ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1093/2025

Ședința publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Specializat Cluj la data de 29.12.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i predea imobilul-apartamentul nr. x, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, care a format obiect al promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate între părți la 14.05.2018, să-i plătească daune-interese convenționale de 75.959,04 euro pentru repararea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea la termen a obligației de predare a imobilului, calculate de la data scadenței, 06.07.2020 și până la data înregistrării prezentei cereri și, în continuare, în cuantum de 0,15% din valoarea neexecutată a promisiunii bilaterale, reprezentând 83,84 euro pentru fiecare zi de întârziere, până la data executării efective a obligației, precum și cheltuielile de judecată.

Prin întâmpinare, S.C. B. S.R.L. a invocat excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes, în susținerea căreia a arătat că a rezoluționat, prin notificarea nr. x/08.03.2023, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 14.05.2018; invocând excepția de neexecutare a contractului, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1504/04.10.2023, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității pasive și a admis excepția lipsei de interes; în consecință, a respins cererea, ca rămasă fără interes și a obligat reclamantul să achite pârâtei suma de 30.739,94 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 472/04.11.2024, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins excepția lipsei de interes și a trimis cauza tribunalului, în vederea soluționării fondului.

B. S.R.L. a recurat această decizie, solicitând casarea ei în tot și trimiterea cauzei instanței de apel, spre o nouă judecată.

În motivare, a susținut că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, dar și normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Argumentând cea dintâi ipoteză de casare, a învederat că instanța de fond nu a fost învestită cu analiza validității notificării nr. x/08.03.2023, al cărei efect - desființarea de plin drept a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare - a fost valorificat legal de tribunal. În consecință, a apreciat că, dacă s-ar fi pronunțat asupra apărărilor expuse de către reclamant prin răspunsul la întâmpinare, prima instanță ar fi încălcat art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, recurenta a criticat încălcarea, prin decizia atacată, a dispozițiilor art. 1321 și 1322, art. 1270 și art. 1276 C. civ., a căror aplicare ar fi impus, în viziunea sa, concluzia că interesul reclamantului de a acționa era suprimat, întrucât, prin invocarea clauzei de dezicere, ea se liberase de obligațiile asumate și nu mai avea îndatorirea de a preda imobilul.

A susținut că aceeași concluzie se obține și analizând pretenția dedusă judecății, care nu era cea de a se transfera dreptul de proprietate, ci aceea de a se preda posesia apartamentului, deși această obligație nu îi mai incumba.

Prin întâmpinare, A. a solicitat respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.

La 27.03.2025, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Astfel cum rezultă din hotărârile instanțelor devolutive, litigiul de față derivă din încheierea între părți, la 14.05.2018, a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, prin care pârâta, actuala recurentă, s-a obligat să transmită dreptul de proprietate asupra unui imobil ce urma a fi edificat în Cluj-Napoca, în schimbul prețului ce urma a-i fi achitat.

Invocând depășirea termenului de predare, promitentul-cumpărător a inițiat prezentul demers judiciar, prin care a solicitat obligarea promitentei-vânzătoare să-i predea imobilul și să-i plătească daune-interese moratorii.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei la 01.03.2023.

Ulterior, la 08.03.2023, promitenta-vânzătoare a transmis promitentului-cumpărător notificarea nr. x/08.03.2023, comunicându-i "rezoluțiunea de plin drept a Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 14.05.2018".

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a susținut că rezoluțiunea nu a operat și, astfel, justifică un interes în continuarea demersului judiciar; a denunțat comportamentul părții adverse ca fiind abuziv.

Părțile au expus poziții divergente în fața instanței de fond cu privire la calificarea dreptului exercitat de promitenta-vânzătoare, de denunțare unilaterală sau de rezoluțiune.

Admițând excepția lipsei de interes, tribunalul a statuat că emiterea declarației prin care se activează clauza de dezicere este suficientă pentru încetarea contractului; totodată, a învederat că suma criticilor îndreptate împotriva notificării emise de pârâtă puteau fi valorificate doar în condițiile legii, pentru a cere repunerea părților în situația anterioară.

Reformând sentința și respingând excepția lipsei de interes, curtea de apel a notat că, refuzând să statueze prioritar asupra susținerilor expuse de reclamant în legătură cu notificarea de rezoluțiune nr. x/08.03.2023, tribunalul i-a încălcat acestuia dreptul la un proces echitabil.

Recursul este nefondat, întrucât dezlegarea dată de curtea de apel excepției lipsei de interes este legală.

Recurenta arată că, în analiza interesului, încetarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare trebuia considerată un fapt deja consolidat, întrucât reclamantul nu a înțeles să supună notificarea din 08.03.2023 controlului judecătoresc, prin promovarea unei acțiuni proprii, iar validitatea acesteia nu putea fi contestată exclusiv prin apărările inserate în răspunsul la întâmpinare.

