Decizia nr. 721/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1336/2023 a Tribunalului București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, reprezentat prin Primarul general, și Primarul general al Municipiului București, solicitând obligarea acestora la plata unor daune morale rezultate din încălcarea art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, în principal, în sumă de 400.000 euro, în RON la cursul BNR din data plății, sau, în subsidiar, suma pe care instanța o consideră rezonabilă, începând cu data pronunțării hotărârii.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă Prin sentința nr. 1336 din 12 decembrie 2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul Municipiul București, prin Primar general, la plata către reclamant, cu titlu de daune morale, a sumei de 40.000 de euro, echivalent în RON, la cursul BNR din data plății; a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul general al Municipiului București.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia nr. 778 din 4 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul principal formulat de apelantul-pârât Municipiul București, prin Primar general, împotriva sentinței civile nr. 1336 din 12 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, privind și pe intimatul pârât Primarul general al Municipiului București; a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, și cererea formulată în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar general; a fost menținut restul dispozițiilor sentinței atacate; a fost respins apelul incident, formulat de apelantul reclamant A., ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 778 din 4 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Recurentul susține încălcarea limitelor efectului devolutiv, prevăzut de art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel procedând la rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii din perspectiva presupusei reparări a prejudiciului, aspect ce nu a fost solicitat de reclamant și nu a fost pus în discuția părților, fiind, astfel, incident, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Învederează că acțiunea ce face obiectul dosarului pendinte privește exclusiv răspunderea civilă delictuală a pârâților Municipiul București, prin Primar general, și Primarul general al Municipiului București, nu pe cea a Statului Român și, prin urmare, dacă Statul Român execută sau nu hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în alte dosare, nu face obiectul acțiunii de față și nici a apelului, ca urmare a efectului devolutiv al acestei căi de atac. Instanța de apel a încălcat nu doar regulile de procedură, ci și norma de drept material stabilită de art. 477 C. proc. civ. atunci când, prin trimitere la culpa Statului Român, a exonerat de răspundere pe pârâții din prezenta cauză. Recurentul susține și încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., sens în care arată că instanța de apel, în mod nelegal, a schimbat cadrul procesual și obiectul cauzei. Astfel, reclamantul a solicitat acordarea de daune pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului (supunerea la tratamente inumane și degradante), în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primar general, și Primarul general al Municipiului București, iar instanța de apel a analizat cauza în raport cu un terț, Statul Român, care a fost condamnat la plata de daune pentru încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenție (neexecutarea hotărârilor judecătorești). Instanța de apel, după schimbarea cadrului procesual și a obiectului dosarului, nu a mai analizat cauza în raport cu pârâții Municipiul București, prin primar general, și Primarul general al Municipiului București, constatând nelegal că reclamantul nu ar mai putea introduce prezenta acțiune dacă Statul Român a fost condamnat deja în alt dosar. Referitor la repararea prejudiciului reținută în decizia atacată, recurentul invocă dispozițiile art. 1385 alin. (1) C. civ. și arată că pretinsa reparare a prejudiciului nu a fost pusă în discuție de instanța de apel pentru ca părțile să își poată exprima poziția asupra acestui aspect. Susține că daunele acordate prin hotărârea CEDO, pronunțată în cauza 40067/06 pentru perioada 2005-2008 și prin sentința nr. 9194/2022 a Judecătoriei Sectorului 3 București pentru perioada 2019-2022 vizează exclusiv neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive, respectiv încălcarea art. 6 din Convenție, iar nu încălcarea art. 3 din Convenție - tratamente inumane și degradante. Susține că pentru perioadele 2008-2019 și 2022-prezent nu a fost stabilită vreo compensație bănească în sarcina pârâților sau a Statului Român. Afirmă că, deși Statul Român a fost condamnat la plata daunelor pentru 6 ani din cei 23 de încălcare a drepturilor reclamantului și ale mamei sale, însă pentru alt obiect, acest fapt nu îi exonerează pe pârâții din prezenta cauză de răspunderea pentru propriile fapte delictuale pentru restul perioadei până în prezent întrucât reclamantul împreună cu mama sa sunt supuși în continuare tratamentelor inumane și degradante. Recurentul invocă și încălcarea dispozițiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ., învederând că, în speță, nu se regăsesc ipotezele acestui text de lege pentru a fi lăsat nesoluționat apelul incident și, prin urmare, simpla soluționare a apelului principal nu poate fi invocată pentru justificarea caracterului nefondat al apelului incident, astfel cum a reținut instanța de apel. Arată că angajarea răspunderii