ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2039/2024

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 august 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub număr de dosar x/2022, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. și pe intervenientele forțate D., E., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 800.000 euro, cu titlu de daune morale ca urmare a traumelor psihice generate de accidentul a cărui victima a fost reclamantul A., în nume personal cât și în calitate de moștenitor al numitei F.; obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale ca urmare a traumelor psihice generate de accidentul a cărui victima a fost reclamanta B.; obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune materiale; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la 21 octombrie 2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub număr de dosar x/2022, reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București a chemat în judecată pe pârâta C. S.A. și pe intervenientul forțat G., prin moștenitoarele E. și D. solicitând să fie obligată pârâta la plata sumei de 31.064,66 RON reprezentând cheltuieli ocazionate cu îngrijirea și spitalizarea pacientului A. pentru perioada spitalizării 26.06.2020 - 09.07.2020, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data producerii prejudiciului în patrimoniul spitalului, de la data de 09.07.2020, data externării pacientului și până la plata efectivă a întregului debit datorat, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost admisă excepția conexității și a fost conexat dosarul nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului București.

Prin sentința nr. 906 din 7 aprilie 2023, Tribunalul București a admis în parte cererea principală formulată de reclamanții A., și B.; a admis în parte cererea conexă formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București și a obligat pârâta C. S.A. la plata către reclamantul A. a sumei de 30.000 de euro, în echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, la plata către reclamanta B. a sumei de 20.000 de euro, în echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. A respins ca neîntemeiată cererea reclamanților A. și B. de acordare a daunelor materiale. A mai obligat pârâta C. la plata către reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București a sumei de 31.064,66 RON, la plata către reclamantul A. a sumei de 1190 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, la plata către reclamanta B. a sumei de 1190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins cererile reclamantului Spitalul Clinic de Urgență București de obligare la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 13 noiembrie 2023.

Prin încheierea din 1 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2022, a fost suspendată judecata cererilor de apel formulate de apelanții-reclamanți A., B. și SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, în temeiul dispozițiilor art. 262 alin. (4) coroborat cu art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva încheierii din 1 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2022, susținând că instanța de apel a dispus suspendarea cauzei cu interpretarea greșită a art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

În opinia recurenților, din analiza acestor prevederi se poate constata că măsura suspendării poate viza doar acele acțiuni judiciare sau extrajudiciare și măsuri de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare în vederea realizării unor creanțe susceptibile de a fi înscrise la masa credală. Faptul că măsura suspendării poate fi dispusă doar în cazul unor astfel de creanțe reiese chiar din conținutul acestui text de lege, art. 262 alin. (4) teza a II-a, din Legea nr. 85/2014 prevăzând în mod clar:

"Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivii prezentei legi".

Totodată, la art. 262 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 se prevede expres:

"Creanțele de asigurări, constat ale prin titluri executorii obținute ulterior momentului pronunțării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal sub sancțiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obținerii titlului".

Or, în prezentul dosar, având ca obiect daunele materiale și morale formulate de reclamanți ca urmare a accidentului din data de 26 iunie 2020, sumele solicitate, susțin recurenții-reclamanți, nu ar putea fi examinate și înscrise în tabelul creanțelor, în condițiile în care reclamanții nu dețin încă o creanță determinată, certă, lichidă și exigibilă împotriva societății de asigurare-reasigure (până la pronunțarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească despăgubirea cuvenită victimelor accidentului din dala de 26 iunie 2020).

În același sens, prin Decizia Curții Constituționale nr. 690/2018, la punctul 18, s-a statuat că textul de lege criticat (art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014) se referă la acțiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel încât numai acele acțiuni care tind la realizarea creanțelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate. Revine instanței de judecată competența și, în același timp, obligația de a analiza în ce măsură acțiunile aflate în curs de soluționare pe rolul instanței de judecată se circumscriu cerințelor cuprinse în dispozițiile criticate (...).

Nu în ultimul rând, există prevederile speciale și în Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, unde la art. 14 se prevede expres faptul că:

"Orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în stare de insolvență poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului în condițiile prevăzute la art. 121 și alin. (4), dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancțiunea decăderii din drept".

Aceste prevederi întăresc ideea că nu poate fi dispusă suspendarea unui proces derulat împotriva asigurătorului aflat în procedura insolvenței, întrucât legiuitorul a prevăzut o procedură specială de recuperarea a creanțelor în situația unui asigurător aflat în procedura de insolvență (ulterior obținerii titlului executoriu partea interesată se adresează Fondului de Garantare) și nu cea obișnuită de înscriere la masa credală.

Or, în condițiile în care dreptul de creanță al recurenților nu s-a născut încă, hotărârea privind stabilirea despăgubirilor nefiind definitivă, menținerea soluției suspendării prezentului dosar ar conduce în mod inevitabil la imposibilitatea valorificării prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Astfel, conchid recurenții, interpretarea instanței de apel nu ar putea fi primită și prin prisma faptului că ar constitui un impediment la obținerea despăgubirilor cuvenite, conform procedurii stabilite de legiuitor la art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

Intimatul-reclamant SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că sunt incidente prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, act normativ care are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, creditorul având posibilitatea de a-și recupera creanța prin recurgerea la mijloacele prevăzute de lege în procedura insolvenței, respectiv de a formula o declarație de creanță, conform dispozițiilor acestui act normativ.

