ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 709/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2022, reclamantul A. a formulat contestație împotriva notificării nr. x/07.12.2021 dispusă la data de 14.10.2021 de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, solicitând anularea acesteia. Prin încheierea din data de 6 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței funcționale, invocată de pârâtă, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secție civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub dosar nr. x/2022.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă Prin sentința nr. 770 din 12 iunie 2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate; a respins acțiunea, ca nefondată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia nr. 948 din 4 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 770 din 12 iunie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 948 din 4 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul A.. Recurentul a susținut că decizia atacată nu cuprinde analiza apărărilor și argumentelor sale, ci se raportează doar la procedura de evaluare a medicului de familie în cadrul răspunderii contractuale, fără să aibă în vedere lipsa oricărei consecințe juridice prin pretinsa depășire cu trei zile a termenului din 6 septembrie 2021. Susține că motivarea instanței de fond, menținută în apel, potrivit căreia trebuia ca reclamantul să trimită pârâtei dosarul prin mijloace precum fax, poștă sau fizic, conform contractului, nu corespunde situației reale de la momentul anului 2021, ipoteza deplasării direct la sediul pârâtei nefiind posibilă în contextul pandemiei COVID. Arată că, din punctul său de vedere, s-a realizat trimiterea dosarului de evaluare în format electronic, iar instanța de apel nu a răspuns acestei apărări vizând unica modalitate de transmitere a documentelor către pârâtă. Afirmă că instanța de apel omite faptul că lipsa confirmării primirii, pe cale electronică, a dosarului, în termen, se datorează exclusiv pârâtei. Învederează că instanța de apel a imputat reclamantului nerespectarea obligației de notificare a oricăror modificări a condițiilor contractuale, iar această motivare este străină de cauză și de contract, întrucât recurentul nu și-a modificat sediul profesional. Susține că este nelegală aprecierea instanței de fond, potrivit căreia recurentul nu a respectat dispozițiile art. 17 lit. i) din contract cu privire la notificarea modificării oricărei condiții contractuale, deoarece nu are legătură cu procedura de evaluare. Arată că nu survenise vreo modificare de adresă a sediului cabinetului medical al recurentului care să activeze această clauză contractuală și apreciază interpretarea obligației contractuale ca neconformă contractului și de natură să mențină o sancțiune nereglementată de contract. Prin decizia recurată, instanța de apel acceptă, în mod nelegal, modificarea contractului prin adăugarea ipotezei notificării unei nemodificări a prevederilor contractuale ale art. 17 lit. i), ca temei al sancțiunii aplicate de pârâtă, și care nu era prevăzută în contract, întrucât sediul cabinetului medical al recurentului nu este modificat. Solicită anularea sancțiunii avertismentului întrucât nu a încălcat obligațiile contractuale imputate de pârâtă, nu a perturbat activitatea cabinetului, nici a pârâtei, a acționat cu bună-credință, fără nicio vinovăție în activitatea desfășurată pe platforma online a pârâtei CASMB, nu s-a produs nicio consecință juridică care să aducă vreun prejudiciu.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că instanțele de fond au reținut că, în mod corect, intimata a aplicat sancțiunea avertismentului scris pentru nerespectarea obligațiilor contractuale prevăzute de art. 7 lit. i) și p) din contract. Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la 20 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea atacată nu cuprinde analiza apărărilor și argumentelor sale, sens în care arată că instanța de apel nu a răspuns susținerii sale vizând unica modalitate de transmitere a documentelor către pârâtă, în format electronic, în anul 2021. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Astfel, în raport de dispozițiile precitate, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulilor de drept incidente. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască argumentele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să poată aprecia legalitatea și temeinicia hotărârii atacate. Atât timp cât în considerente instanța nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor care o preced. Verificând din această perspectivă conținutul deciziei atacate, Înalta Curte reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a răspuns explicit aspectelor ce i-au fost deduse spre analiză prin motivele de apel, verificând stabilirea de către instanța de fond a situației de fapt, considerentele hotărârii astfel pronunțate arătând într-o manieră extrem de lămuritoare motivele pentru care a fost respins apelul declarat în cauză, cu consecințele reflectate în dispozitivul hotărârii, astfel încât decizia recurată cuprinde toate elementele de natură a permite instanței de recurs realizarea controlului judiciar. În acest sens, instanța de recurs constată că prin decizia atacată a fost analizată susținerea apelantului vizând transmiterea cererii privind dovada de evaluare nr. 1397, către pârâtă, anterior datei de 5 septembrie 2021, în format electronic, instanța de apel constatând, în raport cu probatoriul administrat, că este o simplă alegație, nefiind însoțită de o dovadă în acest sens. Totodată, instanța de apel, analizând modalitățile de efectuare a comunicărilor către pârâtă, în raport cu dispozițiile art. 17 din contract, a constatat că din probatoriul administrat nu a reieșit efectuarea unei astfel de comunicări. Prin urmare, constatând că instanța de apel a analizat critica reclamantului vizând transmiterea cererii în toate modalitățile agreate de părți, prin contract, inclusiv în format electronic, este lipsită de relevanță neevidențierea în considerentele hotărârii a susținerii părții că această ultimă modalitate de transmitere era singura posibilă la acel moment. Referitor la afirmația recurentului, în sensul că nu survenise vreo modificare de adresă a sediului cabinetului medical al recurentului care să activeze clauza contractuală prevăzută de art. 17 lit. i) din contract, interpretarea acestei obligații fiind neconformă contractului, instanța de recurs reține că aspectele legate de interpretarea clauzelor contractuale nu constituie o critică de nelegalitate, ci reprezintă un simplu aspect ce ține de temeinicia judecății înfăptuite, din moment ce acestea decurg din analiza probatoriului, cu ocazia cercetării fondului cauzei. Înalta Curte reamintește că stabilirea chestiunilor de fapt ale procesului aparține judecătorilor fondului cauzei, în raport cu probele administrate, aceste aspecte neputând fi cenzurate în calea de atac a recursului care poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate. Lipsită de aptitudinea de a declanșa controlul judiciar de legalitate specific instanței de recurs este și afirmația recurentului potrivit căreia instanța de apel omite faptul că lipsa confirmării primirii în termen, pe cale electronică, a dosarului, se datorează exclusiv pârâtei, în condițiile în care supune, în realitate, cu nesocotirea limitelor judecății din recurs, doar o greșită determinare a cadrului factual. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.