Decizia nr. 112/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 3596/2021 a Judecătoriei Oradea

Prin cererea înregistrată la 26 ianuarie 2021 pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr. x/2021 contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestație la executare împotriva încheierii din 15.01.2021 emise de executorul judecătoresc C. în dosarul execuțional nr. x/2003, prin care a fost înștiințat cu privire la numirea expertului evaluator D. S.R.L., pentru a se stabili valoarea de piață a imobilului situat în Oradea, str. x, înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. topografic x-C1. A invocat perimarea efectelor încheierii din 15.01.2021, menționând că înțelege să conteste și raportul de expertiză. Prin urmare, s-a solicitat desființarea tuturor actelor de executare silită efectuate pe baza raportului de expertiză emis în dosarul execuțional nr. x/2003 în perioada 21.01.2020-15.02.2021, precum și a celor subsecvente. Prin sentința civilă nr. 3596/2021 din 2 iulie 2021 pronunțată de Judecătoria Oradea, secția Civilă a fost respinsă excepția netimbrării. A fost respinsă ca nefondată contestația la executare. De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 216/LP/2022-A din 14 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de contestator împotriva sentinței civile nr. 3596/2021 din 2 iulie 2021 și a încheierii din 18 iunie 2021.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire contestatorul, ce a fost respinsă prin decizia nr. 632/A/LP/2022 din 12 septembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Prin decizia nr. 6/2023 -A din 10 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a fost respins ca inadmisibil apelul formulat împotriva deciziei nr. 632/A/LP/2022 din 12 septembrie 2022.

Împotriva deciziei nr. 6/2023 -A din 10 ianuarie 2023 a formulat recurs A.. Prin cererea înregistrată la 12.02.2024 partea a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma desemnării unui apărător din oficiu, cererea fiind respinsă prin încheierea din 06.03.2024, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2022 Împotriva acestei încheieri, petentul a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din 16.05.2024, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2022 La 17 iunie 2024, partea a înaintat la dosar note scrise prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008, cerere înregistrată sub nr. x/2022/a2. Prin încheierea din 19 iunie pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva încheierii din 19 iunie 2024, la data de 21 iunie 2024, a declarat recurs recurentul A.. În esență, recurentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs, care se introduce în termen de 48 de ore de la pronunțarea soluției. A arătat că nu se poate motiva recursul fără a se cunoaște considerentele pentru care a fost respinsă cererea, precum și faptul că termenul de 48 de ore care curge de la pronunțare este imposibil de respectat, atât timp cât se pronunță o soluție în camera de consiliu, fără citarea părților. Prin urmare, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. La data de 4 octombrie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata B., prin care au fost invocate excepțiile tardivității și inadmisibilității recursului. La termenul de judecată din 8 octombrie 2024 a fost amânată judecarea cauzei pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar, fiind prorogată discutarea excepțiilor invocate prin întâmpinare. La termenul de judecată din 10 decembrie 2024 a fost încuviințată cererea recurentului de amânare a judecății în vederea soluționării cererii de reexaminare a încheierii privind respingerea ajutorului public judiciar, fiind prorogată discutarea excepțiilor tardivității și inadmisibilității invocate prin întâmpinare. La data de 20 ianuarie 2024 recurentul a depus precizări.

Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile inadmisibilității și tardivității recursului, invocate prin întâmpinare și, în subsidiar, recursul declarat în cauză, reține următoare considerente: Excepția inadmisibilității, a cărei soluționare este prioritară, va fi respinsă, având în vedere că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevăd în mod expres calea de atac a recursului împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. De asemenea, va fi respinsă și excepția tardivității recursului, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care impun declararea căii de atac în termen de 48 de ore de la pronunțare, având în vedere că recursul a fost introdus la 21.06.2024, conform dovezii aflate la fila x din prezentul dosarul de recurs, fiind respectat termenul prevăzut de lege. În continuare, în ceea ce privește recursul, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicate în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Așadar, soluționarea căii de atac pendinte nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ cerințele stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și să nu vizeze prevederi constatate deja ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții. Sub aspectul legăturii dintre prevederile legale contestate și soluționarea cauzei, instanța de contencios constituțional a reținut că se impune verificarea interesului procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității. În vederea admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces și, ca orice mijloc procedural, aceasta nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege. Transpunând aceste considerente în cauză, Înalta Curte constată că lipsește cerința existenței unei legături a prevederilor contestate cu cauza în care a fost invocată excepția. Astfel, prin încheierea recurată s-a reținut judicios că, raportat la obiectul cauzei în care s-a solicitat sesizarea instanței de contencios constituțional, eventuala declarare a neconstituționalității dispozițiilor art. 15 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008 referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar și, subsecvent, a căii de atac a reexaminării, respectiv fără citarea părților, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu, nu ar putea schimba situația părții din proces și nu ar avea nicio influență asupra soluționării recursului în cadrul căreia a fost invocată excepția. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008 a fost formulată în cadrul recursului formulat împotriva deciziei nr. 6/2023-A/10.01.2023 pronunțate în dosarul nr. x/2022, recurs înregistrat sub același număr de dosar. Prin decizia recurată, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil apelul declarat împotriva deciziei nr. 632/MLP/2022/12.09.2022, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, prin care s-a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 216/LP/2022-A/14.03.2022, pronunțate de aceeași instanță. Prin această din urmă decizie a fost respins apelul împotriva sentinței civile nr. 3596/02.07.2021, prin care Judecătoria Oradea, secția Civilă a respins contestația la executare a părții. Așa fiind, se reține că recursul ce face obiectul dosarului nr. x/2022, în cadrul căruia s-a invocat excepția, vizează o decizie definitivă pronunțată într-un litigiu derivând dintr-o contestație la executare. Ca o consecință, în această cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile contestate, pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008 neavând nicio legătură cu soluționarea recursului formulat împotriva deciziei nr. 6/2023-A/10.01.2023, demers prin care partea urmărește, în esență, să obțină anularea hotărârilor pronunțate anterior în cadrul litigiului, și, eventual, schimbarea soluției de respingere a contestației sale la executare, în raport cu care își exprimă nemulțuirea. Se reține și faptul că sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor contestate s-ar fi putut solicita, eventual, în cadrul dosarului având ca obiect cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat formulată în cadrul recursului, ce a format obiectul unui dosar separat, asociat celui de recurs. Cu toate acestea, excepția a fost invocată prin notele scrise înregistrate la data de 17.06.2024 în dosarul de recurs, ulterior soluționării definitive a cererii de ajutor public judiciar prin încheierea din 16.05.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022.1. În concluzie, prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 51/2008 nu au incidență în cauza având ca obiect recursul formulat împotriva deciziei nr. 6/2023-A/10.01.2023 iar, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, față de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, rezultă că în mod judicios s-a stabilit că nu se impune sesizarea instanței de contencios constituțional. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, va respinge ca nefondat recursul. Totodată, referitor la cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.