că, dat fiind complexitatea comparării rezultatelor C. și D. cu specificațiile celor trei produse și ținând seama de modificările efectuate de producător la cererea cumpărătorului, aceasta apreciază că se impune ca instanța de recurs să dispună trimiterea dosarului pentru rejudecare, în cadrul căreia să fie dispusă expertiza sanitar veterinară.

În opinia recurentei, această expertiză va ușura sarcina instanței, pentru că obiectivul expertizei ar putea efectiv stabili dacă cele trei tipuri de aditivi sunt conformi cu specificațiile etichetei produsului astfel cum au fost modificate prin înțelegerile intervenite între ambele părți pentru schimbarea rețetei.

Într-o altă critică, recurenta susține că prin hotărârea atacată au fost încălcate dispozițiile Regulamentului CE 1831/2003 cu privire la rolul aditivilor pentru hrana animalelor - art. 5 alin. (2) lit. g) raportat la art. 1235 și art. 1266 C. civ., întrucât speța era complexă, iar instanța de apel era obligată să o cerceteze sub toate aspectele, cu atât mai mult cu cât s-a arătat că scopul contractului era deosebit de important.

In acest context se susține că instanța nu a ținut seama de art. 1235 și art. 1266 C. civ., reținând textual că nu contează acest scop și că, ceea ce contează este doar dacă produsul corespunde cu specificațiile de pe etichetă.

Ori, tocmai scopul contractului este cel care a dus la discutarea rețetei, la eliminarea mazării din rețetă și la suplimentarea porumbului ducând în final la modificarea specificațiilor inițiale.

Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus, la 28 august 2024, întâmpinare prin a invocat excepțiile nulității și inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 12 septembrie 2024, recurenta-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinarea intimatei, solicitând înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În cadrul motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică decizia atacată apreciind greșita aplicare a dispozițiilor art. 1556 C. civ., referitoare la excepția de neexecutare, a art. 1266 C. civ., privind interpretarea contractului și a art. 1235 C. civ. ce vizează cauza care determină fiecare parte să încheie contractul.

În cadrul dezbaterilor de la termenul de judecată din 7 noiembrie 2024, înainte de acordarea cuvântului pe fondul recursului, instanța supremă a dat cuvântul părților asupra excepției nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, context în care a respins excepția nulității recursului, însă numai din perspectiva pct. 5 a art. 488 C. proc. civ., părțile urmând să formuleze concluzii doar cu privire la criticile subsumate acestui punct.

În acest context, cu referire la incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă a apreciat că acesta a fost invocat în mod formal, în condițiile în care a constatat că nemulțumirea recurentei se referă la modul în care instanța de apel a interpretat probele. Astfel, susținerea că au fost încălcate dispozițiile care impun ca cel care face o cerere să o și probeze, precum și criticile care se referă la erorile din buletinele de analize, cantitățile de aditivi care au fost sau nu distruși, sunt chestiuni care țin de aprecierea probelor și, prin urmare, încadrarea în motivele de casare este pur formală.

În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului, se susține că s-au încălcat prevederile legale care reglementează această apărare pe care o poate avea una dintre părți, însă critica invocată se referă la modul în care instanța de apel a interpretat și a apreciat probele și nu la modul în care a aplicat legea.

În acest context, Înalta Curte urmează să analizeze memoriul de recurs din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care au în vedere o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurenta susține încălcarea dispozițiilor art. 1076 C. proc. civ., aplicat greșit de către instanța de apel cu referire la litispendență, având în vedere că soluția care se impunea în cauză ar fi fost suspendarea prezentei cauze până la soluționarea apelului de către Curtea de Apel din Rennes și, cu toate acestea, Curtea de Apel Pitești a dispus judecarea în continuare a apelului, încălcând astfel dispozițiile evocate.

Această critică este nefondată, având în vedere că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile cuprinse în art. 1076 C. proc. civ. privind litispendența internațională, câtă vreme acest text de lege conferă doar posibilitatea instanței de a suspenda judecata cauzei.

În contextul arătat, instanța de apel a apreciat, astfel cum s-a consemnat în încheierea de amânarea pronunțării din 25 aprilie 2024, că reprezentantul convențional al reclamantei a solicitat instanței să facă aplicarea art. 1076 C. proc. civ., după ce a precizat expres că nu mai are nicio chestiune prealabilă de discutat, or, suspendarea judecății, în temeiul litispendenței internaționale constituie un incident procedural, o chestiune prealabilă ce nu putea fi invocată în faza dezbaterilor asupra apelului.

În ceea ce privește soluția suspendării cauzei, instanța de apel a analizat faptul că pe rolul instanțelor se află două dosare cu același obiect, dar care nu au aceiași cauză, întrucât în prezentul litigiu acțiunea este întemeiată pe dreptul comun, iar în Franța se soluționează o procedură de somație europeană de plată.

De asemenea, instanța de apel a reținut că a fost invocată lipsa de interes a reclamantei A., în considerarea dosarului aflat pe rolul instanțelor din Franța. S-a avut în vedere faptul că aceasta are deja un titlu executoriu, doar că aceasta are deja un titlu executoriu, însă reclamanta, nu și-a încasat încă suma de bani, iar cererea sa a fost respinsă, aceasta având așadar interesul de a promova o nouă acțiune.

Din această perspectivă, instanța supremă constată că instanța de apel a apreciat în mod corect faptul că în cauză nu se mai impunea suspendarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 1076 C. proc. civ., avându-se în vedere în împrejurarea că a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantei A..

Într-o altă critică, recurenta susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 249 C. proc. civ. în ceea ce privește faptul că partea care vine în fața instanței trebuie să probeze afirmațiile pe care le face.

Această critică este nefondată, deoarece susținerea recurentei vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate; evocând recurenta exprimându-și nemulțumirea față de soluția adoptată și de interpretarea pe care a dat-o instanța de apel probelor administrare în cauză.

Așadar, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, critica recurentei referindu-se la soluția pronunțată și la interpretarea probelor pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția adoptată, aspecte are nu țin de încălcarea regulilor de procedură, ci de interpretarea sau aprecierea probelor administrare în cauză.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 196/A-COM din 9 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 196/A-COM din 9 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2024.