SECȚIUNEA A PATRA CAUZA YALIM c. TURCIA (Cercetarea nr. 40533/98) HOTĂRÂREA (Regulament amiabil) STRASBURG 3 mai 2007 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Yalpem c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președinte, dnii J. Casadevall, G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, S. Pavlovschi, J. Šikuta, judecători, și domnul Araci, graffière adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 aprilie 2006 și 3 aprilie 2007, înmânează hotărârea adoptată la această ultimă dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 4053/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Mecit Yal La 20 februarie 1998, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În cazul în care nu a fost desemnat un agent în sensul prezentei proceduri, reclamantul a invocat o încălcare a articolelor 3 și 13 din convenție ca urmare a relelor tratamente care i-ar fi fost aplicate în timpul detenției. Invocând articolele 5 și 6 din convenție, recurentul denunța, de asemenea, caracterul excesiv al duratei detenției provizorii, lipsa independenței și imparțialității Tribunalului care l-a condamnat și necunoașterea dreptului său la apărare în timpul procesului. februarie 2000 și 4 aprilie 2006, Curtea a declarat admisibile obiecțiunile formulate în temeiul articolului 5 alineatul (3) din convenție, precum și cele întemeiate pe lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Diyarbakr și pe necunoașterea de către această instanță a drepturilor la apărare în sensul articolului 6 alineatul (1) și (3). La 21 noiembrie 2006, după un schimb de corespondență, grefierul a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. Reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cazului. La 9 ianuarie 1994, suspectat de apartenență la PKK, reclamantul a fost arestat și arestat. A doua zi, procurorul general al Republicii Silopi a prelungit perioada de detenție pentru o perioadă de 15 zile. La 24 ianuarie 1994, reclamantul s-a prezentat mai întâi în fața procurorului și a fost forțat de poliție să semneze, fără a le citi, declarațiile și procesele-verbale prezentate în sarcina sa. Apoi a fost adus în fața judecătorului de pace al lui Silopi. El a recunoscut că a distribuit fluturașe în numele PKK, fără a fi membru al acestuia. Examenul medico-legal efectuat în aceeași zi nu a permis identificarea urmelor de răni sau răni pe corpul reclamantului. La 16 februarie 1994, reclamantul a fost acuzat de apartenență la o bandă armată și propagandă ilegală, în sensul articolelor 168 și 264 din Codul Penal. De aceea, a fost trimis în fața Curții de Securitate a statului Diyarbakr, compus din trei judecători, printre care unul dintre judecătorii militari. 10. Prin hotărârea din 29 iunie 1998, reclamantul a fost condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare, în conformitate cu art. 168 alineatul (2) din Codul Penal și cu art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. 11. La 23 decembrie 1998, acesta s-a ocupat de casare, susținând că condamnarea sa a fost întemeiată numai pe mărturisirea extorcată de poliție. 12. Prin hotărârea din 25 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. ÎN DREPT 13. În cererea sa, recurentul denunța durata excesivă a detenției provizorii, în conformitate cu art. 5 alineatul (3) din convenție. În plus, invocă art. 6 § 1 și 3 se plângea de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, în special din cauza absenței unui avocat în timpul interogatoriului său de către poliție și din cauza prezenței unui judecător militar în colegiul care l-a judecat. 14. Guvernul, care contesta aceste tezele, a trimis ulterior Curții următoarea declarație: Declar că guvernul Republicii Turcia oferă domnului Mecit Yalćm, cu titlu gratuit, suma de 3 500 EUR (trei mii cinci sute de euro) în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data plății și va fi scutită de orice taxă aplicabilă și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa decontării în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În plus, guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei Marii Camere în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 15. La rândul său, reclamanta a adresat declaraia pe care o prezintă în calitate de reprezentant al domnului Mecit Yal'm, observ că guvernul Republicii Turcia este pregătit să plătească persoanei în cauză suma de 3 500 EUR (trei mii cinci sute EUR) în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior, pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data plății și va fi scutită de orice taxă aplicabilă și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, aceasta va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Acceptăm această propunere și renunțăm, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care stau la baza acestei cereri; declarăm cazul definitiv soluționat; în plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 16. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție]. Curtea se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Decide să șteargă cazul rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 3 mai 2007 în temeiul art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Fatoș Araci Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte
QUATRIÈME SECTION
YALIM c. TURQUIE
(Requête n
o
40533/98)
ARRÊT
(Règlement amiable)
3 mai 2007
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Yalım c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza,
président,
MM.
juges,
et de M
me
F.