civile delictuale a pârâului Primarul general al Municipiului București a fost solicitată prin apelul incident în raport cu obligațiile acestuia de asigurare a demnității și de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, obligații ce rezultă din dispozițiile art. 154 alin. (1) din Codul administrativ, ale art. (3) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și ale art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. Solicită admiterea recursului, casarea, în tot, a deciziei atacate, respingerea apelului principal formulat de pârâtul Municipiul București, prin Primar general, precum și admiterea apelului incident, în sensul obligării și a Primarului general al Municipiului București la plata de daune, în cuantum de 400.000 euro către reclamant, obligarea Municipiului București, prin Primar general, la plata dobânzii legale penalizatoare, prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011, la suma acordată cu titlu de daune, prin sentința nr. 1336 din 12 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, începând cu data de 12 decembrie 2023 până la momentul plății.

Apărările formulate Intimații nu au depus întâmpinări în cauză.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la data de 20 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: În prealabil, trebuie precizat că recurentul-reclamant a criticat decizia de apel, susținând că instanța a încălcat limitele devoluțiunii și principiile disponibilității și contradictorialității, critici ce vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), fiind pusă în discuție exclusiv nesocotirea unor norme procedurale, iar nu și din perspectiva celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a apreciat prin motivarea cererii de recurs. Motivul de recurs anterior evocat este fondat. Astfel, deși apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel analizând cauza atât în fapt, cât și în drept, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (1) C. proc. civ., judecata în apel este limitată, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum appellatum) și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății la prima instanță (tantum devolutum quantum iudicatum). Așadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept deduse judecății, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității. În acest sens, al limitării efectului devolutiv al apelului de către apelant, se statuează prin art. 477 alin. (1) C. proc. civ.: "Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată". În situația în care motivele de apel invocate sunt incomplete sau lacunare, instanța de apel, în virtutea rolului său activ [art. 22 alin. (2), alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ..], respectând principiile disponibilității (art. 9 C. proc. civ.) și contradictorialității (art. 14 C. proc. civ.), precum și dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.), va extrage esențialul din criticile generice și argumentațiile implicite, decelând finalitatea motivelor de apel invocate de parte, dincolo de imperfecțiunea termenilor folosiți ori de insuficienta structurare a cererii de apel. Totodată, conform art. 478 C. proc. civ., "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. (…) (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. (4) Părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe (…)". Astfel apelul, chiar dacă provoacă o nouă judecată în fond, rămâne o cale de atac de reformare, prin care se verifică legalitatea și temeinicia hotărârii, fiind firesc ca un atare control să se refere la ceea ce s-a judecat în primă instanță. Prin urmare, în toate cazurile, limitele efectului devolutiv impun instanței de apel să se raporteze la criticile de apel invocate și să nu rejudece cauza dincolo de acestea, respectând principiul disponibilității, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel". În acord cu cele susținute de către recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții legale, situație ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele expuse în continuare. Prin cererea dedusă judecății, reclamantul a invocat încălcarea de către pârâți a dispozițiilor art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, supunerea sa la tratamente inumane și degradante constând în lăsarea fără apă curentă în locuința familiei sale, situație de fapt existentă inclusiv la momentul introducerii acțiunii de față. Înalta Curte constată că prima instanță a admis cererea de chemare în judecată, obligând exclusiv pârâtul Municipiul București, prin Primar general, la plata către reclamant, cu titlu de daune morale, a sumei de 40.000 de euro, echivalent în RON, la cursul BNR din data plății, și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul general al Municipiului București. În acest sens, tribunalul a reținut că, în speță, sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 998-999 C. civ. de la 1864 pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Municipiul București, prin Primar general, nesocotirea art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, invocată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, reprezentând o faptă ilicită care a produs un prejudiciu moral de sorginte, mai ales, psihică, reclamantului. S-a arătat, în esență, sub acest aspect, că atitudinea pârâtului sus-menționat denotă "nesocotirea obligației pozitive ce îi revenea în cadrul principiilor statuate de art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de a întreprinde orice măsuri rezonabile și oportune