ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1671/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la 12.04.2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au chemat în judecată pârâții I. S.R.L., J., K. S.R.L., L., M., N., O., P., Q. S.R.L., R. S.R.L., S., T. S.R.L., U., V. S.A., W., X., Y., Z., AA. S.A., BB., CC. S.R.L., DD. S.R.L., EE. S.R.L., FF. S.A., GG. S.R.L., HH., II. și JJ., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să constate încălcarea dreptului la imagine, onoare, demnitate și viață privată, ca urmare a unei campanii denigratoare și batjocoritoare desfășurată de pârâți, prin publicarea fotografiei autoarei reclamanților ca fiind soția lui KK., autorul crimelor de la Onești; obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale, precum și la publicarea dispozitivului hotărârii ce se va pronunța în cauză, în termen de 30 de zile de la rămânerea sa definitivă, sub sancțiunea de daune-interese de 100 RON/zi întârziere; înlăturarea, pe cheltuiala pârâților, a fotografiei autoarei reclamanților din toate articolele, materialele și comentariile publicate pe site-urile acestora sau pe alte platforme online care le aparțin, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub aceeași sancțiune pecuniară de întârziere; obligarea pârâților de a solicita partenerilor internaționali înlăturarea materialelor denigratoare și a fotografiei din mediul online, în aceleași condiții și termen; obligarea pârâților de a solicita companiei LL. dezindexarea tuturor materialelor vizate, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea va rămâne definitivă, sub aceeași sancțiune pecuniară de întârziere; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 14/26.01.2023, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a respins ca nefondată acțiunea și cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată; a obligat reclamanții, în solidar, să achite cheltuielile de judecată în sumă de 7.385 RON către pârâta CC. S.R.L. și în sumă de 9.846 RON către pârâta Q. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta F. a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 26/25.01.2024, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentința în parte în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanta F. și a trimis cauza spre rejudecare doar cu privire la acțiunea formulată de apelantă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate ce nu contravin prezentei.

Împotriva acestei decizii, pârâtul R. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, recurentul a susținut că principala critică vizează modul în care instanța de apel a interpretat dispozițiile legale referitoare la cercetarea procesului, precum și cele referitoare la admisibilitatea și încuviințarea probelor.

Astfel, potrivit acestuia, instanța de apel a reținut în mod nelegal că prima instanță nu a intrat în realitate în cercetarea fondului cauzei, concluzie justificată prin prisma respingerii probei cu martori, care în accepțiunea sa, ar fi fost susceptibilă să facă dovada existenței prejudiciului, cu privire la care tribunalul a reținut că nu a fost dovedit.

Sub acest aspect, recurentul a subliniat că respingerea unei probe nu echivalează cu necercetarea fondului, ci nu reprezintă altceva decât aplicarea rolului activ al judecătorului, precum și a dispozițiilor art. 237 alin. (2) pct. 7 C. proc. civ.

În sprijinul acestor afirmații, a evocat art. 255 alin. (1) C. proc. civ. și susține că aptitudinea probelor de a duce la soluționarea procesului presupune punerea lor în discuția părților, în ședința de judecată, ceea ce în cauză s-a întâmplat.

Potrivit recurentului, instanța are competența de a aprecia asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor, iar neîncuviințarea unei probe nu poate atrage nulitatea hotărârii; cu toate acestea, instanța de apel nelegal se substituie legiuitorului și creează în sarcina instanțelor obligația de a încuviința orice probă, indiferent dacă este susceptibilă sau nu de a conduce la soluționarea cauzei ori de câte ori părțile nu reușesc să își dovedească pretențiile. Or, această concluzie este contrară dispozițiilor legale și principiilor care guvernează desfășurarea unui proces aflat pe rolul instanțelor de judecată.

Ultima critică invocată vizează constatarea instanței de apel potrivit căreia tribunalul nu a analizat capetele de cerere subsecvente. Sub acest aspect, susține că, odată respins capătul principal de cerere privind atragerea răspunderii civile delictuale, era vădit inutil să se mai intre în analiza celorlalte capete de cerere. Totodată, subliniază că, chiar dacă în motivarea hotărârii nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de reclamantă, nu înseamnă în mod automat că hotărârea este netemeinică și nelegală. De altfel, soluția din apel tinde să impună în sarcina instanțelor un formalism excesiv, susceptibil de a îngreuna fără motiv actul de înfăptuire a justiției.

În final, recurentul a solicitat ca, în măsura în care instanța va aprecia că susținerile sale se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., să fie analizate din această perspectivă.

