ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 912/2025

Ședința publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă la data de 28.08.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar Cabinet Individual Insolvență B., în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în temeiul art. 1349 și urm. C. civ., art. 1357 și art. 1373 C. civ., art. 1381 și urm. C. civ., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 8.513.594,25 RON reprezentând despăgubiri materiale pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea și punerea în executare a actelor administrativ fiscale reprezentate de Decizia de impunere nr. x/26.10.2017, Decizia nr. 487/13.11.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, Decizia nr. 487/13.11.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare, Decizia nr. 2757/17.04.2018 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere și Decizia nr. 553/18.01.2018 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare, Decizia de impunere nr. x/28.01.2019, Decizia nr. 3178/26.02.2019 referitoare la referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere (aferente impozitului pe profit), Decizia nr. 3178/26.02.2019 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere (aferente TVA), Decizia nr. 3178/26.02.2019 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități nedeclarare (aferente impozitului pe profit) și Decizia nr. 3178/26.02.2019 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare (aferente TVA) precum și prin consecințele acestora asupra activității economice a Societății, și intrării în procedura de insolvență; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 141/15.02.2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Prin decizia civilă nr. 222 din 18 iunie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.A. împotriva încheierilor din data de 20.01.2022, 15.09.2022 și a sentinței nr. 141/15.02.2023, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă.

A schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. SA

A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 2.198.597 RON reprezentând despăgubiri materiale.

A obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43.386 RON (taxă de timbru fond și apel, onorariu de expert).

Împotriva deciziei civile nr. 222 din 18 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. și recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta precizează că prezentul dosar are ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale a intimatei pârâte pentru fapte ilicite ce au constat în prejudicierea societății în perioada 2017-2020, prin emiterea unor acte de impunere nelegale (constatate ca atare de organul de soluționare în procedura de soluționare a contestațiilor fiscale), a unor acte de executare și a unor măsuri asigurătorii ce au determinat perturbarea activității societății și în final, intrarea în insolvență, la data de 28.12.2018, procedură care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018

Acțiunea în răspundere delictuală a fost întemeiată pe dreptul civil comun, mai precis pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1373 și art. 1381 din C. civ.

În esență, intimata a efectuat în cursul anului 2017 o inspecție fiscală, în urma căreia, a emis, în perioada octombrie - noiembrie 2017 acte de impunere ce au stabilit în sarcina Societății o creanță fiscală totală în valoare de 10.923.501 RON. Actele de impunere au fost desființate în parte, în august 2018, de organul de soluționare care a dispus reverificarea parțială, iar în urma reverificării, intimata a emis noi acte de impunere prin care a stabilit în sarcina societății o impunere și mai mare, în valoare totală de 11.732.647 RON. Aceste acte de impunere au fost anulate în integralitate de organul de soluționare în noiembrie 2019.

Intimata a fost deosebit de agresivă în acțiunile de executare silită a creanțelor constatate între timp ca nelegale, cauzând o dereglare majoră a activității societății ce a condus la o stare de insolvență în patrimoniul Societății și a făcut inevitabilă declanșarea procedurii de insolvență, cu un an înainte de anularea integrală a creanței fiscale în discuție.

Deși a reținut în mod corect îndeplinirea în cauză a condițiilor privind atragerea răspunderii civile delictuale, instanța de apel a apreciat în mod netemeinic și nelegal că prejudiciul cauzat societății ar fi în cuantum de 2.198.597 RON, deși raportul de expertiză administrat în cauză a determinat un cuantum diferit al prejudiciului.

În ce privește respingerea apelului societății privind încheierile de ședință din data de 20.01.2022, respectiv 15.09.2022, e invocată incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Se arată că societatea reclamantă a solicitat, iar prima instanță a încuviințat prin încheiere interlocutorie, la termenul de judecată din 23.09.2021, proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluare întreprinderi.

Cu toate acestea, la termenul din 20.01.2022, instanța de fond a înlocuit expertul desemnat inițial, numind un expert în specialitatea contabilitate în vederea efectuării expertizei deja încuviințate într-un alt domeniu.

În atare context, la 23.06.2022, reclamanta a depus cerere de anulare a raportului de expertiză și efectuarea unui nou raport de expertiză, de către un alt expert, cu specialitatea evaluare întreprindere, în temeiul dispozițiilor art. 338 din C. proc. civ., motivând că s-au încălcat atât dispozițiile interlocutorii ale instanței de fond din încheierea de încuviințare a probei cu expertiza, cât și dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 65/1994 și art. 2 din O.G. nr. 24/2011.

Prin încheierea de ședință din data de 15.09.2022, prima instanță a respins cererea de anulare a raportului de expertiză și refacerea expertizei de un alt expert care să dețină specialitatea evaluare întreprinderi, așa cum fusese încuviințată.

Raportat la cele de mai sus, instanța de apel a reținut prin decizia recurată că "fiind vorba de o nulitate relativă, neinvocată în termenul stabilit de prevederile art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., reclamanta era decăzută din dreptul de a o invoca, astfel că în mod corect prima instanță, prin încheierea din data de 15.09.2022, a respins cererea reclamantei de anulare a raportului de expertiză, înregistrată la data de 23.06.2022, neputându-se reține astfel criticile care vizează cele două încheieri de ședință".

Or, decizia instanței de apel este criticabilă din două perspective. Pe de o parte, prevederile art. 7 din O.G. nr. 65/1994 și art. 2 din O.G. nr. 24/2011 sunt norme imperative, nefiind posibilă derogarea de la acestea, astfel încât efectuarea expertizei cu încălcarea unor dispoziții exprese imperative nu se poate sancționa decât cu nulitatea absolută.

