ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1174/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006 - art. 13 alin. (1) și Legea nr. 303/2004 - art. 57 alin. (7) și art. 57 alin. (9), precum și celelalte prevederi invocate în cuprinsul cererii.

Prin sentința civilă nr. 1427 din 09 decembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect "calcul drepturi salariale", formulată de reclamantul A. - procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite și Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, în calitate de ordonator terțiar de credite, în favoarea Tribunalului Brașov.

În motivarea acestei hotărâri, s-au reținut, în esență, următoarele:

În forma actuală a C. proc. civ., în cazul în care reclamantul are calitatea de judecător (ori deține una din calitățile expres și limitativ arătate la alin. (3) din art. 127 C. proc. civ., respectiv procuror, asistent judiciar și grefier) la instanța competentă să judece cauza, acesta este obligat să sesizeze o instanță de același grad aflata în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, dispozițiile fiind aplicabile și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau pârât.

Diferența dintre cele două alineate constă în faptul că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. instituie o obligație pentru reclamant de a se adresa unei alte instanțe decât cea competentă potrivit regulilor de drept comun, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate, pe când art. 127 alin. (2) C. proc. civ. stabilește o facultate pentru reclamant (prin folosirea cuvântului "poate") de a se adresa unei alte instanțe decât cea de drept comun, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

Instanța a reținut și dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003, reținând că, în speță, reclamantul, în calitate de procuror, conform înscrisurilor atașate la dosarul cauzei, respectiv CI aflat la dosar, are domiciliul în Jud. Brașov, Com. Sânpetru, str. x.

În consecință, a apreciat că nu pot fi invocate dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții speciale și derogatorii, ce sunt de strictă interpretare și care reglementează expres situațiile în care cererea formulată stabilește o facultate pentru reclamant de a se adresa unei alte instanțe decât cea de drept comun, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

Mai mult dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) C. proc. civ. fac referire la ipoteza în care instanța are calitate de reclamant sau pârât. Altfel spus, art. 127 C. proc. civ. nu oferă reclamantului din prezenta cauză dreptul de a-și alege instanța.

Așadar, a reținut că, în speță, reclamantul poate sesiza tribunalul de la locul de muncă, competent absolut în materia conflictelor de muncă, fără a deveni incident art. 127 C. proc. civ., întrucât Tribunalul Brașov nu este pârât în cauză.

În spetă, s-a mai reținut, pârâții sunt Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și, nefiind incident cazul de prorogare de competență prevăzut de art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Prahova apare ca fiind necompetent absolut, competența de soluționare a cauzei aparținând Tribunalului Brașov, ca instanță în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul A..

Pentru a se pronunța astfel, instanța, pornind de la prevederile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., art. 269 alin. (2) Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2010 și art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a reținut, în esență, următoarele motive:

Judecătorul, procurorul, asistenții judiciari și grefierii trebuie să se adreseze de la început uneia dintre instanțele arătate de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., invocând situația lor personală; necompetența, în cazul reglementat de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., este una de ordine publică, acest caracter fiind generat de valoarea ocrotită - asigurarea prestigiului justiției, ea putând fi invocată și de instanță, din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., instanța a avut în vedere și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 271/29.01.2015 pronunțată în regulator de competență și, ca atare, a considerat că dispozițiile sus-menționate au în vedere ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care judecătorul își desfășoară activitatea sau, potrivit modificărilor normei, ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței inferioare față de instanța la care își desfășoară activitatea.

Instanța a considerat că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător și procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor de la instanță și unitățile de parchet și a reținut, în continuare, cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 22 iunie 2016 și considerentele avute în vedere la pronunțarea acestei decizii.

Tribunalul a avut în vedere, în continuare, și Decizia nr. 290/26.04.2018 pronunțată de către Curtea Constituțională a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., considerând că un astfel de argument în baza art. 127 alin. (3) C. proc. civ. este aplicabil și în cazul procurorilor din cadrul parchetelor, precum și parchetelor, în situația în care au calitatea de parte, așa cum este cazul în speță.

Or, s-a reținut, cum reclamantul din prezenta cauză este procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna aflat în raza de competență administrativ teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov figurează ca părți pârâte, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curte de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă conform legii.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 127 alin. (1), (2

1

) și (3) C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei nu aparține Tribunalului Brașov, care se află în raza de competență administrativ teritorială a Curții de Apel Brașov, ci Tribunalului Prahova, așa cum reclamantul a înțeles să sesizeze instanța de judecată.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul A., în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov a chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, într-o acțiune având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru nerecunoașterea unor drepturi salariale.

Articolul 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, invocat de instanțele aflate în conflict, prevede:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Este adevărat că, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, însă sintagma "se aplică în mod corespunzător" vizează desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Or, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) - (3

1

) din O.G. nr. 43/2002, Direcția Națională Anticorupție este o structură cu personalitate juridică, ce își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României prin procurori specializați în combaterea corupției, fiind înființată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, subunitățile sale nefiind arondate instanțelor, astfel că ipoteza avută în vedere prin art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu este incidentă în cauză.

De asemenea, Tribunalul Brașov nu figurează în cauză în calitate de pârât, pentru a fi atrasă incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2

1

), prin raportare la art. 127 alin. (2) din C. proc. civ.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în vigoare la data sesizării, 16.08.2023, și revine instanței de la domiciliul sau reședința reclamantului, respectiv Tribunalului Brașov, aceasta fiind, de altfel, și instanța de la locul său de muncă.

În considerarea tuturor celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., coroborat cu 269 alin. (2) din Codul muncii, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2025.