În drept a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 07.05.2024, intimata F. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nemotivat, solicitând să se constate că nu au fost aduse veritabile critici împotriva deciziei tribunalului, context în care a făcut trimitere la art. 489 C. proc. civ. totodată, a arătat că, deși se face trimitere la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate se invocă motive de netemeinicie a hotărârii, și nu de nelegalitate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 20, 21 și 22.05.2024, intimatele Q. S.R.L., respectiv CC. S.R.L. și FF. S.R.L. au depus la dosar întâmpinare, solicitând admiterea recursului.

Prealabil, Înalta Curte reține că susținerile intimatei F. din întâmpinare nu pot fi calificate drept o veritabilă excepție, în condițiile în care aceasta se limitează la o invocare generică a art. 489 C. proc. civ. cu alte cuvinte, nu este suficientă doar indicarea formală a unui text legal, ci și prezentarea unei argumentații circumstanțiate, raportate la conținutul criticilor formulate prin memoriul de recurs.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Motivele circumscrise de recurent ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pun în discuție aplicarea de către curtea de apel a unor reguli de procedură și nu încălcarea sau aplicarea unor norme de drept material; de aceea, ele vor fi examinate numai în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dând-se prioritate criticilor care pun în discuție nelegalitatea anulării hotărârii apelate din perspectiva aplicării greșite a normelor privind cercetarea procesului și încuviințarea probelor.

Criticile sunt fondate.

Astfel cum rezultă din parcursul procesual al cauzei, prin încheierea din 27.09.2022, prima instanță a respins cererea de încuviințare a probelor cu martori și interogatoriu propuse de reclamanții, apreciind că actele existente la dosar sunt suficiente pentru o soluționare justă a cauzei; ulterior, a respins acțiunea reclamanților.

Prin decizia recurată, după o analiză aplicată a sentinței, curtea de apel a conchis că tribunalul a soluționat cauza fără a intra în realitate în cercetarea fondului cauzei, invocând în acest sens respingerea probei cu martori, care în accepțiunea sa, ar fi fost susceptibilă teoretic să facă dovada existenței prejudiciului reclamat; de asemenea, instanța de apel a reținut și lipsa motivării soluției asupra tuturor capetelor de cerere, respectiv cele vizând obligarea pârâților la publicarea de scuze publice, eliminarea fotografiei autoarei reclamanților din mediul online și solicitarea adresată către LL. pentru dezindexarea conținutului online; în acest context, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și a anulat în parte sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare.

Înalta Curte notează că instanța de apel a pornit de la o premisă eronată, întrucât respingerea unei probe, respectiv cea cu martori, nu echivalează cu o necercetare a fondului.

Dimpotrivă, o astfel de dispoziție de respingere constituie exercitarea atribuției exclusive a instanței de a aprecia asupra admisibilității, pertinenței, concludenței și utilității probelor propuse pentru soluționarea litigiului, potrivit art. 255 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului".

De asemenea, potrivit art. 22 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, instanța este în drept să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare.

În conformitate cu art. 237 alin. (2) pct. 7 C. proc. civ., în cadrul etapei de cercetare a procesului, instanța va încuviința probele solicitate de părți, pe care le găsește concludente, precum și pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.

Prin urmare, neîncuviințarea unei probe - cum este în speță proba cu martori - nu poate fi interpretată ca o necercetare a fondului cauzei, ci ca o manifestare legitimă a prerogativei instanței de fond, în exercitarea rolului său activ, bazată pe aprecierea că aceasta nu era aptă să conducă la dovedirea faptelor invocate, în contextul probator deja administrat. Cu alte cuvinte, instanțele nu au obligația de a admite toate probele solicitate de părți, ci doar pe acelea apreciate ca fiind relevante și necesare soluționării cauzei.

Respectând limitele devoluției în apel, instanța de apel avea posibiltatea reevaluării probatoriului administrat sau a necesității suplimentării acestuia, situația reținută neconstituind per se un motiv de anulare a sentinței și de trimitere spre rejudecare a cauzei în condițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte notează că nu se mai impune examinarea criticii privind pretinsa neanalizare de către tribunal a capetelor de cerere subsecvente, câtă vreme statuările anterioare conturează o aplicare greșită a normelor privind cercetarea procesului și încuviințarea probelor.

De aceea, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza instanței de apel, pentru o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât R. S.R.L. împotriva deciziei nr. 26/25.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți F., B., C., D., G., H., E., A. și intimații-pârâți II., CC. S.R.L., U., MM., JJ., M., EE. S.R.L., L., FF. S.A., BB., Q. S.R.L., K. S.R.L., J., Z., V. S.A., GG. S.R.L., DD. S.R.L., N., S., O., AA. S.A., W., P., HH., Y., NN. S.R.L. și T. S.R.L.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2024.