Pe de altă parte, cererea societății de anulare a raportului de expertiză, numirea unui expert în specialitatea evaluare întreprinderi și refacerea raportului de expertiză a fost întemeiată pe dispozițiile art. 338 din C. proc. civ., de care instanța de apel nu a ținut cont și nici nu a motivat, în niciun mod, înlăturarea temeiului de drept evocat în mod expres în susținerea cererii de anulare și refacere a raportului de expertiză; art. 338 permite refacerea raportului de expertiză pentru "motive temeinice", fără a condiționa aplicabilitatea acesteia de incidența vreunei cauze de nulitate. Dispozițiile art. 338 din C. proc. civ. reglementează posibilitatea de a formula cererea de refacere a raportului de expertiză "la primul termen după depunerea raportului", termen respectat de Societate.

În altă ordine de idei, în mod eronat a reținut instanța de apel că reclamanta ar fi restrâns limitele sesizării instanței de fond prin concluziile scrise - incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, prin decizia recurată s-a reținut că:

"Reclamanta a formulat precizare la data de 14.09.2020, prin care a arătat modul de calcul al prejudiciului, ultima precizare cu privire la cuantumul pretențiilor fiind cea formulată prin concluziile scrise, prin care a arătat că solicită sumele de 1.004.783 RON cu titlu de pierdere cauzată societății prin reducerea activității, 4.789.907 RON costuri rezultate din intrarea forțată în procedura reorganizării judiciare și cheltuieli aferente limitării prejudiciului (937.779 RON onorarii avocați, 256.211 RON onorariu administrator judiciar, 660 RON taxe judiciare de timbru, 164 RON comisioane bancare aferente indisponibilizărilor de cont), în sumă de 1.193.814 RON.

Aceste sume nu au fost contestate de către pârâtă, astfel că instanța de apel va aprecia că instanța de fond a fost legal învestită conform acestei ultime precizări."

Recurenta precizează că nu există nicio prevedere legală care să reglementeze modificarea, prin concluzii scrise, a câtimii obiectului cererii cu care a fost sesizată instanța de fond. Acestea s-au depus la dosar după închiderea dezbaterilor și nu există niciun temei legal care să susțină raționamentul instanței de apel în sensul restrângerii limitelor sesizării instanței de fond prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor privind fondul cauzei.

Instanța de fond a fost sesizată prin cererea introductivă, astfel cum a fost aceasta detaliată prin răspunsul la adresa de regularizare depus la dosar la data de 14.09.2020, cuantumul pretențiilor fiind același cu cel din cuprinsul cererii introductive, respectiv 8.513.594,25 RON.

Singura modalitate prin care dispozițiile procesuale permit o eventuală modificare a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată este aceea reglementată de art. 204 din C. proc. civ., în niciun caz prin concluzii scrise, după închiderea dezbaterilor. Oricum, o eventuală astfel de modificare nici nu a fost pusă în discuția părților.

Ca atare, faptul că reclamanta s-a raportat în concluziile scrise la raportul de expertiză depus în cauză și validat de instanța de fond, la acel moment procesual, nu poate susține faptul că ar fi intervenit în cauză vreo renunțare din partea ei la dreptul de a obține acoperirea integrală a prejudiciului.

Mai mult, prin cererea de apel, reclamanta a învestit instanța de control judiciar să se pronunțe cu privire la toată suma solicitată cu titlu de despăgubiri prin cererea introductivă, respectiv 8.513.594,25 RON, având în vedere tocmai efectul devolutiv al căii de atac si necesitatea determinării exacte a prejudiciului prin prisma unui raport de expertiză evaluatorie.

Ca atare, se impune casarea deciziei recurate pentru încălcarea normelor de procedură evocate anterior. O abordare contrară ar presupune încălcarea principiilor disponibilității, al dreptului la apărare și al aflării adevărului, reglementate de art. 9, art. 13 și art. 22 din C. proc. civ.

Deopotrivă, prin restrângerea nelegală a pretențiilor societății, instanța de apel încalcă prevederi de drept material reglementate de art. 1349 alin. (1) și alin. (2), art. 1357 alin. (1) din C. civ., privind atragerea răspunderii civile delictuale și mai ales, dispozițiile art. 1358 alin. (1) și alin. (3) din C. civ., privind asigurarea reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, deși prin raportul de expertiză evaluatorie depus în calea de atac a apelului, expertul desemnat a determinat în concret cuantumul prejudiciului cauzat Societății, instanța de apel a ales să ignore proba cu expertiză evaluatorie, pe care a încuviințat-o, raportându-se, în mod exclusiv și nelegal, la concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor privind fondul cauzei.

Din raportul de expertiză evaluatorie depus la dosarul cauzei în calea de atac a apelului reiese un cuantum total al prejudiciului de 6.397.991,77 RON, expertul stabilind că pierderile cauzate societății prin emiterea deciziilor de impunere nelegale, înființarea unui lung șir de măsuri de indisponibilizare și executare silită asupra patrimoniului acesteia și consecințele acestora, inclusiv raportat la procedura de insolvență prin care a trecut societatea, sunt estimate la suma de 1.334.916,77 RON + 5.063.075 = 6.397.991,77 RON (pag. 21 din raportul de expertiză întocmit în apel, de expertul C.).

Ca atare, decizia recurată încalcă normele de drept material evocate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, instanța de apel a lăsat nemotivată decizia recurată cu privire la capetele de cerere pentru care a reținut că nu ar fi fost sesizată și pe care nu le-a analizat în cadrul procesual al apelului.

În mod nelegal a reținut instanța de apel că reclamanta nu ar fi criticat soluția instanței de fond privind suma de 4.660.835 RON - incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, pct. 6, pct. 8 din C. proc. civ.

Or, art. 477 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează că "devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărâri."