pentru a împiedica privarea reclamantului de apă curentă, fapt ce conturează existența unei fapte ilicite", cu atât mai mult cu cât pârâtului îi revin și obligații ce decurg din convenția de concesiune încheiată cu B. S.A., care îi permit un control strict asupra modului de derulare a exploatării de către concesionar a serviciului public de furnizare a apei în București, având deci față de reclamant o obligație de a-i garanta "dreptul de a accesa la serviciul de furnizare de apă potabilă și menajeră". Învestită cu soluționarea apelului declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar general, precum și cu apelul incident formulat de reclamantul A., apel incident prin care acesta din urmă solicita schimbarea sentinței tribunalului în sensul obligării la plata daunelor și a celuilalt pârât și respectiv, plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei acordate cu titlu de daune morale, instanța de prim control judiciar a admis apelul principal, schimbând în parte hotărârea primei instanțe în sensul respingerii ca neîntemeiată și a cererii formulate împotriva pârâtului Municipiul București, prin Primar general, și procedând ca atare la o analiză a pretențiilor deduse judecății din perspectiva faptei ilicite reprezentate de eșecul de îndeplinire a obligațiilor de control a executării contractului de concesiune cu B. S.A., faptă ce a fost reținută și prin hotărârea Curții europene a drepturilor omului, prin care s-a constatat încălcarea de către statul român a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție în privința reclamantului și a mamei sale. Conform considerentelor deciziei civile recurate, instanța de apel a constatat că Statul Român, ca subiect de drept distinct, deținător al forței publice, este autorul faptei ilicite constând în inacțiunea de a sprijini reclamantul în demersurile sale de punere în executare a titlului executoriu și, deși pârâtul Municipiul București, parte a contractului de concesiune încheiat cu B. S.A., avea datoria să urmărească modul în care concesionarul își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul cadru, executarea hotărârilor judecătorești definitive putea fi adusă la îndeplinire prin multiple mecanisme apte să conducă la constrângerea debitorului în executarea obligației în care este implicat chiar Statul Român, ca deținător al forței publice. A mai reținut instanța de apel că este întemeiată critica pârâtului sus-menționat formulată prin motivele de apel referitoare la prejudiciu, apreciind că acesta nu îndeplinește condiția de a nu fi fost reparat încă, având în vedere hotărârea Curții europene a drepturilor omului, pronunțată în cauza 40067/06 și sentința nr. 9194/2022 a Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care au fost acordate reclamantului și mamei sale daune morale, în cuantum total de 20.000 euro. În finalul analizei efectuate, curtea de apel a conchis că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale a celor doi pârâți chemați în judecată, concluzie ce se impune chiar dacă reclamantul a făcut trimitere la dispozițiile art. 3 din Convenție, câtă vreme fapta imputată acestora și prejudiciul ce se pretinde a fi reparat este același cu cel afirmat atât în fața instanței europene, cât și în litigiul soluționat prin sentința nr. 9194/2022 a Judecătoriei Sectorului 3 București. Or, Înalta Curte observă că, astfel cum deja s-a arătat, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților Municipiul București, prin Primarul general, și Primarul general al Municipiului București pentru prejudiciile cauzate de încălcarea dispozițiilor art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, acuzând faptul că situația prejudiciabilă subzistă și în prezent. Totodată, prin apelul formulat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general, au fost formulate critici cu privire la fapta ilicită și prejudiciu, astfel cum au fost reținute prin hotărârea primei instanțe, susținându-se că, în speță, nu au fost probate. În acest context, reținând că fapta imputată pârâților și prejudiciul ce se pretinde a fi reparat este același cu cel afirmat atât în fața instanței europene, cât și în litigiul soluționat prin sentința nr. 9194/2022 a Judecătoriei Sectorului 3 București, care a fost reparat integral, instanța de apel a nesocotit limitele devoluțiunii, astfel cum sunt reglementate la art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., regula tantum devolutum quantum apellatum fiind o aplicație specifică, în apel, a principiului disponibilității consacrat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că "limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților". În strânsă legătură cu cele prezentate, instanța de recurs mai reține că, atunci când a apreciat că sunt întemeiate criticile apelantului-pârât cu privire la prejudiciu, instanța de apel a omis a observa că, prin apelul formulat, intimatul-pârât nu a susținut că prejudiciul a fost reparat integral, ci a învederat că acesta nu a fost dovedit. Totodată, în acord cu susținerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, fundamentându-și soluția pe argumentul acoperirii integrale a prejudiciului, care nu a fost invocat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general, prin motivele de apel și nici nu a fost pus în discuția părților, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ. anterior citat. Mai mult, din moment ce aceste chestiuni de drept nu au fost invocate prin cererea de apel a pârâtului Municipiul București și nici nu au fost puse în discuția părților în