ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1094/2025

Ședința publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 07.10.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Întreprinderea Individuală B., solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 100.000 euro, cu titlu de penalități potrivit contractului nr. x/11.05.2020, în echivalent RON, la cursul de schimb publicat de Banca Națională a României, precum și cheltuielile de judecată.

Prin sentința nr. 530/27.09.2023, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 100.000 euro, în echivalent RON la cursul de schimb al B.N.R de la data plății efective, precum și suma de 23.723,33 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, Întreprinderea Individuală B. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 263/19.09.2024 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă; apelanta a fost obligată la plata către intimată a cheltuielilor de judecată, în sumă de 9.855,09 RON.

Întreprinderea Individuală B. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea excepției lipsei capacității sale de folosință și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta a arătat că, nefiind constituită potrivit legii în sensul art. 56 alin. (2) C. proc. civ., nu poate sta în judecată.

Prin întâmpinare, S.C. A. S.R.L., a invocat excepția nulității, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată.

Deliberând asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform alin. (3) teza întâi al aceluiași articol, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Articolul 488 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Iar art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor adecvată, astfel încât să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Chiar îndeplinind exigențele calitative amintite, eficacitatea motivelor de casare este subordonată condiției substanțiale a regulatei lor invocări, controlul judiciar în calea extraordinară de atac fiind limitat de respectarea principiului non omisso medio, care deschide calea examinării în recurs numai criticilor care au fost deduse, fără succes, instanțelor de fond.

Neobservarea în construcția recursului a regulilor amintite atrage sancțiunea nulității, incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci și atunci când ele sunt neregulat invocate sau ridicate formal, când vizează aspecte de netemeinicie sau reprezintă o reluare exactă a susținerilor expuse în etapele procesuale anterioare, fără a le adecva obiectului recursului, reprezentat de decizia pronunțată în apel.

Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pregătind dezlegarea excepției nulității și rezumând, în acest scop, statuările instanțelor devolutive, Înalta Curte reține că, prin întâmpinare, în fața primei instanțe, pârâta a opus cererii reclamantei exonerarea sa de răspundere contractuală în temeiul art. 1.351 C. civ., arătând că, potrivit convenției părților, bunurile care au format obiect al contractului nu reprezintă bunuri de gen.

În apel, urmărind reformarea sentinței prin care a fost obligată să plătească pârâtei suma de 100.000 euro, reclamanta a contestat existența unei solicitări de livrare a mărfii și a reiterat apărarea întemeiată pe forța majoră determinată de seceta pedologică, atestată de Administrația Națională de Meteorologie.

Prin recurs, astfel cum s-a arătat în precedent, singurele critici expuse de autoarea căii de atac s-au referit la lipsa capacității sale de folosință.

Sinteza susținerilor formulate de recurenta-pârâtă relevă, însă, că în fazele procesuale anterioare aceasta nu a ridicat chestiunea lipsei capacității de folosință, astfel încât acest motiv de recurs apare propus cu încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ. și nu poate fi analizat.

Față de considerentele expuse mai sus, întrucât, în integralitatea lor, criticile propuse de recurenta-pârâtă contravin art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată incidentă sancțiunea nulității, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

Totodată, stabilind culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanșarea prezentului demers judiciar o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 453 C. proc. civ., să plătească intimatei cheltuielile de judecată, pe care instanța de recurs, dând eficiență criteriilor reglementate de art. 451 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., le va reduce, proporțional cu complexitatea căii de atac, cu activitatea desfășurată de avocat și ținând seama de circumstanțele cauzei, până la suma de 8.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. Întreprindere Individuală împotriva deciziei nr. 263/19.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2025.