ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1028/2025

Ședința publică din data de 5 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la 18.06.2024 sub nr. x/2024, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție (în continuare, "D.N.A."), au solicitat obligarea acesteia la majorarea cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare brute lunare față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu 01.01.2024 și, în continuare, pentru viitor, astfel cum este prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2023, la plata diferenței rezultate ca urmare a majorării, actualizată cu indicele de inflație și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate și până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 2245/2024/MAS/11.12.2024, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția Civilă.

Pentru a hotărî astfel, a apreciat că prevederile de drept comun cuprinse în art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011 devin aplicabile ori de câte ori nu sunt întrunite ipotezele reglementate de dispozițiile speciale și derogatorii ale art. 127 C. proc. civ. și a reținut incidența dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., față de împrejurarea că reclamanții, la data sesizării instanței, își desfășurau efectiv activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, în raza instanței competente să soluționeze cererea.

În motivare, a invocat și Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și decizia Curții Constituționale nr. 290/26.04.2018.

prestată de persoane numite în diverse func ii publice, printre care iț ș

magistra ii, rezultă din următoarele dispozi ii din Codul muncii:

Aplicabilitatea dispozi iilor Codului muncii în ceea ce prive te muncaț ș

prestată de persoane numite în diverse func ii publice, printre care iț ș

magistra ii, rezultă din următoarele dispozi ii din Codul muncii

Prin sentința civilă nr. 344/16.04.2025, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, a constatat existența conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, această instanță a apreciat că litigiul este unul asimilat litigiilor de muncă, fiind supus dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, iar competența aparține instanței de la domiciliul sau reședința reclamantului.

Reținând că reclamanții își desfășoară activitatea în calitate de personal auxiliar în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, precum și considerentele deciziei nr. 7/16.05.2016 și dispozițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 43/2002, a arătat că prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. nu își găsesc aplicabilitate în cazul în care reclamantul are calitatea de grefier în cadrul unei structuri teritoriale.

În raport de prevederile art. 269 Codul muncii și locul de muncă al reclamanților, a conchis că aparține Tribunalului Brașov competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14.05.2025.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Brașov competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Brașov și Tribunalul Sibiu - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Instanța supremă reține că reclamanții, grefieri în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, au învestit Tribunalul Brașov cu un litigiu în materia dreptului muncii, acțiunea având ca obiect drepturi salariale.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Totodată, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1).

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, Direcția Națională Anticorupție funcționează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, are personalitate juridică și sediul în municipiul București și își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) - (4) ale O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, serviciile teritoriale, serviciile și birourile D.N.A. nu au personalitate juridică, astfel că întregul personal funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța supremă mai constată că, întrucât Direcția Națională Anticorupție are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunitățile acestei structuri nefiind arondate instanțelor precum celelalte unități de parchet din cadrul Ministerului Public (parchete de pe lângă curți de apel, tribunale și judecătorii), ipoteza avută în vedere de legiuitor la instituirea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-și găsește aplicabilitatea în cauzele în care sunt părți grefierii acestei instituții.

Situația grefierilor din această structură este total diferită de cea a celor care funcționează în parchetele de drept comun, organizate pe lângă instanțe, neputându-se aprecia că reclamanții din prezenta cauză nu pot formula cereri de chemare în judecată la instanțe din circumscripția Curții de Apel Brașov. Ceea ce interesează este calitatea părților vizată de lege (salariați în cadrul parchetului de pe lângă instanță, ceea ce nu este cazul D.N.A.), iar nu raza de desfășurare a activității.

Cum reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul structurii teritoriale Brașov a Direcției Naționale Anticorupție, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nu pot fi reținute nici prevederile art. 127 alin. (2), alin. (2

1

) C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanțe de judecată, iar nu împotriva unei unități de parchet.

Este de necontestat că enumerarea categoriilor de persoane în considerarea calității cărora a fost edictată norma (judecători, procurori, asistenți judiciari, grefieri) este de strictă interpretare și aplicare, astfel încât acestea nu se aplică altor categorii de persoane, precum celor care funcționează într-o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar care nu este unitate de parchet de pe lângă o instanță.

Prin urmare, se impune a se reține faptul că, pentru grefierul care nu funcționează la parchetul de pe lângă instanța competentă și nici la parchetul de pe lângă instanța superioară celei competente să soluționeze cauza, competența aparține instanței/tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 266 și art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Astfel, conform dispozițiilor art. 266 Codul muncii:

"Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit dispozițiilor art. 269 Codul muncii: alin. (1) "Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal" (2) "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul."

Cum, în speță, reclamanții își desfășoară efectiv activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține Tribunalului Brașov, ca instanță de la locul de muncă al reclamanților.

Prin urmare, în mod corect a reținut Tribunalul Sibiu că nu este competent teritorial să soluționeze cererea reclamanților, întrucât aceștia din urmă nu aveau nici dreptul și nici obligația să sesizeze o instanță de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2025.