alt mod, instanța de apel a încălcat și principiul contradictorialității. În acest sens, trebuie subliniat că art. 14 alin. (4) din C. proc. civ. prevede că "părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu", iar alin. (6) al aceluiași articol statuează că "instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii". Acest principiu fundamental are, printre altele, rolul de a garanta părților exercitarea dreptului la apărare, având în vedere că existența contradictorialității impune cerința ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția contradictorie a părților, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de judecător fără a acorda părților dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a a-și susține și de a-și argumenta cererile, de a solicita administrarea de probe, de a combate susținerile adversarului. Prin urmare, în raport cu limitele legale ale caracterului devolutiv al apelului, se reține că instanța de apel era ținută să analizeze doar motivele și mijloacele de apărare invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Procedând în sens contrar, prin analizarea cauzei în raport cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană drepturilor omului și nu a celor prevăzute de art. 3 din Convenție, invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța de apel a depășit limitele legale ale devoluțiunii determinate de ceea s-a supus judecății în prima instanță, prevăzute de art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ. încălcând, totodată, principiile disponibilității și contradictorialității, aspecte de natură să producă recurentului-reclamant o vătămare care nu poate fi remediată decât prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare. Date fiind argumentele mai sus evocate, impunându-se concluzia că nesocotirea de către instanță a garanțiilor procesuale menționate constituie încălcări care atrag nulitatea hotărârii, vătămarea produsă părții rezultând cu evidență din lipsa posibilității de a-și susține apărările și cererile în coordonatele deduse judecății, reținerea incidenței motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. face necesară casarea în tot a deciziei civile recurate, pricina urmând a fi rejudecată de aceeași instanță de apel spre a exista astfel posibilitatea de a avea beneficiul unei judecăți care parcurge toate gradele de jurisdicție permise de lege. În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu se mai impune în această fază procesuală analiza susținerilor recurentului-reclamant cu privire la neacoperirea integrală a prejudiciului, respectiv a faptului că pentru perioada 2008 - 2019 și aceea ulterioară anului 2022 până în prezent nu a fost stabilită vreo compensație bănească în sarcina pârâților sau a Statului Român. Recurentul invocă și încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ., învederând că, în speță, nu se regăsesc ipotezele acestui text de lege pentru a fi lăsat nesoluționat apelul incident și, prin urmare, simpla soluționare a apelului principal nu poate fi invocată pentru justificarea caracterului nefondat al apelului incident, astfel cum a reținut instanța de apel. În acest sens, susține că angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Primarul general al Municipiului București a fost solicitată prin apelul incident în raport cu obligațiile acestuia de asigurare a demnității și de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, obligații ce rezultă din dispozițiile art. 154 alin. (1) din Codul administrativ, ale art. (3) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și ale art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. Referitor la această critică de recurs, Înalta Curte constată că art. 472 alin. (2) C. proc. civ. statuează că "Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident, prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect." Analizând susținerile recurentului, se reține că, contrar acestora, în cauză, nu s-a constatat că a rămas fără efect apelul incident formulat de reclamant, ci acesta a fost respins, ca nefondat, pentru considerentele expuse în justificarea soluției de admitere a apelului formulat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general. Prin urmare, în raport cu soluția pronunțată și considerentele prezentate în argumentarea acesteia, nu poate fi reținută încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ., critica recurentului sub acest aspect fiind neîntemeiată. În privința celeilalte critici de nelegalitate aduse deciziei atacate, vizând îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Primarul general al Municipiului București, Înalta Curte constată că aspectele puse în discuție prin intermediul acesteia [și care ar putea fi examinată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..] nu se mai impun a fi cenzurate în recurs, față de motivul de casare găsit întemeiat, urmând a fi avute în vedere de instanța de rejudecare. În consecință, față de încălcările regulilor de drept procesual examinate în cele ce preced, care atrag nelegalitatea deciziei recurate prin prisma incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza prevederilor art. 497 din același act normativ, va admite recursul, va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, în vederea rejudecării apelului principal și, în funcție de soluția dată acestuia, a apelului incident, formulate împotriva sentinței tribunalului, în limitele anterior enunțate, conform dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea dezlegărilor din prezenta decizie.