ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 747/2025

Decizia pronunțată de Tribunalul Sălaj Prin decizia civilă nr. 88 din 09.02.2023, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 558/30.03.2021 a Judecătoriei Sighetu Marmației care a fost anulată și, rejudecându-se cauza: -S-a admis în parte cererea modificată a reclamantei A., formulată în contradictoriu cu pârâții B., Comisia Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia Locală Borșa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. -S-a admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții C. cu domiciliul în Borșa, județul Maramureș, D., E., F., G., C., H., I., J., K., L., M. și N., ultimii doi în calitate de moștenitori ai intervenientului O., decedat pe parcursul judecății, la data de 27.11.2018. -S-a constatat nulitatea absolută a hotărârii de validare nr. 2 din 29 noiembrie 2005 și a titlului de proprietate nr. x din 2 noiembrie 2006, cod 106746 emise de pârâta Comisia Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. -S-a constatat nulitatea absolută a proceselor-verbale de punere în posesie nr. x din 5 ianuarie 2006, varianta 1, varianta 2 și varianta 3 întocmite de pârâta Comisia locală Borșa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. -S-a respins ca rămasă fără obiect cererea reclamantei privind desființarea mențiunilor false din procesul-verbal al ședinței din 29 noiembrie 2005 al Comisiei Județene Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, privind consemnarea a 8 voturi exprimate pentru validarea anexei nr. 39 prin hotărârea nr. 2 din 29 noiembrie 2005 emisă de Comisia Județeană Maramureș. -S-a constatat nulitatea absolută a statutului pârâtei B., autentificat de BNP P. sub nr. x din 20 septembrie 2005 și a actelor modificatoare ulterioare arătate în cerere. -S-a dispus dizolvarea pârâtei B., înființată prin sentința civilă nr. 2 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. x/22.09.2005.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj Împotriva deciziei civilă nr. 88 din 09.02.2023, pronunțată de Tribunalul Sălaj a formulat cerere de revizuire revizuenta B., solicitând suspendarea prezentei revizuiri până la soluționarea recursului formulat împotriva deciziei nr. 88/09.02.2023 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, anularea deciziei nr. 88/09.02.2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al altei hotărâri definitive. În motivarea cererii s-a arătat că decizia nr. 88/09.02.2023 a Tribunalului Sălaj încalcă autoritatea de lucru judecat - sub aspectul efectului pozitiv al altei hotărâri definitive, pronunțate în contradictoriu cu A., respectiv Decizia nr. 539/R/18.08.2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2006, având ca obiect plângere prevăzută de Legea 18/1991. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 314/A/21.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei civile nr. 88 din 09.02.2023 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva decizia civilă nr. 314/A/21.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs recurenta- revizuentă B.. Prin cererea de recurs, recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei nr. 314/A din 21 noiembrie 2023 și admiterea cererii de revizuire, formulând următoarele critici: Decizia recurată este nelegală raportat la motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 425, 430, 431, 435 și 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În mod greșit, Curtea de Apel Cluj a considerat că termenul de revizuire curge de la pronunțare, în condițiile în care recurenta-revizuentă nu cunoștea dacă trebuia să formuleze cerere de revizuire înainte de comunicarea hotărârii motivate. Respingerea cererii de revizuire ca fiind tardiv formulată echivalează cu o gravă încălcare a dreptului de a avea acces la justiție, garantat de CEDO și de art. 21 din Constituția României. În jurisprudența CEDO efectivitatea accesului la justiție presupune ca statul să permită oricărei persoane să-și satisfacă interesele pe care le urmărește prin promovarea litigiului în fața judecătorului, precum și să nu se ajungă la un formalism excesiv care nu are o justificare rezonabilă, că termenele trebuie să fie proporționale, rezonabile, iar partea să aibă un interval de timp suficient în raport de caracteristicile fiecărui litigiu pentru a acționa. Atunci când partea este pusă în situația de a exercita o cale de atac într-un anumit termen stabilit de lege, a cărui nerespectare atrage sancționarea ei, fără însă ca în interiorul acestui termen să poată cunoaște în întregul lui, iar nu doar parțial, actul de procedură pe care dorește să-l atace, dreptul de acces la instanță își pierde eficacitatea și încetează să mai fie real și efectiv.