Așadar, câtă vreme reclamanta a învestit instanța de apel cu privire la întreaga cauză, precizând în mod expres în cuprinsul cererii de apel cuantumul total al despăgubirilor solicitat prin cererea introductivă, în mod nelegal a reținut instanța de apel că nu a fost sesizată cu privire la componenta de prejudiciu în sumă de 4.660.835 RON, în cauză fiind încălcate dispozițiile de procedură privind limitele efectului devolutiv al apelului.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

Se arată că, în baza unei situații de fapt eronate, care a condus la o aplicare/interpretare greșită a dispozițiilor legale, instanța de apel a reținut faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 453 C. proc. civ., precum și faptul că intimata-reclamantă ar fi dovedit prejudiciul cauzat prin reducerea activității, deși nu s-a putut delimita în mod clar o influență negativă provocată de obligațiile de plată și accesorii asupra intrării societății reclamante în insolvență, în lipsa înregistrării în contabilitate a acestor obligații de plată și nu s-a putut determina existența unui prejudiciu cert produs de actele administrative, întrucât sumele executate prin indisponibilizările pe conturile de disponibil ale societății la trezorerie s-au deblocat integral pentru plata salariilor și obligațiilor curente și nu au influențat negativ rezultatul financiar.

Consideră că în mod greșit instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., fiind reținute numai prevederile art. 1349 și 1357 C. civ., indicate și de către apelantă, în condițiile în care natura sumelor solicitate ca despăgubiri era stabilită ca fiind cea a cheltuielilor de judecată.

Totodată, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1349 și 1357 C. civ., în sensul că, deși a reținut faptul că în cauză interesează necesitatea asigurării reparării integrale a prejudiciului, a acordat fără niciun temei repararea unui prejudiciu nedovedit.

În interpretarea/aplicarea dispozițiilor legale reținute, art. 1349 și art. 1357, C. civ., având în vedere natura prejudiciului solicitat de către intimată, cheltuieli de judecată rezultate din contracte de asistență juridică, consideră că instanța de apel avea obligația de a corobora aceste dispoziții legale cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ. în considerarea faptului că instanța de judecată nu putea acorda decât prejudiciul dovedit, efectiv produs în patrimoniul intimatei, fără a permite o îmbogățire fără justă cauză.

Interpretarea/aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ. nu putea determina instanța de fond să rețină necesitatea reparării integrale a prejudiciului constituit din cheltuielile de judecată solicitate în dosare ale Curții de Apel Craiova, ale Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, nr. 588/101/2019 al Tribunalului Mehedinți, întrucât respectivele cereri de chemare în judecată au fost respinse, deci nu era îndeplinită condiția prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aceea ca instituția să fi pierdut procesul și să fie obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de către intimată în aceste dosare.

Atâta timp cât instanțele de judecată au considerat că respectivele cereri de chemare în judecată sunt neîntemeiate și le-au respins, nici în prezenta cauză nu se poate reține că respectivele cheltuieli au fost făcute de către intimată pentru evitarea sau limitarea prejudiciului, așa cum în mod greșit s-a reținut.

Prin singura cerere admisă în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Craiova, intimata a menționat că nu dorește cheltuieli de judecată, astfel că și-a exercitat dreptul de opțiune, astfel încât nu mai poate solicita nici pe cale separată cheltuielile de judecată ce le-a suportat în litigiul respectiv, dar nu mai poate solicita suma respectivă nici pe calea acțiunii prevăzută de dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ.

În dosarul nr. x/2017 soluționat prin sentința civilă nr. 109/21.02.2018 a fost admisă acțiunea și s-a precizat că vor fi solicitate cheltuielile de judecată în recurs, însă instanța supremă a respins recursul formulat prin decizia nr. 3053/01.07.2020, iar cheltuielile de judecată nu au mai fost solicitate nici prin întâmpinare, nici prin notele scrise și nici în dezbateri. Intimata nu a solicitat în fața Înaltei Curți cheltuielile de judecată, exprimându-și în mod clar opțiunea de a fi acordate în dosarul respectiv și nu pe cale separată; instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ. în sensul că dispus acordarea acestor sume cu titlu de despăgubiri.

Și cu privire la dosarele nr. x/2018 și nr. y/2017 situația de fapt este aceeași, intimata-reclamantă și-a exercitat dreptul de opțiune cu privire la cheltuielile de judecată, motiv pentru care nu mai avea deschisă calea de a le solicita printr-un litigiu separat.

În ceea ce privește dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Tribunalului Mehedinți, în care s-au soluționat cererile intimatei de deschidere a procedurii insolvenței, în condițiile în care primul dosar s-a soluționat prin cererea de renunțare la judecată (conform sentinței nr. 36/28.02.2018), iar în cel de-al doilea s-a dispus închiderea procedurii reorganizării debitoarei, conform sentinței civile nr. 100/21.09.2022, în mod greșit instanța de apel a considerat că și aceste sume constituie prejudiciu rezultat al emiterii deciziilor contestate și anulate în procedura prealabilă, neputând fi reținută o culpă procesuală a instituției atâta timp cât înaintarea cererii de deschidere a procedurii a fost opțiunea exclusivă a intimatei-reclamante fără nicio legătură cu emiterea actelor administrativ-fiscale.

Dovada îndeplinirii condiției legale a culpei procesuale a instituției nu a fost făcută în cauză de către intimata - reclamantă, căreia îi revenea sarcina probei (art. 249 C. proc. civ.), din actele dosarului, respectiv contractul de asistență juridică Seria x nr. x/02.11.2017, actele adiționale la contract, nr. x/17.01.2020 și nr. y/08.09.2020, precum și facturile fiscale emise în baza acestora, neputând fi determinată suma reprezentând onorariu avocațial aferentă acestui litigiu.

Interpretarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ. a determinat instanța de apel să dispună plata acestor sume cu titlu de despăgubiri civile, deși din acte și din susținerile intimatei-reclamante formulate pe parcursul litigiului s-a reținut fără dubiu faptul că partea a înțeles să solicite cheltuieli de judecată cu titlu general, parte a prejudiciului pe care a considerat că l-a suferit ca urmare a tuturor actelor emise de pârâtă - în concret, a apreciat că pârâta trebuie să suporte întreaga sumă reprezentând contravaloarea serviciilor de care a beneficiat prin încheierea contractului de asistență juridică Seria x nr. x/02.11.2017 și a actelor adiționale la contract în cuantum de 936.779 RON.

În opinia recurentei, atâta timp cât recuperarea cheltuielilor de judecată se face în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., era necesară dovedirea culpei procesuale a pârâtei în fiecare litigiu în parte, ceea ce în cauză intimata-reclamantă nu a realizat, iar acest lucru, coroborat cu luarea în considerare a concluziilor eronate ale raportului de expertiză realizat în cauză, au condus la o aplicare/interpretare greșită a dispozițiilor legale de către instanța de apel.

Din interpretarea dispozițiilor art. 1357 C. civ. rezultă că se impune condiția existenței unui prejudiciu provocat de o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, prejudiciu ce trebuie să fie cert, determinat sau determinabil.

În cauză prejudiciul nu este determinat sau determinabil prin raportare strict la litigiul soluționat prin decizia nr. 76/28.11.2019, ceea ce a condus la o interpretare/aplicare greșită a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ.

În ceea ce privește suma totala de 245.000 RON, reprezentând onorariu administrator judiciar, stabilit în dosarul de insolvență, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra susținerilor potrivit cu care intrarea în procedura insolvenței a intimate-reclamante nu a fost determinată de actele de executare emise de ANAF.

Intrarea în insolvență s-a datorat societății afiliate D. S.R.L. ("partenerul tradițional") care a calculat și facturat către intimata-reclamantă suma de 4.660.835 RON, reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la scadența a facturilor;

Prin Decizia nr. 406/07.08.2018 a fost desființată decizia de impunere nr. x/26.10.2017 și s-a dispus refacerea inspecției fiscale, astfel că la data intrării în insolventa (28.12.2018), intimata-reclamantă nu mai datora sumele înscrise în decizia de impunere menționată anterior, iar deciziile de instituire a masurilor asigurătorii erau suspendate/anulate de către instanțele judecătorești.

În aceste condiții intimata-reclamantă nu avea niciun motiv să-și concentreze activitatea pentru limitarea efectelor actelor nelegale, așa cum în mod greșit reține instanța de apel.

Plata cu întârziere a facturilor către D. S.R.L. s-a făcut datorită încasării cu întârziere a contravalorii facturilor emise către Primăria Sector 3 București, iar intimata-reclamantă în mod nejustificat nu a solicitat și nu a facturat contravaloarea acestor penalități.

Raționamentul instanței de apel referitor la presupusele pierderi suferite de intimata-reclamantă evidențiază o aplicare greșită a prevederilor art. 1385 C. civ. în condițiile în care din analiza situațiilor financiare rezultă că în perioada 2015-2019 intimata-reclamantă a deținut disponibilități bănești în conturi curente la bănci în cuantum mai mare decât suma totală a furnizorilor neachitați.

Nu poate fi reținut raționamentul evidențiat de către instanța de apel în sensul că pârâta a cauzat un prejudiciu total ce este egal cu contravaloarea serviciilor de asistență juridică acordate, nici instanța de fond, nici intimata pârâtă necontestând prestarea serviciilor juridice și plata acestora, întrucât pentru aceste servicii nu a fost reținută culpa procesuală a instituției, deci nu au fost dovedite.

În aplicarea dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ. instanța de apel trebuia să aibă în vedere obiectul Contractului de asistență juridică Seria x nr. x/02.11.2017 potrivit căruia acesta cuprinde servicii de asistență juridică și reprezentare necesare procedurilor de contestare principale ori asociate anulării deciziei de impunere nr. xj 487/26.10.2017 și deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.10.2017(dar fără a se extinde obiectul contractului și la deciziile de impunere emise în anul 2019).

Pentru aceste servicii, societatea s-a obligat să achite prețul prevăzut în contract pct. 4, care cuprinde și un onorariu de succes de 1% respectiv de 2%.

Cuantumul onorariului a fost modificat de către părți prin actul adițional nr. x care a intrat în vigoare la data de 17.01.2020, deci după emiterea deciziei nr. 76/28.11.2019 de anulare a celui de-al doilea set de decizii (decizia de impunere nr. x/28.01.2019 și decizia nr. 3178/26.02.2019).

Prin urmare, sumele cerute cu titlu de cheltuieli de judecată au un vădit caracter voluntar și voluptoriu, cuprind ansamblul litigiilor derulate între părți, inclusiv a celor respinse, și ansamblul serviciilor juridice și fiscale, dar și onorarii de succes, activități pe care nu poate fi obligată intimata să le suporte.

În mod greșit, preluând concluziile expertului, instanța de apel a reținut că nu are relevanță în cauză faptul că intimata-reclamantă a dedus o cheltuială în sumă totala de 910.270 RON fără tva și prin deconturi a dedus tva în sumă totala de 172.950 RON, întrucât aceste sume au fost recuperate de către intimata-reclamantă, deci nu aveau cum să mărească presupusa pierdere.

În perioada 2017 - 2020 valoarea totală facturată (raportata prin declarațiile cod 394) de către E. SPARL către apelantă a fost de 1.083.220 RON, din care tva în suma de 172.950 RON.