Araci,
greffière adjointe de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 4 avril 2006 et 3 avril 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
40533/98) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Mecit Yalım («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 20 février 1998 en vertu de l'ancien article
25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l'assistance judiciaire, est représenté par M
e
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent aux fins de la présente procédure.
3.
Le requérant alléguait une violation des articles 3 et 13 de la Convention du fait des mauvais traitements qui lui auraient été infligés pendant la garde à vue. Invoquant les articles 5 et 6 de la Convention, le requérant dénonçait également le caractère excessif de la durée de sa détention provisoire, le manque d'indépendance et d'impartialité du tribunal qui l'a condamné et une méconnaissance de ses droits de la défense lors du procès.
4.
Par des décisions des 1
er
février 2000 et 4 avril 2006, la Cour a déclaré recevables les griefs tirés de l'article 5 § 3 de la Convention ainsi que ceux tirés du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat de Diyarbakır et d'une méconnaissance, par cette juridiction, des droits de la défense, au sens de l'article 6 §§ 1 et 3.
5.
Le 21 novembre 2006, après un échange de correspondance, le greffier a proposé aux parties la conclusion d'un règlement amiable au sens de l'article 38 § 1 b) de la Convention. Le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
6.
Le 9 janvier 1994, soupçonné d'appartenance au PKK, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue. Le lendemain, le procureur de la République de Silopi prolongea la garde à vue pour une durée de quinze jours.
7.
Le 24 janvier 1994, le requérant comparut d'abord devant le procureur. Il allégua avoir été contraint par la police de signer, sans les lire, la déposition et les procès-verbaux produits à sa charge.
Ensuite, il fut traduit devant le juge de paix de Silopi. Il avoua avoir distribué des tracts au nom du PKK, sans pour autant en être membre. Le requérant fut placé en détention provisoire.
8.
L'examen médicolégal effectué le même jour ne permit de relever aucune trace de coups ou de blessures sur le corps du requérant.
9.
Le 16 février 1994, le requérant fut mis en accusation pour appartenance à une bande armée et propagande illégale, au sens des articles 168 et 264 du code pénal. Aussi fut-il déféré devant la cour de sûreté de l'Etat de Diyarbakır, composé de trois juges, dont l'un de la magistrature militaire.
10.
Par un jugement du 29 juin 1998, le requérant fut condamné à douze ans et six mois d'emprisonnement, en application des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n
o
3713 sur la lutte contre le terrorisme.
11.
Le 23 décembre 1998, il se pourvut en cassation, faisant valoir que sa condamnation avait été fondée uniquement sur des aveux extorqués par la police.
12.
Par un arrêt du 25 février 1999, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué.
13.
Dans sa requête, le requérant dénonçait la durée excessive de sa détention provisoire, au regard de l'article 5 § 3 de la Convention. En outre, invoquant l'article 6
§§ 1 et 3, il se plaignait d'une violation de son droit à un procès équitable, notamment du fait de l'absence d'un avocat lors de son interrogatoire par la police et du fait de la présence d'un juge militaire au sein du collège qui l'a jugé.
14.
Le Gouvernement, qui contestait ces thèses, a ultérieurement fait parvenir à la Cour la déclaration suivante
:
«
Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser à M.
Mecit Yalım, à titre gracieux, la somme de 3
500 EUR (trois mille cinq cents euros) en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme.
Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l'affaire.
En outre, le Gouvernement s'engage à ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
15.
De son côté, la partie requérante a adressé la déclaration que voici
:
«
En ma qualité de représentant de M. Mecit Yalım, je note que le Gouvernement de la République de Turquie est prêt à verser à l'intéressé, à titre gracieux, la somme de 3
500 EUR (trois mille cinq cents euros) en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête susmentionnée, pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme.
Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera versée dans les trois mois suivant la date de la notification de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. A compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, celle-ci sera majorée d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Nous acceptons cette proposition et renonçons par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de la Turquie à propos des faits à l'origine de ladite requête. Nous déclarons l'affaire définitivement réglée.
En outre, je m'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
16.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62
17.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 mai 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Fatoș
Araci
Nicolas
Bratza
Greffière adjointe
Président