Apărările formulate în cauză În data de 19.04.2024 intimata Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului arătând că în ceea ce privește modul de calcul al termenului în care se poate formula cerere de revizuire menționează că însăși instanța supremă a hotărât că necunoașterea considerentelor unei decizii la data pronunțării pentru exercitarea revizuirii, întemeiate pe art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi asimilată motivului temeinic justificat pentru repunerea în termenul de revizuire.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din data de 29.10.2024 acesta a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 11.02.2025, termen care a fost amânat la cererea recurentei-revizuente pentru data de 25.03.2025. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Înalta Curte reține că, în speță, curtea de apel a admis excepția tardivității invocată din oficiu și a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată, în raport de prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care ultima hotărâre, decizia civilă nr. 88/2023 a Tribunalului Sălaj a rămas definitivă la data pronunțării, respectiv la 09.02.2023, iar cererea de revizuire a fost expediată prin poștă la data de 23.03.2023. În cauză, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost îndreptată împotriva deciziei civile nr. 88 din data de 09.02.2023, pronunțate de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2016, recurenta-revizuentă susținând că decizia nr. 88/09.02.2023 a Tribunalului Sălaj încalcă autoritatea de lucru judecat - sub aspectul efectului pozitiv al altei hotărâri definitive, pronunțate în contradictoriu cu A., respectiv Decizia nr. 539/R/18.08.2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2006, având ca obiect plângere prevăzută de Legea 18/1991. Art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede un termen de o lună pentru exercitarea căii de atac a revizuirii întemeiate pe contrarietate de hotărâri, stabilind, totodată, momentul de la care acesta începe să curgă, respectiv de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. În speță, ultima hotărâre la care se referă dispozițiile legale anterior evocate este reprezentată de decizia nr. 88/09.02.2023 a Tribunalului Sălaj, în dosarul nr. x/2016, prin care a fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 558/30.03.2021 a Judecătoriei Sighetu Marmației care a fost anulată și rejudecată cauza. Astfel, Înalta Curte constată că acțiunea din dosarul nr. x/2016 în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, respectiv a deciziei nr. 88/2023 a avut ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii de validare nr. 2 din 29 noiembrie 2005 și a titlului de proprietate nr. x din 2 noiembrie 2006, emise de pârâta Comisia Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a proceselor-verbale de punere în posesie nr. x din 5 ianuarie 2006, varianta 1, varianta 2 și varianta 3 întocmite de pârâta Comisia locală Borșa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, precum și a statutului pârâtei B., autentificat de BNP P. sub nr. x din 20 septembrie 2005 și a actelor modificatoare. Această acțiune a fost întemeiată pe dispozițiile legii nr. 18/1991 privind fondul funciar cu modificările și completările ulterioare. Or, potrivit art. 5 alin. (1) teza întâi din titlul XIII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, au următorul conținut: "(1) Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului." În ceea ce privește conținutul normativ al acestei dispoziții legale, Înalta Curte reține că trebuie coroborată cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, care stabilesc că, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului", aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, ținând cont, în același timp, și de noua concepție legislativă instituită prin actualul C. proc. civ. cu privire la căile de atac, în sensul că recursul reprezintă o cale extraordinară de atac. Drept urmare, decizia nr. 88/2023 a Tribunalului Sălaj, a fost pronunțată în soluționarea unui apel, conform dispozițiilor legale de procedură anterior menționate și fără drept de recurs, fiind o hotărâre definitivă de la pronunțare, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., care prevăd că sunt definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs. În consecință, termenul de o lună pentru formularea revizuirii a început să curgă de la data pronunțării deciziei atacate (decizia civilă nr. 88 din data de 09.02.2023, pronunțată de Tribunalul Sălaj - definitivă de la pronunțare), și anume de la data de 09.02.2023. Conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., când termenul se socotește pe luni, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună. Făcând aplicarea acestor dispoziții legale, rezultă că, în speță, termenul pentru formularea revizuirii, s-ar fi împlinit în data de 09.03.2023, fiind într-o zi lucrătoare. Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii din exercitarea dreptului la revizuire, sancțiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate." Prin urmare, cum cererea de revizuire a fost formulată prin poștă, la data de 23.03.2023 (aspect necontestat în cauză), rezultă că, așa cum în mod corect a reținut și curtea de apel respingând revizuirea, ca tardivă, calea de atac a fost exercitată după împlinirea termenului reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și, în consecință nu poate fi primită susținerea recurentei-revizuente potrivit căreia termenul de revizuire a început să curgă de la data comunicării deciziei atacate. Aceasta, întrucât dispozițiile art. 511 alin. (1) C. proc. civ. prevăd un termen de o lună pentru revizuirea întemeiată pe majoritatea motivelor prevăzute de art. 509 din cod, stabilind pentru fiecare caz în parte, data de la care începe să curgă, iar pentru revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. momentul de început al termenului este reprezentat de cel al rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care în speță, așa cum s-a arătat, este reprezentat de data pronunțării hotărârii atacate. Față de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că, în speță, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. Cât privește solicitarea recurentei-revizuente B., de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deși a formulat această cerere în cuprinsul memoriului de recurs, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăsește vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerințele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.