Întrucât aceste servicii de asistență juridică au fost înregistrate în evidența contabilă a societății și declarate de aceasta, la calculul profitului impozabil a dedus o cheltuială în sumă totală de 910.270 RON fără TVA și prin deconturile de TVA a dedus TVA în sumă totala de 172.950 RON.

Toate aceste aspecte constituie argumente clare în favoarea faptului că suma de 1.082.893,25 RON, solicitată de către intimata-reclamantă drept despăgubiri materiale, este nereală, iar soluția pronunțată în apel este rezultatul unei aplicări/interpretări greșite a dispozițiilor legale anterior menționate.

În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.004.783 RON cu titlu de pierdere cauzată societății prin reducerea activității, în mod greșit instanța de apel și-a întemeiat concluziile numai pe raportul de expertiză realizat în apel, ignorând faptul că datele raportate prin situațiile financiare anuale erau incorecte, iar indicatorii calculați (ex. activul net contabil, etc.) de expertul contabil nu au nici o relevanta și nu puteau fi luați în considerare întrucât se bazau pe date incorecte, ceea ce a condus la stabilirea unei situații de fapt greșite.

În ceea ce privește diminuarea activului net contabil (31.12.2017 - 31.12.2019) cu suma de 5.063.075 RON, situația de fapt corectă este reprezentată de următoarele aspecte, pe care instituția le-a expus, dar asupra lor instanța de apel fie a omis să se pronunțe, fie a pronunțat o soluție nemotivată:

- cele două decizii de impunere nu au fost înregistrate în evidenta contabila a societății și implicit nu au influențat rezultatele contabile și poziția financiară reflectate prin bilanțurile contabile (situațiile financiare) anuale raportate în perioada 2017 - 2019.

- prima cauză a intrării în insolvență a fost facturarea de către societatea D. S.A. a penalităților de întârziere în suma totala de 4.660.835 RON;

- nefacturarea către Primăria Sector 3 București a penalităților facturate de către D. S.A., neînregistrarea de venituri în evidenta contabila în suma totala de 4.660.835 RON si, implicit, neraportarea acestora prin situațiile bilanțurile contabile (situațiile financiare);

- neînregistrarea în evidenta contabila și declararea la organul fiscal a veniturilor impozabile în suma totala de 2.361.721 RON, care ar fi condus fie la obținerea de profit sau la diminuarea pierderii înregistrate; în acest fel au fost denaturați indicatorii financiari raportați prin situațiile financiare anuale (bilanțuri);

Intimata-reclamantă era obligată, conform OMFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea a Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, să raporteze prin situațiile financiare anuale, venituri suplimentare în sumă totală de 7.022.556 RON (4.660.835 RON + 2.361.721 RON).

Instanța de apel a ignorant susținerile pârâtei legate de faptul că veniturile suplimentare în suma totala de 7.022.556 RON care ar fi trebuit fi înregistrate în contabilitate conform reglementarilor contabile în vigoare erau superioare:

- sumei de 5.063.075 RON care ar reprezenta diminuarea activului net contabil ("averea societății") pentru perioada 31.12.2017- 31.12.2019.

- sumei de 6.397.991 RON (diminuarea activului net contabil și contravaloarea cheltuielilor cu onorariu avocați, onorariu administrator judiciar, etc.)

Solicită instanței de recurs să constate faptul ca, în mod neîntemeiat, instanța de apel a luat în considerare numai concluziile expertului desemnat în apel, deși din precizările depuse la dosarul cauzei pentru termenul din 28.11.2023 rezultă faptul că specialitatea evaluare întreprinderi, solicitată de instanță și de către apelantă, nu figura în Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice.

Raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul F. și răspunsul la obiecțiuni au evidențiat faptul că, în situația neînregistrării inițiale în contabilitate a obligațiilor fiscale conform celor două decizii emise de pârâtă în cauză, precum și a deciziilor privind accesoriile aferente, nu se putea delimita impactul pe care titlurile de creanță anulate și, respectiv, desființate, l-au avut asupra rezultatelor financiare ale societății reclamante în perioada 2017-2019.

Singura sumă în cuantum de 158.234 RON înregistrată în contabilitatea societății în perioada în care aceasta era în prima procedură a insolvenței nu reprezintă un impact major asupra rezultatelor financiare până la intrarea în insolvență.

Contrar concluziilor instanței de apel, din probele administrate a rezultat în mod clar faptul că nu s-a putut delimita o influență negativă provocată de obligațiile de plată și accesoriile ce decurg din deciziile emise de pârâtă asupra intrării intimate-reclamante în insolvență, în lipsa înregistrării în contabilitate a obligațiilor de plată. Nu se putea determina existența unui prejudiciu cert produs de actele administrativ-fiscale emise în urma inspecției fiscale, deoarece sumele executate de ANAF din indisponibilizările pe conturile de disponibil ale societății la trezorerie conform Deciziei nr. 487/26.10.2017 s-au deblocat integral pentru plata salariilor și obligațiilor curente și nu au influențat negativ rezultatul financiar.

În 2017, decizia nr. 487/26.10 2017 nu a produs efecte semnificative asupra rezultatului financiar anual, efecte producând doar contractul de asistență juridică Seria x nr. x/02.11.2017 încheiat pentru contracararea titlurilor de creanța emise conform deciziei în cauză, prin cheltuielile suplimentare, în sumă de 68.396 RON din care TVA 10.920,49 RON.

În 2018, decizia nr. 487/13.11.2017 a fost suspendată prin decizia nr. 406/07.08.2018 cu excepția accesoriilor aferente. Nici aceste debite nu au fost înregistrate de intimata-reclamantă în evidența proprie.

