ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1342/2025

HOTĂRÂRE

24.09.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1342/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la 24.05.2024 sub nr. x/2024, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimata S.C. B. S.R.L., solicitând anularea deciziei de concediere emisă de aceasta, obligarea la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu momentul concedierii nelegale și până la data plății efective, la plata contribuțiilor de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu luna noiembrie 2023, repunerea părților în situația anterioară, prin reintegrarea pe postul deținut anterior, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea completatoare înaintată la dosar la 17.02.2025, contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la plata salariilor aferente perioadei februarie 2024 - februarie 2025.

Prin sentința civilă nr. 318/17.02.2025, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.

Pentru a hotărî astfel, în raport cu obiectul cauzei, a dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii și interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., a reținut că, în speță, competența teritorială este exclusivă.

A evidențiat că, astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, contestatoarea are domiciliul în județul Botoșani, și numai domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Iași, la sediul cabinetului de avocat, respectiv că noțiunea de "loc de muncă" nu ar putea fi interpretată în sensul că ar include inclusiv fostul loc de muncă al contestatoarei, în condițiile în care la data sesizării instanței, aceasta nu mai presta muncă în favoarea intimatei, anularea deciziei de concediere nefiind de natură a influența competența teritorială care se stabilește prin raportare la elementele existente la data sesizării instanței.

Prin sentința civilă nr. 705/26.06.2025, Tribunalul Botoșani, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În considerentele acestei sentințe civile, s-a reținut că acțiunea vizează soluționarea unui conflict individual de muncă, că este incident un caz de competență teritorială alternativă, potrivit art. 269 Codul muncii, iar contestatoarea și-a exercitat dreptul de opțiune reglementat de art. 116 C. proc. civ. și a sesizat Tribunalul Iași, instanța în circumscripția căreia își are locul de muncă.

Această instanță a apreciat că, prin tribunalul de la locul de muncă al reclamantului, sau asimilat acestui loc de muncă, se înțelege tribunalul pe raza căruia se află angajatorul chemat în judecată.

Fiind admis că reclamanta a ales unul dintre tribunalele competente, a evidențiat nu doar că aceasta nu mai poate reveni asupra opțiunii, întrucât instanța pe care a sesizat-o este competentă să soluționeze pricina, dar nici instanța sesizată nu ar putea să-și decline din oficiu competența.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu are ca obiect soluționarea unui conflict de muncă ca urmare a încetării contractului individual de muncă, fiind incidente normele privind jurisdicția muncii.

Cu titlu de reglementare generală, dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în forma aflată în vigoare la data înregistrării acțiunii, prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Totodată, deși prevăd o competență alternativă, dispozițiile enunțate sunt norme imperative, reclamantul având dreptul de alegere numai între instanțele prevăzute de lege, fie tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința, fie cel în a cărui circumscripție se află locul său de muncă.

Împrejurarea că, la data sesizării instanței, raportul de muncă era deja încetat, nu este de natură să afecteze dreptul de opțiune conferit de lege reclamantului, competența rămânând una alternativă, cu atât mai mult cu cât rațiunile care au stat la baza stabilirii competenței în favoarea instanței de la locul de muncă subzistă în situația în care se contestă însăși modalitatea de încetare a raporturilor de muncă.

Prin urmare, chiar și în situația în care conflictele de muncă privesc în mod specific faptul încetării raporturilor de muncă, modalitatea de încetare ori drepturi decurgând din acest fapt, reclamantului îi este recunoscut dreptul de a sesiza oricare dintre instanțele deopotrivă competente, potrivit legii.

Sub acest aspect, este de subliniat și faptul că legiuitorul a inclus în noțiunea de jurisdicție a muncii și soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încetarea contractelor individuale, potrivit art. 266 Codul muncii. Ținând cont de topografia textelor de lege cuprinse în Ttitlul XII - Jurisdicția muncii din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, indiferent dacă un conflict de muncă se naște în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă, instanța competentă teritorial se determină în acord cu dispozițiile exprese ale art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care se referă la tribunalul în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul. Sintagma "locul de muncă" nu poate primi o interpretare speculativ-restrictivă în contextul în care o asemenea abordare nu rezultă din ansamblul reglementării și ea ar conduce la concluzia că niciun litigiu grefat pe încetarea raportului de muncă nu ar mai putea fi deferit tribunalului de la locul de muncă, ceea ce contravine intenției legiuitorului de a acorda reclamantului facultatea de a alege între instanța de la docmiliul său ori instanța de la locul de muncă, în acest din urmă caz fiind vorba despre instanța în a cărei rază teritorială angajatul își desfășoară ori și-a desfășurat raportul de muncă în legătură cu care s-a născut litigiul.

Pe de altă parte, în ceea ce privește domiciliul contestatoarei, este de subliniat faptul că din interpretarea dispozițiilor art. 87 C. civ. și art. 155 pct. 6 C. proc. civ., noțiunea de "domiciliu", care interesează în sens procedural, se identifică cu noțiunea de "domiciliu de fapt", iar în raport de locuința statornică a părții se stabilește atât legalitatea procedurii de citare, cât și instanța competentă să soluționeze pricina.

În cauză, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii introductive și înscrisurile aflate la dosar, activitatea contestatoarei s-a desfășurat la punctul de lucru al intimatei, angajator, în localitatea Iași iar, în ceea ce privește domiciliul, acesta se află în Județul Botoșani.

Prin urmare, la data formulării cererii, atât Tribunalul Iași cât și Tribunalul Botoșani erau deopotrivă competente să soluționeze cauza, contestatoarea având alegerea între acestea două.

Având în vedere că opțiunea reclamantului între instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii poate fi exercitată numai la momentul sesizării instanței de judecată, Înalta Curte reține că, în speță, contestatoarea a decis să se adreseze Tribunalului Iași, învestind în mod legal această instanță cu soluționarea cererii sale, fixând, totodată, în mod definitiv competența în favoarea acesteia, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.