ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.06.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1006/2025

HOTĂRÂRE
04.06.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1006/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 4 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 10 mai 2024, sub nr. x/2024, reclamantele A. și B., au solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea parțială a deciziilor nr. 387084 din 21 martie 2024, respectiv nr. 390931 din 21 martie 2024, emise de Casa Județeană de Pensii Dolj, precum și obligarea pârâtei să emită pentru fiecare dintre reclamante câte o nouă decizie de revizuire cu aplicarea Legii nr. 303/2004.

La termenul de judecată de la 5 februarie 2025, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 451/2025 din aceeași dată, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În esență, Tribunalul Argeș a reținut că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, față de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și de domiciliile reclamantelor la data sesizării instanței, este competent să soluționeze cauza Tribunalul Dolj.

Ca urmare, dosarul a fost trimis Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

La termenul de judecată de la 15 aprilie 2025, Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Prin sentința civilă nr. 768/2025 din 15 aprilie 2025, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția invocată, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În esență, Tribunalul Dolj a reținut că reclamantele dețin funcția de judecător în cadrul Curții de Apel Craiova, ceea ce atrage incidența art. 127 C. proc. civ.. A mai reținut că Tribunalul Argeș este competent teritorial să judece cauză, fiind una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamantele.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele învestite, respectiv Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere prin care reclamantele au solicitat anularea parțială a deciziilor emise de Casa Județeană de Pensii Dolj, situație în care art. 154 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că "Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul."

Instanța supremă mai reține că litigiul de față este un litigiu din materia asigurărilor sociale, ca urmare competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în favoarea secției tribunalului care judecă astfel de litigii și că reclamantele domiciliază în județul Dolj.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

În temeiul textelor de lege mai sus menționate și față de calitatea de părților care dețin funcția de judecător la Curtea de Apel Craiova, instanță superioară Tribunalului Dolj, competența teritorială de soluționare a cauzei se prorogă de la Tribunalul Dolj și revine Tribunalului Argeș, instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Dolj, aflată în circumscripția Curții de Apel Pitești, învecinată Curții de Apel Craiova.

Astfel, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 iunie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1247/2025
Ședința publică din data de 18 septembrie 2025 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 octombrie 2024 pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă, sub nr. x/2024, contestatoru
ÎCCJ 2025-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 16/2025
. muncii raportat la art. 94 și 95 C. proc. civ., prima instanță de conflict a reținut că cererea reclamanților nu este de competența instanței pe lângă care funcționează parchetul unde își desfășoară activitatea și nici de competența unei
ÎCCJ 2024-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2896/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin acțiunea înregistrată la data de 24.0
ÎCCJ 2023-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1861/2023
Ședința publică din data de 28 septembrie 2023 Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, A. a contestat Decizia nr. x/24.06.2019 emisă de Casa Jude
ÎCCJ 2025-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 831/2025
12 noiembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din ofici
Sursă