Sumele executate în perioada ianuarie 2018 - februarie 2018 reprezintă 42% din totalul indisponibilizărilor, restul sumelor a fost utilizat pentru plata salariilor și contribuțiilor aferente.

În 2019, intimata - reclamantă a raportat prin bilanțul contabil o pierdere de 1.176.811 RON din cauza debitelor de plata înregistrate în evidenta proprie a societății ca fiind sume prezentate de creditori la masa credală și care urmau a fi executate de administratorul judiciar în procesul insolvenței. Ponderea o deține D. S.R.L. cu suma de 4.660.835 RON penalități la facturile emise în anul 2018 și nedecontate.

Decizia nr. 1/31.01.2019 a fost emisă în perioada în care societatea se afla în insolvență, aceasta beneficiind de protecția Legii nr. 85/2014.

Așadar, nu a existat un impact negativ direct asupra activității economice generat de către controlul ANAF prin emiterea deciziilor de impunere și a actelor subsecvente, deoarece, prima decizie de impunere a fost emisă la data de 26.10.2017, iar la finalul anului 2017 reclamanta a înregistrat datorii în sumă de 14.579.159 RON în condițiile în care suma imputată prin decizia de impunere nr. x/26.10.2017 nu a fost înregistrată în contabilitate.

Instanța de apel a omis să se pronunțe asupra faptului că în 2017 pierderile intimate-reclamante au fost în cuantum de 14.579.159 RON, această constatare fiind raportată la susținerile intimatei-reclamante care fac referire la această sumă.

Consideră că soluția instanței de apel este nelegală și prin prisma faptului că nu se bazează pe înregistrările contabile concrete, care ar fi putut influența activitatea intimate-reclamante, ci a avut în vedere numai criterii sugerate de către intimata-reclamantă și al doilea raport de expertiză, în funcție de dorința de a se stabili un prejudiciu de 12 ori mai mare decât cel estimat în cauză.

Instanța de apel a stabilit o situație de fapt eronată, care a condus la o aplicare/interpretare greșită a dispozițiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, pe baza susținerilor eronate ale intimate - reclamante.

În mod neîntemeiat instanța de apel a dispus acordarea unui prejudiciu nedovedit, neexistând o legătură de cauzalitate între măsurile luate și pierderile intimatei -reclamante (contrar susținerilor instanței de apel care reține ca fiind evidentă această legătură de cauzalitate), în condițiile în care:

- portofoliul de clienți a crescut începând cu anul 2018;

- numărul mediu de salariați în perioada 2014 - 2019 nu a suferit modificări semnificative și nu a scăzut în mod semnificativ;

- cifra de afaceri a societății a început sa scadă începând cu anul 2016, cu mult timp înainte de începerea primei inspecții fiscale;

- cifra de afaceri aferenta anului 2017 (anul primei inspecții fiscale) este mai mare decât cifra de afaceri aferenta anului 2016;

- daca în perioada 2014 - 2017, sumele facturate către Primăria Sector 3 București au reprezentat peste 90% din cifra de afaceri, se constata ca începând cu anul 2018, portofoliul de clienți a crescut, în sensul în care a scăzut ponderea sumele facturate către Primăria Sector 3 București, contrar celor susținute de reclamanta;

- scăderea cifrei de afaceri în anii 2018 și 2019 fata de anul 2017 se datorează în primul rând scăderii sumelor facturate către Primăria Sector 3 a Municipiului București urmare a finalizării lucrărilor de execuție din acordul cadru de lucrări nr. x/19.08.2014; începând cu anul 2020 nu s-au mai facturat sume către Primăria Sector 3 București;

- cifra de afaceri din anul 2019 este similara cu cea din anul 2018.

Prin urmare, inspecțiile fiscale nu au condus la scăderea activității economice a societății și la pierderea de contracte, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel ("această pierdere este urmarea direct a măsurilor nelegale întreprinse de intimata-pârâtă câtă vreme din raportul de expertiză rezultă că anterior acestora reclamanta realiza profit, iar ulterior a fost nevoită și să declanșeze procedura insolvenței, pentru a contracara sau limita efectele negative ale actelor pârâtei"); dimpotrivă portofoliul de clienți al societății a crescut în anii 2018 și 2019, iar numărul de salariați a rămas relativ constant în perioada 2014 - 2019.

În data de 21.11.2024, recurenta-reclamantă, A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului și excepția autorității de lucru judecat cu privire la motivul de recurs formulat de DGRFP Craiova vizând aplicarea în dosar a art. 453 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Instanța de apel a constatat în mod expres o contradicție între cuprinsul încheierii din 23.09.2021 și cuprinsul sentinței din dosar tocmai cu privire la chestiunea dacă pentru raportul juridic dedus judecății era sau nu aplicabilă "instituția cheltuielilor de judecată". Distincția dintre cele două acte constă mai departe în faptul că, în timp ce sentința în fond a fost atacată (iar raționamentul instanței de fond referitor la aplicabilitatea art. 451-453 C. proc. civ. a fost invalidat în apel), încheierea din 23.09.2021 a rămas neatacată de părți, sens în care nu a făcut la niciun punct obiectul devoluției în fața instanței de apel beneficiind ca atare inclusiv la acest moment de putere de lucru judecat.

Ca atare, există autoritate de lucru judecat în prezentul dosar care se opune argumentelor recurentei pârâte cu privire la aplicabilitatea art. 453 C. proc. civ. raportului juridic dedus judecății și care derivă din două acte: i). Din încheierea interlocutorie din 23.09.2021, rămasă neatacată, conform căreia "fundamentul juridic al demersului judiciar [inițiat de Societatea] îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, reglementată de normele C. civ., precum și din ii) decizia pronunțată în apel în dosar care califică în mod expres constatările din încheierea din 23.09.2021 ca o dezlegare dată de instanța de fond de natură să se opună aplicării "instituției cheltuielilor de judecată" și a art. 453 C. proc. civ. raportului juridic dedus judecății, dezlegare ce a dobândit între timp putere de lucru judecat prin neatacare.

