ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6295/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel Galați reclamanta Societatea "A." S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila anularea Deciziei de impunere nr. x/6.03.2015 și a Deciziei nr. 454/5.05.2015 prin care a fost soluționată contestația prealabilă formulată împotriva deciziei de impunere.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 335 din 02 noiembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația în contencios administrativ promovată de către reclamanta S.C. "A." S.R.L. Brăila, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila și a anulat în parte Decizia de impunere x/06.03.2015 și Decizia de soluționare a contestației nr. 454/05.05.2015 numai în ceea ce privește următoarele sume: - 5.059 RON reprezentând TVA aferent garanției de bună execuție; - 144.017 RON reprezentând facturi emise de B. S.R.L.; - 58.261 RON reprezentând impozit pe profit aferent facturii x/02.07.2014.

Calea de atac exercitată în cauză a) Împotriva sentinței nr. 335 din 02 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii instanței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În drept, recurenta-reclamantă S.C. "A." S.R.L. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a invocat, în esență, următoarele critici: - deși instanța de fond a dispus anularea deciziei de impunere x/06.03.2015 și a deciziei de soluționare a contestației în ceea ce privește suma de 58.261 RON reprezentând impozit pe profit aferent facturii nr. x/02.07.2014 și suma de 144.017 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată aferentă facturilor emise de B. S.R.L., aceasta nu a dispus cu privire la suma de 13.380 RON reprezentând majorări de întârziere și suma de 4.699 RON reprezentând penalități aferente impozitului pe profit, respectiv cu privire la la suma de 72.706 RON reprezentând majorări de întârziere și suma de 28.090 RON reprezentând penalități aferente taxei pe valoarea adăugată, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 47 Codul de procedură fiscală (2003); - instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la anularea de la plată a sumei de 26.575 RON compusă din suma de 22.400 RON cu titlu de impozit pe profit stabilit suplimentar la plată, suma de 815 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente și suma de 3.360 de RON reprezentând penalități de întârziere aferente, sume care au fost impuse la plată subscrisei către intimată potrivit Deciziei administrative F-BR 99/06.03.2015; - instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la anularea de la plată a sumei de 26.575 RON compusă din 22.400 RON cu titlu de impozit pe profit stabilit suplimentar la plată, 815 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente și 3.360 de RON reprezentând penalități de întârziere aferente, sume care au fost impuse la plată potrivit Deciziei administrative F-BR nr. 99/06.03.2015, deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea în tot a acestei decizii; - instanța de fond a reținut, în mod eronat, caracterul nedeductibil al TVA în cuantum de 143.294 RON aferentă transferului de imobil către S.C. C. S.R.L. și D. S.R.L., în realitate transferul s-a făcut către A. S.R.L. de la S.C. C. S.R.L. și D. S.R.L.; - instanța de fond a reținut că reclamanta nu a depus notificare la organul fiscal în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. (2) lit. f) Codul fiscal (2003) pentru a putea beneficia de deducerea TVA în cuantum de 143.294 RON aferentă transferului de imobil, deși această notificare a fost înregistrată la AJFP Brăila sub nr. x/15.06.2016; - instanța de fond a considerat ca fiind legală Decizia nr. 454/05.05.2015 prin care D.G.R.F.P. Galați a suspendat soluționarea contestației prealabile care viza suma de 678.024 RON până soluționarea sesizării penale, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 108 și art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală (2003); - din expertiza judiciară fiscală efectuată de consultant fiscal E. rezultă că societatea reclamantă a înregistrat în evidența contabilă și a declarat în mod corect toate tranzacțiile de la furnizorii S.C. F. S.R.L. Iași, S.C. G. S.R.L. Iași, S.C. H. S.R.L. Brașov, S.C. I. S.R.L. Iași și S.C. J. S.R.L. Iași, respectând cadrul legal privind normele contabile aplicabile deducerilor de TVA și stabilirii impozitului pe profit; - nerespectarea de către furnizor a obligațiilor legale privind declarațiile contabile și fiscale sunt sancționabile potrivit legii și presupun obligarea la colectare și la stabilirea unor obligații fiscale suplimentare, dar nu pot conduce în mod automat la înlăturarea dreptului de deducere al beneficiarului. b) Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, a formulat de asemenea recurs împotriva sentinței nr. 335 din 02 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, solicitând prin acesta admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii formulată de reclamantă. În drept, recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, a invocat motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a invocat, în esență, următoarele critici: - prima instanța a încalcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece în considerentele sentinței recurate nu au fost precizate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței și pe care se întemeiază soluția pronunțată, precum