Se cuvine observat că pârâta a opus reclamantului încetarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, depunând - atașat întâmpinării - notificarea întemeiată pe dispozițiile art. 1.553 și art. 1.554 C. civ., prin care, în calitate de promitentă-vânzătoare, a declarat "rezoluțiunea de plin drept" a promisiunii, indicând la punctele i-iv o serie de obligații pretins neexecutate de promitentul-cumpărător; în replică, reclamantul a contestat aceste susțineri prin motivele expuse în răspunsul la întâmpinare.

Deși tribunalul a reținut că nu poate examina argumentele reclamantului, și-a întemeiat raționamentul exclusiv pe apărarea pârâtei - potrivit căreia promisiunea de a contracta a încetat prin denunțare unilaterală -, pentru a conchide ulterior că interesul reclamantului nu mai prezintă caracter actual.

În fapt, instanța a analizat condițiile răspunderii contractuale și a reținut că premisa acesteia - existența convenției - nu mai este îndeplinită.

Procedând astfel, după cum a reținut în mod judicios curtea de apel, tribunalul a deturnat judecata de la cadrul său firesc, permutând verificarea condițiilor răspunderii contractuale în sfera incidentelor procesuale, cu nesocotirea distincției esențiale dintre excepții și apărările de fond, consacrată de art. 31 și art. 245 C. proc. civ. în fapt, a transgresat limitele conferite de lege, pronunțându-se asupra fondului dreptului printr-o hotărâre ce se revendică formal din art. 40 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, deși hotărârea primei instanțe nu a oferit niciun răspuns argumentelor formulate împotriva notificării pârâtei, menținerea ei ca definitivă ar fi avut ca efect paralizarea oricărui demers judiciar prin care reclamantul urmărea să invalideze manifestarea de voință a acesteia.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentei potrivit căreia opțiunea reclamantului de a rămâne în defensivă l-ar fi decăzut din dreptul de a contesta eficacitatea actului de încetare a promisiunii, astfel încât susținerile formulate în acest sens ar fi excedat cadrul procesual al cauzei.

Această teză ignoră cronologia litigiului, întrucât notificarea invocată de recurentă a fost emisă ulterior sesizării instanței de către intimat, astfel încât verificarea eficacității acesteia - și, implicit, analiza pretinsei încetări a promisiunii - constituia o etapă logică, indispensabilă, în demersul de apreciere a temeiniciei pretențiilor formulate prin cererea principală.

Diametral opus, dacă ar fi urmărit ca instanța să se pronunțe asupra cererii de anulare a notificării prin dispozitiv, reclamantul putea să își modifice acțiunea la primul termen când părțile au fost legal citate, însă poziția sa procesuală a relevat că urmărește doar ca manifestarea de voință a pârâtei să nu obstrucționeze analiza propriei pretenții, iar această finalitate poate fi atinsă pe calea apărării.

Considerentele expuse anterior arată că, socotind încetarea promisiunii ca pe un fapt imutabil și refuzând să analizeze obiecțiile formulate de reclamant în combaterea acesteia - deși normele procedurale nu împiedicau un atare demers -tribunalul l-a plasat pe acesta într-o poziție semnificativ dezavantajoasă în raport cu partea adversă.

Prin urmare, statuarea curții de apel asupra încălcării dreptului la un proces echitabil de către prima instanță se dovedește legală, fiind în concordanță cu jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului (a se vedea hotărârea din 07.03.2006, pronunțată în cauza Donadzé împotriva Georgiei, cererea nr. x/01, par. 31-35).

Din această perspectivă, procedura desfășurată în fața tribunalului nu a respectat exigența echității, consacrată atât de art. 6 C. proc. civ., cât și de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu a asigurat ambelor părți oportunități rezonabil egale de a-și susține cauza.

Înalta Curte reține că sentința tribunalului a ignorat în întregime divergența dintre părți privind calificarea notificării, respectiv dacă aceasta exprimă rezoluțiunea sau denunțarea unilaterală, iar lămurirea acestui aspect este necesară pentru a facilita rejudecarea cauzei.

Prin notificarea nr. x/08.03.2023, recurenta a declarat rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare, invocând în drept dispozițiile art. 1.553 și art. 1.554 C. civ. și accentuând efectul propriu rezoluțiunii, desființarea retroactivă a actului, ca și cum acesta nu ar fi fost încheiat.

De aceea, instanța supremă constată că tribunalul este ținut să analizeze, din această perspectivă, apărarea formulată de pârâtă, întemeiată pe încetarea promisiunii bilaterale prin rezoluțiune, fundamentată pe o serie de pretinse încălcări ale convenției imputate intimatului.

Consecutiv, în ipoteza în care va stabili că examinarea acțiunii nu este paralizată de cauza de această cauză de încetare, prima instanță se va pronunța asupra demersului judiciar inițiat de promitentul-cumpărător.

Față de ansamblul considerentelor anterioare, reținând că motivele de nelegalitate invocate nu atrag casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

Totodată, stabilind culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea prezentului demers judiciar, o va obliga, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat, în cuantum de 9.350,96 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 472/04.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 9.350,96 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2025.