În ceea ce privește respingerea recursului formulat de DGRFP Craiova cu privire la componenta de prejudiciu în cuantum de 1.193.814 RON, reprezentând onorarii de avocat și administrator judiciar, taxe de timbru și onorarii bancare, după cum a punctat prin recursul pe care Societatea, la rândul său, l-a formulat în cauză, acțiunea în răspundere delictuală a fost întemeiată pe dreptul civil comun, respectiv pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1373 și art. 1381 din C. civ., așadar, prejudiciul cauzat Societății are mai multe componente, printre care și pierderea determinată de suportarea onorariilor cu asistența și consultanța oferită de avocați si consultanți fiscali, onorariul administratorului judiciar, taxe judiciare de timbru și comisioanele bancare aferente.

În cauză, intenția Societății nu a fost de a formula o acțiune pentru cheltuieli de judecată pe cale separată, ci o cerere de despăgubire împotriva recurentei pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a unor acte de executare și acte de indisponibilizare abuzive, emise de recurentă și prepușii acesteia în urmărirea unor creanțe obligații fiscale despre care cunoștea că erau nelegale și care au fost în final constatate ca atare la nivelul fazei de soluționare a contestației.

În ceea ce privește respingerea recursului DGRFP Craiova privind componenta de prejudiciu în cuantum de 1.004.783 RON, reprezentând pierderi cauzate subscrisei prin reducerea activității, aceasta arată că prin raportul de expertiză depus în dosarul de apel, expertul desemnat a stabilit că în ce privește componenta prejudiciului reprezentând pierderi suferite de Societate prin reducerea activității, aceasta este în cuantum de 5.063.075 RON, și apreciază că nu poate fi primită afirmația recurentei, preluată din concluziile raportului de expertiză întocmit la fondul cauzei, că "nu se putea determina existența unui prejudiciu cert produs de actele administrativ - fiscale emise în urma inspecției fiscale efectuate", câtă vreme, în mod evident, un expert contabil nu avea specializarea necesară evaluării impactului actelor de impunere nelegale.

În data de 21.11.2024, recurenta-pârâtă DGRFP Craiova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta-reclamantă, ca nefondat.

În ceea ce privește solicitarea recurentei - reclamante de modificare a celor două încheieri, din datele de 20.01.2022 și 15.09.2022, reclamanta a solicitat, în dovedirea pretențiilor sale, încuviințarea probei cu expertiză în specialitatea evaluarea întreprinderii, probă încuviințată prin încheierea din data de 23.09.2021, desemnând expert tehnic in sistem informatic pe doamna expert G., care a fost înlocuită la termenul din data de 20.01.2022 cu expert F..

La acest termen, reclamanta nu a fost prezentă, neformulând însă obiecțiuni cu privire la specializarea noului expert desemnat de instanță nici la această dată și nici la termenul următor, din data de 14.04.2022.

În aceste condiții, fiind vorba de o nulitate relativă, neinvocată în termenul stabilit de prevederile art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., reclamanta era decăzută din dreptul de a o invoca, astfel că in mod corect prima instanță, prin încheierea din data de 15.09.2022 a respins cererea reclamantei de anulare a raportului de expertiză.

În ceea ce privește susținerile recurentei - reclamante potrivit cărora decizia recurată încalcă normele de drept material, art. 204, art. 477, C. proc. civ., art. 1349, alin. (1) și alin. (2), art. 1357, alin. (1), art. 1385, alin. (1) și (3), C. civ. și decizia recurată este nemotivată cu privire la capetele de cerere pentru care a reținut că nu ar fi fost sesizată și pe care instanța de apel nu le-a analizat în cadrul procesual al apelului, acestea sunt nefondate.

Interpretarea/aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357, C. civ. nu putea determina instanța de fond să rețină necesitatea reparării integrale a prejudiciului constituit din cheltuielile de judecată solicitate în dosarele nr. x/2017, nr. y/2017/a1, nr. 67/54/2018, nr. 1941/54/2018 și nr. 271/54/2020 ale Curții de Apel Craiova, nr. 15150/225/2017, nr. 1090/225/2018, nr. 13464/225/2017 și nr. 4469/225/2019 ale Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, nr. 588/101/2019 al Tribunalului Mehedinți, întrucât respectivele cereri de chemare în judecată au fost respinse, deci nu era îndeplinită condiția prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aceea ca instituția să fi pierdut procesul și să fie obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de către intimată în aceste dosare.

În opinia recurentei-pârâte, atâta timp cât recuperarea cheltuielilor de judecată se face în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., era necesară dovedirea culpei procesuale a pârâtei în fiecare litigiu în parte derulat între părți, ceea ce în cauză intimata -reclamantă nu a realizat, iar acest lucru, coroborat cu luarea în considerare a concluziilor eronate ale raportului de expertiză realizat în cauză, au condus la o aplicare/interpretare greșită a dispozițiilor legale de către instanța de apel.