si motivele pentru care s-au admis sau au fost respinse apărările părților; - prima instanța a încalcat și dispozițiile art. 22 C. proc. civ., deoarece nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei soluții temeinice și legale; - instanța de fond nici nu a indicat care sunt concluziile expertizei punctual față de actele de impunere întocmite de organul fiscal și daca acestea sunt în acord cu dispozițiile legale incidente, nici nu a arătat care sunt motivele pentru care au respinse obiecțiunile noastre si pentru care deciziile contestate au fot apreciate ca nelegale; - expertiza contabilă efectuată în cauză conține o opinie de specialitate asupra documentației financiar-contabile supuse analizei, dar nu poate servi exclusiv la formarea convingerii instanței, în condițiile în care nu se poate vorbi despre o ierarhizare a probelor în procesul civil, iar instanța are obligația de a supune expertiza evaluării proprii atât în coroborare cu celelalte probe ale cauzei, cât și prin prisma prevederilor legale aplicabile raporturilor fiscale deduse judecății; - sentința atacată nu conține răspunsuri precise la apărările formulate, pe baza probelor administrate în cauză, a argumentelor și raționamentelor juridice, ci reia concluziile expertizei la care expertului contabil a ajuns aflându-se într-o eroare esențială cu privire la situația de fapt atestată de actele din dosar, ceea ce echivalează cu o nemotivare; - instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 1342 alin. (1) și alin. (2), art. 146 alin. (1) lit. a) Codul fiscal (2003), precum și a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991.

Apărările formulate în cauză Recurenta-reclamantă S.C. "A." S.R.L. a depus întâmpinare înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 februarie 2017 prin care a solicitat respingerea căii de atac formulate de pârâtă, ca fiind nefondată. Recurenta-reclamantă a mai susținut că pârâta nu a solicitat, în fața instanței de fond lamurirea sau completarea raportului de expertiză întocmit de către consultantul fiscal E. și expertul contabil consilier K., astfel încât nu poate critica concluziile raportului de expertiză pe calea recursului. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, a depus întâmpinare înregistrată la dosarul cauzei la data de 08 martie 2017 prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta S.C. "A." S.R.L., ca nefondat și admiterea recursului formulat de aceasta. Recurenta-pârâtă a mai susținut că motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă sunt nefondate, fiind identice cu cele menționate în acțiunea introductiva de instanța si contestația introdusă în calea administrativă de atac, asupra cărora organul de soluționare competent s-a pronunțat prin decizia criticata și nu vizează considerentele deciziei menționate.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta-reclamantă S.C. "A." SRL a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte, în cuprinsul căruia a reiterat susținerile din cererea de recurs formulată.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 22 noiembrie 2018, instanța constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 14 ianuarie 2020. Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanța, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit inițial prin rezoluția din 22 noiembrie 2018 și a stabilit un nou termen de judecată la data de 10 decembrie 2019. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta S.C. "A." S.R.L. și de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, sunt fondate, urmând a le admite, pentru următoarele considerente: Prin Decizia de impunere nr. x/6.03.2015 au fost stabilite în sarcina reclamantei S.C. A. S.R.L. Galați obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 1.200.849 RON defalcate astfel: 1. suma de 496.250 RON, din care 84.922 RON cu titlu de impozit pe profit stabilit suplimentar, 13.380 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 4.699 RON reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, 292.453 RON reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar de plată, 72.706 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA și 28.090 RON reprezentând penalități de întârziere aferente T.V.A.; 2. suma de 678.024 RON, din care 197.093 RON cu titlu de impozit pe profit stabilit suplimentar, 33.431 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 18.360 RON reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, 329.281 RON reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar de plată, 63.651 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA și 26.208 RON reprezentând penalități de întârziere aferente T.V.A.; 3. suma de 26.575 RON, din care 22.400 RON cu titlu de impozit pe profit stabilit suplimentar, 815 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit și 2.360 RON reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit. Prin Decizia nr. 454/05.05.2015 emisă de D.G.R.F.P. Galați - Serviciul Soluționare Contestații a fost respinsă contestația pentru suma totală de 522.825 RON prevăzută la punctele nr. 1 și nr. 3 mai sus menționate și s-a dispus suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive și executorie pe latura penală pentru suma de 678.024 RON prevăzută la punctul nr. 2. