ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1272/2025

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea de ședință din 1 octombrie 2024, prima instanță sesizată a invocat excepția necompetenței sale materiale, pentru soluționarea căreia a apreciat că sunt necesare probe suplimentare, respectiv ca pârâtul să depună la Compartimentul de documente clasificate al secției ordinul contestat, precum și întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestuia, sens în care a amânat judecarea cauzei la data de 26 noiembrie 2024.

Prin sentința civilă nr. 1960 din 26 noiembrie 2024, aceeași instanță a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că, în cauză, competența nu se determină în raport cu calitatea emitentului actului contestat, de autoritate publică centrală, ci în raport cu natura raportului juridic litigios, iar promovarea acțiunii de către un terț față de actul contestat nu schimbă natura juridică a litigiului și nici competența instanței, nefiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, s-a reținut că instanța competentă material se determină prin raportare la prevederile art. 35

11

, art. 35

12

și art. 35

14

din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, iar litigiile privind personalul militar reprezintă conflict de muncă, astfel cum este definit de art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, care se află în competența instanțelor sau completurilor specializate în materia conflictelor de muncă.

În considerentele acestei sentințe, s-a reținut că, raportat la obiectul, cauza juridică și temeiul acțiunii, litigiul nu poate fi calificat ca fiind unul de muncă, pentru a fi incidente prevederile art. 266 din Codul muncii, întrucât actul contestat de către terțul pretins vătămat, care și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, reprezintă un veritabil act administrativ emis de o autoritate publică centrală în regim de putere publică, în accepțiunea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, astfel că instanța competentă material se stabilește potrivit art. 10 din același act normativ.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanții au solicitat anularea unui ordin emis de Ministrul Apărării Naționale, prin care s-a prelungit detașarea și împuternicirea domnului colonel medic B. să asigure îndeplinirea funcției de comandant-director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", în perioada 13 martie 2024 - 12 septembrie 2024, întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 56 alin. (1) din Codul administrativ "Ministrul conduce aparatul propriu al ministerului, stabilit prin hotărâre a Guvernului, numește și eliberează din funcție personalul acestuia" iar conform art. 57 alin. (1) din același cod "În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, ministrul emite ordine și instrucțiuni cu caracter normativ sau individual."

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, constituie act administrativ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Din modalitatea de configurare a cererii de chemare în judecată rezultă în mod neechivoc că reclamanții au înțeles să solicite anularea unui ordin de ministru care, potrivit normelor evocate, este un act administrativ ce poate fi contestat pe calea contenciosului administrativ de către persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă.

Așadar, în considerarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanții s-au adresat instanței de contencios administrativ în calitate de persoane vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Totodată, se constată că, înainte de promovarea demersului judiciar întemeiat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanții au urmat procedura prevăzută de art. 7 din aceeași lege, formulând plângere prealabilă prin care au solicitat revocarea ordinului ministrului, respinsă prin răspunsul emis la 23 mai 2024.

Așadar, reclamanții au uzat de dreptul de dispoziție care le este recunoscut de art. 9 alin. (1) și (2) C. proc. civ., stabilind prin cererea de chemare în judecată obiectul și limitele procesului, iar judecătorul nu le mai poate cenzura, în acest sens fiind prevederile art. 22 alin. (5) din același cod.

Toate aceste elemente converg către concluzia potrivit căreia natura procesului pendinte este de contencios administrativ, acțiunea fiind promovată de către o persoană juridică și o persoană fizică, având calitate de terți față de raporturile de muncă dintre pârât și domnul colonel medic B., vizat de actul administrativ a căruia anulare se solicită.

Conflictul de muncă este definit la art. 1 pct. 24 din Legea nr. 367/2022, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, și reprezintă "conflictul dintre angajați/lucrători și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional, social ori alte drepturi rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Conflictele de muncă pot fi colective sau individuale;"

În raport cu acest text legal, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății nu este supus legislației muncii, întrucât, pentru a se aprecia astfel, trebuia ca părțile litigante să fie cele între care este stabilită relația angajat-angajator.

Or, niciunul dintre reclamanți nu are calitate de parte a raportului de muncă modificat prin actul administrativ contestat, interesul acestora având ca izvor pretinsa vătămare prin ordinul emis de pârât, ce poate fi protejat pe cale judiciară doar înaintea instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice și, respectiv, criteriul valoric, în cazul de față, fiind aplicabil criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ contestat.

Așadar, fiind vorba despre un act administrativ emis de conducătorul unei autorități publice centrale, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cererii prin care se solicită anularea acestui act revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2025.