Instanța de apel a stabilit o situație de fapt eronată, care a condus la o aplicare/interpretare greșită a dispozițiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, pe baza susținerilor eronate ale intimatei-reclamante, susțineri ce nu puteau fi reținute întrucât, pe de o parte presupusul prejudiciu solicitat nu se putea analiza decât prin raportare la pierderea contabilă, iar pe de altă parte, pierderile contabile înregistrate în perioada 2017 - 2019 au fost determinate și de venituri și cheltuieli (venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuție - cont 712, cheltuieli cu amortizarea - cont 6811, etc.) care nu au un corespondent imediat în sume de bani.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

II.1 Recursul reclamantei

În ceea ce privește criticile referitoare la greșita respingere a apelului său împotriva încheierilor de ședință din data de 20.01.2022, respectiv 15.09.2022, ale primei instanțe, acestea vor fi înlăturate, nu atât pentru că apelul împotriva încheierilor a fost admis, conform dispozitivului deciziei recurate, ci mai ales pentru că, deși argumentele dezvoltate în cererea de apel au fost înlăturate de Curtea de apel Craiova, reținându-se că în mod corect prima instanță a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a invoca o nulitate relativă, totuși instanța de apel a încuviințat ea însăși administrarea probei cu expertiză în specialitatea evaluarea întreprinderii, întocmită de un expert cu această calificare, dorită de reclamantă, fiind acoperită orice vătămare procesuală ce ar fi putut decurge din eventuale neregularități săvârșite de prima instanță atunci când a refuzat anularea raportului de expertiză întocmit de un expert de o altă specialitate (contabilitate).

Pe de altă parte, în mod corect recurenta-reclamantă critică soluția instanței de apel, care a valorizat referirile făcute de cea dintâi în concluziile scrise depuse după dezbaterea fondului, în fața primei instanțe, la solicitarea admiterii acțiunii pentru o anumită sumă - 1.004.783 RON - referiri făcute de reclamantă în considerarea concluziilor raportului de expertiză acolo administrat (și ulterior criticat în apel), câtă vreme precizarea pretențiilor prin majorarea sau micșorarea câtimii lor nu se poate face decât în condițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., adică până la finalizarea dezbaterilor ce se consemnează în încheierea de ședință, iar nu prin note ulterioare închiderii dezbaterilor.

Deși notele scrise par a se referi la o solicitare privind o sumă restrânsă față de cea menționată în cererile formulate pe parcursul procesului, totuși, aceasta nu este de natură a învesti instanța cu o micșorare de pretenții făcută în afara cadrului procesual, iar partea este îndreptățită să invoce faptul că semnificația celor trecute în notele scrise e diferită de cea dată de instanța de apel, nefiind vorba despre o restrângere a pretențiilor, ci de susțineri formulate în condițiile unor anumite concluzii ale raportului de expertiză ulterior contestat în calea de atac.

Totodată, în mod greșit instanța de apel a apreciat că prin cererea de apel reclamanta nu ar fi formulat critici cu privire la soluția dată de prima instanță celui de al treilea petit, referitor la plata sumei de 4.660.835 RON reprezentând penalitățile cu care creditoarea D. S.R.L. s-a înscris la masa credală în procedura de reorganizare a apelantei reclamante, astfel încât soluția ar fi rămas definitivă.

Potrivit art. 477 alin. (2) C. proc. civ., în apel devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.

Or, din lectura cererii de apel nu rezultă că reclamanat ar fi înțeles să-și limiteze calea de atac doar la o anumită parte a soluției, ci dimpotrivă, a precizat în mod expres că solicită schimbarea sentinței prin acordarea integrală a despăgubirilor solicitate prin acțiune, adică inclusiv sumele cerute prin petitul al treilea, învestind, astfel, instanța de apel cu privire la întreaga cauză.

Este adevărat că nu se dezvoltă critici specifice și anume legate de suma de 4.660.835 RON decurgând din penalitățile cu care creditoarea D. S.R.L. s-a înscris la masa credală în procedura de reorganizare a apelantei reclamante, însă aceasta nu înseamnă că s-a renunțat la ele; dimpotrivă, criticile care urmăreau administrarea unei noi expertize, cu specialitatea evaluarea întreprinderii, se poate presupune că tindeau tocmai la dovedirea întinderii prejudiciului conform pretențiilor inițiale și vizau inclusiv aceste pretenții.

Prin urmare, constatând că în mod eronat instanța de apel s-a considerat neînvestită cu reanalizarea unui capăt de cerere, greșit apreciat ca fiind intrat, prin neatacare, în puterea lucrului judecat și că în mod eronat a dat unor note scrise depuse după închiderea dezbaterilor valența unei cereri precizatoare a pretențiilor, încălcându-se astfel normele de procedură prevăzute de art. 477 alin. (2) și art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în baza art. 488 pct. 5 și art. 497 C. proc. civ. va fi admis recursul și, în urma casării deciziei, va fi trimisă cauza spre rejudecarea apelului, spre o devoluțiune completă a pretențiilor reclamantei, fără limitele greșit puse la prima judecată a apelului.

II.2 Recursul pârâtei.

În ceea ce privește criticile referitoare la presupusa greșită admitere a petitului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.004.783 RON cu titlu de pierdere cauzată societății prin reducerea activității, recurenta pârâtă invocă faptul că în mod greșit instanța de apel și-a întemeiat concluziile numai pe raportul de expertiză realizat în apel, ignorând faptul că datele raportate prin situațiile financiare anuale erau incorecte, iar indicatorii calculați de expertul contabil nu au nici o relevanță și nu puteau fi luați în considerare întrucât se bazau pe date incorecte, ceea ce a condus la stabilirea unei situații de fapt greșite.

Recurenta pârâtă arată, în ceea ce privește diminuarea activului net contabil (31.12.2017-31.12.2019) cu suma de 5.063.075 RON, că

- cele două decizii de impunere nu au fost înregistrate în evidenta contabila a societății și implicit nu au influențat rezultatele contabile și poziția financiară reflectate prin bilanțurile contabile (situațiile financiare) anuale raportate în perioada 2017 - 2019.

- prima cauză a intrării în insolvență a fost facturarea de către societatea D. S.A. a penalităților de întârziere în suma totala de 4.660.835 RON;

- nefacturarea către Primăria Sector 3 București a penalităților f