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea în tot a celor două decizii și exonerarea sa de la plata obligațiilor fiscale suplimentare. Prin sentința pronunțată, instanța de fond a anulat în parte Decizia de impunere xnr. 99/06.03.2015 și Decizia de soluționare a contestației nr. 454/05.05.2015, numai în ceea ce privește următoarele sume: - 5.059 RON reprezentând TVA aferentă garanției de bună execuție; - 144.017 RON reprezentând facturi emise de B. S.R.L.; - 58.261 RON reprezentând impozit pe profit aferent facturii nr. x/02.07.2014. Din analiza considerentelor deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În conformitate cu aceste dispoziții legale, considerentele hotărârii judecătorești vor cuprinde obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În jurisprudență și doctrină s-a reținut, în mod constant, că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este incident și în situația în care motivarea hotărârii este insuficientă sau superficială. Motivarea este de esența hotărârilor judecătorești deoarece astfel se înlătură arbitrariul judecătorilor și se face posibil controlul judiciar în urma exercitării de către părți a căilor de atac. În considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate obligatoriu fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate și normele juridice aplicabile la situația de fapt stabilită. De asemenea, instanța trebuie să arate motivele pentru care anumite probe au fost reținute, iar altele înlăturate, precum și excepțiile invocate și modul în care acestea au fost soluționate. Referirea generică la probele administrate în cauză, fără indicarea și analiza acestora, este insuficientă pentru a satisface standardele normei juridice prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a căror încălcare va conduce la desființarea hotărârii deoarece echivalează cu o lipsă a motivării. În cauza dedusă judecății, instanța de fond nu a motivat decât în parte soluția din dispozitiv iar susținerile din considerente privind nelegalitatea unor obligații fiscale sunt în contradicție cu respingerea contestației în ceea ce privește obligațiile fiscale accesorii aferente acestora. Cu privire la sumele prevăzute la punctul nr. 1, instanța de fond a motivat doar admiterea contestației în ceea ce privește suma de 58.261 RON reprezentând impozit pe profit aferent facturii nr. x/02.07.2014, fără a motiva respingerea contestației referitoare la impozitul pe profit suplimentar în cuantum de 17.058 RON aferent contractului de prestări servicii nr. x/09.01.2013 încheiat de reclamantă cu S.C. L. S.R.L. și la impozitul pe profit suplimentar în cuantum de 9.605 RON aferent lucrărilor efectuate la imobilul proprietatea S.C. L. S.R.L.. În ceea ce privește T.V.A. în cuantum de 143.294 RON aferentă transferului de imobil din patrimoniul S.C. C. S.R.L. și D. S.R.L. în patrimoniul S.C. "A." S.R.L., instanța de fond a reținut că reclamanta nu a depus notificare la organul fiscal în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. (2) lit. f) Codul fiscal (2003) pentru a putea beneficia de deducerea TVA, deși reclamanta a înregistrat o notificare la AJFP Brăila sub nr. x/15.06.2016. În conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. (2) lit. f) Codul fiscal (2003), este scutită de TVA livrarea de construcții sau părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, precum și a oricăror altor terenuri, cu excepția construcțiilor noi, a părților de construcții noi și a terenurilor construibile. În baza dispozițiilor art. 141 alin. (3) Codul fiscal (2003), orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operațiunilor prevăzute mai sus, în condițiile stabilite prin normele metodologice. Potrivit dispozițiilor pct. 39 al Titlului VI din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004: (1) În sensul art. 141 alin. (3) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă stabilită în România poate opta pentru taxarea operațiunilor scutite prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal în ceea ce privește un bun imobil sau o parte a acestuia. (2) Opțiunea de taxare prevăzută la alin. (1) nu se va aplica la transferul titlului de proprietate asupra bunurilor imobile de către persoanele care au aplicat regimul de scutire prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal pentru leasingul cu bunuri imobile. (3) Opțiunea prevăzută la alin. (1) se notifică organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice și se exercită pentru bunurile imobile menționate în notificare. Opțiunea se poate exercita și numai pentru o parte a acestor bunuri. Depunerea cu întârziere a notificării nu va conduce la anularea opțiunii de taxare exercitate de vânzător și nici la anularea dreptului de deducere exercitat de beneficiar în condițiile art. 145-1471 din Codul fiscal. Notificarea trebuie transmisă în copie și cumpărătorului. Dreptul de deducere la beneficiar ia naștere și poate fi exercitat la data la care intervine exigibilitatea taxei, și nu la data primirii copiei de pe notificarea transmisă de vânzător. (4) În cazul în care opțiunea prevăzută la alin. (1) se referă numai la o parte a bunurilor imobile, această parte care va fi vândută în regim de taxare, identificată cu exactitate, va fi înscrisă în notificarea prevăzută la alin. (3). Dacă, după depunerea notificării, persoana impozabilă dorește să renunțe la opțiunea de taxare, în cazul în care livrarea bunului nu a avut loc, va transmite o înștiințare scrisă în acest sens organelor fiscale competente. (5) În cazul în care opțiunea prevăzută la alin. (1) se