Art. 262 din Legea nr. 85/2014 reglementează procedurile aplicabile în cazul societăților de asigurare sau reasigurare debitoare, alin. (4) statuând că:

"hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare sau reasigurare debitoare. Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs".

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate, rezultă că legiuitorul a reglementat situația societăților de asigurare sau reasigurare în sensul prevederii unei norme imperative, conform căreia hotărârea de deschidere a procedurii falimentului societății de asigurare sau reasigurare are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare sau reasigurare debitoare.

Legiuitorul a urmărit, prin norma imperativă prevăzută de textul legal anterior menționat, concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competența exclusivă a judecătorului-sindic.

Suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare sau reasigurare, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, reprezintă un efect al deschiderii procedurii falimentului societății de asigurare. Această suspendare operează prin efectul legii și trebuie numai constatată de instanța de judecată.

Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul-sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului societate de asigurare ce pot afecta patrimoniul acestuia, este scopul avut în vedere de textul legal instituit prin art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, indiferent dacă prin acestea se urmărește recuperarea unor creanțe comerciale ori a unor creanțe din asigurări, în condițiile în care acest text de lege nu conține vreo dispoziție de exceptare de la măsura suspendării.

Deși recurenții au invocat incidența motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată că argumentele acestora vizează aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de procedură, ceea ce poate fi subsumat motivului reglementat de pct. 5 al art. 488, însă, acest motiv de recurs este nefondat, întrucât instanța a dat o corectă eficiență normelor procedurale incidente speței.

Conform art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare.(…)."

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.(…)", iar potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; (…)".

Totodată, prin norma de trimitere cuprinsă în art. 242 din aceeași lege se dispune că "prevederile cap. I, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol."

Fiind situate în cuprinsul capitolului I al titlului II - Procedura insolvenței, capitol denumit "Dispoziții comune", rezultă, raportat la art. 242 anterior evocat, că prevederile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile și în procedura falimentului unei societăți de asigurare/reasigurare.

Astfel, contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a aplicat în mod corect toate dispozițiile legale menționate anterior, precum și statuările obligatorii ale instanței de contencios constituțional, regăsite în decizia nr. 690/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 210 din 18 martie 2019, Partea I, cât și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 19/2022, Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1061 din 2 noiembrie 2022, Partea I.

Prin aceste decizii, s-a statuat că excepțiile de la regula suspendării de drept, reglementate în cuprinsul primului capitol al titlului II - Procedura insolvenței, capitol intitulat "Dispoziții comune", sunt aplicabile și în procedura falimentului unei societăți de asigurare/reasigurare; această interpretare a fost justificată atât pe conținutul art. 242 din Legea nr. 85/2014, în temeiul căruia art. 262 alin. (4) și (5) din aceeași lege, ca dispoziție cu caracter special, se completează cu prevederile art. 75 alin. (2) din același act normativ, în măsura în care norma specială nu dispune altfel și în măsura compatibilității lor cu falimentul societății de asigurare/reasigurare, cât și din însăși interpretarea dispozițiilor art. 262 din legea anterior menționată.

Așadar, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 au fost aplicate în mod corect de instanța de apel, întrucât legiuitorul a înțeles să excepteze de la suspendarea de drept, printre altele, căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unor creditori, începute înaintea deschiderii procedurii.

Întrucât art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 instituie un caz de excepție, iar dispozițiile art. 262 alin. (4) din aceeași lege nu pot produce efecte în ceea ce privește căile de atac promovate de către societatea debitoare, Înalta Curte, constată că încheierea recurată este legală, instanța devolutivă de prim control judiciar aplicând corect prevederile imperative ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, care interzic creditorilor societății de asigurare/reasigurare aflată în insolvență să inițieze sau să continue acțiuni judiciare sau extrajudiciare împotriva ei, aceștia fiind chemați să își valorifice drepturile în cadrul procedurii, cu respectarea cerințelor legale.

Instanța supremă reține că prin noțiunea de acțiune se înțelege orice mijloc procesual prin care se apără un drept subiectiv sau un interes legitim, putând îmbrăca forme diferite, în funcție de etapa în care se află litigiul, respectiv cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, astfel că dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, vor fi incidente în orice fază a procesului.

Astfel, în măsura în care deschiderea procedurii de faliment împotriva unei societăți de asigurare care are calitatea de pârâtă într-o acțiune prin care un creditor urmărește să își realizeze o creanță asupra ei intervine în timp ce litigiul se află pe rol în primă instanță, judecata trebuie suspendată ori încetată, în funcție de incidența criteriilor legale (rămânerea definitivă sau nu a hotărârii de deschidere a procedurii), iar dacă intervine ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe, aplicarea art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 presupune suspendarea judecății căii de atac, sub rezerva ca aceasta să nu fi fost declarată de chiar societatea falită.

De asemenea, criticile legate de imposibilitatea valorificării creanței pretinse de recurenții creditori sunt neîntemeiate, atât timp cât există căi legale lăsate la dispoziția creditorului de asigurări, atât prin înscrierea în procedura insolvenței, cu respectarea cerințelor prevăzute de Legea nr. 85/2014, cât și prin recurgerea la procedura administrativă derulată în fața Fondului de garantare a asiguraților, cu respectarea condițiilor stipulate în Legea nr. 213/2015.

Așadar, instanța supremă constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, așa încât nu se poate reține, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vreo încălcare sau greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale indicate prin cererea de recurs.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva încheierii din 1 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva încheierii din 1 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2024.