exercită de către o persoană impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parțială a taxei aferente bunului ce face obiectul opțiunii, această persoană impozabilă va efectua o ajustare în favoarea sa în conformitate cu prevederile art. 149 din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare. (6) Orice persoană impozabilă care aplică regimul de scutire prevăzut de art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal și care a avut dreptul la deducerea integrală sau parțială a taxei aferente bunului imobil va efectua ajustarea taxei deduse conform art. 149 din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare. (7) Prin excepție de la prevederile alin. (5) și (6), pentru operațiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal cu bunuri imobile, construite, achiziționate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, se aplică prevederile tranzitorii ale art. 161 din Codul fiscal, referitoare la ajustarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată. (8) În cazul notificării depuse după data de 1 ianuarie 2010 inclusiv, pentru operațiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, care au fost efectuate în anii precedenți, se aplică prevederile legale în vigoare la momentul depunerii notificării. (9) Organele de inspecție fiscală vor permite, în timpul desfășurării controlului, depunerea de notificări pentru taxarea operațiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, dacă persoana impozabilă a aplicat regimul de taxare, dar nu a depus notificare, indiferent dacă inspecția fiscală are loc la persoana impozabilă care a realizat operațiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal sau la beneficiarul acestor operațiuni. Instanța de fond avea obligația de a verifica dacă, prin depunerea notificării înregistrată la AJFP Brăila sub nr. x/15.06.2016, reclamanta a respectat aceaste dispoziții din legislația primară și secundară care i-ar fi dat dreptul la deducerea T.V.A. în cuantum de 143.294 RON. De asemenea, instanța de fond a respins, fără nicio motivare, contestația cu privire la sumele de 13.380 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 4.699 RON reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, 72.706 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA și 28.090 RON reprezentând penalități de întârziere aferente T.V.A., încălcându-se astfel, pe lângă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., și dispozițiile art. 50 Codul de procedură fiscală (2003). În baza dispozițiilor art. 50 alin. (2) Codul de procedură fiscală (2003), anularea ori desființarea totală sau parțială, cu titlu definitiv, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale principale atrage anularea, desființarea sau modificarea, totală sau parțială, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale anulate, desființate ori modificate, chiar dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare ori nu au fost contestate. În condițiile în care instanța de fond a anulat decizia de impunere cu privire la o parte din suma totală de 84.922 RON cu titlu de impozit pe profit stabilit suplimentar și cu privire la o parte din suma totală de 292.453 RON reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar de plată, avea obligația de a se pronunța și cu privire la sumele reprezentând dobânzi/majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente. Cu privire la sumele prevăzute la punctul nr. 2, instanța de fond a reținut legalitatea suspendări soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive și executorie pe latura penală pentru suma de 678.024 RON în baza dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală (2003), fără a verifica și respectarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 108 din același act normativ. În conformitate cu dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală (2003), organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrative. Potrivit dispozițiilor art. 108 Codul de procedură fiscală (2003): (1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului. În cauza dedusă judecății, instanța de fond nu a verificat existența procesului-verbal și nici respectarea celorlalte dispoziții legale mai sus menționate. Cu privire la sumele prevăzute la punctul nr. 3, instanța de fond nu a motivat respingerea contestației referitoare la impozitul pe profit suplimentar în cuantum de 22.400 RON, dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în cuantum de 815 RON și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit în cuantum de 2.360 RON. În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a examinat temeiurile de fapt și de drept ale emiterii actului administrativ și nici susținerile părților, împrejurare care echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului. Pentru aceste considerente, reținând că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și există contradicție între considerente și dispozitiv, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile declarate de reclamantă și pârâta, va casa în tot hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere toate motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată și apărările invocate de pârâtă prin întâmpinările formulate, celelalte motive de recurs invocate care se referă la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, precum și susținerile din îmtâmpinările depuse în instanța de recurs.